Mic tratat despre constatări

***
Cuvânt tot… mai înainte.
Mi-am folosit funcţia simbolică a psihicului pentru a realiza schimbări semnificative în planul relaţiilor cu ceilalţi, al stilului de viaţă, al sănătăţii şi al propriei personalităţi, am accesat niveluri profunde ale minţii pentru a activa resurse inconştiente importante necesare schimbării şi mi-am utilizat eficient imaginaţia şi vizualizarea creativă pentru a atrage rezultatele dorite, apoi mi-am folosit intuiţia şi creativitatea, pentru a afla foarte multe lucruri interesante despre oameni, folosindu-mă de presupoziţiile şi conceptele fundamentale ale psihologiei alternative, pilonii de bază ai Artei Transformării şi am constatat, pentru totdeauna, că am intrat în căcăcioasele meandre ale concretului şi ale sinergiei faptelor… Și am făcut unele constatări… Unele.
(…)
Totuși, nu le pot face pe toate… Chiar, le putem face pe toate? Unii cred că da. Se cred Dumnezeu. Le năvălesc laudele pe gură. ”Eu ştiu aceasta, aceea, cealaltă! Dacă n-aş fie eu, s-ar duce toate pe râpă!” Alţii se laudă prin alţii. Aprozariştii, care toată viaţa lor au ştiut să fure la cântar şi să facă bani, se laudă cu copiii lor siliţi să urmeze cât mai multe şcoli. Cei care n-au copii, se laudă cu nepoţii. Laude, laude… Lauda de sine nu miroase a bine, dar şi lauda de altul pute precum… Cât de modest e bine să fii? E bine să recunoşti, până la urmă, că mai ştii şi tu ceva? Da! Adică nu eşti numai un melancolic palerian… Deşi, un pic de romantism nu strică în viaţă. ,,Nu putem vedea toţi cerul ca un astronom, pământul ca un geolog, florile ca un botanist, norii ca un meteorolog, păsările ca un zoolog. Am face din univers un Larousse enorm. Trebuie, probabil, să existe pe lume şi diletanţi, a căror singură specialitate e melancolia. Şi, evident, eu fac parte din ei.” Aşa ne-a grăit Octavian Paler.
(…)
Chiar aşa! Şi, evident, eu fac parte dintre ei… Recunosc, până la urmă, că am aflat câte ceva. Aș vrea să spun… ce am de zis. Unele constatări.
1. Nu este cert că trecutul, prezentul şi viitorul vin în această ordine. Îmi imaginez ordinea inversă. Venim din viitor, trecem prin prezent şi ne îndreptăm spre trecut. Posibil, dacă vom crede că trăitul este o iluzie. Singurul de neclintit în ordine este prezentul. Să fie prezentul o iluzie? Dacă este aşa, noi oamenii suntem iluzia lui Dumnezeu. Realitatea imaginată mă contrazice: suntem deziluzia lui Dumnezeu! Poate că nici nu vrem să trăim cu adevărat…
(…)
2. Zilnic stabileşti priorităţi. Eşti învăţat de mic că să ai un scop în viaţă. Scopul cel mare este o sumă de scopuri mai mici. Scopul mic este, adesea, cel zilnic. În acest mod eşti învăţat să stabileşti priorităţi. Ştii că, dacă poţi să prioritizezi, eşti un om liber. Adică nimeni nu-ţi stabileşte ceva… Ok. Dar, a prioritiza este o activitate stresantă! Logic, un stres mare poate să fie o sumă de stresuri mici. Stresul mic este cel zilnic. Cine face prioritizarea stresurilor? Tu, nu prea poţi! Mai poţi spune că eşti un om liber? Se pare că nu… Sau, ai putea să fii, dacă ţi-ai putea număra stresurile, le-ai pune într-o statistică, statistica ai pune-o într-un dosar, dosarul într-un sertar al zilei pe care îl vei închide. Prioritatea ta numărul unu, dacă mai vrei să fii liber, va fi aceea de-a pierde cheia!
(…)
3. Dacă toţi oamenii vor mânca la fel şi se vor îmbrăca la fel toată viaţa, cum ar fi viaţa? Ar însemna că, până la urmă, ne vom îmbolnăvi toţi de… aceeaşi boală. Acestei boli unice i se va găsi remediul şi nu vom muri. Evrika! Am găsit secretul nemuririi! Ar mai fi o problemă: iubitul! Numărul femeilor este mai mare decât cel al bărbaţilor! Rezolvarea ar presupune ca surplusul de femei să se iubească între ele… Dacă bărbaţii se vor hotărî să iubească ei surplusul de femei, se va sfârşi cu nemurirea… Viaţa devine, astfel, rezultatul acţiunii verbelor a mânca, a îmbrăca şi a iubi surplusul de femei! Şi moartea la fel! Adică, şi viaţa, şi moartea sunt la fel de cinice…
(…)
4. Eşti mai complex decât îţi imaginezi. Nu poţi să înveţi o tehnică infailibilă că să-ţi găseşti leacul când eşti tulburat. Îţi trebuie perspective mai mari şi nu poţi să-ţi alegi înălţimea potrivită din care să te priveşti. Întreaga viaţă vei fi netratat. De aceea, nu ştii unde pleci, când pleci… Nu poţi să-ţi fii doctor de suflet, dar merită să încerci. Nici alţii nu vor reuşi, dar merită să încerce. Numai Dumnezeu poate! Dacă meriţi! El nu încearcă…
(…)
5. Ţi se întâmplă să mergi pe drum fără să laşi urme. Înseamnă că drumul este bine bătătorit. Nu înseamnă că tu treci pe acolo! E ca şi când ai fii de acord cu o mulţime în ceea ce face şi gândeşte. Contribuţia ta, deşi există, nu se vede. Ca să fii mulţumit, ar trebui să-ţi faci singur un drum acolo pe unde nimeni nu-şi face. Şi încă ceva, pe acel drum nu trebuie să meargi în vârful picioarelor! Nici cu bocancii!
