Mic tratat despre Destin

Probabilitatea ca să nimerești „cap”, când dai cu banul, este de 50%, indiferent dacă în ultimele zece încercări ai nimerit doar „pajură”… La fel se întâmplă și cu oamenii din viața ta. ”O nouă direcție?  În cele din urmă… În schimb, nu există nici un leac.” [1] Probabilitatea este studiată de matematică, iar ce ți se întâmplă e… Destin. Totuși, ”soarta rade batjocoritor în fața probabilităților [2]”… Drumul pe care mergem nu e cel greșit, doar că nu știm că așa ne-a fost hărăzit să mergem… Ce mai putem face? În același sens, în curgerea vieții, putem face… meandre. Putem vedea multe frumuseți… Sau… Dar meandrele țin de caracter. Totuși, de prea multe ori, filosofii și psihologii ne spun altceva… ˂˂ Dintre toate cuvintele triste, pronunțate sau scrise, cele mai triste sunt acestea : „S-ar fi putut întâmpla”. ˃˃ [3] Cu varianta: ”Se poate întâmpla, dacă…

(…)

Eu nu lupt cu Destinul. Doar îi fac concurență. Fără a fi absent din El

(…)

Ceva îmi spune că… (Cum pot discerne deosebirea dintre vocea lui Dumnezeu și propriile mele gânduri?)

(…)

Nu pot să fac crime în numele Destinului. Nu pot avea un Destin… străin. Și nici erate la Destin nu admit, pentru că nu mi-l mai citește nimeni… Biografia mi se oprește la… El. Totuși… Îmi vine să-i dau Destinului numele de Soartă… Cred că greșesc. Mai bine i-aș spune SoartăFatalității. Ar trebui să modific un dicționar… Deja, am făcut-o!

(…)

Final.

Când lucram cu dalta, avem în fața ochilor versurile lui Michelangelo: ”Cel ce iubirea își ia drept armă, frânge destin și ură, forță și mizerii.” [4] Corect, doar că trebuia să scriu iubirea cu un ”i” mai mare…

(…)

Doar o vorbă să-ți mai spun…

Despre Destin se poate face aceeași constatare ca și cea despre Adevăr: când rostești că spui Adevărul, deja ai început cu o minciună.

________________________________________

[1] M. Mraconia – ”Über Allem”/ ”Despre tot ” (“Eine neue Richtung? Endlich… Dagegen ist kein Kraut gewachsen.”)

[2] Edward George Earle Lytton Bulwer (1803 –1873)

[3] John Greenleaf Whittier (1807-1892)

[4] Michelangelo – ”Rime” (Florența, probabil 1525)

Trăiesc întru păcat murindu-mi mie

nu eu, păcatul viața mi-o trăiește

din cer ce-i bun, ce-i rău din mine crește,

din însămi vrerea ce să vrea nu știe.

eu mi-am făcut din trup ce mă strunește,

din libertate slugă.

O, tărie, ce viață mi-ai sortit, ce agonie!