Mic tratat despre mirosuri

***
Mergi pe stradă. Vezi chipuri, chipuri… În aparenţă, aceste chipuri par lipsite de griji, chiar fericite… N-ai cum să nu gândeşti că, totuși, au necazuri cu copiii, cu soţii, cu socrii, cu şefii, cu vecinii, cu instituţiile, cu ei înșiși… Deh, oameni! Atunci, de unde atâta fericire?
(…)
Nu. Nu este fericire. De mici învăţam să mascăm aparenţe, să acundem sentimente, simțiri… Sub un aspect îngrijit, se poate afla o tragedie. Adesea. Suntem, adesea, actori într-o sală de bal mascat.
(…)
Sau, poate, chiar suntem fericiţi… Că trăim! De fapt, noi suntem filosofi… Filosofii vieţii! Și actori. În viață! Deci noi putem să…
(…)
Impresurați de activităţi, oamenii uită că o să moară. E un fel de fericire… Ah! Uită şi să trăiască… E un fel de nefericire.
(…)
Uite… Tot ceea ce atingem, mirosim, gustăm, vedem sau auzim se depozitează în enorma magazie numită creierul nostru. Acolo, un proces amestecă tot ce-am simțit, iar produsul rezultat se adresează, cel mai adesea, unui singur simț: mirosul! Nu știu cum se face, dar produsul pute… Pentru prea mulți dintre noi… Dar, fiind actori într-o sală de bal mascat, vom putea rosti (cu voce hamletiană): ”Odorare humanum est!”
(…)
Da, mirosul este cel mai bun scaner al vieții!
(…)
Uneori, în viață, spui: ”Nu-mi stă-n caracter să fac așa-ceva!” Atunci, îți scanezi identitatea… Are loc analiza-fulger a definirii tale… Vrei să afli cum ai devenit, cine ești și, chiar, cine vei fi… Asupra ta intervine, aproape inconștient, un ”nu știu ce”, care te obligă să știi cine ești… Dacă nu ți se întâmplă, te poți afla într-o criză identitară sau… nu! Când te afli, te afli… Când nu, n-ai întâlnit, încă, răul… Ceea ce, pe moment, e bine! Sau, ai întâlnit răul și nu mai poți să-l vezi… Ești nebun! Ceea ce, poate fi și rău și bine… Tot timpul, identitatea ne este provizorie…Fixarea” ei este, adesea, sortită eșecului… Identitatea unui om este o poveste cu multe, prea multe, metafore… Încurcă chiar și anamneza unui terapeut… Îl obligă și pe el (pe terapeut!) să-și amintească ideile pe care sufletul lui le-ar fi contemplat în existența sa…
(…)
Pentru reamintire, te ajută colecția de mirosuri. Mirosurile ți-au scanat viața. O colecție mare de mirosuri este (în egală măsură!) și fericire, și nefericire… Acestea te fac și actor, și filosof…
(…)
Adică, în viață suntem (în egală măsură!) și actori, și filosofi… Încercând să fie și altceva, unii se cred ”Buricul Pământului”. Cei care se cred ”Buricul Pământului”, uită cum au apărut şi că… o să dispară! Uită că viaţa este ”o boală cu transmitere sexuală şi cu o rată a mortalităţii maximă”… Sunt necăjiţii Universului! Nu-şi dau seama de boala lor… Ei vor să fie un amestec – nedefinit poporțional- între actori și filosofi… Se numesc regizori ai vieții. Aceștia au mirosuri… speciale.
(…)
Regizori.
(…)
Regizorii reușesc să miroasă viața ca pe o câmpie, susținând că acesta-i un miros tragicomic. Cum? (..) Am găsit un regizor care mi-a explicat cum stă ”treaba”…
(…)
– Imaginează-ți o îmbulzeală mare, pe o câmpie! Undeva, în zare, tot pe câmpie este Ion/John cu vaca… Maria/Mary lipseşte… Ion/John chiar e cu vaca. Vaca face ce ştie ea mai bine: paşte! Ion face ce ştie el mai bine: păzește vaca!
Apoi, trase aer în piept și continuă:
– Vezi, pe acest principiu s-a împărţit lumea în clase: clasa care mănâncă şi clasa care-i păzeşte! Ceilalți, nu contează! Așa e și-n filme!
Tuși…
– N-am spus nimic despre câmpie… Ce să spun? Ah! Ea e cea mâncată. De vaci!
Atunci, eu îi șopti:
– Bine-bine, dar n-ai spus nimic despre Maria/Mary? Unde-i Maria/Mary?
Apoi, adăugai, sfios:
– Când e Ion/John fără Maria/Mary, ne dispare bucuria și… tragicomedia/ tragedy!
Nervos, gesticulând, concluzionă:
– Maria/Mary este, indubitabil, pe undeva/somewhere! Poate la cursurile de limba română contemporană, poate în acea îmbulzeală mare, dacă regizorul e român, în sala de judecată sau pe terenul cu împușcături, dacă regizorul este american. Mai vedem! Ai priceput? / Do you understand me?
(…)
Mda!/ Yeah!
(…)
Suntem, adesea, actori într-o sală de bal mascat… Unii sunt ”Buricul Pământului”. Cei care știu, cu exactitate, unde este Maria/Mary, sunt filosofi…

***
Concluzia.
Viața este o tragedie a bunurilor comune/tragedy of the commons… O colecție de mirosuri.
***
Concluzia concluziei.
Viața transcende orice schemă conceptuală. E un Turn Babel… Uf! Aliquando mentiri nescio. Hoc est tragicum Ethicorum! / Seit einiger Zeit kann ich nicht lügen. Dies ist meine tragische Ethik! / For some time I cannot lie. This is my tragic ethic! / Depuis quelque temps, je ne peux pas mentir. C’est mon tragique éthique! /Etc.