Mic tratat despre matematica plăcerii

***
Religiozitatea omului este salvatoarea cercetării științifice. Astfel, știința n-ar mai trebui ca să explice Apocalipsa… Pentru alte ne-răspunsuri, există Dumnezeu sau… diavolul.
(…)
Un exemplu: ”Studiul matematic al plăcerii”[1].
(…)
Plăcerile sunt considerate de către omul religios ca fiind iraționale și malefice. Matematicienii cred că plăcerile n-au cauză științifică… Motivul: nu le pot introduce în mulțimea numerelor iraționale pentru că, în anumite condiții (le știe numai Dumnezeu sau satana!), ar putea exprima chiar raportul a două numere întregi… Adică, științific, nu se mai poate spune că mulțimea numerelor reale minus mulțimea numerelor raționale este mulțimea numerelor iraționale… (Ei! Un mic adevăr științific ar fi aici: se demonstrează, totuși, că plăcerile sunt fie reale, fie ireale…) Asemenea numerelor iraționale și la plăceri șirul este infinit… Introducerea în mulțimea numerelor complexe s-a dovedit (din start) imposibilă, pentru că nu li se pot determina (riguros) argumentele, astfel că, a calcula, în acest caz, coordonatele polare ar fi o activitate fără sens… chiar diabolică.
(…)
Matematicienii, încercând să demonstreze existența plăcerii, consideră că aceasta este o stare care mă învață că eu… sunt eu. Adică, trăiesc… Exist. Adică, plăcerea sunt chiar eu: de fiecare dată când va exista plăcere, voi exista și eu. Cu alte cuvinte: nici plăcere fără mine, nici eu fără plăcere! Ba, mai mult! Există un ”alt spațiu” unde plăcerea este chiar mai mare decât… mine. Apare, inevitabil o metodă de practică psihanalitică… (Întrebați-l pe Freud…) E drept, matematicienii mă consideră pe mine și plăcerea mea ca fiind… ”obiecte”. Și, constată că aceste ”obiecte”, deși au ”scriituri” diferite, sunt unul și același obiect, deci o egalitate care rămâne astfel oricare ar fi valoarea ”variabilelor” ei… Adică o… identitate matematică.
(…)
Poate că un astfel de studiu matematic era bun pentru studiul… înălțimii sunetelor (tot identitate…). Era un ajutor pentru… muzicieni. Mai ales că ”muzica dă naștere unui tip de plăcere fără de care nu poate exista natura umană” [2]…
(…)
Și o părere de filosof.
”Fără activitate nu există plăcere, iar plăcerea duce la desăvârșire orice activitate.” [3]
(…)
De-ale matematicienilor, filosofilor etc.
(…)
Omul religios știa aceasta fără să cerceteze/să calculeze… Omul de știință creștin folosește sistemul de coordonate carteziene inspirate de Sfânta Cruce…
(…)
Omul de știință ateu folosește ”Crede și nu cerceta!”, pentru a avea soluția multor probleme, considerând că religiozitatea ar putea fi SMURD-ul cercetării…
(…)
Da! Ar putea fi, dacă ar fi mai puțină ipocrizie… Și, dacă cercetătorii ar putea să-și spună sincer: „Încrede-te în Domnul, din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta!”
***
Religiozitatea omului este salvatoarea cercetării științifice.
***
———————————————————————————————–

[1] Un pamflet… matematic. Orice asemănare cu realitatea este… probabilă!
[2] Confucius
[3] Aristotel – ”Etica nicomahică”