(…)
6. Pictorul cel mai mare care pictează continuu este natura. Lucrările sale sunt pentru inimă, creier şi… stomac. Operele sunt de caritate şi de calitate. Dacă nu le simţim, existăm fără inimă, fără creier şi cu stomacul… plin! Existenţa devine plină de… nesimţire!
(…)
7. Politica este busola care ne arată cu amândouă acele când estul, când vestul! Au ceva comun politica şi busola: câmpul! La busolă avem pe cel magnetic, la politică pe cel ideatic. Şi ar mai avea ceva comun: ideea fixă! Busola are o idée fixă: nordul! Politica are şi ea una fixă: convergenţa blestem-binecuvântare!
(…)
8. Îmi revine în minte un raţionament mai vechi… Două lucruri trebuie cu adevărat ca să le facem în viaţă: să-L iubim pe Dumnezeu şi să murim! “Dacă vrei să dobândești puterea de a suporta viața, fii gata să accepți moartea.”[Sigmund Freud] Ducând raţionamentul mai departe, constat că doar unul singur e cert: să murim! Celălalt, prin exemplul multor oameni, începe să nu mai fie… De aceea, astăzi sunt trist! Tot mai trist! Am făcut cea mai proastă alegere dintre cele două! Dacă era invers, poate că deveneam nemuritori! Şi astăzi aş fi fost vesel! Tot mai vesel! “Alergăm după fericire până departe, fie pe mare, fie pe uscat; dar fericirea e aici, aproape.” [Horațiu]
(…)
9. Există legi emise de autorităţi care pornesc de la premise incorecte, dar pentru că sunt emise de autorităţi le vom considera corecte. Aşa suntem educaţi! Acordăm autorităţii o competenţă aproape universală. Astfel, autoritatea va ajunge să creadă că nu greşeşte. Va începe să se creadă Dumnezeu. Respectând autoritatea incorectă, îl punem în umbră pe Creator. Vom susţine, în mod preferenţial, pe diavol. Uităm că, rolul nostru în viaţă este acela de-a lupta pentru dreptate! Încetarea acestei lupte ne va duce la pieire. Devenim complicii devotaţi ai autorităţii cu competenţe universale. Adică vom trăi până la Apocalipsă într-o eroare formală.
(…)
10. Adesea facem rău semenilor fără motiv. Găsim scuza că suntem şi noi animale. Animalele se sfâşie unele pe altele. E lupta pentru supravieţuire! Uităm că supravieţuirea animalelor face parte din lanţul trofic. Omul nu trebuie să mănânce oameni… In plus, animalele nu linguşesc! Linguşirea nu e apanajul animalelor! Noi oamenii de ce o folosim? Pentru că, ne place să ne plimbăm în metropola banilor fără educaţia de-a suporta foamea, frigul, frica! Folosim linguşirea ca leac pentru toate acestea…
(…)
11. Greu găseşti caracter de vânzare. Cred că sunt puţini şi cei care vor să cumpere… Până la urmă ai ce ai cultivat… Dacă vrei să vezi ce caracter ai, du-te la cinematograf şi închiriază toată sala. Vizionează singur orice film de trei ore vrei. Apoi să mergi la toaleta publică, te priveşti în oglindă, te scuipi până nu te mai vezi… După aceea, te duci la biserică. Întrebă unde este biserica, pentru că s-ar putea să nu ştii… În final, poţi să mergi acasă. Dacă, între timp nu vei găsi unitatea de măsură pentru caracterul tău, n-o mai căuta! Nu-ţi mai trebuie! N-ai pentru ce…
(…)
12. Nu căuta dovezi despre existenţa lui Dumnezeu! Uită-te-n oglindă şi, dacă te vezi clar, vei ştii că Dumnezeu există. Dacă te vei vedea mai frumos şi mai deştept decât ştii că eşti, o să crezi că Dumnezeu nu există. Dacă te vei vedea mai urât şi mai prost decât ştii că eşti, vei ştii… Tu eşti cel care va crede şi nu va cerceta. Eşti iubire, nu raţiune!
(…)
13. Când nu mai ai pentru ce trăi, vei muri. Aşa se spune… Unii, ca să nu moară, se agaţă de o idee. În ce lume nehotărâtă mai trăim! Unii trăiesc pentru o idee, alţii mor pentru o idee… Ideea a fost cea dintâi? Da! Cuvântul idee! Apoi, cuvântul s-a întrupat în noi… Să-i acordăm cuvântului respectul cuvenit! Este cea mai bună idee…
(…)
14. Ce s-ar întâmpla dacă, brusc, omul i-ar înţelege pe toţi? De la marii criminali până la marii duhovnici… Ar înnebuni! Şi pentru că şi-a pus problema este aproape… Uneori, suntem dornici de înţelegere în bilateral: să-i înţelegem pe toţi şi să ne înţelegă toţi! Este o înţelegere vastă şi omul are nevoie de sprijin. Aşa e omul! Când nu găseşte sprijin, îşi gâdilă neuronii până încep să-i zâmbească sinapsele. Apoi, conştiinţa lui îi este expandată şi începe să danseze între bine şi rău, în ritm de muzică psihedelică. Dacă dansul se opreşte la timp, el devine un iniţiat, dacă nu, îşi depăşeşte sinele, atingând un fel de culme a atletismului: aleargă de unul singur şi iese pe locul doi!
