Mic tratat despre jungla socială

Școlarilor din clasa a V-a le trebuie un singur manual. De sport. Cred că-i suficient. Îi rog, să-nvețe! Pentru început, să se bată… Deh, viața-i grea! Pot să urmeze, mai târziu, școala de gărzi de corp. Pentru corpurile ”mahărilor”… Era să scriu corpurile  ”maflerilor”…Oricum e bună școala de gărzi de corp… Nu știi când te poți confrunta  cu un nene dornic să-ți tragă o mama de bătaie soră cu Afganistanul… Așa, ca să-ți sune apa-n cap precum clopotele lui Ștefan cel Mare din Borzești… Ș-apoi, trăim într-o ”junglă socială”…

(…)

Pentru început, două lucruri trebuie știute: pumnul e cel mai rapid, piciorul e cel mai puternic! După cum vezi, capul nu-i musai să participe… Apoi, până nu înveți să le folosești, nu rosti: ”Stai blând, că-ți sparg mutra!” pentru că s-ar putea să dai de un individ care o să te invite s-o faci…

(…)

Ca să-nveți, ai nevoie de un profesor bun, nu numai de manual… Uite, eu cred că aș putea să te ajut. Sunt antrenor de street-fighter. Pe bune și pe stradă, nu… online. Gratuit! Nu iau bani, pentru meditații! Case am destule…

(…)

La început, te învăț să alergi… Fuga e sănătate curată. Timp de 80 ore. Apoi, timp de 2 ore, o să te învăț ce nu scrie în manual (dar nu se știe la ce ”examen” o să-ți „pice”…):

– loviturile prin surprindere;

– distanța de la care surprinzi cu lovitura de knockout;

– cum să ții brațele după ce aplici (și nimerești!) lovitura de knockout;

– principalele acțiuni din clinch;

– proiectările din clinch pentru lupta la sol;

– knockout din proiectare.

Dacă mai rămâne timp și vrei, îți dau o bere… Va ține locul lui „the ultimate truth” („kyokushin„)…

(…)

Cred că te-am convins, elevule…Părinților tăi le spun că manualul de sport este suficient pentru viață. Limba engleză se poate învăța din filmele cu Bruce Lee, Jackie Chan  etc. Româna se învață – rapid- din subtitrările la acestea… Matematica ai învățat-o în clasele I-IV… Suficient! Și, după cum am spus, meditațiile pentru sport le ofer eu. Pro bono publico! Adică pentru binele tuturor…

(…)

De ce?

(…)

Păi am eu, așa, o slăbiciune pentru ”băieții de cartier”… Pfui! Inițial, scrisesem ”de caracter”, dar m-am corectat… Și pentru ”jungla socială”… Vorba aceea: ”De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi… să te bați /1/” Parcă, așa zicea un nene: Paler. Cred că Jean Paler… Sau, cam așa îl chema.

(…)

Deci… Aștept solicitări.Seara între 20.00 – 20.05…

(…)

”Trăiască Nația! Sus cu Dânsa!”  Acesta este salutul unui sportiv legitimat la ”Bucovina Cernăuți” pe numele lui: Mihai Eminescu ( e domnul acela care ne-a vorbit despre Pumnul lui Aron…) 
Se poate folosi și pe… stradă. În Jungla Socială


(…)

Așa că, să nu uităm:  pumnul e cel mai rapid, piciorul e cel mai puternic!

––––––––––––––––––

/1/ Corect: ”De învăţat înveţi multe şi de la toţi. Dar profesor nu e decât cel care te învaţă să înveţi.” Expresia îi aparține lui Constantin Noica în ”Carte de înţelepciune, Îndrumător pentru tineri” (1993)

Mic tratat de inginerie filosofică

Când spui: ”mă îndoiesc, gândesc, deci exist”, nu-i rău! Chiar cugeți! Dar… Dacă ți-ai făcut din ”metoda îndoielii” un obicei, chiar cugeți? Cei care nu cred, susțin că te poți trata… Prin acceptarea acceptării…”Te convingi”, imaginându-ți că mai există lucruri în viață care se pot aprecia prin acceptare. Din când în când, îți repeți: ”accept, deci există!”

(…)

Pentru început, încearcă să crezi că numai tu crezi așa… Așa cum fac savanții. Utilizează egoismul științific… Mintea ta iscoditoare va fi încredințată că a scos certitudinea din incertitudine, mai abitir decât Descartes… Și, dacă vei ajunge la aceeași constatare, nu îți va fi rău… Vei reuși să spui, mlădios, ca o trestie-n vânt: ”Dumnezeu există cu necesitate!”Ai dus până la capăt ceva… ”Mă îndoiesc, deci cuget. Cuget, deci exist. Exist,deci Dumnezeu este.” Da! Ești convins că tu ai spus asta, nu Descartes…

(…)

Dacă mai ai îndoieli, nu vocifera: ”Mă revolt, deci exist!”Nu-l copia pe Camus! Dă-o pe românește: ”Mi se rupe, deci exist!” Sau, dacă n-ai trecut (încă!) de tranziție:

  • E-o vorbă ce n-apune:

“Gândesc şi deci exist!”

Iar astăzi mulţi pot spune:

“Mai fur şi deci rezist!”  *

(…)

Vezi, ai așa de multe posibilități! Încep să te năpădeascăcertitudinile… Vei fi primul om care constată că marii filosofi al lumii, mariimedici, marii psihologi, marii cei mai mari au fost… ingineri! (No, așe!) Aceștia s-au specializat să scoată certitudinea din incertitudine, pentru ca să poată măsura dimensiunile Universului…

(…)

Inginerul vrea să știe cu exactitate distanța de la Pământ la Dumnezeu. Chiar ne-au precizat că Universul se extinde cu o viteză de 73,8 kilometri pe secundă la fiecare 3,26 ani lumină distanță…

(…)

Căutarea certitudinii pare ceva nebunesc, dar, atât timp câtînțelegerea unor „necunoscute și nedetectabile forțe” este pentru ei ca și descoperirea Sfântului Graal, nu-i rău…

(…)

Utilizând cu precădere egoismul științific și prinmăsurători specifice, inginerii sunt cei care au constatat că e de preferat o stâncă-n gradină, decât o pietricică-n pantof… Tot ei au tras concluzia că Niagara are apă mai multă, de mii de ori, decât fântâna satului… Dar, sătenii de acolo beau apă, nu din Niagara…

(…)

Mi se rupe, deci exist!” este o ”inginerie” care n-a fost inventată de ingineri. Pe aceasta au inventat-o filosofii. În lumea modernă aceasta este… o inginerie filosofică pură. De altfel, de sute de ani, există o coabitare academică între filosofi și ingineri…

(…)

Uite… Ludwig Boltzmann a descoperit noțiunea statistică de entropie sau de dezordine a unui gaz… Printr-o ecuație a demonstrat că, pornind dintr-o stare inițială oarecare, entropia nu poate decât să crească în timp, niciodată să scadă.