Mic tratat despre un adevăr fundamental

***
Cu mare intensitate, ne preocupă măreția Universului… Așa-i omul! Cu frământări… Uneori, gratuite… De ce? Păi, Niagara are apă mai multă, de mii de ori, decât fântâna satului, dar sătenii de acolo beau apă, nu din Niagara… Pot trăi…. Ceea ce este adevărat.
(…)
Preocuparea față de măreția Niagarei poate fi o falsă problemă. Precum o alarmă falsă poate provoca o panică reală, o falsă problemă poate provoca complicații… reale. Da! Ca să vezi înălțimile, nu-i musai să zbori… Deși, zborul rămâne o tentație… universală! Ne înseninează posibilitatea…
(…)
De ce, oare, nu nutresc oamenii gânduri, pe măsura sufletului lor? Simplu: o asemenea preocupare nu înseninează! E preferată măreția Universului. Și liniștea.
(…)
De ce iubește Omul? De ce e preocupat de iubire? Simplu! E preocupat de măreția iubirii, de ceea ce nu moare…
(…)
Dar…
(…)
Iubirea nu-i o falsă problemă.
(…)
Speranța moare ultima? Poate… Iubirea, niciodată! Axiomă.
(…)
”Câți ani ai?” La întrebare, răspunsul corect ar fi: ”Niciunul!” Da… Pentru că i-ai pierdut pe toți și… Aceasta este pierdere continuă… Poate c-ar fi mai bine să fii întrebat: ”Cât ești de bătrân?” Da… Doar că n-o poți pune unui copil, iar celui mai în vârstă îi amintești de-o pierdere definitivă: pierderea vieții! Inventând timpul, oamenii își măsoară pierderile… Tot timpul pierdem ceva. Un singur ”câștig” poate să ne crească: iubirea! Iubirea e răsuflare de suflet. Se pare că nu toți câștigă ceva… Unii, da! Alții răsuflă din ce în ce mai puțin… Speră să nu fie ultima… Până la… ultima. Alții, ”din mormânt ieșind, la mormânt iarăși mergând” ne lasă, ”afară”, iubirea lor…
(…)
Deci speranța poate muri ultima, iubirea, niciodată! Este un adevăr fundamental admis fără demonstrație, fiind evident prin el însuși… Axiomă.
(…)
A contrazice un adevăr fundamental înseamnă a converti absurdul la sens… Poate fi și aceasta o axiomă.
(…)
Știi, dacă ai citit aceste rânduri, aș voi să-ți spun că iubirea nu este ”obiectul” nici al filosofiei, nici al psihologiei. Și una și alta nu sunt altceva decât niște tehnici de studiu al posibilităților vitale, unde sufletul nu este altceva decât un factor sui-generis… Dacă ar folosi tehnici spirituale de studiu al sacrului, al ordinii duhului, al luminii nevăzute a spiritului, ar mai fi ceva… (Și aici, în măsura în care n-ar suferi de limitare prin precizie…) Sau când vor putea să răspundă la întrebarea Sfântului Isaac Sirul: ”Cel ce poate să-și vadă sufletul este mai fericit decât dacă ar vedea înger?”
(…)
Filosofia și psihologia ar trebui să-și dezvolte ”o metodă însuflețită de duhul și o înflăcărare ritmată de simțul Dumnezeiescului (Har)” /1/ Ori… Ori, preocuparea principală pare a fi de a ”cataloga” persoanele cu trăiri religioase în multiple domenii ale proceselor neuropsihologice fără a descoperi – până acum- nicio relație între gândirea emoțională și acestea… Chiar dacă, conform unor studii, „gândurile religioase sunt o predispoziție neurologică, dar nu într-un mod asociat emoțiilor”… /2/
(…)
Iubirea e har (grație divină acordată omului). Axiomă.
(…)
Iubirea de oameni: o necesitate.
”Îmi ești necesar mie nu pentru a te face subordonatul meu şi slujitorul meu, ci pentru a-mi fi tu mie centrul meu de preocupare şi de slujire. Îmi eşti necesar pentru a înlocui grija de mine cu grija de tine, pentru a te pune în locul eu-lui meu.” (Părintele Dumitru Stăniloae)
(…)
‖ În limba greacă „iubesc” se spune „Α Γ Α Π Α Ω” (agapao), deci numai când iubesc ajung să cuprind în ființa mea pe Hristos care este „A” si „Ω”. ‖ /3/
***
______________________________________________________
/1/ Sandu Tudor – ”Ce e omul” (2017)
/2/ Brick Johnstone, Greyson Holliday & Daniel Cohen – „Heightened religiosity and epilepsy: evidence for religious-specific neuropsychological processes” – Mental Health, Religion & Culture – Vol. 19 , Iss. 7, 2016
/3/ http://www.creștinortodox.ro (/editoriale/)

Mic tratat despre pânza de păianjen

***
Nu mi-ar plăcea să fiu o muscă… Nu, nu pentru că voi trăi doar câteva ore… Nu, nu pentru că aterizez adesea în c… ! Nu, pentru că nu vreau să aterizez într-o pânză de păianjen! Bah! (It’s an annoying sound, and it makes death come to your mind…) Nu.
(…)
Tipul acesta de pânză mă face să vreau a fi un clopot fără limbă. Îmi amintește că-n fața marilor dureri trebuie să tac, nu să bâzâi. Și, nu-i ușor! Ș-apoi, când m-am născut, am făcut destul zgomot.
(…)
Dar…
(…)
Mă amăgesc, spunându-mi că și mierea se produce cu mult bâzâit… Da, dar n-o face bâzâitul muștelor… Deci… Bah! (It’s an annoying sound, and it makes death come to your mind…)
(…)
Uite, nu-mi mai pasă de pânza păianjenilor! Și nici muscă nu vreau să fiu! Mai bine sunt clopot fără limbă. Voi face zgomot… teoretic. I am getting a static sound… Știu că prăbușirile fac cel mai mult zgomot. În liniște îmi aud cugetul…
(…)
Și…
(…)
Mă zbat teoretic și mă transform real în praf
Ca un fulg mă cuibăresc apoi în sângele meu…
Nu-i cer iertare,
Mă iartă Dumnezeu!
” /1/
(…)
Apoi…
Mi-s fericit pe lume, când îmi uit de lume… Și când mi-s stăpânul cauzei.
Și când mulțumesc din sânge celor care nu m-au lăsat să trăiesc cum aş fi vrut şi n-ar fi vrut Dumnezeu. Lor!
(…)
Oricum, nu mi-ar fi plăcut să fiu o muscă… Nici păianjen-păianjen. Mai bine altceva… Un fel de om-păianjen. Îmi place să-mi torc firul timpului din propria-mi substanță… Ca să devin, mai ușor, un anonim în păienjenișul Lumii… Acesta îmi este un moft apodictic, o necesitate. Și, ”uneori, când devine o necesitate, imposibilul poate fi realizat /2/”. Atunci, mi-s fericit pe lume, când îmi uit de lume, mi-s stăpânul cauzei și pot să mulțumesc, din sânge, celor care nu m-au lăsat să trăiesc cum aș fi vrut și n-ar fi vrut Dumnezeu… Când sunt clopot mut… Pot să redau sunetul unei clipe. (I am getting a static sound. Enjoy the Silence!) Așa pot eu să colorez Lumea.
(…)
Liniștea ne învaţă cine suntem, pentru că ea este ruda Păcii.
***
______________________________________________________
/1/ D&D – ”Sânge pentru întreaga zi”
/2/ Salman Rushdie

