Mic tratat despre lene

Mă şăd, mă cujet, nu deodatălea, că nu poci să fac două deodat’…

(…)
Astăzi va fi o zi în care nu voi face ceva. La fel ca ieri. Și mâine va fi la fel… Mulți mă copiază, în sensul cel mai strict al lui ”a nu face ceva”… Tot mai mulți! Nu sunt destul de obraznic în a susține că mă ajută…

(…)

Conform devizei: „nu spune lumii ce știi să faci, fă-o și gata” [1], chiar asta fac! Fac ce știu: stau! E felul meu de-a participa… selectiv. Respect Legea lui Newton. În prima lege a mişcării, Newton afirmă că un obiect în mişcare tinde să rămână în mişcare şi un obiect în repaus tinde să rămână în repaus… Tind să rămân în repaus. Deh! Nu prea-mi convine ”chestia” cu obiectul…

(…)

Când stau, am o siguranță deplină? Nu știu, dar fac ce pot, cu ce am, acolo unde sunt… Se poate spune că sunt un om de cuvânt. Arăt lumii că, oricât de sus aș fi, eu pot să… stau. Da! Dar stau într-un anume fel…

(…)

Când stau, pun în legătură problema anticipării cu problema fluxului de informație… Legătura mă tulbură, cu repercusiuni (uneori!) psihosomatice: acord valoare comparabilă eventualităților defavorabile și celor (foarte) favorabile! Adică, nu mai pot să ierarhizez! Specialiștii vor spune că-s traumatizat…

(…)

Nu!

(…)

Nu-s traumatizat… Nu-s anxios. Ba, dimpotrivă: când stau îmi elimin din gândire jocurile strategice care au ca scop obținerea unui câștig din valorificarea informațiilor dobândite!(…)Stând, în acest fel, am devenit o ființă responsabilă, un subiect moral… Știu să răspund la întrebarea: ”Ce este informația?”

(…)

Ca subiect moral am dobândit o facultate fundamentală, facultate care îmi permite să-mi dau un răspuns mie și care mă obligă să ți-l spun și ție: ”Informația este singura ”marfă” (mi-aș dori ca Google Translate să nu traducă ”marfă” prin ”it’s super cool”… ) pe care o poți ”vinde” de mai multe ori, ca să rămâi cu ea!”, iar cel mai în vârstă trebuie ”s-o transfere” celui tânăr, prin contract de comodat unilateral, respectând tradiția strămoșească: ”A bovi maiori discat arare minor!”[2]

(…)

Un alt răspuns te poate ispiti să-l dai, dar riști sminteala: poți transforma umilința în mândrie, crezând că tu ai certificat definiția omului ca ”amestec straniu de existență şi non-existență” [3]! Mai bine: șezi locului, fi-ț-ar băutura, să-ţi fie!

(…)

Buuun!(…)Aceasta a fost lenea… activă.

(…)

Să-ți spun ce știu despre lenea-lene…

(…)

I-auzi!

(…)

”Viața este grea!” Aud zilnic… Cred c-am spus-o și eu de câteva ori. Când am spus-o, mi-a fost lene… Sigur! Lenea este păcat! Da, dar e păcat că-i păcat! La începuturile lumii n-a fost lenea… lene. Apoi, a devenit și s-a făcut contagioasă. Mai contagioasă decât ciuma, se transmite într-o clipită… Și, nu poate fi înlăturată printr-o înțelegere greșită! E nevoie de un tratament corect, fără milă…

(…)

Dar…

(…)

Nu se aplică tuturor!Tratamentul…

(…)

Nu se aplică poeților! De altfel, un poet (eu?!) a scris:

”În veacul meu cel crâncen slăvit-am lenea

Și stima pentru cel lovit de ea…”

(…)

Și nici filosofilor! Parcă un filosof a spus (eu?!): ”Limita oricărei lene este o lene și mai mare!”

(…)

Și nici artiștilor! Cred că un artist mi-a șoptit (mi-am șoptit?!): ”Lenea este o operă de artă, este expresia unei emoții analizate, decantate, trecută prin filtrul unei gândiri de sine… stătătoare. De aceea există două feluri de discipoli: cei care o practică și cei care o admiră.”

(…)

Și, dacă nu mi-ar fi lene, aș putea continua…

(…)

Celor harnici le-aș spune: ”Acolo unde nu-i lene, trebuie să existe o posibilitate!”

(…)

În fine, chiar dacă viața-i grea și lenea mă cuprinde, pot să concluzionez că există trei categorii de oameni:– cei ce-și povestesc lenea;– cei ce n-o povestesc;– cei ce n-au ce povesti.

(…)

În ceea ce privește calitatea:– caracterul pământesc al lenei;– caracterul chemat (dorit, acceptat) al lenei.

(…)

În ceea ce privește durata:

– efemeritatea lenei;

– permanența lenei;

– veșnicia lenei.

(…)

În ceea ce privește persoana:– urmărirea de voie a lenei;– acceptarea de bună voie a lenei.

(…)

Uf! Viața e tare grea! Chinuitoare… Deh! ”Este de ajuns să spui adevărul într-un mod bizar, pentru ca bizarul să ajungă să pară adevăr la rândul lui” [4] Așa că, pentru a vedea, în act, cât e de grea viața, trebuie să înțeleg că omul este ”în centrul preocupărilor sale” [5]. Pentru chin, ar trebui să merg des la biserică, rugându-mă să nu mă surmeneze lenea… Lenea-lene! Iar creierul meu nu trebuie să-și piardă… mințile!

(…)

Așa că…Mă şăd, mă cujet, nu deodatălea, că nu poci să fac două deodat’…

(…)

Uf! Greu…

***

Concluzie.

„Leneşul are prea puţin timp pentru cât ar vrea să piardă.” [6]

***

Observație.Nu ”dezvolt” subiectul despre ”lenea ca păcat”… Știu că ”Domnul dă putere creştinilor să învingă înclinaţia firii pământeşti spre lene, oferindu-le o natură nouă (2 Corinteni 5:17)”.

____________________________________________________________

[1] Riccardo Oda: ”Non dire al mondo quello che sai fare, fallo e basta.” (it.)

[2] ”De la boul mai vârstnic să învețe cel mai tânăr să are!” (lat.)

[3] Ernst Cassirer – ”Eseu despre om” – Editura Humanitas, 1994

[4] J.W. von Goethe – ”Afinitățile elective”, 1819

[5] H. Bernea – ”Meditații filosofice. Note pentru o filozofie inactuală” – Ed. Predania, 2010

[6] Tudor Mușatescu