(…)

15. Popoarele încep şi dezvoltă conflicte cu o periodicitate demnă de o cauză mai bună. Mulţimea neinformată nu vede că, adesea, duşmanul cel mare este propria conducere. Eliminarea conducerilor cu apetit conflictual ar trebui cultivată în rândul tinerilor, ca o primă temă pentru dezvolarea patriotismului. În ţara în care acest lucru nu s-a întâmplat şi nu se întâmplă, numărul patrioţilor va tinde către zero, demnitatea poporului la fel. Un popor cu demnitate zero va fi un popor de arhivă…
(…)
16. In realitate statul este născocirea provocatoare de nenorociri. Este instrumentul cu care unii ne dirijează destinele după bunul lor plac. Întodeauna inepţiile emise se numesc legi şi sunt voinţa … noastră. De la apariția statului, omul nu mai este liber. Ce şi cât mâncăm ne stabileşte statul. Uneori ne stabileşte şi când să mâncăm… Omul ar fi fost mai puţin necivilizat, dacă statul lui n-ar fi avut atâtea interese… Ordinea ar fi fost mai bună, dacă autoritatea ar fi fost stabilită în mod natural pe baza meritelor… Statul este principalul instrument de oprimare a meritelor! Şi de aici începe suma de inechităţi… Inechităţile sunt opera democratică a statului.
(…)
17. Este curios faptul că înţelepţii gândesc ce trebuie şi neghiobii hotărăsc cum trebuie! Plecând în viaţă, ce mi-aş dori? Să fiu înţelept sau neghiob? Ca să trăiesc cum vreau şi să conduc lumea, trebuie să fiu neghiob! Ideal ar fi, să fac din neghiobie o artă! Dar… Este concurenţa mare, mon cher!
(…)
18. Propun să facem un joc de imaginaţie şi să ne gândim dacă un mare rău ar putea face un mare bine… Este posibil şi dovedeşte că omul are resurse. De ce oare oamenii nu-şi folosesc resursele -ab initio- ca să facă bine? Să credem că diavolul este cuibărit genetic în om şi că, de aceea, viaţa omului este o luptă cu răul? Nu cred că Dumnezeu ne-a pedepsit chiar aşa de rău, chiar dacă omul o merită… Omul s-a perfecţionat în rău!
(…)
19. Curajul nu este absenţa fricii, ci dorinţa de-a o depăşi. Curajul este a face ceea ce ţi-e teamă să faci. Nu există curaj până nu există teamă. Aşa ne spune Eddie Rickenbacker. Cu un asemenea mesaj încurajezi soldaţii în război. Trebuie să le spui, însă, adevărul: există şi curaj fără teamă! Atunci când faci rău. Nu ai teamă de Dumnezeu… Iar curajul pe care-l ai, te ajută să dărâmi chiar şi biserici… Eşti tu un soldat viteaz?!
(…)
20. Colivia este cel mai bun cadou pe care îl poţi face unui mediocru. Este acela care va aprecia cadoul. Şi, chiar are nevoie de el! Face parte din sistemul lui de nevoi. După ce mănâncă, simte nevoia unei relaxări în colivie. Mediocritatea lui îl opreşte în stabilirea priorităţilor. Pur şi simplu nu poate să-şi stabilească priorităţi. Neputinţa îl poate salva, în cazul în care, odată stabilite priorităţile, nu şi le-ar îndeplini… Ar fi un nefericit. Aşa , deşi se află în colivie, iar colivia are uşa deschisă , el nu zboară. Nici nu vrea! Pur şi simplu, nu ştie că există zborul!
(…)
21. Multe lucruri nu pot să le fac. Nu respect tradiţiile, pentru că nu pot! Multe ritualuri mi se par absurde. Oamenii le fac, convinşi că aşa e bine. “Dacă n-ai trecut, n-ai rădacini!” Sunt ritualuri pentru naştere şi ritualuri pentru moarte. Interesant este că la acestea nu te implici tu. Ţi le fac alţii. Doar pentru ritualul de-a trai eşti implicat. Sau ar trebui… Interesant este că şi acest ritual vor să ţi-l facă alţii!
(…)
22. M-am întrebat cum sunt românii. Ascultă cuvântări non-stop de un sfert de veac. Chiar de trei sferturi…. Adică de… o viaţă! Ce înseamnă puterea obişnuinţei! Taci şi rabdă! Auzim zilnic aşa ceva. S-ar părea că e un sfat creştin… Mai ales că de sărbători nu e bine să te revolţi… Dar când e bine? Că în șapte decenii ne-am revoltat o singură dată… O singură dată şi pe jumătate… Nu vrem să întrerupem pe cei care ne latră toată ziua… Îi ocrotim ca pe nişte câini de sanie… Credem că ei ne pot duce unde trebuie. Uităm că hăţurile sunt la noi… Şi biciul…
(…)
23. În evoluţia sa, omului i-a crescut creierul. În timpul vieţii omului îi creşte necontenit ceva: nasul şi urechile! Oare, din cauza a ceea ce aude şi a ceea ce miroase, îi creşte omului creierul în timp? Dacă da, nenorocirea e mare… Putem ţine minte tot ce s-a întâmplat şi ce mirosim că nu se întâmplă…
(…)
24. Oamenii socializează ca să se cunoască. Apoi, dau vina unii pe alţii, în cunoştiinţă de cauză.Îşi fac rău ca să nu se uite! Răul se uită greu… Dacă au uitat, repetă răul şi îşi readuc aminte! Însă, niciodată omul nu uită de unde a plecat. Doar că nu recunoaşte viteza cu care a plecat. Uită că, prima locomotivă pe care a creat-o, mergea la fel de repede ca şi el când mergea vioi. Important, atunci, era că locomotiva era puternică şi, evident, omul era… la fel!
