Am învățat să cred în Dumnezeu de la un hoț/criminal (Barabbas), când mi-am găsit un răspuns la întrebarea: ”Ce forță malefică face ca, de mii de ani, răul să fie luat drept bine și binele să fie călcat în picioare?”

(…)

Iubirea am învățat-o cum nu trebuie să fie de la o… ”borderline”. (Sunt ființe care, inițial, par foarte autentice, lipsite de pretenții, viclenie sau prefăcătorie… De fapt, au o foarte mare frică de… atașament și, paradoxal(?), de abandon.

(…)

Pentru mine, normalul e înconjurat de… frici. O frică mare de Dumnezeu și o frică de frici… mici.

(…)

Adică normalul mi-e înconjurat de stări de… spirit. Mai mari sau mai mici.

(…)

Curajos și demn sunt, când fac, cu frică de Dumnezeu, ce mi-e frică să fac. Reușesc, apoi, să pășesc în lume cu umilinţă şi nădejde. Reușesc, uneori, să înlocuiesc ”Prends l’éloquence/la musique et tords-lui son cou !” cu ”Prends la peur et tords-lui son cou !”

(…)

Estompez formele și culorile vieții, ”blurând” frici…

(…)

Sunt capabil să creez tot felul de confuzii, realitățile mă pot deprima… Știi… Poate că Henry Miller are dreptate: <<„Confuzie” e un cuvânt pe care l-am inventat pentru o ordine pe care încă nu am înţeles-o!>>

(…)

O ”borderline” m-a învățat să-i dau dreptate lui Anaïs Nin: ”Confuzia creează artă. Prea multă confuzie creează dezechilibru”…

(…)

Numai că, de la un timp, m-a apucat frica de confuzii, având o nelămurire: confuzia este starea omului insuficient informat sau excesiv de informat?

(…)

Cum e?

(…)

Acum mi-e frică să n-am o criză de realism… Ți-am spus cum se manifestă o adevărată criză de realism? Cred că da. Repet: privește-te în oglindă și, dacă îți vine să te scuipi, fă-o! Fără frică! Oglinda a văzut multe… ”Oglinda reflectă toate lucrurile, fără să se păteze.” (Proverb chinez).

(…)

Unele fapte pătează.