Mic tratat despre titrați

***
Avem un nou sport naţional: alergatul după diplome universitare! Facilităţile de obţinere îi fac pe mulţi români să se “îndoape” cu diplome. Se imaginează deştepţi…
(…)
Este adevărat că o diplomă universitară îţi mai elimină din complexe. Prea multe, însă, îţi “adună” o grămadă de… paranoia.
(…)
Ce creduli putem fi, uneori, noi oamenii! Plătim o groază de bani, ca să fim lăsaţi să copiem răspunsuri la teste grilă, cu o ”materializare” cartonată…
(…)
Grav este că, apoi, ne credem competenți… Ba chiar avem senzația că știm!
(…)
Trebuie început, imediat, tratamentul împotriva bolii “deştept peste noapte”. Până nu-i prea târziu. Există şi o parte bună. Devenim demenţi, dar nu vom avea niciodată Alzheimer. Cu toată colecţia de diplome, nu vom avea ce să uităm… Devenim o țară de titraţi… Titrați netratați… Deh, nebunilor le trebuie pedigree!
(…)
Oricum, nebunilor le trebuie și număr de identificare… De altfel, monitorizarea mondială a început…
(…)
De aceea…
(…)
Actele noastre de identitate sunt din ce în ce mai sofisticate sau mai cipate. Cipul a intrat în viaţa noastră cu o viteză mai mare decât credeam. Mă şi imaginez cu cipuri în urechi. Ca la animale. La celelalte animale…
(…)
E bine?
(…)
Zic unii că e bine, ca să nu ne pierdem de turmă…
(…)
Dacă tot ni se bagă în urechi cipuri, propun ca fiecărui om de pe planetă să i se aloce o “IP address” , iar “ISP of my IP” să fie Guvernul Mondial. Vom putea fi mai uşor derutaţi… Pardon: rutați!
(…)
Mai rămâne problema armonizării adreselor. Guvernul Mondial va trebui să decidă: ori adoptăm sistemul binar ori pe cel zecimal. O dilemă care nu ţine, totuşi, de religie…
(…)
În acest mod, vom trece rapid de la protocolul ”Ipv4” la ”Ipv6”… Am trecut, deja! Adică avem adrese pe 128 biţi (16 octeţi). Ne vor ajunge adresele pentru mai multă vreme… Şi o să fim bine criptaţi…
(…)
Coordonarea va fi mai uşoară, dar va fi mai dificil salutul dintre noi :
-Bună ziua, domnule 2001: 0db8: ac10: fe01 !
-Bună, 2001: db8::1428:57ab ! Ce mai face bătrânul 172.16.254.1 ?
(…)
Pentru ușurarea salutului, propun să ne folosim titlurile universitare… Diplome are toată lumea…
(…)
-Bună ziua, domnule implantolog!
-Bună, headofexecutivesearchologule! Ce mai face bătrânul mecatronist?
***
Concluzie.
”Adevărata filozofie constă în a face nu ”cărți”, ci oameni.” (L. Feuerbach)
***
Acțiune.
Trebuie început, imediat, tratamentul împotriva bolii “deştept peste noapte”… Să tratăm mulțimea titraților!
***

Mic tratat despre un loc sacru

Azi-dimineață găsii, strecurat pe sub ușă (mi-o fi căzut, cumva?), un text scris pe calculator și ”tras” la imprimantă:

”…din răsuciri labirintice când totul e împietrit şi timpul nu mai este, nu că n’ar mai fi cândva, când eşti într-un undeva în care aproape că nu se mai vede ceva, mai cu seamă atunci când eşti  glas stins, ele facând tot ceea ce e cu putinţă pentru tine, doar că ţie numai îţi umplu tăcerile, şi mai ales noaptea, de tăceri născătoare în continuare, noapte care ţi se lipeşte de tălpi, înăuntru căreia îţi eşti irespirator şi care te face să îţi aminteşti ce nu îndrăzneşti…”.

