Mic tratat despre inegalități

Nu știu de ce trebuie să-i dau dreptate celui care ne-a spus că există ”o unitate a contrariilor”… Sau știu. Acum, nu dialectica sau vreo modalitate epistemologică fundamentală mi-e preocupare… Mă uit în jur și văd că discordanțele intră-n armonie… Lumea-i interesantă și frumoasă și pentru că-i… urâtă.
(…)
Estetica urâtului [1] ar trebui predată la școală. În locul Matematicii! De ce? Pentru că o cuprinde…
(…)
Matematica este singurul loc unde există egalitate… Este Matematica mama utopiei? Nu știu. (Relația care guvernează, cu adevărat, matematica este cea de inegalitate, egalitatea fiind un caz special…)
(…)
Matematica se vrea a fi religie: prin calcule vrea să-L ”demonstreze” și pe Dumnezeu. E utopie aici? Nu știu.
(…)
Omul până și certitudinea o percepe ca… incertitudine. Și-l nemulțumește! Astfel, Matematica îi devine… urâtă. În toate sensurile! Cum există o estetică a urâtului, poate că ar fi mai bine ca Matematica să fie predată așa… Matematicienii s-ar putea numi sculptori sau pictori de viață. Sau chiar preoți. Pentru unii, ar putea fi chiar medici. Sau chiar muzicieni: e prea mare asemănarea intre cheia sol și integrală!
(…)
Deși Matematica este singurul loc unde există egalitate, ea n-a putut demonstra utilitatea renunțării la onoarea lumească și la iubirea fără sine… Deocamdată! De aceea, chiar dacă-i crucea ca un semn matematic, Matematica nu-i Biblie.
(…)
În schimb, Matematica ajută Omul să intre-n armonie cu Universul, demonstrând că Omul este o inegalitate: ”Omul nu-i egal cu sine însuși!” Partea de îndumnezeire există în el, dar nu-i aparține… Matematica precizează că îndumnezeirea nu poate fi asimilată unui ”Δ” infinit mic care poate fi neglijat…
(…)
Mă frământă metodele de baza pentru demonstrarea inegalităților (aplicabile și pentru Om): metoda reducerii, metoda substituției, metoda spargerii, metoda intercalării… Asemănare? Da! Uluitoare… Mai știu că, mai multe inegalități de același sens se pot aduna, obținându-se o nouă inegalitate… La fel, mai multe inegalități de același fel și cu toți membrii numere pozitive, se pot înmulți obținându-se… o nouă inegalitate.
(…)
Adesea, omul folosește inegalitatea mediilor, pentru a demonstra o inegalitate în care variabilele parcurg întreaga mulțime a stărilor reale… Cam prea multă filosofie în viața omului… Și cam prea multă Matematică… Și prea multe inegalități. Lumea-i interesantă și frumoasă și pentru că-i… urâtă.
(…)
Concluzie.
Matematica recunoaște existența inegalităților de tip OM și se perfecționează în a le studia… Sau, altfel spus, ne arată că Dumnezeu este… Infinitul.
E Matematica urâtă? Nu. Oricum, ar fi interesantă și dac-ar fi urâtă…
–––––––––––––––––––
[1] << O ,,estetică a urâtului” poate părea unora o formulare asemănătoare cu ,,fier de lemn” întrucât urâtul este contrariul frumosului. Cu toate acestea urâtul este legat inseparabil de noţiunea de frumos, deoarece aceasta păstrează permanent în evoluţia ei posibilitatea urâtului, sub forma erorii, în care poate adesea cădea printr-un ,,puţin prea mult” sau ,,prea puţin”. << (Karl Rosenkranz, ”Urâtul ca medie între frumos şi comic”)