Mic tratat despre conducători

Când nu are ce face, omul normează. Îi normează pe alţii: „Cât fac eu, poţi să faci şi tu!” Cei care au complexul de-a conduce, au tendinţa de-a norma. A conduce este, uneori, un complex cauzat de necazuri mentale… Rezultă din pierderea independenţei, nu invers! Un şef se simte în siguranţă, când este la înălţime. Ca un alpinist! Numitorul comun sunt “chingile şi corzile”… Conducătorul este dependent de „corzile şi chingile” care trebuie să-l ţină la nivelul „pretins” de boss-ability (sau dis-ability!)…

(…)

Nu toți conducătorii au acest complex.  Cei care se înţeleg cu cei pe care nu-i pot suferi, nu-l au! Sau cei care pornesc mereu de la prezumţia de bunătate… Aceasta este chiar arta de-a conduce pentru a trăi!

(…)

Dar…  Te apucă fâstâceala, când vezi numărul tot mai mic al artiștilor și numărul tot mai mare al conducătorilor! A trăi este o sumă de decizii cu consecințele lor… Numărul mare de conducători este direct proportional cu numărul mare al deciziilor greșite și invers proporțional cu calitatea vieții…

(…)

Ce-i de făcut? Păi avem o soluție… Ne-o sugerează Isaac Asimov: ”Nici o decizie rezonabilă nu mai poate fi luată fără a lua în considerare atât stadiul actual al lumii, cât şi cel viitor… Aceasta, mai departe, înseamnă că politicienii, oamenii de afaceri, şi noi toţi de altfel, trebuie să trecem la un mod de gândire ştiinţifico-fantastic.” [1]

(…)

Nenea Isaac ne invită să gândim științifico-fantastic, însă, am și eu o idee, cam în același ”ton”: să tăiem toate  „corzile şi chingile” care trebuie să-l ţină la nivelul „pretins” de boss-ability (sau dis-ability!) pe conducător… Pare, chiar atât de științifico-fantastic? Cred că nu… Doar am mai văzut (e drept, rar…) și conducători cu picioarele pe… pământ. (…) Alții aveau și capul, acolo!

 

 ________________________________________________________________

[1] În „My Own View” din The Encyclopedia of Science Fiction (1978)