(…)

Brusc, îmi amintii  istoria din spatele cocktailului ”Bloody Mary” care conține toate ingredientele necesare pentru a-ți încânta toate simțurile și care „are echilibrul perfect între dulce, acrișor, sărat, fără să fie amar, dacă este preparat corect”… Acel gust al tristeții visătoare, al vieții în care ești ceea ce cauți, sperând să găsești, în timp de nesfârşit, alfabetul definirii, cu tiv de priviri răscolitoare prinse de nemărginire…

(…)

Bloody Mary”.

(…)

Și…

(…)

Începui să cred în mine cel de mine visător și în alfabetul gesturilor, în forţa atractivă, în sete, în setea de fericire, în foame, în înăuntru, în pe dinafară, în izvorând, în în şi nu în între, în căutare, în rătăcirea trezitoare,  în revelaţie, în aporie, în oricând, în cândva, în nimic, că-mi datorez în fiecare clipă totul, în absenţa-prezentă şi nu în prezenţa-absentă… Crezui în fortificaţiile semanticii ferme, acelea în care ne închidem, câteodată, conştiinţa, ca într-o inexpugnabilă cetate…

(…)

Și călătorii pe tărâmurile unei ființe de ianuarie,februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie,noiembrie și… decembrie.

(…)

Trăii dilema între exprimat şi exprimabil, indicibil şi neexprimat şi simţind cum tristeţea e cunoscută doar de către inconoscibil, n-o lăsai să mă cuprindă.

(…)

Pentru că…

(…)

Bloody Mary” se sfârșii. Tot ce-i omenesc se va sfârșii. Tot ce-am făcut și ce voi face se va sfârșii. Poate azi, poate mâine, poate-ntr-o zi… Și n-o să-mi amintesc ce n-am îndrăznit.

(…)

Lucid. No ”Bloody Mary”.

(…)

Alt an; același eu, atât de la fel… Doar textul scris pe calculator și ”tras” la imprimantă e… altfel: Ca să cunoşti ceea ce eşti, află ceea ce nu eşti.

(…)

Și…

(…)

Nu-s echilibrul perfect între dulce, acrișor, sărat, fără să fiu amar… cunosc?

(…)

Hîm, hîm! Aici miroase a carne de om!” /1/

(…)

Începu lupta apărării vechilor bucurii… A acelor tărâmuri… Sunt soldatul (Miles) locului ascuns (Mraconia). Sunt, aici, atât de… la fel. Înlăuntrul meu fiind, sunt locuit în cel mai sacru lăcaş: al ființei mele!

(…)

Lăcaș sacru.

(…)

Pfui! Greu de tradus ce scrisei…

(…)

Dar…

(…)

Final.

”Trecui şi eu pe acolo şi stătui de mă veselii la nuntă, de unde luai

O bucată de batoc,
Ş-un picior de iepure şchiop,

şi încălecai p-o şea, şi v-o spusei dumneavoastră aşa.”/1/

_____________________

Petre Ispirescu – ”Prâslea cel voinic şi merele de aur

Mic tratat despre frici

Am învățat să cred în Dumnezeu de la un hoț/criminal (Barabbas), când mi-am găsit un răspuns la întrebarea: ”Ce forță malefică face ca, de mii de ani, răul să fie luat drept bine și binele să fie călcat în picioare?

(…)

Iubirea am învățat-o cum nu trebuie să fie de la o… ”borderline”. (Sunt ființe care, inițial, par foarte autentice, lipsite de pretenții, viclenie sau prefăcătorie… De fapt, au o foarte mare frică de… atașament și, paradoxal(?), de abandon.

(…)

Pentru mine, normalul e înconjurat de… frici. O frică mare de Dumnezeu și o frică de frici… mici.

(…)

Adică normalul mi-e înconjurat de stări de… spirit. Mai mari sau mai mici.

(…)

Curajos și demn sunt, când fac, cu frică de Dumnezeu, ce mi-e frică să fac. Reușesc, apoi, să pășesc în lume cu umilinţă şi nădejde. Reușesc, uneori, să înlocuiesc ”Prends l’éloquence/la musique et tords-lui son cou !” cu ”Prends la peur et tords-lui son cou !