Mic tratat despre mirosuri

***
Mergi pe stradă. Vezi chipuri, chipuri… În aparenţă, aceste chipuri par lipsite de griji, chiar fericite… N-ai cum să nu gândeşti că, totuși, au necazuri cu copiii, cu soţii, cu socrii, cu şefii, cu vecinii, cu instituţiile, cu ei înșiși… Deh, oameni! Atunci, de unde atâta fericire?
(…)
Nu. Nu este fericire. De mici învăţam să mascăm aparenţe, să acundem sentimente, simțiri… Sub un aspect îngrijit, se poate afla o tragedie. Adesea. Suntem, adesea, actori într-o sală de bal mascat.
(…)
Sau, poate, chiar suntem fericiţi… Că trăim! De fapt, noi suntem filosofi… Filosofii vieţii! Și actori. În viață! Deci noi putem să…
(…)
Impresurați de activităţi, oamenii uită că o să moară. E un fel de fericire… Ah! Uită şi să trăiască… E un fel de nefericire.
(…)
Uite… Tot ceea ce atingem, mirosim, gustăm, vedem sau auzim se depozitează în enorma magazie numită creierul nostru. Acolo, un proces amestecă tot ce-am simțit, iar produsul rezultat se adresează, cel mai adesea, unui singur simț: mirosul! Nu știu cum se face, dar produsul pute… Pentru prea mulți dintre noi… Dar, fiind actori într-o sală de bal mascat, vom putea rosti (cu voce hamletiană): ”Odorare humanum est!”
(…)
Da, mirosul este cel mai bun scaner al vieții!
(…)
Uneori, în viață, spui: ”Nu-mi stă-n caracter să fac așa-ceva!” Atunci, îți scanezi identitatea… Are loc analiza-fulger a definirii tale… Vrei să afli cum ai devenit, cine ești și, chiar, cine vei fi… Asupra ta intervine, aproape inconștient, un ”nu știu ce”, care te obligă să știi cine ești… Dacă nu ți se întâmplă, te poți afla într-o criză identitară sau… nu! Când te afli, te afli… Când nu, n-ai întâlnit, încă, răul… Ceea ce, pe moment, e bine! Sau, ai întâlnit răul și nu mai poți să-l vezi… Ești nebun! Ceea ce, poate fi și rău și bine… Tot timpul, identitatea ne este provizorie…Fixarea” ei este, adesea, sortită eșecului… Identitatea unui om este o poveste cu multe, prea multe, metafore… Încurcă chiar și anamneza unui terapeut… Îl obligă și pe el (pe terapeut!) să-și amintească ideile pe care sufletul lui le-ar fi contemplat în existența sa…
(…)
Pentru reamintire, te ajută colecția de mirosuri. Mirosurile ți-au scanat viața. O colecție mare de mirosuri este (în egală măsură!) și fericire, și nefericire… Acestea te fac și actor, și filosof…
(…)
Adică, în viață suntem (în egală măsură!) și actori, și filosofi… Încercând să fie și altceva, unii se cred ”Buricul Pământului”. Cei care se cred ”Buricul Pământului”, uită cum au apărut şi că… o să dispară! Uită că viaţa este ”o boală cu transmitere sexuală şi cu o rată a mortalităţii maximă”… Sunt necăjiţii Universului! Nu-şi dau seama de boala lor… Ei vor să fie un amestec – nedefinit poporțional- între actori și filosofi… Se numesc regizori ai vieții. Aceștia au mirosuri… speciale.
(…)
Regizori.
(…)
Regizorii reușesc să miroasă viața ca pe o câmpie, susținând că acesta-i un miros tragicomic. Cum? (..) Am găsit un regizor care mi-a explicat cum stă ”treaba”…
(…)
– Imaginează-ți o îmbulzeală mare, pe o câmpie! Undeva, în zare, tot pe câmpie este Ion/John cu vaca… Maria/Mary lipseşte… Ion/John chiar e cu vaca. Vaca face ce ştie ea mai bine: paşte! Ion face ce ştie el mai bine: păzește vaca!
Apoi, trase aer în piept și continuă:
– Vezi, pe acest principiu s-a împărţit lumea în clase: clasa care mănâncă şi clasa care-i păzeşte! Ceilalți, nu contează! Așa e și-n filme!
Tuși…
– N-am spus nimic despre câmpie… Ce să spun? Ah! Ea e cea mâncată. De vaci!
Atunci, eu îi șopti:
– Bine-bine, dar n-ai spus nimic despre Maria/Mary? Unde-i Maria/Mary?
Apoi, adăugai, sfios:
– Când e Ion/John fără Maria/Mary, ne dispare bucuria și… tragicomedia/ tragedy!
Nervos, gesticulând, concluzionă:
– Maria/Mary este, indubitabil, pe undeva/somewhere! Poate la cursurile de limba română contemporană, poate în acea îmbulzeală mare, dacă regizorul e român, în sala de judecată sau pe terenul cu împușcături, dacă regizorul este american. Mai vedem! Ai priceput? / Do you understand me?
(…)
Mda!/ Yeah!
(…)
Suntem, adesea, actori într-o sală de bal mascat… Unii sunt ”Buricul Pământului”. Cei care știu, cu exactitate, unde este Maria/Mary, sunt filosofi…