(…)
25. Dumnezeu nu joacă zaruri cu lumea! Aşa spunea Einstein. Adică lumea este tabla pe care Dumnezeu nu dă cu zarul. Oamenii întorc tabla şi joacă şah cu Dumnezeu. Vor să-i dea mat. Până acum n-au reuşit. Neexistând un om mai deştept decât Dumnezeu, rezultă că niciun elev nu şi-a întrecut Profesorul. Şi nici nu va putea s-o facă! Aici, speranţa este deşartă! Deşi, unii mai incearcă… Diavolul la fel…
(…)
26. Omul cât trăieşte învaţă. Invaţă să iubească. Nu învaţă să urască. Ura îl cuprinde pur şi simplu. Este cel mai uşor sentiment de asimilat. Pentru unii este uşor şi să-l uite. Pentru alţii, nu. Ei vor să aibă. Orice, numai să aibă! Sunt egoiştii vieţii. Ocupat cu ura, omul nu mai are timp de iubire. În acest caz, sunt mulţi cei care se duc degeaba la bisericile lor. Au doar o relaţie comercială cu Dumnezeu. Investesc rugăciuni, cu speranţa că, în viitor vor putea să urască fără pedeapsă…
(…)
27. ”Dacă unui om nu poţi să-i faci bine, măcar nu-i face rău.” Aşa mi-a spus tata. Sper că voi putea să fac unui om un bine! Sunt prizonierul speranţei! N-am sperat, însă, să fac rău. Şi,totuşi,involuntar, am făcut rău. Atunci am început să construiesc o autostradă către iad. Eforturi mari depun acum, pentru a face cât mai multe sensuri giratorii pe aceasta. Sunt, totuşi, greu de construit giratoriile şi prea puţini sunt cei care mă ajută… Dar mai sper… Şi pe Dumnezeu, îl rog!
(…)
28. Albinele detectează minele antipersonal! Oamenii s-au gândit să le folosească şi pentru treaba aceasta! Nu s-au gândit ca să nu mai producă mine… Doar ca să le mai dea ceva de făcut albinelor. La produs nenorociri omul este un mare meşter. Este un meşter artizan. Simţul practic şi estetic este folosit pentru nenorociri. Nenorocirile au devenit apanajul cosmetizărilor. Încet, încet vor fi obiecte de studiu ale marketingului. Sau chiar sunt, pentru că piaţă este… Sau ale artei. Arta nenorocirilor!
(…)
29. Nevoile esenţiale ale oamenilor pot fi: sănătatea, banii, dragostea. Indiferent dacă eşti bogat sau sărac, nu ai certitudinea că le vei avea pe toate. Astfel, nevoile îi pot egaliza pe oameni la nivelul nemulţumirilor. Diferenţierea se poate face prin gradul de inteligenţă şi prin atitudine. Există, totuşi, un destin comun: viaţa!
(…)
30. Sincronizându-ne emoţiile noastre cu emoţiile celor de lângă noi devenim mai buni. Vibrăm până la rezonanţă cu ei. Atitudinile inverse ne fac răi. Antidotul pentru cei răi presupune să fim buni cu ei. Revărsând bunătatea peste răutate, stabilim echilibrul natural agreat de Dumnezeu. Exemplu ne este Isus Hristos. Pentru a întelege, ne trebuie pe lângă dramul de credinţă sinceră şi dramul de bunătate. Ar fi bine să fim ceea ce vrem să părem. Atât!
(…)
31. Adevărul îi poate schimba pe oameni. Doar dacă îl recunosc ca suprem. Altfel, rămâne o părere. Uneori este o părere dureroasă. Şi adevarul nespus este dureros. Durerea adevarului nespus nu e alinată de minciună. Minciuna, în acest caz, este gazul pus pe foc. Şi focul te arde. Uneori de tot, alteori parţial. Arsurile parţiale îl fac pe adolescent adult. Arsurile totale îl stopează pe adult de la nespiritualizare. In cuantificarea spirituală, un million de minciuni nu valorează cât un adevar. Invers, morala nu ne lasă ca să facem comparaţia!
(…)
32. Privesc lumea ca pe un prieten bun. Sunt naţionalistul care consideră că naţionalitatea sa este omenirea. “Tu fără mine eşti un nimeni!” Aşa mi-a zis, într-o zi, omenirea. Şi m-a tentat să devin nimeni. Mi-a fost greu. Am început, mai întâi, să-mi fie milă de mine. Apoi, nimănui nu i-a fost milă de mine… Atunci, am devenit un nimeni veritabil. Plictisindu-mă, m-am împrietenit cu omenirea. Am devenit… earthling nationalist.
(…)
33. Ca să mă nască, mama n-a consultat avocatul… Nici Isus n-a avut avocat și tot l-au condamnat…
(…)

(…)
99. Unde este multă lumină, umbra este mai neagră. Așa a zis Goethe. Eu am înțeles: Nu Soarele luminează Totul!
(…)
100. Lenea nu este distructivă. Este ecologică. Din lene omul nu face prea multe. Nefăcând prea multe, nu strică prea multe. Dacă omului i-ar fi lene să mănânce , ar consuma mai puţin… Astfel, lenea ar deveni primul agent mondial de ecologizare. Propun să fie plătită bine pentru aceasta. Dar… O să ne fie lene să respirăm? Poate. Atunci ar fi mai puţin CO2 şi s-ar ofili copacii… Combinaţia ecologică perfectă ar fi ca să muncim mai puţin şi să respirăm mai mult. Adică să devenim yoghini planetari. Salvăm Pământul prin exerciţii de respiraţie. Vom face cât mai multe exerciţii de împingere şi de respingere a aerului. Dar… Dacă ne va fi lene să respirăm? Ce facem? Devenim bombe atomice de pârjolire! Aşa că, să nu pierdem timpul! La muncă! Un-doi, un-doi! Inspirăm! Expirăm! Ecologizăm!