(…)

Estompez formele și culorile vieții, ”blurând” frici…

(…)

Sunt capabil să creez tot felul de confuzii, realitățile mă pot deprima… Știi… Poate că Henry Miller are dreptate: <<„Confuzie” e un cuvânt pe care l-am inventat pentru o ordine pe care încă nu am înţeles-o!>>

(…)

O ”borderline” m-a învățat să-i dau dreptate lui Anaïs Nin: ”Confuzia creează artă. Prea multă confuzie creează dezechilibru”…

(…)

Numai că, de la un timp, m-a apucat frica de confuzii, având o nelămurire: confuzia este starea omului insuficient informat sau excesiv de informat?

(…)

Cum e?

(…)

Acum mi-e frică să n-am o criză de realism… Ți-am spus cum se manifestă o adevărată criză de realism? Cred că da. Repet: privește-te în oglindă și, dacă îți vine să te scuipi, fă-o! Fără frică! Oglinda a văzut multe… ”Oglinda reflectă toate lucrurile, fără să se păteze.” (Proverb chinez).

(…)

Unele fapte pătează.

Mic tratat despre educație

Rău până la os. Am fost sportiv de performanță. Pentru performanță trebuia să fiu „rău până la os”… Așa m- a „educat” antrenorul meu. Dom’ Profesor . O canalie. Ne antrena 4 ore. Zilnic. Cam mult, pentru niște copii… Fiecare greșeală era „taxată” cu un număr de palme, urecheli etc. M-a „antrenat”, astfel, timp de 4 ani. De la 11 ani. Scopul: să câștigăm competițiile, cu orice preț. De multe ori, aceasta era considerată adevărata performanță…
(…)
Tot de mic, am respectat regulile care țin de bunul simț… De la tata am învățat asta. Alte reguli: nu le suport și iau atitudine!
(…)
Revin.
(…)
După 4 ani de antrenamente dure, am devenit și eu un… dur. Aveam suficientă masă musculară, ca să nu mai suport palmele lui dom’ profesor… Așa că, după o ultimă pălmuire, profesorul a rămas cu mai puțini dinți în gură și s-a „odihnit” 45 de zile la spital…
(…)
Știi…
(…)
Devenisem „rău până la os”. Aveam atitudine.Rea până la… maxilar.
(…)
Mda.
(…)
Educația formează… atitudinea.
(…)
Totuși…
(…)
Atitudinea nu este ceva precis: nu este negativă, nu este pozitivă, ci… „cameleonică”. Cam ca educația primită…
(…)
Sunt momente când ești disperat să supraviețuiești… Aici cameleonismul te poate ajuta… Important este să nu „disperi” toată… viața.Și e o adevărată artă (dar de la Dumnezeu) să supraviețuiești onorabil cu resurse puține.
(…)
Tot educația…
(…)
Uneori, nu-i prea bine să educi pe cineva ca să nu plângă, când ar trebui să plângă. Adică, nu-i musai să gândești ceea ce crezi tu că-i pozitiv… Pentru că și tu, pedagogule, ești limitat în a ști ce e bine… Uite… Pedagogul meu credea că-i bine să fii rău până la os… Și a simțit-o până la… osul lui.
(…)
Dar …
(…)
Atitudinea nu trebuie să fie disproporționată.Ca și forța.E nevoie de bun simț și de… credință. „Rău până la os” nu-i pentru oameni. Poate pentru
un „Pit Bull Terrier”. Acesta poate fi „bad to the bone”…
(…)

Cunoașterea și eliberarea răului din tine nu se face pe tărâmul competiției… Cu o excepție: când ești în competiție cu… tine. Doar că, aici, ai nevoie de pedagogi care nu te vor educa ca să câștigi cu orice preț… Deși n-ar fi rău să ai victorii împotriva ta… Te pot învăța să-ți intre în „rezonanță” ego-ul cu… ecoul. Atât, cât să „auzi” cum ești.

P.S. De mic sunt alergic la sânge. De când i-au „zburat” dinții profesorului… De atunci, n-am mai lovit pe nimeni. În nicio competiție… Nu strivesc nici gândacii… E singurul lucru bun dobândit după educația „rău până la os”.

