Mic tratat despre standardizarea liturghiei

Măsurarea timpului i-a preocupat pe oameni din vechime. A fost consecința logică a dependenței omului de natură, de apusul și de răsăritul soarelui… Ținem  morțiș, noi oamenii, ca să ne raportăm la ceva… Avem nevoie de repere! Ne trebuie un reper ca să muncim, unul ca să mâncăm, unul ca să…

După o vreme, ne-a trebuit și un reper ca… să ne rugăm. Astfel, călugării ne-au organizat  timpul  prin două inovații : clopotul (sec. al XVII- lea) și orele canonice. Qui prodest? Ca să te rogi la Dumnezeu, nu trebuie să sune ceasul și nici să bată clopotul!  Și nici ca să iubești. Și nici…

Ah, nu vrei să pierzi vacanța în care poți să-L uiți pe Dumnezeu! Cam aici s-a ajuns cu măsurarea timpului care trece…

(…)

Și, dacă tot au fost inventate clopotul și orele canonice, poate c-ar fi bine să le dăm o altă întrebuințare… Când trece în nesimțire timpul, să bată clopotul și să începem rugăciunea… Bătaia clopotului nu este pentru cei morţi, ci pentru cei rămaşi…  Totuși, nu cred că Dumnezeu și-a dorit standardizarea liturghiei!

(…)

Nouă, oamenilor, ne este teribil de greu să ne tocmim cu conștiința, pentru că suntem extrem de posesivii stăpâni ai obișnuinței noastre. Nu-i mare tragedie aici, atât timp cât nu există popoare eminamente atee și atât timp cât popoarele nu ies din granițele umanității, chiar dacă unii indivizi fac tot ce pot pentru aceasta…

(…)

Prin februarie am fost la il Carnevale di Venezia. Deplasându-mă, cu un mijloc de transport public, am cerut unor doamne mai în vârstă, în italiană, anumite informaţii… Informaţiile mi le-au dat… în franceză (erau din Franța…). Crezuseră că-s… suedez (după ”aspect” și… ”accent”!) şi, pentru că suedezii au un învățământ bun, ştiu engleza, franceza, italiana etc. Deci… Dar, mi-au spus că nu se bucură de discuția cu mine… ”De ce?”, le-am întrebat.  “Pentru că voi, suedezii, staţi prea mult pe internet şi la biserică nu mergeţi! Nu credeți în Dumnezeu! Credeţi că, dacă veniţi la carnaval, sunteţi oameni liberi? Sunteţi o naţiune pierdută, pentru ca sunteţi atei!” Am rămas perplex!

(…)

Ştiam că suedezii sunt cei mai mari utilizatori de internet din lume. Nu ştiam că sunt atei… De emoţie, am uitat să le spun că nu-s suedez. M-am bucurat, totuși, că-s om liber și că nu-s ateu…

(…)

Am verificat pe internet şi am găsit că: „suedezii sunt printre cei mai puţin religioşi oameni, doar 2% din cetăţeni ducându-se în mod regulat sau semi-regulat la un serviciu religios!

(…)

Nu, nu cred că suedezii sunt atei, pentru că nu se duc în mod regulat sau semi-regulat la un serviciu religios… Un astfel de criteriu, pentru o asemenea analiză, era valabil pe vremea Inchiziției… Cred că suedezii s-au convins că Dumnezeu nu și-a dorit standardizarea liturghiei[1]… Nici ca să te rogi la Dumnezeu nu trebuie să sune ceasul și nici să bată clopotul…  Și nici ca să iubești… Și nici… Ei știu că pentru Dumnezeu e tot… timpul. Nu există popoare eminamente atee!

(…)

Oare, câți cetățeni români se duc, în mod regulat sau semi-regulat, la un serviciu religios? Botezul, nunta și înmormântarea nu prea sunt regulate sau semi-regulate…

(…)

Vreau ca oamenii să meargă la biserica lor și, dacă o fac, s-o facă spre cinstea lor: cum trebuie, nu pentru că așa trebuie… Dacă nu-și găsesc timp, nu trebuie să uite de Dumnezeu. Se pot ruga în gândul lor… Nu-i prea bine să faci din a merge la biserică un act… actoricesc. Știu că anumite nevroze apar din cauza frustrării nevoii specific umane de sens… Adesea, omul contemporan suferă de un sentiment de absurditate. Absurdul act actoricesc comis în biserică e consecința suferinței… De aceea, când mergi la slujbă, ar fi bine să stai la slujbă cu cinste, apoi frustrările vor dispărea (după câteva… mersuri). Apoi, roagă-te și-n casa ta!

(…) 

Părintele Teofil Părăian, ucenic al Părintelui Arsenie Boca, ne-a lăsat o analiză duhovnicească a…  temei.