Pentru că ecuația n-o pricepe multă lume, a fost nevoie de ointerpretare… metaforică, cu un pronunțat iz filosofic: lăsat în voia lui,gazul devine, în mod spontan, din ce în ce mai dezordonat, iar evoluția aceasta e… ireversibilă, adică se desfășoară într-un anumit sens și nu se poate desfășura de la sine în sensul opus

(…)

Simbioza dintre inginerie și filosofie a dat filosofiei unsens clasic: practic şi activ, nu pur şi simplu intelectual sau contemplativ,sub deviza: ”Să trăiești ceea ce înveți și să înveți din ceea ce trăiești!” Dealtfel, conceptul de ireversibilitate însoțește constant un efort comun de a descifra mesajul existenței…

(…)

Simbioza aceasta cenzurează excesele și… normalizează. Ingeneral, inginerii trebuie să se ferească să considere că unele susținerifăcute de filosofi sunt adevărate, iar unele false. N-ar fi rău, dacă ar consideracă unele argumente formulate de filosofi -în sprijinul acelor susțineri- suntmai credibile, ori mai puternice decât altele… Aici, inginerii i-ar putea ajutape filosofi ca să fie din ce în ce mai… credibili, iar filosofii i-ar puteaajuta pe ingineri să fie… mai ”metaforici” în ”acceptarea vieții”… Pentru mulți ingineri, ar fi mai puține situații de genul: ”Dacă nu sunt întrebat, știu!Dacă sunt întrebat, nu știu!” , iar filosofii ar scăpa de constatarea lui Wittgenstein: „Dificultatea în filosofie este de a nu spune mai mult decât știm!”

***

Concluzie.

N-ar fi rău ca la Universitate să se înființeze o secție de inginerie filosofică… Ca să nu crească prea mult costurile, ar putea fi desființată una dintre multiplele secții de inginerii financiare…

***

______________________

* Vasile Larco – ”Cuget, deci exist, dar nu mai rezist”- 2005

Mic tratat de consiliere antidrog

(…)

Grija drogatului pentru calitate este fabuloasă… Nu ar cumpăra otravă ”scadente” [1], nici să-l pici cu ceară! Este acela care, la ecuator fiind, vrea să ţină căldura în… iglu! A jurat vieţii s-o însoţească la rău, până ce binele îi va despărţi… Ştie că strugurii acrii sunt dulci… Iubeşte praful şi pulberea, ca nimeni altul. Confirmă că iubirea şi raţiunea nu sunt acelaşi lucru.

(…)

O întreagă filosofie are drogatul! Atitudinea îi este cam “cuneiformă”, greu de descifrat… “Nu poate face judecata unui fapt, în timp ce-l săvârșește!” [2]

(…)

Drogatul este filosoful actual de tip pascalian [3]. O altă trestie. O trestie care consideră cocaina un spărgător de griji, uitând că Dumnezeu o poate face mai bine… Cu multă iubire, îi putem aduce aminte!

(…)

Cu multă dragoste îi putem aduce aminte că votca este cea mai fină băutură. Și că-i un mare păcat s-o amestece cu prafuri… Preamărirea licorii îl poate deturna de la ”pulberi” făcându-și o tratare anxiolitică cu… votcă. De ce? Pentru că e mai ușor ca dependența de votcă să fie tratată de ”Alcoolicii anonimi”… Ș-apoi, o supradoză de votcă  te trimite la odihnă în… șanț, nu pe lumea… de dincolo. Un fel de cui pe cui…

(…)

Pentru convingere spune-i, cu duioșie, câte ceva despre sticluța de votcă

(…)

Uite…

(…)

O sticlă de votcă scapă individul de un chin: chinul de-a fi om! Individul pot fi eu(e bine să te dai exemplu…), dar nu-i exclus să fii chiar tu! Doar sticla de votcă… e sticla de votcă. Votca te face să fii într-un anume fel care înseamnă a nu fi într-un fel anume, pentru că asta ar fi semnificat suspendarea unei continuităţi… Uf!

(…)

Deci…

(…)

Vorbește-i despre tine…

(…)

Cam așa…

(…)

Măi, eu nu sufăr de nebunie… mă bucur de ea în fiecare minut! Când nu pot, mă ajut de băutură. Doar de ”ochii lumii” m-am lăsat de ea. Și am memoria bună… N-am uitat unde am lăsat-o! Am fugit de tentaţii, până… m-am împiedecat! Şi, de atunci, nu mă ajută nimeni să mă scol… Sunt nevoit să beau în genunchi. E un bine şi în răul acesta. Gravitaţie există, dar nu mai vărs pe piept. Şi, încă ceva: cred că sunt și mai inteligent! Cel puţin, din poziţia această nu mă mai… îndoi(esc)! Psihic stau foarte bine. Sunt fericit. Nu mai am unde să cad… Oricum, căderea îmi este uşoară. Am fericirea chiorului. Acesta va muri uşor, nu are de închis decât un ochi… Eu!? Ce să mai zic? Am murit de mult… Mi-a murit moartea… Sunt aşa de fericit! Fericit şi altruist! Fericirea ți-o doresc şi ție! Ș-o sticlă de votcă.

(…)

Teci la… întreaga ”omenire”.

(…)

Nevoile esenţiale ale oamenilor pot fi: sănătatea, banii, dragostea. Indiferent dacă eşti bogat sau sărac, nu ai certitudinea că le vei avea pe toate. Astfel, nevoile îi pot egaliza pe oameni la nivelul… nemulţumirilor. Diferenţierea se poate face prin gradul de inteligenţă şi prin atitudine. Există, totuşi, un destin comun: viaţa și sticla de votcă!

(…)

Adesea ne frământă Apocalipsa. Zilnic avem coşmarul Apocalipsei. E logic! Zilnic nu suntem corecţi, zilnic furăm, zilnic minţim, zilnic îl înjurăm pe Dumnezeu. Zilnic bem. Apocalipsa este în noi. Putem scăpa, dacă renunţăm la acţiunile de mai sus. Cum suntem zgârciţi, nu renunţăm… Vrem doar să ni se dea. Şi Domnul ne dă coşmarul zilnic al Apocalipsei! Iar noi ne dăm o sticlă de votcă.

(…)

Nelămuririle mă înlănţuiesc! Nu vreau să cânt, dar nici să plâng! Revin la nelămuriri… De ce, când m-am născut, m-am născut plângând? Ba chiar am ţipat… Probabil, pentru că ceilalţi râdeau de mine… Atunci am hotărât să mă revanşez. Când o să mor, o să mor râzând, iar ei vor plânge… Voi ignora elementul care mi-a cauzat plânsul iniţial! Mai ales că ei nu ştiu că ”nu sunt de dispreţuit falnicele daruri ale zeilor; ei singuri le dau, şi nu muritorii şi le pot lua după placul lor”[4]. Muritorii își pot lua o sticlă de votcă, după placul lor.