***
Concluzia.
Viața este o tragedie a bunurilor comune/tragedy of the commons… O colecție de mirosuri.
***
Concluzia concluziei.
Viața transcende orice schemă conceptuală. E un Turn Babel… Uf! Aliquando mentiri nescio. Hoc est tragicum Ethicorum! / Seit einiger Zeit kann ich nicht lügen. Dies ist meine tragische Ethik! / For some time I cannot lie. This is my tragic ethic! / Depuis quelque temps, je ne peux pas mentir. C’est mon tragique éthique! /Etc.

Mic tratat despre generatoare și amortizoare

***

Omul, inițial neștiutor, a dorit – în timp – ca să știe… Ce l-o fi apucat?! Trăia simplu și se bucura atunci soarele răsărea sau frunzele foșneau. În noapte, un cer înstelat îl liniștea și se minuna… Parcă și noaptea se scurgea în sine… Inițial, neștiința și mediul natural i-au eliminat ceea ce astăzi numim stres. Miracolul forțelor nevăzute și dorința de a le cunoaște au crescut, în timp, asigurându-i stresul care-i lipsise până atunci… Lupta pentru cunoaștere i-a adus un stres imens.

(…)

Paradoxal, atunci când s-a convins că există o forță nevăzută, numită, mai târziu, Dumnezeu, stresul lui a început să scadă. De atunci, lupta pentru a ști și credința au devenit “generatoarele” și “amortizoarele” stresului…

(…)

Până acum, nu există o definiție standard a stresului. Mulți specialiști sunt de acord că o exprimare ar fi de acceptat: stresul este o stare atipică a organismului uman despre care nu se poate spune că inexistența ei nu înseamnă moarte. Pare cam complicată definiția… Totuși, o analiză semantică ne lămurește ceea ce omul primitiv a vrut să știe…

(…)

Complexității enorme a tipurilor de stres îi este, oricând, pusă la dispoziție, pentru fiecare tip de stres în parte, câte o rugăciune… Evrika! Stresul ne-a fost dat ca să ne rugăm… Să ne rugăm, deci!

Când mergem la farmacie, putem să trecem și pe la biserică. Acolo n-avem nevoie de card, pentru că n-avem costuri…

(…)

Stresul este schimbătorul stărilor emoționale… Îl putem controla? Cum?

(…)

Suntem plini de senzații. Unele schimbă, brusc, starea emoțională. Constați că ți se întâmplă ceva, fără voia ta… Dar… Dacă dorești să-ți schimbi -cum vrei- starea emoțională, ce faci? Specialiștii susțin că este suficient să te canalizezi asupra ei… Primul lucru ar fi să-ți schimbi direcția de concentrare, gândindu-te la cele mai plăcute amintiri din viața ta… Adică, să te gândești la trecut…
(…)
Eu cred că nu-i tocmai așa… Concentrarea ar trebui s-o canalizezi spre viitor, imaginându-ți că va fi bine…

(…)

O altă modalitate ar fi să comanzi trupului (fizic vorbind) sau fiziologiei tale o anumită stare de fericire… Cum? Prin acțiuni care folosesc nemijlocit trupul sau părți ale lui… Nu-i o soluție să bei, să fumezi, să te droghezi, să dormi etc. atât timp cât poți dansa, cânta, face sport, sex etc.

(…)

Ambele variante se pot și combina… Nu? Dacă ai suficientă imaginație, o să crezi că vei putea dansa, cânta, face sport, sex și multe altele, amintindu-ți că ai mai dansat, cântat etc. Și că o să fii fericit…

(…)

Dacă imaginația nu te susține, mai poți să apelezi la un pic de alcool, la țigări, la somn… Un sfat prietenesc: las-o mai moale cu alcoolul, altfel ajungi repede… terapeut! Terapeuții știu, cu precizie, de ce se… autodistrug. (N-am văzut terapeuți care să nu bea votcă… Știi, lichidul acela roșu din paharul aflat în fața lui, nu-i un simplu suc de roșii… Se numește Bloody Mary…)

(…)

La senzația fericirii-fericire se poate ajunge mai ușor cu încă ceva: roagă-te la Dumnezeul tău! Folosești și mintea și trupul…
(…)
Omul-om nu-i perfect, dar, dacă îmbină cele trei căi, se va simți mai bine și mai poate „negocia” cu Dumnezeu…

Constatări de ultimă oră.

