Mic tratat despre mine, despre tine, adică despre noi

***
Motto:Ştim că unu plus unu fac doi, dar eu şi cu tine, nu ştim, vai, nu ştim cât facem.”

 [Nichita Stănescu – ”Măreţia frigului”]

***
Eu…
(..)
Când am plecat, știam de ce-s fereastra închisă a viselor tale, grimasa zâmbetului tău și geamul înghețat al iernilor tale…
(…)
Acum, știu de ce deschizi cărțile, fără să le citești…
(…)
Tu…
(…)
Tu n-ai știut să cauți, ceea ce ți-ar fi plăcut să găsești… N-ai vrut să știi! Când nu vrei să știi, căutarea e imposibilă!
(…)
Și eu, și tu…
(…)
Privește-mă-n tine și vei vedea deosebirea! Vei știi de ce eu și tu nu mai putem vărsa apă-n mare…
(…)
Pe mine, după căderea-n golul sufletului tău, mă-ncearcă fericirea revenirii: mă voi scula și voi merge! Te-aș putea duce și pe tine-n spate… Îți pot da din sufletul meu și putem să mergem, să alergăm sau să zburăm. Putem ști ”cât facem”…
(…)
Și eu, și tu, adică noi!
***