(…)

Sincronizându-ne emoţiile noastre cu emoţiile celor de lângă noi, devenim mai buni. Vibrăm, până la rezonanţă cu ei. Atitudinile inverse ne fac răi. Antidotul, pentru cei răi, presupune să fim buni cu ei. Revărsând bunătatea peste răutate, stabilim un echilibrul natural. Aici, de mare ajutor ne este o sticlă de votcă.

(…)

Când o mor, să nu mă plângeţi! Vreau să fiu liber! Nu vreau să car lacrimile voastre! Plângeţi pentru voi! Omul care nu plânge, e mort! Eu am murit, ca să nu mai plâng! Şi dacă am murit, vreau să fiu mort! Nu mă târâţi legat cu lacrimi! Lăsa-ţi-mă liber! Îmi place veşnicia! Și sticla de votcă.

(…)

Există o competiţie pe care femeile o câştigă în faţa bărbaţilor. Se îmbată mai repede. Femeile sunt mai dornice ca să ajungă -grabnic– la fericire… Competiţia rămâne deschisă la mahmureală. Aha! De aceea, se zice că, dacă dragostea este vinul vieţii, atunci căsătoria este mahmureala de a doua zi… Se ”drege” c-o sticlă de votcă.

(…)

Armata nu înseamnă curaj, ci reflexe.”[5] Haina militară nu dă curaj. Ea inspiră teamă. Cei care o îmbracă nu devin mai curajoşi. Armata elimină unele complexe psihice, dar nu “rezolvă” caractere. O haină nu te face mai inteligent sau mai bun… Uneori, militarii sunt canalii. Şi-au format reflexul şi plăcerea de-a ucide. Adesea, cei pe care îi stimăm sunt bestii în uniformă… Militarul-om ucide numai pe acela care vrea să-şi mărească imperiul cu ţara sa. În acest caz, cuţitul devine tanc, iar haina militară veşmânt de erou. Unii, în săculețul cu grenadele de atac, au o sticlă de votcă

(…)

Spre deosebire de dihor, mult mai onorabil e porcul: el nu poate privi la cer… Eu privesc cerul, când dau pe gât o sticlă de votcă… Nu cred, că-i un mare adevăr în: ”Bei, ca un porc!”  Cred că beau ca… un păcătos.

(…)

Când se întâmplă o mare nenorocire, cei care se roagă pentru binele tău sunt “băieţii şi fetele” de la asigurări. Nu vor să-ți plătească… Mulţi ani ţi-au luat banii şi acum sunt… evlavioşi. Și-ți vine să pui mâna pe o sticlă de votcă.

(…)

Se spune că într-o ţară subdezvoltată nu-i bine să bei apă, iar într-o ţară superdezvoltată să nu respiri aer… În schimb, în ambele, poți să bei o sticlă de votcă.

(…)

În timp ce cânt la vioară, cu un semn făcut din arcuş, trimit chelnerii după o sticlă de votcă (“mi contra fa, diabolicus est in musica!”)… Oricum, când beau votcă nu ascult muzica altora: nimeni nu cântâ mai bine ca mine!

(…)

Măsurarea timpului i-a preocupat pe oameni din vechime. Era consecinţa logică a dependenţei omului de natură, de apusul şi de răsăritul soarelui… Ţinem mortiş, noi oamenii, ca să ne raportăm la ceva. Avem nevoie de repere… Ne trebuie un reper ca să muncim, unul ca să mâncăm. Nu ne trebuie repere ca să bem o sticlă de votcă.

(…)

In suflet purtăm cruci. Mai multe sau mai puţine. Când te apasă pe piept ceva nevăzut, poate să fie tot o cruce. Este crucea ultimei speranţe moarte. Speranţa poate muri ultima, dar iubirea niciodată! Dacă insişti să pui cruce iubirii, n-o face! Pune mâna pe-o sticlă de votcă și fă o cruce din lacrimi…

(…)

Schopenhauer credea că oamenii au o singură faţă. Ca luna! Cu o sticlă de votcă, îi demonstrezi contrariul

(…)

Nimicul e nimic şi atunci când pare a fi ceva… Argumentez, susținând că și fumul face umbră. După ce m-a ”afumat” o sticlă de votcă.

(…)

Ce ar trebui să facem, ca să acceptăm moartea cu zâmbetul pe buze? Adică să redevenim daci. Moartea unui dac era o manifestare de bucurie. Uneori, un dac mai tânăr colecta dorinţele oamenilor şi se sacrifica pentru a merge la Zamolxes că să-i ducă solicitările. Dacii credeau că-i ascultă cineva. Astăzi, mulţi nu mai cred. Moartea devine de nedorit şi zâmbetul dispare. Ea nu vine că să-ţi facă o cafea. Vine să te ia. Te poate găsi zâmbind, dacă ai lângă tine o sticlă de votcă.

(…)

În ”Peștera Polovragi”, considerată a fi ”Peștera lui Zamolxes”, oamenii simt, furnicături pe mâini în “Galeria Ispășirii”. Acolo se află “Tronul lui Zamolxes”. În acel loc, detectoarele de biocurenți o iau razna, comportându-se ca în prezența unei surse extrem de puternice de energie… Te simți ca și când ai fi băut o sticlă de votcă.

(…)

Am fost rupt!” sau “Am fost mangă!”, sunt expresii de beţiv. Acestea exprimă, cu “licenţe” de natură poetică, o… intoxicaţie. Uneori, intoxicaţia este benefică (înlătură un caracter penal al acţiunii)… Cu alte cuvinte, un confort psihic, te poate salva… Dar, te poate băga şi-n criză… Dacă o criză, de acest gen, devine patologică (cu afectarea conştientului), atunci eşti “dureros de beat”. Nu mai eşti un “drinker” de gânduri. ”Dacă beau îmi este bine, însă nu pot să-mi ţin gândul…” Sau cum zice poetul:

Unul bea că-i băutor,

Altul bea că-i bestie,

Numai eu, că am umor,

Beau aşa, de chestie.