Mic tratat despre manifestările culturale

(…)Știi, ce fac aici? Mă dezbrac de emoții și mi le păzesc. Cu grijă. „Omnia mea mecum porto!”
(…)
M-am hotărât…
(…)
Nu mai merg la… manifestări culturale.De ce m-aș duce într-o lume plină de chelioși, păroși, burtoși, slinoși, frustrați, cu pretenții de educați…  Într-o lume unde nu afli nimic,  dacă ai citit manualele școlare pentru clasele  V – VIII… /1/ Într-o lume cu miros de votcă și tutun.
(…)
Lumea manifestărilor culturale este scena concursului „Geniul Neamului”. O lume a disperaților… „Dacă nu i-au premiul Uniunii (Scriitorilor, Compozitorilor etc.) nici acum, mă sinucid!” Pfui! De ani buni, nu-l ia, dar n-o… face! Deh! Oamenii fără opiniile lor. Doar  cu „părerile”… altora.
(…)

Lumea manifestărilor culturale are și o nebăgată în seamă minoritate: culții. Pe cale de dispariție de la… manifestări. Nici nu mai sunt invitați… A devenit lumea snobilor.

(…)
Final.
„Se conturează patru caste, raportate la cultura naţională: culţii, oculţii, inculţii şi desculţii.”/2/
La manifestările culturale e… toată lumea. Pe care pot s-o văd și pe stradă… Așa că… Mă pot retrage în ascunzătoare. Mă dezbrac de emoții și mi le păzesc. Cu grijă. „Omnia mea mecum porto!”

––––
/1/ perioada când se acumulează mecanic informațiile…
/2/ V. Butulescu  – „Vorbe în vânt”, 2018

Mic tratat despre plâns

Te-ai gândit, vreodată, cumar fi lumea fără tine? Dacă nu, n-o face… Dacă da, nu te răzbuna!

(…)

Urmează sfatul lui Kant: „Poartă-te în așa fel încât, dacă Universul ar fi să se ia după tine 24 de ore, să nu se ajungă la haos.”

(…)

În rest, n-ar fi rău să știi că toți oamenii sunt de… plâns. Dacă, totuși, plângi pentru alții, plânsul să nu-ți înece existența.

(…)

Există un plâns egoist: să plângi numai pentru tine! Fă-o! Trebuie mai întâi să-ţi vină să plângi ție însuți/însăți… Apoi îți datorezi viața…

(…)

Revin la Kant.

Nu te plânge că ești strivit, dacă te-ai făcut vierme.”

(…)

Final.

Când îți vine să plângi, fă-o, dar să nu aștepți ca să te salveze cineva… Când plângi, să râzi de… durere! Dacă te crezi ”de fier”, să nu plângi! Lacrimile te ”ruginesc”. Dacă ești ”de lemn”, lacrimile fierbinți te… întăresc.

Ai grijă și cum plângi!

Mic tratat despre caracter

Lumea este orgă. Dumnezeu o pornește și începe… dansul.” A rostit așa tatăl lui Heydrich. Acel Heydrich…

(…)

Reinhard Tristan Eugen Heydrich, membru marcant al partidului N.S.D.A.P.,  Obergruppenführer în SS și general de poliție, șef mare peste Gestapo… Tatăl lui Reinhard  a fost un om instruit, cultivat… Bruno Heydrich, era cântăreț de operă, compozitor și fondatorul unei școli de muzică … Bunicul lui, din partea mamei, a fost directorul Conservatorului din Dresda… Acel Heydrich a primit o educație de nivel ridicat… Mai ales, o educație muzicală de high level… Aceasta nu l-a împiedicat să fie un mare criminal, un caracter infect… A fost un instruit, fără a fi un… om. Astfel, l-a contrazis pe Platon care credea: „Caracterul unui om poate fi judecat după gusturile sale muzicale„, dându-i dreptate lui Cicero: „Caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic„…

(…)

M-am gândit… Caracterul nu prinde „formă„, când iei o decizie, ci e „formă” de mult luată… Uneori, se manifestă prin profesii. Uită-te la agenții de vânzări sau la avocați…  Sau la politicieni. De exemplu.

(…)

Să nu uităm.

Oamenii cu curaj şi caracter le par întotdeauna stranii celorlalţi.”/1/

(…)

Și…

(…)

Lumea este o orgă. Dumnezeu o pornește și începe dansul. Dansează Caracterul cu Destinul… Muzica de orgă este muzica eternității. Pe ritmul ei, trupul ar trebui să se ducă-n criptă, iar sufletul ar trebui să rămână în biserică… Depinde de dansul amintit și de fondul muzical specific tragediilor și comediilor…

(…)

Final.