(…)
101. Cel mai mare criminal rămas nepedepsit este… statul. Permanent ne omoară existenţa. Doar Ludovic al XIV-lea i-a tras „cum trebuie” în bot statului… În 1655 s-a decis în faţa Parlamentului francez : ”Statul sunt eu!” Şi l-a călărit 72 de ani. Existenţa francezilor și-a asumat-o. Nota bene! Ludovic al XIV–lea era totuşi un învăţat… Ludovici nu mai există. Au pierit. Doar epigoni mai sunt…
(…)
102. Dacă aparenţele înșală, îţi dai seama ce ravagii face realitatea?! Frumuseţea-i trecătoare, din cap până-n picioare…
(…)
103. Nu mânca astăzi, ce poţi face mâine!
(…)
104. Este bine să fii cel bun, cel rău și cel prost, în același timp! Inutilitatea este conditio sine qua non pentru promovare…
(…)
105. Dacă autorităţile nu au dreptate şi tu ai, înseamnă că eşti trădător. Trădezi constanta naţională!
(…)
106. Toate religiile au un Cezar căruia trebuie să-i dai ceva…
(…)
107. Când ţi-e inima-n palmă, nu poţi da cu pumnu’-n barbă!
(…)
108. Nici o faptă bună nu scapă nepedepsită, pentru că, dacă totul a ieşit bine, înseamnă că ai greşit undeva!
(…)
109. Când greşelile se termină cu happy end, ne place să credem că am vrut să le facem. Dar revoluţiile care se tremina cu aşa ceva? Mda… Happy end-ul este, până la urmă, o necesitate psihică. Cred că şi Revoluţia… Revoluţia cu happy end. Şi ea este o necesitate psihică. Totuşi de ce suntem aşa de trişti? Că doar am avut Revoluţie… Acum câțiva ani… Sau…
(…)
110. Dacă eşti prost şi ai cravată roșie și burtă, promovezi sută la sută!
(…)
111. Cei care se cred buricul Pământului, uită cum au apărut şi că o să dispară. Uită că viaţa este o boală cu transmitere sexuală şi cu o rată a mortalităţii maximă. Sunt necăjiţi, pentru că nu-şi dau seama de boala lor…
(…)

(…)
222. Cea mai apropiată rudă a lui Tyrranosaurus Rex este găina. Astfel, ceea mai apropiată rudă a politicii este… găinăria!
(…)

(…)
333. Totul se demonstrează prin reducere la absurd. Absurdul, deşi este un element de referinţă, este ceva comun. Unitatea lui de măsură este banalul. Banalul pune în evidenţă uşurinţa. De aceea, când ceva ţi se pare uşor de înţeles, exclami : ”Ah, asta-i banal!”
(…)

(…)
444. Când simţul realităţii te depăşeşte, devii curajos. Adică vei face o săritură de 5 metri, peste o prăpastie lată de 6 metri şi adâncă de 7 metri…
(…)

(…)
555. Inventându-ne zilnic nickname-uri, navigând în virtual pentru o noua identitate, pentru părăsirea izolării, a realităţii neconfortabile, avem, desigur, un interes.Mulţimea de interese a unei persoane nu este niciodată vidă.Interesele rezolvate în virtual se intersecteaza cu interesele altora şi ia naştere reţeaua.Ca o pânză de păianjen, reţeaua se formează, în bună parte, pe minciună, pe şarlatanism, viclenie sau credulitate. Avem nevoie de toate aceste ingrediente pentru a ne schimba viaţa? Mulţimea reţelelor sociale ne spune că da. Dacă pentru un interes rezolvat în virtual îţi găseşti o identitate, cum vei putea, mai omule, să scapi de pânza de păianjen a reţelei? Desigur, renunţând, pe rând, la unele identităţi. Eşti un maestru ca să nu renunţi din greşeală la propria identitate? Poate că nu. Şi atunci? Va fi poate rău, va fi poate bine… După cum ţi-e norocul, talentul, destinul… Reţeaua este, până la urmă, o picanterie…
(…)

(…)
666. Nu mai vreau să înţeleg orice. Nu mai vreau să înţeleg totul. Pentru cei care nu mai pot să-i înţeleg, am speranţa că iadul există. Cineva spunea că există iad şi pentru cei buni. Da, dar pe Pământ. Noi, oamenii, avem iad pentru orice. Mai ales atunci când devenim deziluzia optică a propriului superego. Atunci îl concurăm pe diavol, cu speranţa că vom câştiga. To err is human…
(…)

(…)
777. Am văzut oameni cu plăcere deosebită ca să ucidă. Când nu ucid oameni (din teama pedepsei pe Pământ sau de la Dumnezeu), ei ucid animalele cele mai lipsite de apărare. Gena criminalităţii n-a murit la om. Dacă am fi preocupaţi să ne ucidem gena criminalităţii, Biblia ne-ar permite s-o facem.Poate că e singurul caz în care putem să ucidem (dacă nu luăm în discuţie cazul în care trebuie să ne apărăm ţara). Oamenii n-ar trebui să ucidă oameni. Nici măcar oameni de… zăpadă. Nu ucideţi!
(…)

(…)
888. Ne supunem unui adevăr fără să ne cutremurăm. Deşi ştiinţa evoluează în ritm accelerat, noi nu acumulam înţelepciune. Astfel, evoluţia ştiinţifică nu-şi atinge scopul civilizator. În schimb, “găselniţele” ştiinţifice care aduc răul se aplică repede. De ce folosim răul cu o meticulozitate ştiinţifică? Nu suntem înţelepţi? Se vede că nu. În evoluţia Pământului, civilizaţia a evoluat foarte puţin. Oamenii de ştiinţă n-au fost preocupaţi să găsească partea din creier unde se acumulează răul…
(…)

(…)
975. Când vrei să te rogi, să te gândești la acronimul R.O.A.G.A., cu următoarea semnificație: Recunoaște-L ca Tatăl tău, Onorează-L, Ascultă voia Sa, Glorifică-I numele, Așteaptă ca El să-ți împlinească nevoile…
(…)
976. Un intelectual autentic ”se află” etic pe axa dintre fatalitate şi ratare… Știe că nu e iubirea adevărată a niciunui om, așa cum Jose Ortega y Gasset susține că ”pacea nu este fructul spontan al niciunui arbore”.

