Mic tratat despre speranță

***
Fiecare război are pacea lui! Este “vergangenheitsbewältigung” (“împăcarea cu trecutul“)… Se “întâmplă” finalul negocierii dintre trecut şi viitor pentru o prezentă “halcă” de fericire… Totul este speranţă! Sau, cum spunea Cioran, “nebunia este introducerea speranţei în logică”… Trecut și viitor. Legăm totul de… timp.
(…)
Uite…
(…)
În timp, am început să văd pe întuneric şi mi-au crescut… gheare. Pot să schimb lumea? Este noua întrebare a existenţei mele, inspirată din ce-am trăit şi ce-mi doresc… Deh! Un nou nivel al succesului… Îmi propune să mă-ncerc… Chiar îmi şopteşte: „Nu uita, caută şi vei găsi!” Apoi, are grijă să-mi „scrâşnească”: „Conştientizează ceea ce cauţi!” Aha! (…) Nu-i cazul! Am (din nou!) o criză de realism pe care nu vreau s-o tratez… Astăzi! Mâine? Nu se știe… O să văd… în timp.
(…)
Păi…
(…)
Tocmai am aflat că amerindienii credeau că pământul nu-l lași moștenire. Este împrumutat de la copii… Frumos crez! Cu aceeași logică, tata a împrumutat comunismul de la mine, iar eu am împrumutat capitalismul de la fiul meu… Bun! Dar, nu era/este mai bine ca eu și fiul meu să bem și să… totul la gard? (…) Nu-i mai împrumutam nimic tatălui și nici de la fiu nu mai aveam ce să împrumut… Ah! Vom fi nemernicii care ar putea aduce fericirea… Dar… Nu suntem amerindieni… Suntem nenorociții adaptați felului de viaţă al tuturora… Totuși, începem să avem un crez de necrezut… Să inversăm timpul!
(…)
Ușor?
(…)
La naştere, Destinul ne pune-n frunte un scenariu pentru Viaţă. Dar, Destinul este prost regizor. Nu ne spune cum să jucăm… Adesea, regia pe care ne-o facem sau ni se face, este la fel… Proastă! N-ar fi mai bine, ca “să improvizăm” ad-hoc non-stop? Tot timpul! Poate că şi Destinul ar fi vrut să ne spună aşa… Și ne spune.Tot timpul.
(…)
Să nu uităm!
(…)
Împlinirea și ratarea au aceeași prăpastie: timpul!
(…)
Iar…
(…)
Când faptele vorbesc, nu trebuie vorbe… Nici când nu vorbesc! Adesea, vorbele jignesc. A jigni este un mare dușman, izvorât din mândrie și cu direcție pierzătoare de suflet. “… cu gura lor mă binecuvântau și cu inima lor mă blestemau (Psalmi 54, 24; 61, 4)’’. Buzele rele pot rătăci sufletul. În timp.
(…)
Și…
(…)
Când nu există mândrie, ai primit moştenirea Cerului… Accept-o, fără a merge la notar! Nu se eliberează certificat de moştenitor, nu poţi transmite moştenirea, dar vei avea linişte, caracter şi vedere bună! Vezi drept! Dintre acestea mai poţi lăsa moştenire… Fără să vrei! Când mândria te-a cuprins şi te biruieşte, întristează-te! Dacă poţi, te vei bucura apoi! Vei începe să-L iubeşti pe Dumnezeu… Gândeşte-te că ţi-a trimis ispita mândriei, ca să-ţi dea şansa să te uneşti şi mai mult cu El! Pe El nu te poţi mânia! Rezolvare… Între timp, Soarele va răsări şi vei vedea Cerul tău…
(…)
Totuși…
(…)
Sunt stresat. Mi s-a declanşat o stare cu intensitate ridicată, dimensiune mare, posibilă durată lungă şi imposibil de… prevăzut. Are o acută… noutate! Privesc cu atenţie. Sunt stresat, dar îmi zâmbesc. Începe o fericire… Mă stresează scumpa de ea… Mă stresează… Las´ că-i bine! Stresul mi-e singura dreptate interioară. Doamne, cât de mult vreau să fiu… drept-interior! Încep să mă pot privi în ochi. Pentru început, îmi pun ochelarii de… soare! În timp, voi vedea, fără să-mi mijesc ochii…
(…)
Așa că…
(…)
Mi-am pus picioarele în ligheanul cu apă rece. Un timp, vreau să fiu treaz, că să învăţ să gândesc… Învăţatul – pentru gândit- presupune sacrificii. Gândurile sunt libere… Doar ele… (Die Gedanken sind frei. Nur ich bin nicht frei, wie ich will … Wie, ich habe keine Zeit…/ Gândurile sunt libere. Numai că eu nu-s liber, așa cum aș vrea… Ș-apoi, nici timp nu am…)
(…)
Hm!
(…)
Se zice că dacă dragostea este vinul vieţii, atunci căsătoria este mahmureala de a doua zi… Adică, atunci când femeile vor mai multă (vin-)dragoste, bărbații devin… mai mahmuri. Deci… În timp, viața a devenit un amestec de beție și mahmureală. Trist.
(…)