Un caracter puternic îi răspunde cu un invariabil ”NU!” diavolului… (”Und was soll ich dagegen dir erfüllen?”/ ” „Și ce dorești de la mine în schimb?” /2/ )

––––––––

/1/ Hermann Hesse – „Demian

/2/ Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust” (1808)

Mic tratat despre conștiință și subconștient

***
Conștiința și Subconștientul nu sunt substantive… Conștiința și Subconștientul sunt… verbe. Se referă la procese, nu la obiecte… Verbele au forță conectivă. Fiind proprii Ființei-Om nu-s atribute, pot fi (cel mult!) adjective (numai ca parte de vorbire flexibilă care arată o însușire a unei ființe)… Dacă le vom accepta ca ”verbe” nu vom mai avea ”încurcături” lingvistice.
(…)
De exemplu: Conștiința este substantiv de genul feminin la români, la nemți este substantiv de genul neutru: das Bewusstsein (zum Beispiel: Wir finden einen Weg, das Bewusstseinwiederzuerlangen”/ de exemplu:  ”Sugerez să găsim o metodă/cale de a ne redobândi cunoștința”). La Subconștient ne potrivim…
(…)
În ceea ce privește Subconștientul, nu-l contrazic cu mânie pe Freud, doar îi reamintesc că, pe vremea lui, Neurologia, față de cea din zilele noastre, era un fel de mașină Turing /1/ nedeterministă față de super-computerul Titan/2/
(…)
Susțin cele scrise, nu numai pentru lămuriri lingvistice, ci pentru ”umanizarea” unor noțiuni. În acest mod, le putem scoate din domeniul abstractului. E drept, pentru reflectarea psihica a realității, omul are nevoie de abstractizare, dar nu-i nevoie ca, pentru luarea unor decizii corecte, să-L bage pe Dumnezeu în laborator… Chiar dacă Dumnezeu nu interzice cunoașterea…
(…)
Cum ar fi, dacă, într-o zi, la ușa laboratorului tău, auzi o bătaie în ușă, deschizi și zărești un bătrânel care-ți spune: ”Salut! Sunt Dumnezeu, aș vrea să intru!” și ți-ar zâmbi? Crezi că, în acest caz, Conștiința ta este un simplu substantiv? Te grăbești cu logica și concluzionezi că Dumnezeu folosește hipnoza?
Nu! Subconștientul acționează/intervine în activitatea proceselor mintale și inima bate mai repede, respiri mai repede… Subconștientul este ”o magazie” de acțiuni… Un fel de predicat… multiplu.
(…)
Cred că mai trebuie să aducem niște ”lămuriri” gramaticii…
(…)
Adică…
(…)
Când predicatul multiplu (Subconștientul) este așezat după Subiect (Omul-Ființă…), pe lângă acordul formal, corectat și recomandat, este tolerat, admis, acordul prin atracție cu primul termen al predicatului (Conștiința?)…
(…)
Dacă, totuși, vei considera Conștiința un substantiv, te rog, ca, atunci când o descrii, să scrii așa: ”Conștiința este frumoasă, atrăgătoare și sexy”. Chiar și folosirea numelui predicativ multiplu e ceva mai mult decât…

***

/1/ Versiune abstractă a mașinii Turing universale este funcția universală, o funcție calculabilă care poate fi utilizată pentru a calcula orice altă funcție calculabilă

/2/Titan, supercomputer de la Oak Ridge National Labs, una dintre cele mai puternice mașini de calcul de pe Terra, cel puțin, pentru o perioadă nu prea lungă…

Mic tratat despre atenție

Singurii care sunt foarte atenți pe stradă sunt polițiștii și infractorii…

(…)

Restul, după cumpărături…

(…)

Mă defulez, privindu-i. Mie nu-mi mai pasă, dacă  mai sunt atent. Privesc cu nepăsare. Adaptare.