(…)

”Într-o zi au bătut la uşa chiliei mele doi tineri căsătoriţi. Mi-au adus un pomelnic şi mi-au cerut să le fac o rugăciune. Am intrat în vorbă cu ei şi, aşa cum mi-am statornicit eu o rânduială, i-am întrebat dacă merg la biserică. Şi atunci ei mi-au răspuns: „Nu suntem aşa de bătrâni ca să mergem la biserică”. Şi atunci am zis: „Doamne, înmulţeşte bătrânii!”.

Eu nu stau de vorbă la spovedit cu cineva care nu merge la biserică. Nu am ce vorbi. Ce să-i spun? Sunt unii care spun că nu au mai fost la biserică de ani de zile, sau că au fost anul trecut la Paşti. Celor care spun că au fost la Paşti le zic: „Ştii de ce e aşa multă lume la Paşti la biserică? Că sunt şi din cei ca tine, care merg numai o dată pe an la slujbă”. După aceea sunt unii care zic – când îl întreb dacă merge la biserică – „Da”. Şi m-am prins că unii nu merg la biserică la slujbă, ci intră în biserică şi aprind o lumânare. Şi acum îi întreb: „Dar la slujbă, stai la slujbă, cât stai la slujbă?” Şi zice: „Părinte, mă duc şi aprind o lumânare”. Şi zic eu: „Şi o pui să stea în locul tău şi ea stă de fapt în locul ei”.

Acelora care nu merg la biserică eu le spun ce înseamnă să nu mergi la biserică şi ce înseamnă să mergi la biserică. Şi anume, ce înseamnă să mergi la biserică?

Înseamnă să mergi în Cerul cel de pe pământ, înseamnă să-i închipuieşti pe Heruvimi, să aduci întreit sfântă cântare lui Dumnezeu, să cânţi împreună cu îngerii „Sfânt, Sfânt, Sfânt Domnul Savaot”, să aduci laudă lui Dumnezeu, să cinsteşti pe Maica Domnului, să cinsteşti pe sfinţi, înseamnă să asculţi cuvântul lui Dumnezeu, cuvântul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai veşnic decât cerul şi pământul, înseamnă să primeşti binecuvântări de la sfintele slujbe prin mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos.

Şi la urmă zic: Uite, toate acestea tu nu le primeşti, tu nu le ai, pentru că nu mergi la biserică, toate acestea le ocoleşti. Omul nu are conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile acestea se întâmplă, ci zice că nu s-a dus la biserică şi atâta tot.

Nu se mai gândeşte ce înseamnă să te duci şi ce înseamnă să nu te duci la biserică. Şi eu le spun: două ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede în Dumnezeu, nu e prea mult. Două ore pentru Dumnezeu, într-o săptămană, să stai înaintea lui Dumnezeu, să ai conştiinţa că acum eşti în faţa lui Dumnezeu.”[2]

(…)

Revin.                                                                                                         

Vreau ca oamenii să meargă la biserica lor și, dacă o fac, s-o facă… spre cinstea lor: cum trebuie, nu pentru că așa trebuieDacă nu-și găsesc timp, nu trebuie să uite de Dumnezeu. Se pot ruga în gândul lor… Cum Dumnezeu nu și-a dorit standardizarea liturghiei, nu cred că și-a dorit ca cineva să aibă monopolul rugăciunilor…

***

Adesea, rigiditatea gândirii teologilor îndepărtează oamenii de biserică… Și din cauza lor statisticile arată că ”doar 2% din cetăţeni se duc în mod regulat sau semi-regulat la un serviciu religios”. De fapt, lor a vrut să le spună Galaction: ”Tu te compromiți cu cai verzi pe pereți și cu lucruri nedemne de un teolog!”  Și când nu merge la biserică, omul trebuie să aibă conştiinţa că, de fapt, toate lucrurile care se întâmplă, se întâmplă prin voia lui Dumnezeu… Când n-o va avea, Apocalipsa îl găsește și-n biserică… Iar când merg, vreau ca oamenii să meargă -la biserica lor- cum trebuie, nu pentru că așa trebuie… Mi-aș dori ca și teologii să înțeleagă sfintele slujbe ca o mijlocire preoţească de la Însuşi Domnul Hristos, nu ca o mijlocire a  părerilor și intereselor lor pământești. Și pentru ei Iisus zicea: ”Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac![3]

***

_____________________________________________________________________

[1] Liturghie ( gr. λείτουργία), termen generic pentru servicul divin al bisericii creștine
[2] Arhimandrit Teofil Părăian, ”Veniţi de luaţi bucurie”, Editura Teognost, Cluj-Napoca, 2001, pp. 87-88
[3]Sfânta Evanghelie după Luca” (23, 34)