Și…

Devii beţivul generaţiei tale, cu veleităţi ştiinţifice : “Electricitatea este alcătuită, de fapt, din particule microscopice numite electroni, pe care nu le poţi vedea cu ochiul liber decât dacă te-ai îmbătat bine de tot”. N-ai nevoie decât de-o sticlă de votcă…

(…)

Adevărul îi poate schimba pe oameni. Doar dacă îl recunosc ca… suprem. Altfel, rămâne o părere. Uneori, este o părere dureroasă. Şi adevărul nespus este dureros. Durerea adevărului nespus nu e alinată de minciună. Minciuna, în acest caz, este gazul pus pe foc. Şi focul te arde. Uneori de tot, alteori parţial. Arsurile parţiale îl fac pe adolescent adult. Arsurile totale îl stopează pe adult de la ne-spiritualizare. Adevărul nu-l poți stinge, dar tu poți să-ți stingi focul cu o sticlă de votcă…

(…)

Revii la… tine. (E mai convingător discursul…)

(…)

Privesc lumea ca pe un prieten bun. Sunt naţionalistul care consideră că naţionalitatea sa este omenirea. Aici, tare mult, mă ajută o sticlă de votcă.

(…)

De multe ori m-am întrebat de ce sunt curios. Cu câţiva ani mai înainte, n-am putut să dorm, deoarece nu găseam răspunsul la întrebarea: de ce 111111111 x 11111111 = 1234567887654321 ?  M-a ”lămurit” o sticlă de votcă.

(…)

Într-o zi am auzit o șoaptă: ”Ai grijă de tine! Oamenii sunt răi!” Era sticla mea de votcă.

(…)

Acum, nu mai vreau să înţeleg orice. Nu mai vreau să înţeleg totul. Pentru cei care nu mai pot să-i înţeleg, am speranţa că iadul există. Cineva spunea că există iad şi pentru cei buni. Da, dar pe Pământ! Noi, oamenii, avem iad pentru orice . Mai ales, atunci când devenim deziluzia optică a propriului super-ego. Atunci îl concurăm pe diavol, cu speranţa că vom câştiga. Negocierea cea mai bună între id și super-ego o face, cel mai bine, o sticlă de votcă… In votca veritas!

(…)

Treci, puțin, la… filosofie.

(…)

Paradox existențial: deși am tot mai multe sticle de votcă, am tot mai puţin timp!

(…)

Conversație:

– De câte ori am insomnie, beau o sticlă de votcă!

– Și te ajută la ceva? Adormi?

– Nu, dar nu mă mai deranjează că stau treaz!

(…)

Mi-am folosit funcţia simbolică a psihicului, pentru a realiza schimbări semnificative în planul relaţiilor cu ceilalţi, al stilului de viaţă, al sănătăţii şi al propriei personalităţi, am accesat niveluri profunde ale minţii, pentru a activa resurse inconştiente importante necesare schimbării şi mi-am utilizat eficient imaginaţia şi vizualizarea creativă, pentru a atrage rezultatele dorite, apoi, mi-am folosit intuiţia şi creativitatea, pentru a afla foarte multe lucruri interesante despre oameni, folosindu-mă de presupoziţiile şi conceptele fundamentale ale psihologiei alternative, pilonii de bază ai Artei Transformării şi am constatat, pentru totdeauna, că am intrat în căcăcioasele meandre ale concretului şi ale sinergiei faptelor, din care nu mai pot ieși, decât dacă voi pune mâna pe o sticlă de votcă…

(…)

Gata!

(…)

Dacă nu pune omul mâna pe sticla de votcă, lasă-te de… meserie! Dacă o face, poți să iei, discret, legătura cu ”Alcoolici anonimi”… Pune-i „o pilă„! In grup,  sunt șanse… Pentru el.

***

Trebuie să fac o precizare:

1: În bere e putere, în vin e sănătate, în votcă e distincție… În apă sunt microbi!

2: Cred că-s plin de microbi…

__________________________

[1] sub standard, îndoielnică, rea (it.)

[2] Blaise Pascal, ”Cugetări provinciale”, Editura Ştiinţifică, București, 1967

[3]  ”Omul este  o îngrămădire de contradicții : este depozitar al adevărului  fiind, totodată, bântuit de incertitudini și erori.”

[4] Homer (”Iliada”, III, 65)

[5] A. Malraux

Mic tratat de democrație neepigonică

De multe ori, ni se spune că sistemul politic actual este cel mai… democratic.

(…)

Ni se spune…

(…)

Democrația au exportat-o grecii, mai întâi, în coloniile pe care le-au exploatat, apoi, aiurea în lume. Acest ”model” a fost ucigător pentru mulți tirani ai lumii.

(…)

Da! În acele vremuri…

(…)

Pericle (cel care a “finalizat” sistemul democratic, mai întâi în Atena, apoi în toată Elada) ne-a zis-o:

Trăim într-o orânduire politică ce nu are de râvnit legile altora. Ea se numește democrație, deoarece conducerea statului nu se reazemă pe cei puțini, ci pe cei mulți.”

(…)

Istoricii au analizat situația/starea democrației de tip atenian și au făcut un fel de analiză SWOT a ei…

(…)

Puncte tari:

-baza societății era proprietatea privată;

-relațiile economice se bazau pe schimbul de mărfuri, produse etc;

-cultura era de tip rațional, inovativ;

-viața urbană s-a dezvoltat cu preponderență.

(…)

Puncte slabe:

-ambiguitățile juridice și instituționale;

-corupția (Uf!);

-crizele politice;

-acapararea «puterii» de către societatea urbană.

(…)

Oportunități:

-dezvoltarea serviciilor;

-o armată puternică,

-o anumită coeziune socială.

(…)

Pericole:

-alegerea soluțiilor “de compromis” pot avea, uneori, rezultate catastrofale;

-eliminarea unor valori de vârf din diverse domenii.

(…)

Dacă tot propovăduim democrația, cu ce suntem astăzi mai breji?

Că punctele slabe sunt aceleași, chiar mai accentuate, iar punctele forte nici nu se mai apropie de cele stabilite în vremea lui Pericle…

(…)

Nu este democrație în țară?! Dar ce este? Pare a fi nimic… Suntem la cheremul unor… epigoni. Ciudat… Epigonii comuniștilor!

(…)

Ha! Ha! Ha! Scuzați! Încep să plâng…

(…)

Ar mai fi ceva…

(…)

Tineretul atenian era educat în spiritul iubirii de glie și al onoarei. Acest spirit nu mai este (nici el!) astăzi…

(…)

Reamintesc “Jurământul tinerilor atenieni”:

Cum MILES ero, numquam arma mea foedabo; numquam in proeliisa loco discedam; numquam vitam meam turpi fuga servabo. Pro diis et focis, velcum omnibus vel solus, fortiter dimicabo. Cum e vita decedam, patriam liberismeis non relinquam diminutam, sed potentem et florentem. Omnibus legibus demperparebo, semper serviam. Pro institutis nostris arma capiam. Patrum virtutem etdeos patrios colam. Mortuorum memoriam honorabo!

(…)

Ei jurau (o traducere rezumativă…):

•         Nu voi necinsti aceste arme sfinte!

•         Nu-mi voi părăsi tovarășul în bătălie!