Dacă Omul-Om va îmbina numai primele două căi, va primi titlul de ”individ titular”(sic!), titlu care va fi recunoscut de către: Asociația Psihologilor din România, Uniunea Națională a Barourilor din România, Sindicatul Naţional Uniunea Poliţiştilor– UNIPOL, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România, Uniunea Scriitorilor din România, Uniunea Teatrală din România – UNITER și de Alcoolicii Anonimi din România. Va primi și unele drepturi conexe, stabilite și actualizate cu inflația, conform Deciziei Directorului General al O.R.D.A. nr.10/05.02.2013 (Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 93/14.02.2013)…

Constatare personală de ultimă oră.

Plin de senzații am scris ce-am scris și mi s-a schimbat starea emoțională. Să fie și o a patra cale? Probabil… Ar fi cam așa: dacă vrei să-ți schimbi starea emoțională în fericire-fericire, invită un taraf de lăutari și roagă-l să-ți interpreteze ”Concertul nr. 1, în re major, pentru vioară și orchestră, partea a II-a, de Paganini”. Dacă, după un sfert de oră de râs, nu vei avea sinapsele deschise -ca după șase ore de gimnastică- înseamnă că-i musai să mergi la terapeut… Vaya con Dios! Eu, deja: ”Nah- neh- nah!”

Constatarea constatărilor.

Simți după măreția Centrului Lumii Tale. Adică, după Măreția Inimii Tale! În acest caz, liniștea ta are ”valențe” astrale…
(…)
Răsfoiești Catalogul Universal. Galaxie după galaxie… ”Vreau! Vreau să aleg!” îți spui în sine ta. Din Catalog, galaxiile te ademenesc : „Alege-mă, că-s colosală! Ba pe mine, mi-s abisală!”
(…)
Și, astfel, nehotărârea-i gata… Dacă nu alegi, Universul se simte abandonat. Le vrei pe toate! Îi poruncești Universului să te încoroneze cu 200 de miliarde de galaxii… Dacă poruncești, Universul este cea mai docilă existență… Devii Mijlocul Lui Invariabil! Da! Ce bine! Ce bine este să fii înveșmântat în Univers! Colosal de bine! Abisal de bine… Mai ales când și umbrele, în tine, ridică un Univers…
(…)
Când liniștea ta are ”valențe” astrale, n-ai nevoie de considerații teoretice despre stres. De ce? Păi, tu nu mai ai… Poți să ”exclami”, asemenea lui Baudelaire:

”-Ce de plăceri viclene descoperă știința,

-Când mohorâtă Venus, din jilțul ei de nori,

Revarsă-n valuri moscul: cădelnițând candori!”

Tu, deja, trăiești simplu și te bucuri atunci când soarele răsare sau când frunzele foșnesc. În noapte, un cer înstelat te liniștește și te încântă… Pentru tine nopțile se scurg în sine…

Observație.

Considerațiile prezentate au fost parte a unei disertații cu tema ”Consilierea antistres la antrenorii sportivi”. Patru dintre cei 5 membri ai comisiei au apreciat abordarea și cele expuse, considerând că ”aspectele necesare” au fost atinse. Dar, președinta comisiei a insistat să-i explic ce-am vrut să spun prin ”Mai ales când și umbrele, în tine, ridică un Univers…” Știam că doamna era un mare specialist în psihoterapie experiențială… I-am răspuns că exprimarea este, la rândul ei, ”baza” unei teme de doctorat în… filosofie. Deci, modalitatea de abordare nu este, în principal, holistă și că obiectivul său nu se referă, prioritar, la autodezvoltare și autotransformare sanogenă…

Cei patru m-au înțeles, m-au aprobat și mi-au zâmbit. Nici nu se putea, altfel… Erau absolvenții unei prestigioase academii de… sport. Nu degeaba aceste academii pregătesc specialiști ”3 în 1”…

Totuși, pentru că doamna a insistat să explic, cu cuvintele mele, i-am răspuns:

”În viață nu este bine să bați fierul cât e cald, ci până se încălzește! Așa-i și cu trupul și mintea omului… Nu le ”utiliza” la maximum și nu-i musai să insiști cu ”pusul în ordine”… ”Pusul în ordine” nu-i -obligatoriu- ceva estetic, poate fi și o… umbră. Nu tot ce pare haos trebuie pus în ordine!”

(…)

”Sportivii” au înțeles cum stă treaba cu performanța și cu… fierul. Cum doamna psiholog nu se prea pricepea la estetică (nici la metalurgie!), mi-a amânat ”finalizarea”, devenind, astfel, posesorul unui stres simpatic cvasipermanent care a permis unor prieteni să mă numească ”actorul figurilor tâmpe”… Mai ales, de când susținusem că ”arta pentru nimeni” este o… tâmpenie. (…) Mie mi-a permis să înțeleg că stresul este o stare atipică a organismului uman despre care nu se poate spune că inexistența ei nu înseamnă moarte…. Și, mai ales, care sunt “generatoarele” și “amortizoarele” lui…
***

