Mic tratat despre vorbire

***

De câte ori ai constatat, că viața ta are nevoie de liniște? Așa, ca să ți se odihnească și conştiinţa… Are și  conştiinţa o minimă rezistenţăMintea ta nu mai vrea să-ți fie pe post de sclav. Nu mai vrea să lupte pentru gloria proprietarului…

(…)

Gloria dezvoltării umane uzează… Ne putem distruge gândind și analizând. Dorim prea mult ca să ne deosebim de animale. Mda! Nimeni nu vrea să fie egalul câinelui său de companie…

(…)

Drumul cel mai scurt de a ajunge la glorie, ar fi să facem pentru conştiinţă cele pe care le facem pentru glorie.” /1/

(…)

Dar…

(…)

Greu recunoaşte cineva, că i-a plăcut să nu gândească! Greu îşi poate reprima omul dorinţa, de a nu domina prin gândire! Dacă nu are în apropiere o „potaie mică”, tot găseşte pe cineva în familie… „Gândesc, deci exist!” se poate reformula, dacă vom voi, în „Exist, cum gândesc!”

(…)

Și…

(…)

Greu îşi poate reprima omul dorinţa de a nu domina prin vorbe! Ar putea fi, totuși, egalul câinelui de companie prin… tăcere. Și-ar putea spune: ”Gândesc, tac, deci exist!” Iar când are chef de vorbă, ar putea să-și audă doar vocea… minții sale.

(…)

Tăcerea nu luptă pentru gloria proprietarului, ci pentru spiritualizarea lui… Ar trebui să vorbească, numai atunci când nu se cuvine să tacă. Oricum, este ”o luptă”… O luptă dură.

(…)

Iar…

(…)

Cele mai bune fapte sunt cele fără… glas.

(…)

Revin la ”luptă”. Uneori e dură. E pentru cei puternici. Mintea lor are voce.

(…)

Îmi amintesc monologul Adei de la începutul și de la sfârșitul filmului ”The Piano” /2/ …

(…)

Glasul pe care-l auziți nu este al meu… este vocea minții mele. Nu am mai vorbit de la șase ani. Nimeni nu știe de ce. Nici măcar eu. Tatăl meu spune că e un talent întunecat și ziua în care îmi voi pune în minte să nu mai respir va fi ultima. Astăzi, m-a măritat cu un bărbat pe care nu l-am întâlnit încă. Curând, fiica mea și cu mine vom pleca în țara lui. Soțul meu a spus că muțenia mea nu-l deranjează. El a scris că, Dumnezeu iubește necuvântătoarele, de ce n-ar face-o și el! E bine că are răbdarea lui Dumnezeu… pentru că liniștea ne afectează pe toți până la urmă. Ciudat e că nu mă consider tăcută. Asta din cauza pianului. (…)

Sunt ciudățenia orașului, lucru care mă mulțumește. Învăț să vorbesc. Vocea îmi sună atât de rău, încât mă simt rușinată. Exersez doar când sunt singură și doar pe întuneric. Noaptea mă gândesc la pianul meu de pe fundul oceanului și câteodată mă văd plutind deasupra lui. Acolo jos, totul e atât de nemișcat și liniștit, mă îndeamnă la somn. E ca un cântec de leagăn ciudat și așa e… e al meu. (E liniște acolo unde nu e nici un sunet, e liniște acolo unde nici un sunet nu poate exista: în mormântul rece, în marea cea adâncă.) „

(…)

Remarcă.

Pocăința este tot ”o voce” a minții noastre. E o tăcere… ”specială”. Și pocăința nu poate duce niciodată la depresie…

***

All I ever wanted

All I ever needed

Is here in my arms…

Words are very unnecessary

They can only do harm…” /3/

….

_______________________________________

/1/”Le plus court chemin pour atteindre la gloire est de faire pour la conscience ce que nous faisons pour la gloire.” – Michel de Montaigne

/2/ ”The Piano”(1993) – dramă, Regia Jane Campion, distribuția: Anna Paquin, Sam Neill, Holly Hunter, Harvey Keitel Premii Oscar 1994: Cea mai buna actrita in rol principal – Holly Hunter; Cel mai bun scenariu original – Jane Campion; Cea mai buna actrita in rol secundar – Anna Paquin.

Premii Globul de Aur 1994: Globul de Aur pentru cea mai buna actriță (dramă) – Holly Hunter.

Premii BAFTA 1994: Premiul BAFTA pentru scenografie – Andrew McAlpine; Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Janet Patterson; BAFTA pentru cea mai bună actriţă – Holly Hun)

/3/ ”Tot ce-am dorit vreodată

Tot ce-am avut nevoie

Se află aici, în brațele mele…

De cuvinte nu-i nevoie

Ele fac doar rău…” (engl.)

(Depeche Mode – ”Enjoy the Silence”)