•         Voi lupta pentru zeii și căminul meu, singur sau împreună cu ai mei!

•         Nu voi lăsa patria micșorată, ci o voi lăsa și mai puternică decât am găsit-o!

•         Voi asculta de ordinele înțelepte ale oamenilor!

(…)

Înțelegem, astfel, de ce la ei democrația era veritabilă, iar noi suntem epigonii democrației…

(…)

Sunt nevoit să spun că, după părăsirea Raiului, pentru oameni, democrația a devenit ”un rău necesar”… Sunt nevoit.

***

Constatări imediate:

1.        Gogoși fără făină nu pot să facă decât cei care au ca medic de familie un… veterinar. Democrația are pretenția că-i gogoașă veritabilă…

2.        Ca să nu mai muncească pământul, cei mai mulți s-au făcut… marinari. Și susțin democrația celor ce muncesc…

3.        Ieri, în țară, nu s-a întâmplat nimic… Merçi, ”les artistes”! Da, democrație autentică!

4.        Când epigonul râde, de vină sunt… înaintașii. Din democrația înaintașilor a rămas …”demo”.

(…)

Modelul democratic” s-a extins și la celelalte animale…

(…)

Uite…

(…)

Reacții ”democratice” din lumea animală…

(…)

Urmașul demn al unei maimuțe despre urmașul nedemn al Omului, spuse la ”Umor.ro”:

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic…

(…)

Odată o maimuţă din Evul anecdotic,

A explodat: “Oroare!” sunt foarte ofensat,

Că-n jungla de giubenuri şi de beton armat,

A apărut o teză vădit maliţioasă,

Cum că omul ar descinde din buna noastră rasă…

Eu protestez sălbatic, umflat de entropie,

C-am auzit în lume aşa “darwinărie”

Nu sufăr comparaţii, sper să n-ajung uman;

Sunt mulţumit că, totuşi, sunt pur urangutan.

Şi cum Programatorul, maimuţă m-a facut,

Sper să n-ajung ca Omul, un josnic involut… ”

Sau…

(…)

Despre democrația pisicească…

(…)

Pisica grasă nu prinde şoareci. I se aduc. Mulţi. Prea mulţi. Prea mulţi îi aduc şoareci. S-a făcut grasă. Prea grasă. Mult prea grasă… Acum nu mai prinde şoareci, pentru că reflexul aducătorilor s-a format… Şi-a format şi ea reflexul de a primi… Acum ştie, doar teoretic, cum se prind şoarecii. Practic, şoareci are. Teoreticul se transformă, uluitor, în practic. Şi invers! Societatea mâţelor a descoperit un perpetuum mobile. Deh! Pentru un perpetuum imobile… Dar, mergeee! Este timpul să uităm că pisica grasă nu prinde şoareci şi că ulciorul nu merge de multe ori la apă… Pentru că, mergeee! Aici e o democrație de… linx.

***

Revin la lumea democrației umane.

(…)

Reacții din lumea oamenilor…

(…)

Mai întâi…

(…)

Despre Guvernul Epigonilor

(…)

Guvernul Epigonilor Țării a emis o hotărâre, prin care îi asigură pe toţi cetățenii că, după ce va trece criza economică, vor avea cu toţii o mică avere! În acest sens, se oferă garanţii de stat. Condiţia esenţială (şi unică!) este aceea că, la începutul crizei, să fi avut cu toţii o avere enormă …

(…)

Cei care, la început, aveau o avere mai mică, vor fi sprijiniţi ca să se împrumute enorm, astfel încât, la sfârșitul crizei, să fie şi ei în rândul lumii…

Update. Știre de ultimă oră! /Stop News!

Guvernul României oferă slujbe gratuite tuturor șomerilor.Slujbele vor fi oficiate de preoți, episcopi, arhiepiscopi și de Preafericitul… De asemenea, se va elimina impozitul pe venit în douăfaze. În prima fază se va elimina venitul…

(…)

Despre reacțiile oamenilor în Lumea Epigonilor…

(…)

Oamenii acceptă greu o oglindă socială.

(…)

Tendinţa generală este de a accepta mult mai uşor opiniile celor care proiectează asupra noastră o imagine pozitivă, şi de a respinge prin ignorare, raţionalizare sau discreditare părerile defavorabile, sau care sunt într-un accentuat dezacord cu propriile noastre opinii. O mare importanţă o are poziţia şi prestigiul celui care îndeplineşte rolul de oglindă socială: cu cât acestea sunt mai înalte, cu atât efectele sunt mai puternice şi mai persistente în timp; părerile persoanelor foarte importante devin adesea puncte de reper esenţiale în formarea imaginii de sine. Adesea, oamenii sunt dispuşi să facă eforturi considerabile pentru a se alătura celor care au succes, sau ocupă opoziţie foarte importantă. Când, fizic, acest lucru nu este posibil, se poate recurge la o apropiere simbolică, ca în cazul unor tineri care poartă anumite însemne aparţinând unor organizaţii sau grupuri de prestigiu, dar cu care nu au legături directe… Ce se întâmplă cu un om ajuns, prin voia mulţimii neinformate, în vârful ierarhiei sociale? El nu mai are repere… Sau nu mai acceptă repere… Propriile păreri şi opinii îi devin axiome şi principii. Îicreşte exponenţial dorinţa de a fi ascultat necondiţionat. Studiile legate de acest comportament deviaţionist sunt puţin abordate de către cercetători. A fost, doar, emisă o temă de studiu care avea ca subiect “acei bolnavi careconduc lumea”… Concluzionez că nu este o rea-voinţă a savanţilor, ci de vină este… timpul. După o perioadă de manifestare a tulburării conducătorului, societatea ia măsuri şi aplică tratamentul care, cel mai adesea, consta în administarea de vitamine cu … bâta. Cum efectul este rapid, spunem că este eficient. Pentru că este rapid, savanţii nu au timp ca să facă o corelaţie dintre cauză şi efect… Această necorelare îi împinge pe următorii ajunşi în vârf ca să fie loviţi de aceeaşi maladie… Soluţia ar fi ca societatea să indentifice, de grabă, materialul didactic pentru savanţi, iar savanţii să cerceteze aprofundat materialul… (…)

Până atunci, materialul necercetat conduce…

(…)

Rezultatul?