Mic tratat despre competențe dobândite


Am venit pe lume fără nimic. Voi pleca fără să iau ceva: Domnul mi-a dat, Domnul mi-a luat, fie numele Domnului lăudat! Am venit gol și ud. Apoi, m-au întâmpinat necazurile… De atunci, toți sfinții, toate raiurile și toate iadurile au fost și sunt în mine. De atunci, am fost ce-am simțit, sunt ce simt, voi fi ce voi simți. Nec plus ultra! [1]
(…)
Multe prietenii mi le-am le făcut în copilărie, în școală, în armată… Acestea nu se uită. Specialiștii le numesc grupuri primare. Consider că e o definiție… seacă. Sunt legături afective sincere, pentru că nu-s dictate de vreun interes. Iar altele n-am prea reușit să-mi fac… Le-aș numi grupuri de conștiință.
(…)
Individul-om care am devenit a căutat prietenia semenilor, înaintea desăvârșirii dezvoltării intelectuale… A fost o prioritate a vieții: am avut nevoie de prietenii sincere, înainte ca absurdul să umple lumea mea! O prietenie sinceră ruinează temeliile absurdului…
(…)
Crescând din punct de vedere intelectual, am devenit un straniu arhitect al absurdului. Uneori, sunt un arhitect mândru de eșafodul pe care mi l-am construit… Adeseori, devin un autentic solitar… Pare un paradox al vieții: desăvârșirea morală și intelectuală îmi anulează prietenii; mă duce într-o sferă unde egoul conversează cu… ecoul. Deh! Se știe: prea des, prieteniile omului evoluat devin prietenii de… exhibiționism!
(…)
Ciudată treabă, nu?
(…)
Cum mi-ar fi fost relaționările/conversațiile cu semenii mei, dacă nu… Pentru că buna înţelegere apucă un drum diferit față de drumul consideraţiei…
(…)
Conversațiile omului mai puțin evoluat sunt cele de tip Turn Babel… Dacă n-are prieteni, îi caută cu înfrigurare. Și îi găsește! Apoi, găsesc ei ce să-și spună! Se vor înțelege: convesațiile lor sunt psihocardiologice! ”Este într-adevăr demn de observat cum doi oameni, mai ales dintre cei înapoiaţi din punct de vedere moral şi intelectual, se recunosc de la prima vedere, caută cu înfrigurare să se apropie unul de altul şi aleargă să se întâmpine salutându-se prietenoşi şi voioşi, ca şi cum ar fi vechi cunoscuţi.”[2] Mda! Herr Arthur, ”die Story” ist wirklich… merkwürdig! [3]
(…)
Deci…
(…)
Am izvorât, curg, voi curge, cât va fi voia Ta, Doamne! Cu meandre… Unele mi-au fost alese, altele mi le-am ales, le aleg, le voi alege… După cum mi-s dobânditele competențe… Pentru unele, iartă-mă, Doamne! N-am prerogative de autor al vieții mele… Copyright-ul vieții îți aparține, Doamne! Tu știi, de ce, toți sfinții, toate raiurile și toate iadurile au fost și sunt în mine! Eu, Doamne, doar mi-am tradus și am înțeles, din vreme, expresia: ”L’allegria fa buon sangue!” Am aflat cel mai bun medicament, fără reacții adverse: râsul! Am căutat și reacțiile adverse ale expresiei: ”L’ignoranza fa buon sangue!”… Și-am început să trăiesc în Centrul Tău, contopit cu Sinele Meu și cu Tot Ce Există. Trăiesc, cât sunt în viață pe Pământ! Doar atât. Exclusiv bine sau exclusiv rău nu există decât în mintea mea. Niciodată n-am putut spune: ”Nici nu trăiesc, nici nu mor, mă prefac!”
(…)
Am venit pe lume fără nimic. Voi pleca fără să iau ceva. Domnul mi-a dat, Domnul mi-a luat, fie numele Domnului lăudat!



[1] Nimic mai mult! (lat.)
[2] ”Wirklich merkwürdig ist es, Zeuge davon zu sein, wie Zwei, besonders von den moralisch und intellektuell Zurükstehenden, beim ersten Anblick einander erkennen, sich eifrig einander zu năhern streben, freundIich und freudig sich begrüssend, einander entgegeneileu, als wären sie alte Bekannte.” (Arthur Schopenhauer în ”Aphorismen zur Lebensweisheit”, p. 96, Berlin, 2015)
[3] Povestea-i într-adevăr… stranie! (germ.)
[4] ”Voioșia este cel mai bun medicament”(it.) Vezi și Giuseppe Orru – ”L’allegria fa buon sangue” – Editrice Rogate, Roma (1987)