(…)
977. Nimeni nu are dreptul să privească o altă persoană de sus, doar atunci când se apleacă şi îi întinde o mână pentru a-l ajuta să se ridice…
(…)
978. Descriere geografică: ”Țara mea este o ţară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării, la nord de peninsula Balcanică şi la ţărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafaţa Deltei Dunării şi partea sudică şi centrală a Munţilor Carpaţi. Se învecinează cu Bulgaria la sud, Serbia la sud-vest, Ungaria la nord-vest, Ucraina la nord şi est şi, deocamdată, Republica Moldova la est, iar ţărmul Mării Negre se găseşte la sud-est. Este condusă de mafleri…”
(…)
979. Se spune că nu poţi să faci gogoşi fără făină… Cum să nu?! Cei care au ca medic de familie un veterinar, pot!
(…)
980. Coloana infinită ne arată că am fost, suntem şi vom fi strânşi de gât!
(…)
981. E bine ca uneori să fii egoist… Oprește-ți o rugăciune şi pentru tine!
(…)
982. Spre stele. cel mai bine se ajunge… pe jos. Ne putem folosi de bicicletă, maşină, tren, vapor, avion şi… ocazie.
(…)
983. Suntem nişte cerşetori. Toată viaţa cerşim. Ne educăm pentru cerşit. Cerşim pentru nevoile şi egoismele noastre. Cei mai simpli şi neajutoraţi cerşesc pur şi simplu doar ca să mănânce. Alţii cerşesc protecţie. Alţii dragoste. Vor să-i iubească toată lumea. Alţii cerşesc recunoştinţă. Unii cerşesc spiritualitate… Cerşim, cerşim… Impulsurile, stimulii şi obiceiurile noastre ne duc la cerşit. Asta e! Fatidic. Întindem mâna pentru orice. Uneori primim, alteori nu. Cel mai adesea nu. Şi atunci cerşim mila lui Dumnezeu. El ne dă, dar nu ne bagă-n traistă… Că n-avem. Traistă. Ne-am învăţat să cerşim cu buzunarul. Deh! Şi ca cerşetori suntem mediocri… Când Domnul nu ne dă, îi întoarcem spatele… Suntem doar nişte cerşetori…
(…)
984. Dacă ai norocul să ţi se defecteze maşina sau nu ştiu ce aparat de prin casă, ai încurcat-o! ”Specialiştii” se înghesuie să-ţi dea reţete de reparare. Un diagnostic corect nu ţi-l dă nimeni! Unii nu ţi-l dau pentru că nu sunt capabili, alţii pentru că sunt vicleni. Îşi imaginează defecte care sunt doar pentru a încasa o manoperă pe care n-o execută şi pentru a-şi vinde piesele de pe stoc. În condiţii de criză şi în cazul unei nepriceperi, se poate spune că va trebui să jefuim o bancă, pentru a achita costurile unei reparaţii simple. Nu vreau să mă gândesc, când trebuie să-ți ”repari” sănătatea… Nu prea înţeleg, de ce unui meseriaş/profesionist îi sticlesc ochii când poate să fenteze un nepriceput! În mod sigur, nu este o dorinţă de a umili pe cineva, ci doar dorinţa de-a fura. Întâlnim adesea “profesionişti” desăvârşiţi în hoţie. Numărul lor este mare. Ne năpădeşte “profesionalismul” de-a valma!
(…)
985. N-am crezut (şi nu cred!) că suntem conduşi de un Guvern Mondial care vrea o Noua Ordine Mondială. Oamenii nu sunt (încă!) capabili de aşa ceva. Poate că le trece unora prin cap (se autointitulează mari conspiratori!)… Se spune că masonii ar vrea aşa ceva. La cât sunt de fărâmiţaţi în România şi-n lume, vai de lojile lor! Nu observăm că, organizarea lumii, în sensul instituţionalizării problemei, nu e treaba noastră a oamenilor. Mondializarea o face Dumnezeu. El ne-a dat Constituţia Divină cu cele două părţi: Bibilia şi Coranul. Acestea reglementează, prioritar, organizarea morală ( care ar trebui să fie prioritară economicului şi politicului!). Nu înţelegem acest lucru. Nu avem încă o organizare morală. Adică nu repectăm Constituţia Divină. Astfel, nu putem avea Noua Ordine! Până atunci, avem Vechea Dezordine!
(…)
986. Trăim drama semnării contractelor. Zilnic ne bat la poartă voiajorii comisionari ai reţelelor de asigurări. Cu motivaţia că scapi de belele, semnezi. Semnezi şi dai bani. Avem o predispoziţie maladivă în a crede că dacă semnăm un contract scăpam de griji. Contractele au un limbaj sofisticat,interpretabil,lamentabil şi jignitor. Suntem asasinaţi de contracte ticluite cu multă viclenie. Unele sunt chiar cu o nuanţa filosofică. Contracte, contracte. Sunt sofisticate pentru a păcăli. Adică nu toate părţile au de câştigat. Când un contract este avantajos numai pentru o singură parte se numeşte “ţeapă”, iar beneficiarii roadelor se numesc “ţepari”. Şi în lumea politică există contracte. Clasă politică ne flutură pe sub nas asazisul “Contract cu Țara”. Prin acest “contract” ei câştigă. Țara, nu. Ţepuirea Țării a devenit sport naţional. Antrenamentele ţepuitorilor se fac pe naivitatea şi pe laşitatea noastră. În urma antrenamentelor ţepuitorilor le creşte burta, la ceilalţi cocoaşa. De ce semnăm pentru creşterea cocoaşei, nu ştiu. Ştie cineva?
(…)
987. Somnul raţiunii naşte monştri. Somnul nostru doar… naşte! Prin cezariană nocturnă…
(…)
988. Teama este compania noastră zilnică şi profundă. Dacă o pui pe cântar alături de curaj, s-ar putea ca talerul să încline în favoarea ei. Nu ştiu pe ce taler să mai pui laşitatea… Oricum teama ne apără şi ne fraânează,dar complexitaea ei ne poate doborî. Ajungem să ne temem de teamă şi reluăm ciclul zilnic al spaimelor şi prejudecăţilor. Toate ne duc organismul în starea atipică numită stres, stare generatoare de încredere(paradoxal!) pentru că inexistenţa ei ar însemna că am murit. Să fie teama binefăcătoarea de care oamenii ar avea nevoie ca să fie puternici? Este teama mama moralităţii? Dacă am fi siguri că Diavolul nu o însoţeste, atunci putem răspunde cu afirmaţie.