(…)

Avem oglinzi sociale sparte… Societatea va avea, prin reflexie, privirea rătăcită… Privirea beată a societăţii se poate trata cu un fluierat de trezire şi cu o oglindă fără spărturi…

(…)

Alte manifestări… democratice…

(…)

Manifestările unor cetăţeni care protestează şi pe care le vedem adesea, sunt cam uşor caracterizate ca antisociale. Dacă vom analiza, mai atent, ce se înţelege prin comportament antisocial, prin coroborare sau raportare la societatea noastră şi suprastructura ei, poate vom încerca să găsim o altă categorisire… Sau poate o soluţie…

(…)

Comportamentul antisocial desemnează totalitatea comportamentelor care încalcă normele existente într-o cultură dată, norme care corespund unor roluri şi statusuri bine definite, şi prin aceasta pot ameninţa echilibrul sistemului. Deci, sensul cel mai larg al noţiunii de “antisocial”este cel de încălcare a normelor sociale; antisocialul este acela care rezolvă o situaţie sau un conflict contrar expectanţelor sociale ale comunităţii saugrupului de care aparţine. Citându-l pe Durkheim, este social ”orice comportament care nu se datorează hazardului, ci este reglat prin norme şi aşteptări instituite şi inevitabile” iar “antisocial” este acel comportament care depăşeşte limitele instituţionale şi sociale acceptabile de către societate, considerată ca fiind un mediu moral. [ E. Durkheim, din D. Banciu,”Control social şi sancţiune socială”] Putem concluziona că raportarea comportamentului se face la echilibrul sistemului. Numai că, sistemului care trebuie să-şi găsească echilibrul, îi trebuie ca intrările în acesta să primească un feeedback de la ce iese din acest sistem, apoi intrările se vor modifica şi sistemul începe să se echilibreze. [FEEDBACK s. n. (Cibernetică,Psihologie) Retroacțiune care se manifestă la nivelul a diferite sisteme(biologice, tehnice etc.) în scopul menținerii stabilității și echilibrului lorfață de influențe exterioare; retroacțiune inversă, conexiune inversă,cauzalitate inelară, lanț cauzal închis. Sursa: DEX ’98] Ecuaţia este simplă –în aparenţă – şi a avut grijă românul Ştefan Odobleja ca să ne spună, acum mai bine de şaptezeci de ani, cum stă treaba…

(…)

Uf! Cât de sec sună considerațiile științifice! Deh! Eu le-am reținut… de nevoie. Dar nu-i nevoie să le mai rețin… Pot să concluzionez și mai simplu…

(…)

In fine, dacă ieşirile din sistem sunt o ploaie de pumni, cum credeţi că va fi feedbackul? Evident, o altă ploaie de pumni… Adică, un comportament antisocial al societăţii la comportamentul antisocial al statului… Ce e greu de priceput? Deci pot să uit considerațiile științifice…

(…)

Totuși…

(…)

„Tăria capului” guvernanţilor nu poate pricepe…

(…)

In fine.

***

Acțiuni imediate.

1.        Cumpărăm oglinzi! Cumpărăm oglinzi! Cumpărăm oglinzi! Patruzecişipatru de milioane de oglinzi… Câte una pentru fiecare ochi… Ne mai trebuie ceva…

2.        Fluiere! Cumpărăm fluiere! Cumpărăm fluiere! Cumpărăm fluiere! Douăzecişidouădemilioane de fluiere! Câte unul pentru fiecare limbă…

3.        Doamnelor si domnilor, aceasta este: să schimbăm capetele epigonilor pentru echilibrarea sistemului!

***

Concluzie.

Când cugetă, omul se deosebeşte de animale şi de lumea lor. Când nu o face, intră în rândul întregii lumi! Intrarea numai în lumea lui este marea încercare pe care puţini o reuşesc… Chiar şi ieşirea! Mecanismul acesta este biela-manivela umanităţii… Și a democrației conștiente… Eşti numai om, când cugeţi și nu tolerezi nedreptatea. Şi invers!

***

Final.

Acțiunile susmenționate reprezintă traducerea actuală a”Jurământului tinerilor atenieni”… Pentru o actuală și necesară democrație neepigonică practică… Teoria democrației ne-epigonice poate prelua ”teoria formelor fără fond” a lui Titu Maiorescu, ca model de gândire, silind formele să-și creeze un ”fond uman propriu”. Poate vom discuta despre ”beneficiul social” ca ”rău necesar”…

***

________________________________________

Mic tratat despre uitare

Când uiți să uiți, nu uiți. Când uiți uitarea, este meta-uitare… Poți să-ți optimizezi deciziile… Poți să elimini informații… depășite. Cu prudență! Nu este atât de rea uitarea minții, pe cât de groaznică este uitarea… inimii. Elimină ce vrei, dar nu-ți goli sufletul! Și, să nu uiți: uitarea pură poate să înseamne ignoranță, iar iertarea (care presupune și uitare) poate fi… evoluție.
(…)
Nu uita să ierți! Nu uita că uitarea poate fi și o calitate a memoriei!Ea este cea care îți restricționează… mobilitatea.
(…)
Așa…
(…)
Uite, dacă reușești să ții minte câteva cuvinte despre uitare, ar fi suficient.
(…)
Ar fi?
(…)
Nu.
(…)
Studii avansate arată că omul nu uită nimic. Reține… totul. Doar că nu poate folosi tot ce știe…
(…)
Și…
(…)
Unde se duc informațiile dobândite, când se duc?
(…)
Ei! Te rog, nu mă pune în dificultate! Ieri un copil mi-a pus o intrebare (la fel de… încuietoare): „Unde se duce mâncărimea, după ce te scarpini?”
(…)
Cu greu m-am abținut să nu-i răspund că mâncărimea s-a dus la ședința cu părinții…
(…)
Cred că nu te superi, dacă, ție, ți-aș răspunde că informațiile se duc tot la ședința cu Părinții…
(…)
Precizare. Ca să nu ne posomorâm.
(Why are you so glum? / De ce ești așa de posomorât?)
Un om fără memorie este un om cu memorie, doar că… fără.

Mic tratat despre reveriile materiei din comorile lui Brâncuși

***
În Dicţionar de simboluri (J. Chevalier, A. Gheerbrant): cocoșul este “în mod universal simbol solar, pentru că glasul său anunță răsăritul soarelui”. Aşa scrie în dicţionar.
(…)
În Oltenia sălășuiește o ”vietate” care are altă menire: anunţă apusul soarelui! Numit şi ”Cocoșul jienesc” sau ”Măiastrul de Jiu”, acesta este amfibiu și trăiește între ținuturile momârlanilor și insuliţa de lângă Masa Dacică.
(…)
Cei mai tineri cred că este strămoșul raftingului pe Jiu… (…)
(…)
Specialiştii de renume mondial (deh!) ne spun că Brâncuşi chiar lui i-ar fi „tăiat” Masa… I-ar fi pus ”tuturigii” scaune!
(…)
Și Coloana i-a dedicat-o cocoșului jienesc… Să-i amintească cât de strâns de gât a fost! Unii zic că-i chiar izvorul mirării nesfârşite…
(…)
Alții, atraşi de cântecul său (ca un cor de iele!), se aruncă de pe Podul Jiului… Ca să-l prindă… Ghinion! Nimeni n-a înotat mai repede… De aceea, Masa Dacică se mai numeşte şi Masa Tăcerii… Este o masă de pomenire!
(…)
Pentru acești amatori de ”nautice”, Brâncuşi a ridicat și Poarta Sărutului. A ultimului sărut! Lângă foișor…
(…)
Aci, în foișor, orchestra chindisește atmosfera cu: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!” Este refrenul de recviem al celor care s-au crezut logofeți de obiceiuri…
(…)
E refrenul pentru cei care știu că sublimul poate fi trăit și-n climat eroto-thanatic, și-n trăirea intensă a reveriilor materiei din comorile lui Brâncuși, și-n simplitate…
(…)
Sunt comori la care, cu discreţie dumnezeiască, asistă Însuşi Dumnezeu.
(…)
Astfel, ”simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată”… Iar ”arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândeşte”.
(…)
Uitându-mă în această ”oglindă”, pentru o clipă, m-am gândit la ”Măiastrul de Jiu”… Și fredonez:
”Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.” /1/
***

