Mic tratat despre terase

Nu mai suport terasele cafenelelor! De ce un individ are dreptul să mă zărească cum trec, în timp ce-și bea cafeaua? Ca să fim egali, ar trebui să trec și eu c-o ceașcă-n mână…
(…)
Mă mai calmez, gândind că, poate, acela se uită la cafea și caută-n ea… bere! Ca și mine! Acolo mă duc pașii… Brusc, îmi trece supărarea! O altă terasă… mă așteaptă!
(…)
Un ”of” tot rămâne… E posibil ca să treacă cineva, pe lângă terasa mea, c-o sticlă de bere-n mână, iar eu să nu pot să privesc halba și să caut în ea cafea… Hm! Sunt plin de… frământări! Cred că din cauza… cititului! Individul din terasa cafenelei citește Voltaire (cel puțin o sută de volume…), iar eu (nu moartea!)… ziare (cel puțin o sută de publicații…)!
(…)
De vină o fi și continua ”corcire” a teraselor…
(…)
Mai știi?
(…)
La aproape toate terasele se mănâncă mici. Cică-i tradițional… Ritualul este cam așa: comanzi cinci mici, un borcan de muștar, un coș cu pâine și două halbe cu bere… Se prinde micul cu două degete, se ”înfige” în borcanul cu muștar, după ce, în prealabil, ai scos scobitoarea din el, se bagă micul întreg în gură, îndeși o felie de pâine, mesteci un pic și… înghiți. Apoi, dai ochii peste cap, deschizi gura și bei o jumătate de halbă de bere… Tragi râgâitul aferent, te ștergi cu cotul la gură și apelezi la scobitoare (dacă ”scobitul” în dinți cu aer nu-i suficient)… După terminarea micilor, mănânci pâinea rămasă cu muștarul rămas…
(…)
Bah!
(…)
Sunt și pericole în terase…
(…)
”Neatent din cale-afară,
Bâlbâit cum e bunicul,
Până berea să o ceară,
I-a furat o muscă micul!”/1/
(…)
Ioi!
(…)
Totuși, o cafea la terasă poate avea și un avantaj…demografic. Mulți copii au apărut pe lume după expresia „ieşi la o cafea?”.
(…)
Final.
Constat că la terase nu mai sălășluiesc spiritele. Au trecut vremurile în care aici se făceau ”bulgări de zăpadă” și se aruncau în iad, așteptând, la o cafea sau la o bere, efectul



Gheorghe Gurău – epigramă (2010)