(…)

989. Când ne dăm cu părerea, despre una sau alta, credem că este feedback. De multe ori, nu este adevărat. Feedback-ul are ca finalitate o echilibrare a unei cauze. Acţiunea lui se manifestă asupra efectului, cu scop reglator. Reglarea se face cu moderaţie, pentru a nu fi amplificatoare de stres. Acţionarea mecanismelor fine de reglare nu se face ca să producă scântei şi nici zgomote. În caz contrar, apare un efect de bumerang. A da feedback este un act de sinceritate, de altruism, conştient. Nimeni nu ne obligă să ne placă ceva atunci când nu ne place. Excepţie fac pupincuriştii. Ei uită că feedback se dă când ţi se cere. Nu este cazul să răspunzi la întrebări pe care alţii nu le-au pus. Excepţiile sunt puţine, le putem neglija în abordare. Din păcate, binevoitori voluntari care vor să dea feedback sunt destui. Mulţimea lor deregleză sistemul. Mai ales când se dă feedback la feedback.
(…)
990. A avea conştiinţă înseamnă ai vorbi lui Dumnezeu. Înseamnă că poţi să separi binele de rău. Nu vei mai face prea mult rău. Eşti pe calea mântuirii. Drumul este bun, chiar dacă s-ar putea să nu mai ajungi la capăt. Poate că eşti deja obosit de călătoriile pe celelate drumuri… Ar trebui să ştii că nu toţi călugării dintr-o mănăstire se mântuiesc. Dar încearcă! Şi Dumnezeu le vede pe toate…
(…)
991. Uneori uităm. Este şi bine şi rău. De aceea plângem, râdem, scriem poezii, ignorăm… Când nu uităm necazurile, se spune că devenim întelepţi. Înţelepciunea, de acest fel, este lampa care luminează întunericul ce ne-a cuprins. Este durerea dincolo de sine. Poţi să vezi, pentru că Dumnezeu te ajută! Iţi cere un preţ: durerea ca sentiment! Durerea cauzată de lipsa unor sentimente e o durere pentru sine. Fugi de sentimente ca să nu suferi. Atunci te arunci în durerea pentru sine. Ea te opreşte să simţi dincolo de durere. Atunci începe tragedia! Finalitatea va fi dură: vei fi înlocuit din existenţă!
(…)
992. De ce lumea arată cu degetul la încheietura mâinii când întreabă cât este ceasul, dar nu arată la prohab când întreabă unde este wc-ul?
(…)
993. Unii vor totul gratis. Sunt zgârciţi. Uneori zgârcenia le-a fost salvatoare. Atunci când au cumpărat cea mai ieftină frânghie ca să se sinucidă… Pe săpun n-au dat bani… Frânghia s-a rupt uşor. Şi au scăpat. Dacă vrei ca să nu scape, trebuie să le faci cadou o bucată de parâmă şi un săpun de calitate. Vor muri fericiţi: n-au plătit materialele !
(…)
994. Îţi pare rău când vezi o ruină. Gândeşti că ruina a fost “ceva” cândva. Gândeşti şi gata. Profunzimea de înţelegere îţi vine când ajungi tu o ruină. Napoleon a înţeles din plin, prin înfrăţirea cu ruinele de pe Sfânta Elena (”Loyal and unshakeable!”/”Loial şi de neclintit!”).Tu ai înţeles? Sau n-ai ajuns încă o ruină… Sau nu-ţi pasă, pentru că tu ai avut grijă de alte ruine. Posibil. Ruinele sunt exemple. Au demnitatea lor. Dacă ai fost un exemplu bun, ruina ta va fi ocrotită. Fericitule!
(…)
995. Schopenhauer credea că oamenii au o singură faţă. Ca luna! Da, dar numai atunci când spun adevărul. Altfel, au o faţă multiplă. Nu poţi (n-ar trebui) să mângâi feţe-feţe, chiar dacă zâmbetul le împodobeşte. Iar dacă o faci, nu zâmbi la rândul tău! Nu poţi zâmbi în faţa unui mort.Trebuie să ştii că şi fumul face umbră. Adică, nimicul e nimic şi atunci când pare a fi ceva!
(…)
996. Măsurarea timpului i-a preocupat pe oameni din vechime. Era consecinţa logică a dependenţei omului de natură, de apusul şi de răsăritul soarelui. Ţinem mortiş, noi oamenii, ca să ne raportăm la ceva. Avem nevoie de repere… Ne trebuie un reper ca să muncim, unul ca să mâncăm. După o vreme, ne-a trebuit şi un reper ca să ne rugăm. Astfel, călugării ne-au organizat timpul prin două inovaţii : clopotul (sec. al-XVII-lea) şi orele canonice. Qui prodest? La Dumnezeu, ca să te rogi, nu trebuie să sune ceasul! Şi nici ca să iubeşti! Totuşi, nu vrei să pierzi vacanţa în care poţi să-L uiţi pe Dumnezeu… Cam aici s-a ajuns cu măsurarea timpului care trece…
(…)
997. “Sufletul omului este un altar. Fiecare corp are sufletul pe care-l merită.”[Origene] Se vede treaba că Origene nu l-a cunoscut pe Heydrich [Reinhard Tristan Eugen Heydrich – General nazist – şeful Gestapoului]. Acesta avea corp de nobil saxon. Suflet nu avea. În timp ce cânta la vioară, cu un semn făcut din arcuş, trimitea oameni la moarte (“mi contra fa, diabolicus est in musica?!”). Când ai suflet, relaţionezi vertical cu Dumnezeu! Atunci, sufletul tău este un altar! Altfel, este marfa diavolului.
