Mic tratat despre ființarea ca globe-trotter

***

Undeva în lume există dragoste și pentru mine. M-am făcut globe-trotter. S-o caut… Dar… Știu că nu pot căuta Destinul… E invers: Destinul mă caută! Să-i dau șansa să mă găsească! Sper să n-o ratez… Dar… Și aici e invers! Șansele nu se ratează, oamenii, da! Ați văzut un globe-trotter? Dacă nu, iată-mă!

(…)

Dacă mă vezi, întreabă-mă și pe mine, ce mai fac!

(…)

Stai, că-ți spun!

(…)

Seara plâng Pământului căruia i-a părut rău că, în timpul zilei, a pierdut, prin mine, un pumn de țărână…

(…)

Ziua, îmi fericesc ochii cu privirea, iar când se înserează, lăcrimez și-i spun luminii: „Acum mi-am dat seama că datorită ție, văd! Tu ești raza întunericului meu!”

(…)

De multe ori, îi reamintesc Pământului că-i voi restitui pumnul de țărână… Înmuiat! Să poată construi altceva: ceva care deduce nevăzutul din văzut, ceva care stabilește sincronicități dorite, ceva care transformă eșecul în noroc, ceva care dă mormântului destin, ceva care poate fi cineva…

(…)

De multe ori, cu teama c-am râs presupusului neant, îi plâng! Și merg, și merg… Undeva în lume, există dragoste și pentru mine… Poate că m-a găsit Destinul și nu știu… Poate c-am devenit globe-trotter în tunelul veșniciei. Și merg, și merg…

(…)

Da!

(…)

Undeva în lume, există dragoste și pentru mine. M-am făcut globe-trotter și m-am luat la întrecere cu… melcii (cătinel-cătinel cu ”Achatina-Achatina”!).

(…)

Din când în când, întâlnitu-m-am cu paznicii cei ce târgul străjuiesc…

(…)

N-ați văzut, zic eu, pe dragostea sufletului meu?”[1]

(…)

(…)

Acum, dacă m-ai întreba ce mai fac, ți-aș spune…

(…)

Sunt pe trotuar cu niște chei în mână și ți-aș răspunde: așa ș-așa! Duc o viață etică, am scăpat de invidia multora și știu că Pământul se învârte deci aștept ca să apară şi dragostea mea. Nu mă întrebi, nu răspund! Sunt mut cu așteptări… mute. Cum dragostea nu vine, trebuie să grăbesc Pământul. Oare, care dintre prieteni îmi poate spune, cum pot grăbi Pământul? Nu aud… De ce nu are și Pământul „sentimentul de vinovăție”?

(…)

Grăbește, Doamne, Pământul!

(…)

De ce? De ce? De ce?

(…)

Cum, de ce?

(…)

Pentru că șansele nu se ratează! Doar oamenii…

(…)

Deci…

(…)

”Plutind Pământului

Rămân Melcul Universului… ” [2]

(…)

Eu.

(…)

Sunt un drum pentru călătorii pe dinăuntru… în înăuntrul meu. Îmi sunt globe-trotter. Fiecare drum îmi este un roman nescris!

(…)

Sunt un solitar autentic. Nu caut prezența altora, pentru că-mi găsesc, când vreau, refugiul personal sau mă regăsesc în ei…

(…)

Sunt un performer: toate măștile pe care mi le pun mi se potrivesc!

(…)

Sunt ființa care are darul de a crede că poate fi altceva.

(…)

Sunt un încrezător. Am încredere oarbă în cuvinte şi formele lor, acelea pe care le folosesc la obţinerea unor puternice efecte precum emoţiile, născând în mine acele stări care permit receptarea, putând să creez copleşitorul, mai cu seamă în costumaţia filozofiei, în ascensiunea şi etericul imaginaţiei, având forţa de a stârni chiar şi cu un cuvânt azvârlit pe coarda sufletului meu, aceleaşi efecte pe care le-ar fi avut fântânile unor fraze întregi… Aceleaşi sunete…

(…)

Sunt și un temător. Mi-e teamă de precaritate, de perisabil, mi-e teamă că poate unele lucruri le simt, neîncepute încă, precum un sfârşit nesfârșit, dar că, în ciuda tuturor acestor lucruri, paradoxal, îmi trăiesc o reverie încrezătoare şi îmblânzesc în mine nişte spaime ale unor umbre de rang înalt, pentru că altfel nu aș face decât să întăresc dihotomia dintre ele şi semnele a ceea ce au însemnat cândva…

(…)

Sunt ”un ceva” al unui teritoriu presupus, știu asta și mă încăpăţânez să merg continuu prin el ca să-l ţin în viaţă… Pe el și pe mine.

