Mic tratat despre focul automat și focul sacru

***
”Fiule! Iubește-ți Patria, dar nu muri pentru ea! ”Et pro Patria mori”, nu mai e la modă… Războaiele ei sunt războaiele nemernicilor ei… Nemernicii n-o fac pentru tine! Onoare, Fidelitate, Fraternitate, Sacrificiu nu există! Vorbe! Există, doar, “mergi și crapă”! (…) Dar, roagă-te pentru Țara ta! Și pentru războinicii ei. Și pentru conducătorii ei. Adică și pentru nemernicii ei… (…) Nu uita! Să nu mori pentru ei! E sinucidere. Și-i mare păcat! Fii egoist! Iubește Patria numai pentru tine! (…) Roagă-te și pentru tine! Poate o faci și pentru mine… De astăzi, tatăl tău nu mai e mercenar… Iubește Țara numai pentru el! Cum Miles ero… Zut alors! S-a dus! (…) Am plecat! La Schit! Acolo e veritabilul “esprit de corps”… Arma mea va fi o cruce! ”In hoc signo vinces!”/”Cu acest semn vei invinge!” (…)”
(…)
Uf! Brusc, mă trezesc din vis… Țineam un discurs unui imaginar fiu, ofițer în teatrul de operațiuni din Afganistan… Am avut un coșmar… Nu poți avea altceva, când unul dintre copii tăi e mercenar… Da! Acesta-i adevărul! Românii care mor pentru interese politico-militare sunt mercenari… Când vin între scânduri, îi facem eroi… Multă fățărnicie! Prea multă…
(…)
Omul este cumplit de responsabil pentru cea mai mare parte a dezordinii în care ne aflăm astăzi… Și când dezordinea o face cu arma-n mână… Cu foc automat, în loc de foc sacru…
(…)
Spuneam, cândva, că un soldat, recrutat din masa unui popor civilizat al timpului nostru, pe câmpul de luptă se familiarizează cu primejdia morţii care îl ameninţă la fiecare pas. Cu toate acestea, nu se poate spune că soldatul simte pofta măcelului sângeros care urmează să se desfăşoare peste câteva clipe… Când muzica începe să cânte un marş, al cărui conţinut voliţional clocoteşte de ură sângeroasă, soldatul nostru, din resemnat devine agresiv… Adică, vrea ceea ce a dorit şi compozitorul marşului… Iar compozitorul compune la comandă politică… De regulă, așa este…
(…)
Politicul este vinovatul suspendării autorității voinţei şi inteligenţei unui individ… Prin viclenie, minciună etc. creează un vid existenţial…
(…)
Sunt situații când trebuie să-ți aperi patria. Cu arma-n mână… Așa crezi tu că faci… Și crezi că, pentru aceasta, ți-e permis să ucizi… De cele mai multe ori noi, oamenii, ucidem fără să știm de ce… Suntem mercenari.
(…)
Sunt, din păcate, militari ai neamului care fac orice (chiar dau şpagă!), ca să fie selecţionaţi voluntari pentru fronturile lumii… Speră că vor lua mai mulţi bani, grade, glorie… Unii speră să scape de nevoi… În esenţă, merg ca să ucidă pe bani. Nu sunt soldaţi, ci mercenari… Adică, sunt ”scule” de ucis. Nişte păgâni! Onoarea ucigaşului nu există (excepție: atunci când îşi apără ţara!)… Aceste ”scule” primesc bani, medalii… Drapelul lor de luptă este tricolor… N-ar trebui să fie! Poate bicolor… Negru, cu cap de mort! ”Patrioţii” noştri sunt, de fapt, nişte imbecili. În uniformă! Sunt jigodiile care renunţă la credinţa strămoşească pentru a ucide pe bani. N-au doctrină, sunt soldaţii diavolului! Pleava naţiunii! Paradoxal, pleava pluteşte cu spuma, deci se crede spumă! Când mor, ei cad la… datorie. Datoria cui?! Sunt înaintaţi în grad de către cei care i-au trimis (alţi criminali!)… Unde? Pentru ce? Până când, se ucide ca datorie? Of! (…)
(…)
Dar…
(…)
Indiferent de motiv, în luptă, un militar trebuie să aibă… omenie. Știu de la bunicii mei…
(…)
Îmi amintesc o ”poveste”…
(…)
După declanşarea „Unternehmen Barbarossa”/„Operațiunea Barbarossa”, în iunie 1941, pentru “Lebensraum“/”Spațiu vital”, Grupul de Armate Sud a preluat controlul Ucrainei… Divizia de tancuri, sub comanda lui Heinz Guderian, a fost mutată, de urgenţă, în sud, pentru a sprijini forțele lui Gerd von Rundsted care atacau Kievul. Grupul de Armate Sud aveau militari români şi maghiari, coordonaţi de nemţi… Dotarea lor era… slabă. Cum Hitler nu voia să piardă Ucraina (grâu, porumb…), a transferat o puternică divizie de tancuri Panzer IV… Mişcarea i-a luat prin surprindere pe sovietici şi Armata Roşie a suferit enorme pierderi…
(…)
”Povestea”…
(…)
Un Panzer intră pe o stradă din Kiev… In capătul străzii e o clădire impunătoare… Mecanicul conductor execută, din reflex, o mişcare cu „rază mică”… Tunul de 75 mm fu adus pe direcţia clădirii… Echipajul aşteaptă ordinul comandantului, pentru executarea focului. Armamentul e, deja, stabilizat pe obiectiv… În căşti răsună comanda: ”Nu trageţi! I-am ciuruit destul pe necăjiţii ăştia… Să le rămână, măcar, ce scrie pe peretele clădirii!”. Prin periscop, echipajul zări ramurile unui copac desfrunzit de toamna timpurie… Deasupra coroanei desfrunzite, pe perete, era scris: „Bildung ist Freiheit!”/„Cultura este libertate!” (…)
Comandantul tancului, un tânăr căpitan, român, absolvent de şcoală tehnică superioară la Berlin – Charlottenburg îşi şterse ochii… Pe frontispiciul şcolii lui, din Ardeal, era scrisă aceeaşi deviză… Era școala bunicului…
(…)
Da…
(…)
Cine poate fi ucigaș? Care ”om” ?
(…)
Cel care este „cea mai mare minune” (Sofocle), „zoon politikon” (Aristotel), „trestie cugetătoare” (Pascal), „minunea şi gloria lumii” (Darwin), „esenţa ansamblului relaţiilor sociale” (Marx), „fiinţa care ştie sau poate şti că ea trebuie să moară” (Landsberg) etc. sau ființa care „nu este decât deghizare, minciună şi ipocrizie, şi faţă de el şi faţă de ceilalţi” (Pascal), „singurul animal care trebuie să muncească”, „singura creatură care trebuie să fie educată” (Kant), unica „fiinţă mincinoasă” care este „o pată ruşinoasă a naturii” (Schopenhauer), „bestia blondă” (Nietzsche), „un animal de pradă” (Spengler), „maimuţa degenerată, îngâmfată până la megalomanie” (Th. Lessing), „fiinţa bolnavă de putere” (Seidel) etc. Care?
(…)
Răspuns: aproape toți! Din păcate…
***
Soluția.
Consider discursul din vis că nu-i coșmar. E un îndemn. ”Arma” noastră trebuie să ne fie o cruce… ”Famam multi curant pauci conscienciam…”/”Mulți se îngrijesc de faimă, puțini de conștiință…” E îndemn pentru noi și pentru copiii noștri.Trebuie să învățăm că ”focul sacru nu se aprinde cu chibrituri”… Și nici cu foc automat.
***