(…)
998. “O babă murdară pe picioare, care stă în faţa icoanei Maicii Domnului în biserică, faţă de un laureat al premiului Nobel ateu – baba e om, iar laureatul premiului Nobel e dihor. Iar ca ateu, acesta moare aşa, dihor.”[Petre Ţuţea] Numărul dihorilor este infiorător de mare. Se clatină Pământul de numărul lor! În jur miroase a dihor. În unele credinţe, dihorul este întruchiparea diavolului. Spre deosebire de dihor, mult mai onorabil e porcul, pentru că el nu poate privi la cer…
(…)
999. Adesea ne frământă Apocalipsa. Zilnic avem coşmarul Apocalipsei. E logic! Zilnic nu suntem corecţi, zilnic furăm, zilnic minţim, zilnic îl înjurăm pe Dumnezeu. Apocalipsa este în noi. Putem scăpa, dacă renunţăm la acţiunile de mai sus. Cum suntem zgârciţi, nu renunţăm… Vrem doar să ni se dea. Şi Domnul ne dă coşmarul zilnic al Apocalipsei!
(…)
1000. Ce ar trebui că noi să acceptăm moartea cu zâmbetul pe buze? Adică să redevenim daci. Moartea unui dac era o manifestare de bucurie. Uneori, un dac mai tânăr colecta dorinţele oamenilor şi se sacrifica pentru a merge la Zamolxes că să-i ducă solicitările. Dacii credeau că-i ascultă cineva. Astăzi, mulți nu mai cred. Moartea devine de nedorit şi zâmbetul dispare. Ea nu vine că să-ţi facă o cafea. Vine să te ia. Durerea devine mare, pentru omul fără Dumnezeu. Necredinciosul nu mai este stăpânul Universului. N-a fost cu El în vecii vecilor…
(…)
1001. Când o să mor, să nu mă plângeţi! Vreau să fiu liber! Nu vreau să car lacrimile voastre! Plângeţi pentru voi! Omul care nu plânge, e mort… Eu am murit, ca să nu mai plâng… Şi dacă am murit, vreau să fiu mort! Nu mă târâţi legat cu lacrimi! Lăsa-ţi-mă liber! Îmi place veşnicia!

***
Spre final.
(…)
Am primit o scrisoare de la Guvernul meu, trimisă pe adresa cimitirului unde îmi duc somnul pe vecie, prin care mă informează că… trăiesc! Mort nu sunt de multă vreme, dar politicos sunt! Trebuie să le răspund! Nu pot telefona, pentru că nu am credit suficient ca să fac legătura dintre rețeaua mea subterană și linia guvernamentală… Dacă aș fi ajuns in iad, puteam vorbi în aceeași rețea, fără costuri… Tarif local… Dar… Le voi scrie. Scrisoarea o voi timite prin poştaşul cimitirului… Mai bine ar fi, dacă ar veni Primul Ministru la mine, ca să i-o înmânez… S-ar lămuri, astfel, lucrurile şi toate cele care nu sunt încă lămurite… Multe lucruri nerezolvate sunt la cimitir…
***
Concluzie finală.
(…)
Se spune că numai prin moartea stelelor, în miezul lor se puteau naşte elementele chimice care au permis apariţia vieţii. Ciclurile de naştere şi de moarte a stelelor au continuat timp de circa zece miliarde de ani. Aşa se spune de către oamenii de ştiinţă atunci când încearcă să explice începutul vieţii. Pe Dumnezeu foarte mulţi nu-L iau în calcul. Aşa cum facem şi noi oamenii cei mulţi şi adesea “neştiinţifici”. Pentru orice început de nou an ne dorim foarte multe lucruri. Uităm să ni-l dorim pe Dumnezeu. Chiar şi în sms-urile de urare îl uităm. Am devenit atât de păgâni încât şi prezenţa lui Dumnezeu ne ia spaţial vital. Blestemaţi mai suntem, dacă ne plângem de ”înghesuiala” Domnului! Eu vreau că să ne ”înghesuie” Domnul pe toţi până la ultima răsuflare… Ce Rai ar fi pe Pământ, când toţi vom respira odată cu Dumnezeu! Ce Rai! Până una-alta, am învăţat să-L punem pe Dumnezeu în modele matematice. L-am ”înghesuit” noi într-o matrice… Dumnezeu e mai mult în icoane, decât în sufletul şi gândul nostru…
(…) Dictatura care mi-ar conveni ar fi aceea a bunului simţ. Dar, din bun simţ, aceasta nu s-ar manifesta. Neimplicarea bunului simţ, în “afacerile interne”, ne afectează degradarea. Suntem cutremurător de degradaţi. Au început să ne mucegăiască vertebrele în poziţii indecente. Dezdoirea pare imposibilă. Poate că, dacă vom fi călcaţi mai des, o fi ceva… Adică vom sta drept. Şi atunci există pericolul că să rămânem aşa. Mai ales că avem experienţă. Suntem poporul care adoptăm toate poziţiile. În lupta cu viaţa practicăm eschivele, balansul şi unduirile. Avem tehnici speciale în a ne apara… Suntem trestiile continentului. Dacă vom folosi aceste procedee şi pentru atac, vom deveni trestii de zahăr… Avem de ales.
(…)
Caracterul este testat în timp. Aşa se spune. Să înţelegem că, aceia care nu au caracter, trăiesc mai mult? Până îşi fac ei ce trebuie să testeze, timpul trece… Nu ştiu. S-ar putea. Cred că ziua care o să vină o să fie pentru cei cu caracterul testat. Nu? Mizez pe faptul că măgarul când îmbătrâneşte nu este neaparat mai marele grajdului… Așa că: la mulţi ani și bune alegeri! Să trăiți, cât sunteți în viață!
***