Reveriile-materiei-din-comorile-lui-Brâncuși
_____________________________________________________________
/1/Nichita Stănescu – ”Ce bine că eşti”

Mic tratat de politologie (II)

Despre cum devii Prim-Ministru13062413_1050339561668709_6044095301194918403_n
***

Încercăm, de multe ori, să fim convingători. Când nu reuşim, ne facem duşmani. Un neinformat îţi devine repede duşman… Se spune că arta de a fi convingător presupune să-ţi deschizi mintea şi urechile şi să-ţi închizi gura.

(…)

Mie, adesea, îmi ”înflorește” un zâmbet tâmp… El mă apără de duşmani… Bună protecție! Totuși, îmi apare prea… brusc. Moderația mea emană prudență… Zâmbesc: numai un liber cugetător e un prudent autentic! Singura virtute specială a guvernării este prudența”, îmi șopti Aristotel.

(…)

Zâmbesc din nou: mi-s bun de guvernant! Îmi mai trebuie puțină lașitate… Un fleac: lașitatea e sora prudenței! Îi știu adresa!

(…)

Deci…

(…)

Trebuie să m-apuc de politică! Da! Sunt convins și v-am convins. Zâmbesc. Tâmp! Zâmbetul meu tâmp îmi va rezerva numai dușmani de… treabă. Unui dușman de treabă, nu-i bine să-i spui că are cap de vită. Așa că, voi fi prudent și laș, în același timp! Iarăși, zâmbesc… De această dată, zâmbetul meu tâmp e… autentic. De politician. Gata! Deja, destinul mi-a amestecat cărțile și pot să joc la… cacealma!

(…)

Ce mai, pot să fiu Prim-Ministrul dumneavoastră! Deja, mi-e creierul de 1830 grame… Cât al unui epileptic… Are suficientă greutate, ca să-mi permit să fiu ”limba de pantof” a Șefului meu de Partid…

(…)
M-a desemnat! Îmi pare rău, că n-aveți noroc pe lume! Mefistofelnic, vă zâmbesc… Mai nou, încerc „învăţat din mers, prin încercare-eroare” care are tot felul de denumiri tehnice: feedback, evaluare, termostat, sistem regulator, sistem de măsurare, key performance indicator (KPI, manipulare etc.

(…)

Am soarta sărmanului Dionis, când a găsit cartea vechiului profet Zoroastru: ”năvălesc” în sfera visului!

(…)

Bruh!

(…)

Ah! Sunt printre voi de-aceia care nu cred tabla legii,
Firea mai presus de fire, mintea mai presus de minte,
Ce destinul motănimei îl desfăşură-nainte!
Ah! atei, nu tem ei iadul ş-a lui Duhuri – liliecii?
” /1/

***
___________________________________
/1/ Mihai Eminescu – ”Cugetările sărmanului Dionis

Mic tratat de politologie (I)

Bilet-de-trimitere

***
Politica este o activitate coordonată a membrilor unei comunități, pentru susținerea și atingerea unor obiective scufundate în interese… De aceea, politică fac mârșavii, ticăloșii (adică spurcații), deci politica este erezie. Practicanții (politicienii) sunt eretici, iar doctrinele politice sunt… eterodoxe. ”Pares cum paribus facillime congregantur!” [1] Substantivele sau adjectivele ”eretic” și ”politica” au un numitor comun: valoarea peiorativă accentuată!
(…)
Acțiunile politice exprimă ansamblul comportamentelor eretice. O altă descriere a acțiunilor politice stârnește zâmbete ironice…
(…)
Politologia este știința teoretică fundamentală cu menire în a elabora concepte care să exprime esența și complexitatea… nimicului, căutând o identitate pe care n-o poate găsi, pentru că… nu este! Oricum, categoriile de sistem politic, relații politice, instituții politice, conștiință politică, acțiune politică etc. sunt… categorisiri agnostice permanente. Astfel, un creștin nu-i poate spune politicii că-i rău necesar… Mai mult, credința creștină ne învață: ”Nu te împrieteni cu ereticii, nu mânca și nu bea cu ei, nu te lăsa însoțit de ei pe drum, nu intra nici în casa, nici în adunarea lor.” [2]
(…)
Parafrazându-l pe Carl Gustav Jung [3], politica este ”un produs al abisului inconștient al eului”, iar despre politician: ”Arată-mi un politician sănătos și ți-l voi vindeca!”
(…)
Sau…
(…)
Ambrose Bierce [4]: ”Politica: un conflict de interese, deghizat în lupta dintre principii; conducerea treburilor publice în interesul personal.”
(…)
Despre istoria politicii, aș spune că-i o istorie a eșecului… Este succes fără obținere, victorie fără câștig moral și realizare fără luptă.
(…)
Din punct de vedere uman, politica este o iluzie pe care mulți ar n-ar trebui s-o aibă, iar creștinii, privind-o din exterior, ar trebui să-și facă semnul crucii, murmurând, de câteva ori pe zi, până la imunizare:
”Vade retro satana
Numquam suade mihi vana
Sunt mala quae libas
Ipse venena bibas.”[5]
(…)
Să nu uităm.
***
Politica nu-i o religie a iubirii, deci nu-i făcătoare de minuni. E o opțiune. Politicianul știe că nu există jurământ deasupra lui Dumnezeu și nici deasupra lui. Poate opta: în a fi sau nu peste Lege!
***
Politicienii sunt eșantionul reprezentativ pentru epidemiologia bolilor psihice la populația adultă și pentru cercetarea de genetică psihiatrică.
***
Acest înscris poate fi folosit ca Bilet de Trimitere cu specificare pentru ”specialitatea Psihiatrie” la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”. Mai trebuie o copie după Legitimația de Politician. Atât! Începutul e greu: curaj!
(…)
Acest înscris poate fi folosit și ca îndemn la pocăință pentru… credință.
(…)
Câteva precizări…
(…)
Credința și tăria caracterului îi sunt omului dezideratele vieții de creștin… ”Toate se clatină unde lipsește credința.” Ne spune Schiller. Și ne mai spune: ”Cel ce se învinge pe sine este mai puternic decât cel ce cucerește o cetate.”
(…)
Așa că, dacă te-ntrebi: ”Sunt credincios?” îți propun, pentru un răspuns afirmativ, să vezi dacă tu, politicianule, poți să răspunzi (motivat!) cu ”Nu!” întrebărilor de mai jos:

