***
– Ai o sută de saci cu cărţi! De ce ţii, nene, cărţile-n saci?
– Să nu fugă cultura!
– Şi… ai citit toţi sacii?
– Vreo şaizeci…
– Restul?
– Restul… nu-i rest! Am senzaţia că i-am citit! Cred că ştiu mai mult ce este în ei, decât în ceilalţi… Astfel, ştiu ce mai am de făcut!
– Nu pari fericit!
– Nu par? Nu sunt!
– Motiv?
– Am! Nu vrea nimeni ca să-i desigileze… Cultura n-o poţi ţine prea mult închisă…Ne-deschiderea este rană şi nefericire. Cred că, nici religia nu e religie, dacă nu e culturală… Nu pot crede, dacă nu mă îndoiesc „cultural”!
– Totuși, crezi!
– Da! Cei patruzeci de saci mă vor ajuta să-L exprim pe Dumnezeu.O să-i deschid… Sunt mucenicii însoţitori spre mântuire, dascalii pentru concentrarea interioară şi predispoziţia binelui, lămuritorii empirismului vieţii mele… Ei îmi sunt călăuza pentru isihasmul trăirilor la temelia credinţei.
– Prin credinţă a adus Abel lui Dumnezeu o jertfă mai bună decât Cain!
– Așa-i!
(…)
Pentru ca dragostea mea pentru Tine şi pentru semenii mei să crească, ajută-mă, Doamne, să citesc și să cred!
Doamne-ajută! Doamne-ajută! Doamne-ajută!
(…)
Nu uita: haina omului dezvăluie ce face, cititul, cine este!
- Sacii cu cărți te împiedică să acuzi exteriorul, pentru că nu mai ai umbre interioare… Astfel, trăirile tale au isihasmul lor.
***
