Mic tratat despre frici

Am învățat să cred în Dumnezeu de la un hoț/criminal (Barabbas), când mi-am găsit un răspuns la întrebarea: ”Ce forță malefică face ca, de mii de ani, răul să fie luat drept bine și binele să fie călcat în picioare?

(…)

Iubirea am învățat-o cum nu trebuie să fie de la o… ”borderline”. (Sunt ființe care, inițial, par foarte autentice, lipsite de pretenții, viclenie sau prefăcătorie… De fapt, au o foarte mare frică de… atașament și, paradoxal(?), de abandon.

(…)

Pentru mine, normalul e înconjurat de… frici. O frică mare de Dumnezeu și o frică de frici… mici.

(…)

Adică normalul mi-e înconjurat de stări de… spirit. Mai mari sau mai mici.

(…)

Curajos și demn sunt, când fac, cu frică de Dumnezeu, ce mi-e frică să fac. Reușesc, apoi, să pășesc în lume cu umilinţă şi nădejde. Reușesc, uneori, să înlocuiesc ”Prends l’éloquence/la musique et tords-lui son cou !” cu ”Prends la peur et tords-lui son cou !

(…)

Estompez formele și culorile vieții, ”blurând” frici…

(…)

Sunt capabil să creez tot felul de confuzii, realitățile mă pot deprima… Știi… Poate că Henry Miller are dreptate: <<„Confuzie” e un cuvânt pe care l-am inventat pentru o ordine pe care încă nu am înţeles-o!>>

(…)

O ”borderline” m-a învățat să-i dau dreptate lui Anaïs Nin: ”Confuzia creează artă. Prea multă confuzie creează dezechilibru”…

(…)

Numai că, de la un timp, m-a apucat frica de confuzii, având o nelămurire: confuzia este starea omului insuficient informat sau excesiv de informat?

(…)

Cum e?

(…)

Acum mi-e frică să n-am o criză de realism… Ți-am spus cum se manifestă o adevărată criză de realism? Cred că da. Repet: privește-te în oglindă și, dacă îți vine să te scuipi, fă-o! Fără frică! Oglinda a văzut multe… ”Oglinda reflectă toate lucrurile, fără să se păteze.” (Proverb chinez).

(…)

Unele fapte pătează.