1. Dumnezeu îi trimite întotdeauna pe oameni la noi?
2. E bine să ni-l închipuim pe Dumnezeu în cer, în noi înșine sau mai cum?
3. Trebuie să fim sinceri cu toți?
4. Profesiile sunt deșertăciuni sau nu?
5. Se cuvine ca simplitatea să fie fără înțelepciune?
6. Se cuvine să povestim ceea ce am auzit și am văzut pe drum?
7. Ne putem ruga în prezența oamenilor?
8. Putem mărturisi păcatele noastre altcuiva, în afara părintelui duhovnic?
9. În toate se cuvine a-i asculta pe părinți?
10. Putem dobândi virtuțile fără piedici?
11. Este bine să ne dorim bogății?
12. Este bună învățătura despre predestinare?
13. Se cuvine să ne întristăm pentru pierderea banilor?
14. Îl putem lăuda pe om în față?
15. Trebuie să ne temem de ispite?
16. Trebuie să ne temem de vorbele rele?
17. Se cuvine să ne oprim asupra gândurilor rele?
18. Ne putem mântui fără să suferim?
19. Putem dobândi smerenia fără să fim defăimați?
20. Putem ajunge în Împărăția Cerurilor fără să avem vrăjmași?
21. Ne putem supăra atunci când ceilalți ne ocărăsc?
22. Să ne temem de blestemul altui om?
23. Îl putem numi fericit pe om în timpul vieții lui?
24. Pot diavolii și oamenii să facă ce vor?
25. Oamenii sfinți sunt liberi față de gândurile păcătoase?
26. Putem să renunțăm la mersul la biserică din cauza unor neplăceri cu preotul?
27. Se cuvine să ne dorim ca totul să fie după voia noastră?
(…)
Întrebării ”Sunt credincios?” îi poți găsi un răspuns pe care ți-l doresc să fie: ”Da!” Oricum, tu o să știi dacă ți-ai poziționat sinele înaintea lui Dumnezeu și dacă mintea ți-e responsabilă pentru alegerea binelui sau răului… ”Nimic nu folosește atât la dobândirea păcii lăuntrice, cât tăcerea și vorbirea cu noi înșine, mai mult decât cu ceilalți”, ne povățuiește Sfântul Serafim de Sarov.
***
Bona diagnosis, bona curatio ! [6]
***

________________________________________________________

[1] (lat.) ”Cei ce se aseamănă se adună extrem de ușor.”- Cicerone, De Senectute, III.
[2] 1000 de întrebări și răspunsuri despre viața duhovnicească – Editura Egumenția
[3] Carl Gustav Jung (1875 – 1961): medic, psiholog și psihiatru elvețian, fondatorul psihologiei analitice.
[4] Ambrose Gwinnett Bierce – Editorialist, jurnalist, scriitor și satirist american.
[5] (lat.) ”Dă-te înapoi, Satan
Nu mă ispiti cu lucruri deșarte
Ceea ce-mi oferi este rău
Îți bei singur otrava.”
[6] (lat.) Bun diagnostic, bun leac!

Mic tratat despre mirosul lumii

temp_photo

Motto: ”Numai Dumnezeu poate da măsura frumuseții absolute.”[1]
***
Oare, care este mirosul lumii?
(…)
Ca să simt mirosul lumii, trebuie s-o miros pe cont propriu. Constat că lumea are miliarde de mirosuri… Nu m-aş fi gândit că o “descompunere” miroase în miliarde de feluri… Nici că, nu nasul simte mirosul lumii, ci creierul este cel care o face! El decide dacă pot sau nu să suport anumite mirosuri…
(…)
Omul, ca și lumea, este un ansamblu de mirosuri… Timpul trece și, dacă-ți miroși urât, nu folosi parfum, e bună tămâia…Frumosul este simbolul binelui moral” [2], iar mirosul este… sinceritatea trupului.
(…)
Sunt mirosuri care te înjosesc şi mirosuri care te înalţă. Important este să-ți simți mirosul restului de viață. Vei știi cât de mult mai ai de urcat, până cobori…
(…)
Deci…

____________________________________
[1] Albrecht Dűrer – ”Melancholia în Encyclopedia Universalis
[2] Immanuel Kant – ”Critica puterii de judecată” (1790)

Mic tratat despre gânduri

Gânduri. Citim sau ni se spun multe despre gânduri. Fiecare „civilizație” are „tratatele” ei.

(…)

Ce este comun? Pentru fiecare gândurile… curg. Și pentru mine, și prntru tine…

(…)

Nu există o „rețetă” pentru a gândi. Sunt numai „ritualuri”…(…)

Mi-a trebuit cam mult ca să-nțeleg. Când am înțeles aceasta, mi-am făcut gânduri pentu luni, pentru marți, pentru miercuri, pentru joi, pentru vineri, pentru sâmbătă și pentru duminică. Indiferent de lună, anotimp, an…

(…)

Numai duminica am gânduri mai puțin bune. Le înghesui duminica… Atunci mi-am dat voie să mă… odihnesc. Atunci nu fac ceva rău, pentru că nu fac nimic pentru… altcineva.

(…)

Gândurile mai puțin bune îmi sunt proprietate cu drepturi depline. Duminica meandrele gândurilor se revarsă în Oceanul Regretelor. Numai duminica. Căci, de luni, râul gândurilor negre a… secat.

(…)

Luni, marți, miercuri, joi, vineri și sâmbăta am numai gânduri bune. Pentru toată lumea… Duminica nu fac vizite… Pentru duminică, încerc ca acele gânduri rele să fie ce mi-a mai rămas din iubirea săptămânii care trecu. Ca și cum Dumnezeu ar fi în fața mea.
(…)
În loc să gândească cu multe gânduri bune, constați că, oamenii mănâncă prea mult, beau prea mult și se gândesc să găsească scuze pentru acestea… Pentru altceva, nu…
(…)
„Școala de gânduri”

se absolvă greu. Dar merită să te școlești… Altfel, devii idiot.
(…)
Prea puțini se nasc idioți. Devin.
(…)
Îi „școlește” cineva sau sunt „autodidacți”?
(…)
Răspuns.
(…)
„Da! Așa este!”