(…)

Așa îmi explic de ce „îngheț” în fața pericolului. Pentru că mi-am pierdut frica de moarte…. Nu-mi pasă! De moarte. E o teribilă siguranță morală…

(…)

„Cu atenţie şi cu ascultare, ajungi să faci orice.”/1/ Dar eu nu mai vreau să fac orice… Așa am suficientă putere ca să suport viața… Și accept moartea… Și… „Ce nu poate fi spus, trebuie spus… Moartea nu este un eveniment al vieții. Moartea nu se trăiește.”/2/

(…)

Așa…

(…)
Așa îmi activez functiile catharsice și-mi eliberez multe tensiuni. Iar lumea este „tot ceea ce mi se întâmplă”, fie că sunt foarte atent sau nu…

(…)
Fără a fi un delăsător…

(…)


Pot  să exprim un sentiment adecvat,  numai în scris, pentru că lumea e preocupată de cumpărături, iar scrisul îmi rămâne… Ș-apoi, nu cred că-l vor citi nici polițiștii și infractorii… Doar eu.
***
Afară plouă. A observat cineva? Desigur. Cei care trebuie să meargă la cumpărături. Anumite lucruri nu trebuie amânate… Și ploaia aceasta… Mie nu-mi pasă… Mi-am ascuns ploaia în suflet… Așa am rezervorul meu pentru… scris și pentru plâns. „Călimara” plină.

***

–––––
/1/ Hector Malot – „Singur pe lume

/2/ Ludwig Wittgenstein – „Tractatus Logico-Philosophicus”

Mic tratat de lingvistică comparativă

Ieri m-am plimbat, prin bâlci, într-un oraș din Vest. (Ein Jahrmarkt kam in die Stadt… / În oraș, sosise un bâlci…)

Praf, zgomot, mici(!) și… înghețată. Am poftit la… toate. Acum, am, deja, pneumonoultramicroscopicsilicovolcaniconioză și encefalomielopoliradiculonevrită… Tot astăzi am suferit și o…  gastropiloroduodenojejunostomie.

Mă simt de parcă aș fi înghțit difosfopiridinnucleotidpirofosfatază, diclordifeniltriclormetilmetan și… toată limba română. Și, în plus, ceva…

Cred că ar fi fost mai bine dacă făceam un test al cărnii pentru mici… L-aș fi făcut, dar șeful laboratorului era… neamț. M-a întrebat ce vreau și dacă am auzit de ”Rechtsschutzversicherungsgesellschaften” / ”Companii de asigurări care oferă protecție legală”. Până să-i spun că n-am auzit și că vreau un test prevăzut de ”Rindfleischetikettierungsüberwachungsaufgabenübert” /”Legea pentru delegarea monitorizării etichetării cărnii de vită„, s-a terminat programul de lucru…

Scheiß Verordnung! / Dă-l dracului de program! Am înghițit și limba germană… Ja, ohne Scheiß./ Da, fără glumă!

Acum zac. La spital.

Cred că și cuvintele mele lungi sunt bolnave. / Ich denke, meine langen Worte sind krank. Mă tratez, evitând să pronunț, în germană,  777.777 (siebenhundertsiebenundsiebzigtausendsiebenhundertsiebenundsiebzig) și, mă refugiez în limba rusă, murmurând: ”рентгеноэлектрокардиографического, рентгеноэлектрокардиографического!

Nu știu ce-nseamnă, dar simt că am nevoie… Deh! Cuvintele acestea au și dau… palpitații. De altfel, așa mi-a confirmat și un medic danez aflat acolo în ”Speciallægepraksisplanlægningsstabiliseringsperiode” / „Perioada planului de stabilizare pentru practica unui medic specialist”…

Așa.

Nu-s lingvist, dar mă tratez! După cum se vede.

(…)
Acum ar trebui să-ți spun: la revedere!

(…)

Je suis peut-être vieux-jeu, mais je crois que les adieux sont mieux si on les fait en personne. / Numește-mă de modă veche, dar cred că saluturile de la revedere sunt mai bune față în față.

(…)

Sabes, hay otra regla que dice que está bien ponerse triste cuando dices adiós a un nuevo amigo./ Știi, mai este o regulă care spune… e ok să fii trist când îți iei la revedere de la un prieten nou.

(…)

Bog te blagoslovio! / God bless you!