Mic tratat despre evenimente

De cele mai multe ori, crezi că evenimentele la care participi sunt…  simple întâmplări. Vin, trec, se duc… Lasă sau nu-ți lasă urme. E bine, așa? Poate da, poate nu… Sunt situații în care, dacă ignori în a vedea cu ochii minții posibile consecințe, nu-i tocmai rău… Ar fi un fel de terapie. Mai ales, dacă te învățaseși să împarți firul în patru… Totuși, evenimentele pe care le trăiești nu sunt întâmplătoare. Sunt purtătoare de mesaj. Tu poți să ”vezi” sau nu înțelesul mesajului…

(…)

Uite…

(…)

”În La Guyane niște militari susțineau probe pentru brevetul necesar conducerii unor tipuri de ambarcațiuni… Două ambarcațiuni s-au ciocnit. Conducătorii acestora nu păreau a fi avut de suferit… În apropierea ciocnirii se aflau și alte ambarcațiuni, conduse de militari care susțineau aceeași probă. Cuenta atrás…[1]  Cum a fost apreciat evenimentul? Pentru siguranță, un singur militar și-a oprit ambarcațiunea și a sărit ca să acorde primul ajutor celor din ambarcațiunile lovite. L-a costat pierderea probei, avansarea în grad etc. Unul dintre camarazii lui, aflat într-una dintre ambarcațiunile lovite, era grav rănit… (…) Cel salvat s-a retras din armată și, astăzi, are o prosperă afacere cu… ambarcațiuni.  Militarul rămas fără brevet s-a retras și el… Acum scrie…”[2]

(…)

Ce-a rămas?

O conștiință. O conștiință care poate să-i roage pe cei care fac războaie să înceteze…

Așa că… (Mon dilemme?!)

(…)

Te rog, soldatule, de oriunde, din orice armă, să-nțelegi că ordinele ”discutabile” nu se execută! E rugămintea unui practicant de ”la médecine de guerre” (des missions de sauvetage en mer…) care a cărat în spate ”amici” și ”inamici”,  le-a dat din sângele lui… Știi, de ce? Pentru că erau… oameni.

(…)

Te rog, soldatule, de oriunde, din orice armă, să-nțelegi că ordinele ”discutabile” nu se execută! Cu riscul de-a mânca ”civilie” pe pâine… Sub nici un motiv, nu lua la țintă poporul tău! Crima este permisă, numai când îți aperi țara de străini!

(…)

Nu uita! Onoarea este prezența lui Dumnezeu în tine!

(…)

Pot fi simple coincidențe? Poate… Tu ce crezi? Poate că evenimentele au avut un mesaj… Unii l-au înțeles.

(…)

Conștiința este cunoaștere intuitivă sau reflexivă. M-a convins o filă de dicționar pe care am salvat-o de la… groapa de gunoi. Și viața.

(…)

În viață totul are înțelesul pe care-l dai tu. Existența ți-o poți schimba, dacă te vei strădui să dai un înțeles evenimentelor trecute și… petrecute. Dă-l! Știi, în viață, niciodată nu-s evenimente mărunte! Te rog, nu transforma evenimentele în bârfă și bârfa-n bâtă! Caută și dă-le înțelesul! Dă un înțeles evenimentelor, ca să te cunosc! Sau să te cunoști…

__________________

[1] numărătoarea inversă

[2] (M. M.) – ”Enfin, je suis un mercenaire/Endlich, ich bin ein Söldner” – 1994