Mic tratat despre țăranul român

***
Trăim vremuri grele.
(…)
Ne putem imagina, ce viaţă duce talpa ţării? Țăranul român?
(…)
Țăranul român, atunci când ţara o duce greu, el o duce şi mai greu… Ne întrebăm: de ce oare ţăranii noştri sunt extrem de săraci? Nu protestează. Sunt învăţaţi cu necazurile. Sărăcia lor nu se măsoară la fel ca sărăcia orăşenilor. Se mulţumesc cu foarte puţin…
(…)
Ţăranul este „omul pământului”, iar „ţăran fără pământ e un nonsens” (George Pruteanu). Adică, ţăranul este omul cel mai ataşat de ţară, cel mai devotat acesteia… Cuvântul „ţară” are şi înţelesul străvechi de „ţărănime” („la ţară” are înțeles și de „la sat”)… Limba română ne este dovada legăturii intime, organice dintre ţăran, pământ şi ţară… Nu m-ar mira să aibă și același destin…
(…)
L-am întrebat, într-o zi, pe un cunoscut de ”la țară”, ce mai face. Mi-a răspuns că e ocupat cu ”guvernarea”…
(…)
– Ce guvernezi, domnule?
– Acum nu ştiu exact, pentru că numai de-o zi am schimbat guvernarea!
Văzându-mă mirat, îmi explică:
– Eu și cu vecinul Gheorghe avem fiecare câte o bancă la poartă. O perioadă o guvernăm pe-a mea, o perioadă pe-a lui…
– Am înţeles! Şi cum vă daţi seama că trebuie schimbată guvernarea?
– Simplu! La mine la poartă creşte un corcoduş. La el un dud. Dudele se fac primele. Atunci guvernăm banca lui. Apoi, schimbăm! Mai avem tratative şi cu Dumitru, un alt vecin. Ăsta are o bancă tare. La poarta lui creşte un măr, un nuc şi un prun. Are şi ceva vie pe gard, deci are şi guvernare mai stabilă în timp… Încercăm de ceva vreme să-l convingem pe Dumitru ca să facem o guvernare de largă recunoaştere locală… Mai vedem! Oricum la iarnă am încurcat-o! Începe scandalul, mai întâi prin stomac…
(…)
Tratând cu umor viaţa, ţăranii se încadrează şi astăzi în galeria tradiţională a românilor autentici. Se încadrează, dar… nu se pliază. Mulţi au fost “corciţi” pe la oraş ca muncitori… Nu mai fac zaveră, pentru că nu-i cunosc meşteşugul. Toată priceperea lor în a da cu sapa la cap boierului s-a dus…
(…)
Totuși…
(…)
Țăranul nu mai iubește atât de mult pământul… Nu mai e convins că trebuie să moară pentru el. Nu mai este convins că trebuie să moară pentru ceva. Țăranul român este un țăran… deprofesionalizat. Speranța noastră, că acesta va schimba orânduirea, se năruie… Deprofesionalizarea țăranilor dă, paradoxal, stabilitate guvernărilor lipsite de orizont…
(…)
Altădată, așa-zisa lipsă de civilizaţie a ţăranului ducea la nesupunere şi la revolta care, prin sacrificii imediate, îndrepta o guvernare. Acum țăranul nu mai vrea să facă sacrificii imediate. S-a prins că o face degeaba… Știe că, dacă ţara se va prăbuşi, el cade doar din genunchi… Şi, de ce i-ar sprijini pe cei de la oraș? Așa de sanchi? Uite că n-o face! S-a deprofesionalizat până și țăranul… Afirmaţia nu trebuie înţeleasă ad litteram.
(…)
Țăranul a devenit din patriot un… conștient. Astfel, își pierde, încet-încet, apetitul pentru simplitate…
(…)
Să fim curajoși! Ni se spune că lașitatea nu este o însușire bună. Mai ales, când Patria trebuie apărată… Dacă Patria este în pericol, trebuie să murim pentru ea. Când este Patria în pericol? Atunci când conducătorii ei intră în conflict cu conducătorii altei patrii. Începe gâlceava și… războiul!
(…)
Începe războiul, dacă sunt participanți…
(…)
Țăranul a dus greul războaielor. Afirmația nu trebuie înțeleasă ad litteram.
(…)
În timpul războiului, țăranii au rămas cu credința și cu convingerile lor… Nicicând, politicienii nu le-au fost dragi. Au rămas credincioși lui Dumnezeu și bunătății… naturale.
