Mic tratat despre atenție

Singurii care sunt foarte atenți pe stradă sunt polițiștii și infractorii…

(…)

Restul, după cumpărături…

(…)

Mă defulez, privindu-i. Mie nu-mi mai pasă, dacă  mai sunt atent. Privesc cu nepăsare. Adaptare.

(…)

Așa îmi explic de ce „îngheț” în fața pericolului. Pentru că mi-am pierdut frica de moarte…. Nu-mi pasă! De moarte. E o teribilă siguranță morală…

(…)

„Cu atenţie şi cu ascultare, ajungi să faci orice.”/1/ Dar eu nu mai vreau să fac orice… Așa am suficientă putere ca să suport viața… Și accept moartea… Și… „Ce nu poate fi spus, trebuie spus… Moartea nu este un eveniment al vieții. Moartea nu se trăiește.”/2/

(…)

Așa…

(…)
Așa îmi activez functiile catharsice și-mi eliberez multe tensiuni. Iar lumea este „tot ceea ce mi se întâmplă”, fie că sunt foarte atent sau nu…

(…)
Fără a fi un delăsător…

(…)


Pot  să exprim un sentiment adecvat,  numai în scris, pentru că lumea e preocupată de cumpărături, iar scrisul îmi rămâne… Ș-apoi, nu cred că-l vor citi nici polițiștii și infractorii… Doar eu.
***
Afară plouă. A observat cineva? Desigur. Cei care trebuie să meargă la cumpărături. Anumite lucruri nu trebuie amânate… Și ploaia aceasta… Mie nu-mi pasă… Mi-am ascuns ploaia în suflet… Așa am rezervorul meu pentru… scris și pentru plâns. „Călimara” plină.

***

–––––
/1/ Hector Malot – „Singur pe lume

/2/ Ludwig Wittgenstein – „Tractatus Logico-Philosophicus”