Mic tratat despre inculți

Incultul se fălește cu memoria lui. Susține că le știe, deja, pe toate! Ca un șef! Totuși, pentru el, memoria este ceea ce este peruca pentru o chelie: ceva pentru capul… gol!
(…)
Teama că niciodată n-o să știe cât(e) ar dori, îi motivează frâna pusă studiilor… Și puținele dorințe!
(…)
Când incultul trece pe lângă o bibliotecă, dă strechea într-însul. Incultul nu poposește acolo… Nu-și imaginează Paradisul pardosit cu cărți! Strechea l-a făcut un adaptat la dinamica lumii actuale.
(…)
La naiba! Incultul știe să se adapteze. Nu se lasă cu una, cu două! Încearcă până ajunge șef. Adesea-i mare-șef! Din cauza lui, ”șef incult” a cam devenit o exprimare… pleonastică… Pentru că ideile lui nu sunt acceptate de nimeni, se crede… geniu!
(…)
Incultul lasă ceva-n urma lui: o nedumerire! De ce conduce el și nu alții?! La o asemenea întrebare nu știu cum să răspund și, te rog să mă crezi, nu vreau să mă pun bine cu șeful… Poate că-i un răspuns în filosofia cioraniană: ”Un ratat știe totul, chiar dacă e incult”… Poate… Oricum, incultul este omul momentului! Până la urmă, viața-i plină de întristări și de câteva decenii… de nedumerire.
(…)
Pentru că lumea trebuie condusă, inculții nu vor dispărea. Și ar mai fi ceva… Ne spune Umberto Eco: ”Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligența, inteligența are limitele ei, prostia nu.” Da, dar incultul împinge umorul spre zeflemea… El citește s.m.s-uri. N-are timp nici pentru ”micile tratate”…
Pentru el, cititul, ca și memoria, este ceea ce este peruca pentru o chelie: ceva pentru capul… gol!
(…)
O concluzie.
”Aşa cum n-are niciun rost să anini un şiraj de perle la gâtul unei maimuţe, să serveşti mâncăruri şi băuturi delicate unui măgar, să ţii lampa pe calea unui orb sau să cânţi unui surd, tot aşa de zadarnic este a ţine o prelegere ştiinţifică unui incult.” (Proverb sanscrit)

Mic tratat despre patinaj

Am învăţat să patinez. În gând! Fac combinaţia cvadruplu tulup cu triplu tulup până asud. Cad. Rămân fără grai! Pentru scurt timp. Apoi, vorbesc! În gând! Despre patinaj! Mă frământă tema: „ Aş putea să patinez printre oameni ? ”. Mă tot întreb. Nu mi-am răspuns. Încă vorbesc despre patinaj. În timp. Am pus patina pe el… Nu-l scap! Revin şi patinez. Mi se pare că patinez… Oare, am început să nu mai gândesc? Am dreptate! Mi se pare… Gândurile care patinează devin realitate… Care nu, îngheaţă! Peste ele vor patina altele! Şi tot aşa… Până la stratificarea: gheaţă-gând, gând-gheaţă

(…)

Nu tresar. La un soi de patinaj sunt bun. La patinajul… politic! I´m the best! Cu muzică: ”Yes, it’s really, I’m the best and… f*ck the rest!”[1] și

I’m the biggest, the best

Better than the rest, better than the rest

I’m the biggest, the best

Better than the rest, better than the rest[2]

(…)

Nu gândesc și patinez… Hm! Astăzi, prea am întrecut măsura! Pfui! A few people laughed…  A few politiciens cried: «Votez pour nous, nous penserons pour vous!» Buuu-bu, Bu-bu! Bu! Politica e ca gheața: alunecoasă! Când intri în politică, patinajul nu-ți strică… Așa-i nebunia asta… politically correct.[3] Până la urmă, e un sport la modă: to be or not to be… politically correct. Iar patinajul ajută…

(…)

Faceți loc! Patinez prin(tre) voi! Fac combinaţia cvadruplu tulup cu triplu tulup până asud. Cad. Rămân fără grai, tocmai când trebuie să țin un discurs despre ”political correctness”…

(…)

 Uf! Cred că l-am ținut, deja… Totuși, mă frământă tema din gând: „ Aş putea să patinez printre oameni  ? ”

______________________________________________________________________

[1] Nightcore – F*ck the Rest, We The Best!
[2] Clawfinger - Biggest & The Best
[3]Politically correct”, inițial, s-a vrut a fi o ideologie care presupunea să te
   exprimi, prin conotaţiile depreciative fixate în limbaj, fără să lezezi pe cineva
(de regulă, o minoritate). Acum, multele sensuri țin de… alienare mintală. 
   Așa că, îmi cer scuze pentru exprimarea tautologică

Mic tratat despre nazism

Nazism? O stagnare a ideilor (ca și comunismul) și (în plus!) o neînțelegere a cântecului popular german ”Die Gedanken sind frei”/”Gândurile sunt libere”… Naziștii n-au reușit să răspundă întrebării: ”Wer kann sie erraten?” /”Cine poate ghici?”… Nu și-au imaginat prea bine Iadul, n-au ghicit că, în afară de gânduri, și Cerul e liber… I-a silit pe oameni să gândească (uneori, cu disperare!) la Cer.
(…)
Nazismul i-a considerat pe evrei ne-oameni, încercând să-și apere ne-oamenii lui… Da! Nazismul a fost încercarea creării unei ne-omeniri, prin slăbirea (nu întărirea!) imunității spiritului germanic… A fost ”vaccinul” care a conținut versiuni vii, ne-atenuate ale unui agent patogen: ”Herrenvolk” /1/!
(…)
Paradoxal, nazismul era să provoace germanilor o sinucidere în masă. Naziștii uitaseră că unul din motivele pentru care a fost lăsată Biblia omenirii a fost acela de a ne pune în contact direct cu modul de gândire al lui Dumnezeu. Uitaseră să fie creștini. Libertatea gândurilor au interpretat-o… inuman.
(…)
Dar…
(…)
Să avem în noi ”gândul acela care era și în Christos Iisus”! ( Filipeni 2, 5 )
(…)
”De mortuis nihil nisi bene”… / ”Despre morți numai de bine…” Să sperăm că nazismul e mort…
(…)
Și să fredonăm:
”Drum will ich auf immer
den Sorgen entsagen und will mich auch nimmer
mit Grillen mehr plagen.
Man kann ja im Herzen stets lachen und scherzen
und denken dabei: die Gedanken sind frei.” /2/
_____________________