(…)
Am fost om bun, nepoate!” Sunt vorbele bunicului care se „căznea” să împlinească 100 de ani… „În 1916, un „brand” nemțesc a dărâmat malul de pământ după care mă adăpostisem… M-a îngropat până-n gât… Multe ore! Începuseră corbii să roiască deasupra mea. Mă așteptau… Așa credeam… Cu ultimele puteri am zâmbit… Corbii nu mănâncă stârvurile oamenilor buni… Nu știu cum știu ei… Erau destui morți în apropiere… Ciorile naibii, nu pe mine mă așteptau! Oricum, le-am făcut în ciudă. Am vrut să trăiesc. Măcar cât ei! Și… mai e un pic, poate vine suta! Le-am tras-o corbilor! Da´, să știi, de-atunci n-am mai împușcat nicio cioară… Din stimă!” (D&D – ”Despre tot”)
(…)
Ce-ar fi, dacă țăranii s-ar educa sau vor fi educați, ca să nu mai participe la război? Indiferent de motiv, pentru că motivul nu este al lor! Este al conducătorilor! Dacă țăranii -din toate patriile- vor refuza (toți!) războiul, nu vor mai războaie! Refuzând războiul, se poate spune că sunt țăranii lași? Conducătorii așa vor zice… ”Treaba lor!” vor spune țăranii…
(…)
În acest caz, țăranii vor fi posesorii unei fericite lașități pozitive. Lașitatea care generează pace. ”Să fugim de război, ca dracu´ de tămâie!” vor continua să zică țăranii… Afirmaţia trebuie înţeleasă ca… îndemn.
(…)
Dar..
(…)
Încep să se educe țăranii… Într-un fel sau altul…
(…)
Însă, până la finalizarea ciclului educațional, un țăran scrie conducătorilor…
(…)
Așa…
(…)
Băăă,
Să vă ia dracuuu! M-am săturat şî io de nesîmţîrea voastă! Vă sîmţîţ conducători mă? Nu sînteţ mă avortonilor! Sînteţ doar tari în gură cum e pe la mine soacrîmea. Firaţai dracu de nătîngi! Să nu uitaţ mă că aţ fi voi tari în gură da ios tare la pumn! Şî carei tare la pumn conduce. Asta la puşcărie. Cares tari în gura conduce la parlament sau pe la voi pe la guvern. Firaţai dracu mă! Nu vreţ mă să inversăm? Ha? Adică să fiţ voi tari în pumn şi io în gură?! Ha? Cum sar spune voi la puşcărie si io la guvernare! Firaţai dracu! So pun io pe soacrîmea primministă că vedeţ voi pe dracu! Io am făcut o casă de gura ei. Şî grădina. Să vedeţ mă ce grădină! Firaţai dracu! Lunăăă! Bobocîîî!Şam facuto numa cu sapa. Poate bag io sapa pe voi! Să vedeţ ce lună fac! Şî ţara boboc! Că voi nu puteţ firaţai dracu! Gata! Mă săturai! Viu la voi! Păzea! Împuşcaţîvă cît mai aveţ timp! Să nu vă mai găsăscîîî! Io tocmai bat sapa. Vai de veţîşoara voastă! Firaţai dracuuu! . Io nam penzîe! Nam bani de bilet.Vin pe jos. Firaţai dracuu!
Ion Ţăranu

P.S. Scrisoarea a fost găsită (deschisă!) pe drumul dintre Bechet şi Corabia, probabil în Dăbuleni… Reproducerea este… tistaș.
(…)
I-am arătat scrisoarea unui cunoscut analist politic…
(…)
Judecățile de valoare, fie că sunt pilde, proverbe, zicători, scrisori etc. își au originea și existența în originea și existența omenirii. Indiferent de limba în care au circulat, constatăm că nu și-au pierdut rolul lor civilizator, fie că au circulat pe cale orală sau scrisă”. Aceasta este opinia lui.
(…)
Opinia mea…
(…)
Mai poet din fire, îl citez pe Blaga: ”Te rog: Oprește, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea!
***

Concluzie.
Țăranul român știe că, ”mai calde decât ființa lui, sunt totdeauna rănile”… Toți așteptă ca numai el să fie hotărât să miște ”lucrurile”… Afirmația este înțeleasă, din păcate, ad litteram. Acum, știm de ce nu se alocă bani pentru cultură… Pentru orice fel de cultură! Trăim vremuri grele… Iar ”țăranul este omul absolut”. (Petre Țuțea) Și politicianul este omul absolut: absolut ridicol! Aceste afirmații trebuie înțelese… ad litteram.
***