(…)
Cunosc pe cineva care a avut câteva impasuri, are mulţi prieteni şi mari succese personale, a schimbat mai multe femei şi mai multe case, a călătorit prin marile ţări ale lumii şi, totuşi, nu s-a săturat să tot inventeze ceva ca să umple 24 de ore din 24… Ăsta i-a pus ”capac” timpului… Și, își tot dorește ”să mai fie”…
(…)
Își pune o întrebare și mi-o pun și eu.
(…)
Rămânem fără timp?
(…)
Nu. Ne place să fim grăbiți… Chiar rostim: ”Am un minut! Spuneţi-mi tot ce ştiţi!”
(…)
Sau…
(…)
Care este diferenţa dintre „nu cedez niciodată” şi „niciodată nu fac suficient”? Cred că este aceeaşi diferenţă care este între „gândesc cum trebuie” şi „gândesc când trebuie”… E dificil de raţionat, când numitorul comun necesar este „tot timpul”!
(…)
Lasă! Și…
(…)
Şi azi şi mâine sunt şi voi fi bucuros… Între timp şi între timpuri am făcut ceva… Ani! Câţiva ani…
(…)
Știi…
(…)
Pe mine nu m-a ucis şi nu mă va ucide timpul! Dar, m-a durut şi mă doare… Rău doare timpul!
(…)
Însă, a avut grijă ca să nu mă doară toate dintr-o dată… Deh! Avem acelaşi ”naş”… Pe timp, ceasul îl omoară! Şi pe mine… Ultimul ceas!
(…)
Timpul, mai întâi, te ”coboară”. Apoi, s-ar putea să te ”înalțe”… Depinde.
(…)
Multe aș mai spune… Nu prea mai am… timp. Doar câteva cuvinte…
(…)
Îmi place să scriu. Aşa trăiesc. Tot timpul. Cum? Cum scriu… Când reci se scurg cuvintele pe hârtie, voi nu ştiţi cum mi se scurge viaţa, dacă-s trist sau nu. Scrisul păstrează secretul vieţii mele. Nu scriu mult. N-am secrete mari! Multe mici… Pentru voi, doar, aș vrea să mi se rupă creionul! Să ştiți chinul dintre zâmbete… Ca să-nţelegeți punctele dintre paranteze… Nu vreau să tipăresc ceva, vreau să(-mi) întipăresc ceva.
***
Concluzie.
Nu este cert că trecutul, prezentul și viitorul vin în această ordine. Îmi imaginez ordinea inversă… Venim din viitor, trecem prin prezent și ne îndreptăm spre trecut. Posibil, dacă vom crede că trăitul este o iluzie. Singurul de neclintit, în ordine, este prezentul. Să fie prezentul o iluzie? (…) Dacă este aşa, oamenii sunt iluzia lui Dumnezeu. Realitatea imaginată mă contrazice… Suntem deziluzia lui Dumnezeu! (…) Dar… Indiferent de ordine, nu vrem să trăim cu adevărat… De parcă viața ar fi… o întâmplare. Și așteptăm ca, tot timpul, destinul să ne răsfețe. Însă, adesea, ”se întâmplă” finalul negocierii dintre trecut şi viitor pentru o prezentă “halcă de fericire”… Totul este speranţă!
***
Finalul finalului.
”La poarta speranţelor deşarte
Stau scrise, adânc în piatră, săpate cu multă trudă:
“Voi , care intraţi aici, lăsaţi-vă rugina de-o parte!”
Altfel, speranță-i… nudă!”

(D&D – ”Cugetări imposibile”)

***