Mic tratat despre inculți

Incultul se fălește cu memoria lui. Susține că le știe, deja, pe toate! Ca un șef! Totuși, pentru el, memoria este ceea ce este peruca pentru o chelie: ceva pentru capul… gol!
(…)
Teama că niciodată n-o să știe cât(e) ar dori, îi motivează frâna pusă studiilor… Și puținele dorințe!
(…)
Când incultul trece pe lângă o bibliotecă, dă strechea într-însul. Incultul nu poposește acolo… Nu-și imaginează Paradisul pardosit cu cărți! Strechea l-a făcut un adaptat la dinamica lumii actuale.
(…)
La naiba! Incultul știe să se adapteze. Nu se lasă cu una, cu două! Încearcă până ajunge șef. Adesea-i mare-șef! Din cauza lui, ”șef incult” a cam devenit o exprimare… pleonastică… Pentru că ideile lui nu sunt acceptate de nimeni, se crede… geniu!
(…)
Incultul lasă ceva-n urma lui: o nedumerire! De ce conduce el și nu alții?! La o asemenea întrebare nu știu cum să răspund și, te rog să mă crezi, nu vreau să mă pun bine cu șeful… Poate că-i un răspuns în filosofia cioraniană: ”Un ratat știe totul, chiar dacă e incult”… Poate… Oricum, incultul este omul momentului! Până la urmă, viața-i plină de întristări și de câteva decenii… de nedumerire.
(…)
Pentru că lumea trebuie condusă, inculții nu vor dispărea. Și ar mai fi ceva… Ne spune Umberto Eco: ”Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența, inteligența are limitele ei, prostia nu.” Da, dar incultul împinge umorul spre zeflemea… El citește s.m.s-uri. N-are timp nici pentru ”micile tratate”…
Pentru el, cititul, ca și memoria, este ceea ce este peruca pentru o chelie: ceva pentru capul… gol!
(…)
O concluzie.
”Aşa cum n-are niciun rost să anini un şiraj de perle la gâtul unei maimuţe, să serveşti mâncăruri şi băuturi delicate unui măgar, să ţii lampa pe calea unui orb sau să cânţi unui surd, tot aşa de zadarnic este a ţine o prelegere ştiinţifică unui incult.” (Proverb sanscrit)