Mic tratat despre caracter

Lumea este orgă. Dumnezeu o pornește și începe… dansul.” A rostit așa tatăl lui Heydrich. Acel Heydrich…

(…)

Reinhard Tristan Eugen Heydrich, membru marcant al partidului N.S.D.A.P.,  Obergruppenführer în SS și general de poliție, șef mare peste Gestapo… Tatăl lui Reinhard  a fost un om instruit, cultivat… Bruno Heydrich, era cântăreț de operă, compozitor și fondatorul unei școli de muzică … Bunicul lui, din partea mamei, a fost directorul Conservatorului din Dresda… Acel Heydrich a primit o educație de nivel ridicat… Mai ales, o educație muzicală de high level… Aceasta nu l-a împiedicat să fie un mare criminal, un caracter infect… A fost un instruit, fără a fi un… om. Astfel, l-a contrazis pe Platon care credea: „Caracterul unui om poate fi judecat după gusturile sale muzicale„, dându-i dreptate lui Cicero: „Caracterul fără inteligență poate multe, însă inteligența fără caracter nu valorează nimic„…

(…)

M-am gândit… Caracterul nu prinde „formă„, când iei o decizie, ci e „formă” de mult luată… Uneori, se manifestă prin profesii… Uită-te la agenții de vânzări sau la avocați…  Sau la politicieni. Sau… De exemplu.

(…)

Să nu uităm.

Oamenii cu curaj şi caracter le par întotdeauna stranii celorlalţi.”/1/

(…)

Și…

(…)

Lumea este o orgă. Dumnezeu o pornește și începe dansul. Dansează Caracterul cu Destinul… Muzica de orgă este muzica eternității. Pe ritmul ei, trupul ar trebui să se ducă-n criptă, iar sufletul ar trebui să rămână în biserică… Depinde de dansul amintit și de fondul muzical specific tragediilor și comediilor…

(…)

Final.

Un caracter puternic îi răspunde cu un invariabil ”NU!” diavolului… (”Und was soll ich dagegen dir erfüllen?”/ ” „Și ce dorești de la mine în schimb?” /2/ )

––––––––

/1/ Hermann Hesse – „Demian

/2/ Johann Wolfgang von Goethe – ”Faust” (1808)