(…)

Sunt acum și aici. Nu-i nicio taină că am fost cândva acolo și că voi mai fi. Sunt destinul unor clipe cărora le-am fost câteodată mai mult iluzoriu şi interogativ decât sigur…

(…)

Sunt până la un punct. Apoi, de la capăt! Sunt un semn care așteaptă un semn…

(…)

Sunt o fiinţă care-mi torn din mine cuvinte… Nimic din ceea ce povestesc nu s-a petrecut, făurindu-mi pe cale fabulatorie o lume fantastică pe care o alătur lumii acesteia, ştiind că fantasticul creează acea iluzie a eliberării dintr-o strânsoare a limitelor, dar poate fără a ieşi cu adevărat din ele, doar că ficţiunea lor este aceea care trece dincolo de o anume marjă admisibilă, fiind fantazare… Preiau spusele altora (chiar acum, sunt pe tărâmurile unui om de decembrie!), le ștampilez cu psihicul meu și-mi imaginez că mi le-am spus în… realitate. Așa am scris aproape toate cărțile din librăriile în care am fost sau pe lângă care am trecut…

(…)

Sunt un călător pe drumurile oamenilor. Un globe-trotter.

(…)

Sinceritate.

Multă vreme am fost analfabet. Am crezut că orice prost poate să scrie… Importantă a fost clipa în care am învățat să înțeleg ce scriu. Atunci mi-am făcut întunericul vizibil! De atunci, am fost om bun, de câte ori am putut. Şi întotdeauna am putut.

(…)

(Je doute que quiconque soit assez naïf ou suffisant pour croire que cet équilibre est toujours parfaitement maintenu… Peut-être, ce que j’ai écrit ici était assez suffisant…)

(…)

Întrebare.

Un globe-trotter caută tumultul vieții sau fuge de el?

(…)

Răspuns.

Uneori, oamenii se simt exilați, pentru că, așa cum ne spune Sadoveanu, ”călătorul se întoarce, pe când exilatul are puțină nădejde. ”Un globe-trotter poate fi exilatul care a auzit îndemnul: “Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde.” [3] Alteori, această fugă este o acțiune de depășire continuă dictată de o gândire profundă, gândire care-l ajută să înțeleagă tirania ideilor și să-și accepte recâștigarea stării superioare a… ratării și singurătății. ”Destin nu există decât în acțiune, fiindcă numai în ea riști totul, fără să știi unde vei ajunge. (…) Singurătatea-i o exasperare ontologică a ființei noastre. Ești mai mult decât trebuie. Iar lumea-i mai puțin decât ar trebui.” [4]

(…)

Un globe-trotter simte nevoia dezvoltării cunoașterii spațiului. Undeva în lume există dragoste și pentru el. A devenit globe-trotter în tunelul veșniciei. Și merge, și merge…

(…)

Undeva în lume se bea bere. Sunt eu globe-trotter-ul și-o… muscă. ”Berea este dovada vie a faptului că Dumnezeu ne iubeşte şi vrea să fim fericiţi…”[5]

(…)

So…

(…)

„Damn, damn, damn,

What I’d do to have you

Here, here, here

I wish you were… beer!”

***

***

________________________________________

[1] ”Cântarea cântărilor” (modif.)

[2] ”Schwimmend mit meiner Erde / Bleibe ich einer Weinbergschnecke von meinem Universe…” – M. Mraconia – ”Über Allem

[3] ”Isaia 43, 2

[4] Emil Cioran – ”Amurgul gândurilor

[5] Benjamin Franklin