/1/ ”Herrenvolk” / „Rasă maestră”, a fost folosit în secolul al XIX-lea, pentru a justifica colonialismul prin superioritatea rasială a europenilor…
/2/ adaptare personală din limba germană a ultimelor versuri din cântecul popular german ”Gândurile sunt libere”(Volkslied (politisches Lied?), ca. 1790 bearbeitet von Hoffmann von Fallersleben, 1841):

” Renunț la regrete pentru totdeauna
Ideile fixe* , grijile și durerile nu mă vor putea atinge
Pentru că, în inima mea, pot râde și glumi pururea
Iar crezul meu va rămâne același: gândurile sunt libere!”

/…/
* Grillen im Kopf haben bedeutet: wunderliche / verrückte / sonderbare / ungewöhnliche Einfälle haben; fixe Ideen haben usw.

Mic tratat despre inegalități

Nu știu de ce trebuie să-i dau dreptate celui care ne-a spus că există ”o unitate a contrariilor”… Sau știu. Acum, nu dialectica sau vreo modalitate epistemologică fundamentală mi-e preocupare… Mă uit în jur și văd că discordanțele intră-n armonie… Lumea-i interesantă și frumoasă și pentru că-i… urâtă.
(…)
Estetica urâtului [1] ar trebui predată la școală. În locul Matematicii! De ce? Pentru că o cuprinde…
(…)
Matematica este singurul loc unde există egalitate… Este Matematica mama utopiei? Nu știu. (Relația care guvernează, cu adevărat, matematica este cea de inegalitate, egalitatea fiind un caz special…)
(…)
Matematica se vrea a fi religie: prin calcule vrea să-L ”demonstreze” și pe Dumnezeu. E utopie aici? Nu știu.
(…)
Omul până și certitudinea o percepe ca… incertitudine. Și-l nemulțumește! Astfel, Matematica îi devine… urâtă. În toate sensurile! Cum există o estetică a urâtului, poate că ar fi mai bine ca Matematica să fie predată așa… Matematicienii s-ar putea numi sculptori sau pictori de viață. Sau chiar preoți. Pentru unii, ar putea fi chiar medici. Sau chiar muzicieni: e prea mare asemănarea intre cheia sol și integrală!
(…)
Deși Matematica este singurul loc unde există egalitate, ea n-a putut demonstra utilitatea renunțării la onoarea lumească și la iubirea fără sine… Deocamdată! De aceea, chiar dacă-i crucea ca un semn matematic, Matematica nu-i Biblie.
(…)
În schimb, Matematica ajută Omul să intre-n armonie cu Universul, demonstrând că Omul este o inegalitate: ”Omul nu-i egal cu sine însuși!” Partea de îndumnezeire există în el, dar nu-i aparține… Matematica precizează că îndumnezeirea nu poate fi asimilată unui ”Δ” infinit mic care poate fi neglijat…
(…)
Mă frământă metodele de baza pentru demonstrarea inegalităților (aplicabile și pentru Om): metoda reducerii, metoda substituției, metoda spargerii, metoda intercalării… Asemănare? Da! Uluitoare… Mai știu că, mai multe inegalități de același sens se pot aduna, obținându-se o nouă inegalitate… La fel, mai multe inegalități de același fel și cu toți membrii numere pozitive, se pot înmulți obținându-se… o nouă inegalitate.
(…)
Adesea, omul folosește inegalitatea mediilor, pentru a demonstra o inegalitate în care variabilele parcurg întreaga mulțime a stărilor reale… Cam prea multă filosofie în viața omului… Și cam prea multă Matematică… Și prea multe inegalități. Lumea-i interesantă și frumoasă și pentru că-i… urâtă.
(…)
Concluzie.
Matematica recunoaște existența inegalităților de tip OM și se perfecționează în a le studia… Sau, altfel spus, ne arată că Dumnezeu este… Infinitul.
E Matematica urâtă? Nu. Oricum, ar fi interesantă și dac-ar fi urâtă…
–––––––––––––––––––
[1] << O ,,estetică a urâtului” poate părea unora o formulare asemănătoare cu ,,fier de lemn” întrucât urâtul este contrariul frumosului. Cu toate acestea urâtul este legat inseparabil de noţiunea de frumos, deoarece aceasta păstrează permanent în evoluţia ei posibilitatea urâtului, sub forma erorii, în care poate adesea cădea printr-un ,,puţin prea mult” sau ,,prea puţin”. << (Karl Rosenkranz, ”Urâtul ca medie între frumos şi comic”)