Mic tratat despre matematica plăcerii

***
Religiozitatea omului este salvatoarea cercetării științifice. Astfel, știința n-ar mai trebui ca să explice Apocalipsa… Pentru alte ne-răspunsuri, există Dumnezeu sau… diavolul.
(…)
Un exemplu: ”Studiul matematic al plăcerii”[1].
(…)
Plăcerile sunt considerate de către omul religios ca fiind iraționale și malefice. Matematicienii cred că plăcerile n-au cauză științifică… Motivul: nu le pot introduce în mulțimea numerelor iraționale pentru că, în anumite condiții (le știe numai Dumnezeu sau satana!), ar putea exprima chiar raportul a două numere întregi… Adică, științific, nu se mai poate spune că mulțimea numerelor reale minus mulțimea numerelor raționale este mulțimea numerelor iraționale… (Ei! Un mic adevăr științific ar fi aici: se demonstrează, totuși, că plăcerile sunt fie reale, fie ireale…) Asemenea numerelor iraționale și la plăceri șirul este infinit… Introducerea în mulțimea numerelor complexe s-a dovedit (din start) imposibilă, pentru că nu li se pot determina (riguros) argumentele, astfel că, a calcula, în acest caz, coordonatele polare ar fi o activitate fără sens… chiar diabolică.
(…)
Matematicienii, încercând să demonstreze existența plăcerii, consideră că aceasta este o stare care mă învață că eu… sunt eu. Adică, trăiesc… Exist. Adică, plăcerea sunt chiar eu: de fiecare dată când va exista plăcere, voi exista și eu. Cu alte cuvinte: nici plăcere fără mine, nici eu fără plăcere! Ba, mai mult! Există un ”alt spațiu” unde plăcerea este chiar mai mare decât… mine. Apare, inevitabil o metodă de practică psihanalitică… (Întrebați-l pe Freud…) E drept, matematicienii mă consideră pe mine și plăcerea mea ca fiind… ”obiecte”. Și, constată că aceste ”obiecte”, deși au ”scriituri” diferite, sunt unul și același obiect, deci o egalitate care rămâne astfel oricare ar fi valoarea ”variabilelor” ei… Adică o… identitate matematică.
(…)
Poate că un astfel de studiu matematic era bun pentru studiul… înălțimii sunetelor (tot identitate…). Era un ajutor pentru… muzicieni. Mai ales că ”muzica dă naștere unui tip de plăcere fără de care nu poate exista natura umană” [2]…
(…)
Și o părere de filosof.
”Fără activitate nu există plăcere, iar plăcerea duce la desăvârșire orice activitate.” [3]
(…)
De-ale matematicienilor, filosofilor etc.
(…)
Omul religios știa aceasta fără să cerceteze/să calculeze… Omul de știință creștin folosește sistemul de coordonate carteziene inspirate de Sfânta Cruce…
(…)
Omul de știință ateu folosește ”Crede și nu cerceta!”, pentru a avea soluția multor probleme, considerând că religiozitatea ar putea fi SMURD-ul cercetării…
(…)
Da! Ar putea fi, dacă ar fi mai puțină ipocrizie… Și, dacă cercetătorii ar putea să-și spună sincer: „Încrede-te în Domnul, din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!”
***
Religiozitatea omului este salvatoarea cercetării științifice.
***
———————————————————————————————–

[1] Un pamflet… matematic. Orice asemănare cu realitatea este… probabilă!
[2] Confucius
[3] Aristotel – ”Etica nicomahică”