Mic tratat despre râs

***
”Sunt vesel.” Pot să spun asta despre mine. Nu-s nici Stan, nici Bran, dar aș putea fi. Mi-e imposibil să nu râd într-o zi… E posibil să râd și-n somn. Totuși, sunt capabil să-mi dau seama că nu trec numai prin situații roz. Dimpotrivă!

(…)

În mintea mea, construiesc situații hazlii din situații cu necazul lor, care, dacă le-aș putea spune, în stilul meu, mulți ar râde cu gura până la urechi. Adeseori, o fac. Veselia mea îi face, pe ceilalți, mai fericiți. Îi văd cum râd! Când râde, omul dă sens vieții, atunci când i se pare că aceasta nu (mai) are.

(…)

Mie râsul îmi omoară monotonia epocii în care trăiesc. Ignor tristețea, pentru că nimic nu e mai trist decât tristețea omului vesel. O ignor în modul cel mai sincer. Deviza mea: tristețea-i moarte, râsul e viață! Oricum, lumea așa funcționează! Chiar dacă o parte a lumii râde de cealaltă. Ei, și? Păi, omul ce-i? Se spune că-i ”un milimetru peste maimuță, când nu este cu un centimetru sub porc”[1].

(…)

Specialiștii precizează că veselia sporește respectul de sine, iar ”dacă trăiești într-o stare de plăcere permanentă și de anticipație pozitivă – cu o intensitate a bucuriei pe care o poți transmite și celor din jur – poți înfrunta orice situație care îți apare în cale”[2] și că, în acest caz, ești nemaipomenit de inteligent! Bună precizare! Acum îmi explic, de ce nu mă mai pot opri din râs! Și de ce sunt vesel… Mă apucă o nemaipomenită expectativă vigilentă!
(…)
Stupidul este prostul care nu râde, deci este cineva mai ușor de suportat decât prostul care râde. Stupidul crede că nu-i colaborator la prostie… Dar… Există un mare respect între proști: nu râd unul de altul! Râsul este legătura dialectică naivă dintre sublim și ridicol…
(…)
Să nu uităm.
”Și Pământul râde: prin flori!” [3] Cine nu râde, nu uită… Totuși, râsul poate fi și cerșit, și donat, și… „Ridendo castigat mores!” / „Râzând, îndreptăm moravurile!”
***

Teoremă.
”Dacă lumea ar fi în proporție de 40,05% rațională, viața ar fi tristă.”
Teorema îmi aparține. Nu necesită demonstrație. Cei care vă încumetați s-o faceți, plecați de la faptul că acum lumea-i rațională în proporție de 39,93%… Scrie pe afișele electorale! Eu nu mai am timp de demonstrații… Încă mai pot să râd… Și-mi explic de ce nu mă mai pot opri din râs… Și de ce sunt vesel. Că ”dacă-i întristare, se clocesc ouăle diavolului…” [4] Altfel, ”e mai multă veselie într-un cimitir!” [5]
***
Mesaj.
(…)
Nota bene: Acest mesaj nu se adresează roboților, nici altor produse fabricate în serie…
(…)
Acest mesaj se dresează celor care trebuie să se roage și celor care ar trebui să poată să râdă… Adică, oamenilor!
(…)
Ducându-te la biserică, te pregăteşti ca să vorbeşti cât mai puţin. Acolo vorbeşte Dumnezeu. Tăcând, ai timp să gândeşti la ce ţi se spune. Tăcând şi gândind devii un bun ascultător. Tăcând îi răspunzi lui Dumnezeu… Combinaţia aleatorie dintre educaţie, raţionament și… inimă, sub influenţa directă a pereților tăcuți ai bisericii, scurteză drumul dintre creier și inimă. După ce devii un bun ascultător, poţi să vorbeşti. Vorbirea-ți va fi o rugăciune. Inima-ți va fi altar. Pereți tăcuți sunt și în casa ta, iar de gândurile tale își va aminti Dumnezeu…
(…)
Oricât de fascinant ne-ar părea Paradisul, fiecare din noi vrea să ajungă în el cât mai târziu. E legarea de viaţa aceasta. Ne spunea Patriarhul Justin… Noi ce ne spunem? Că vrem să ne legăm de… urât. Cum ne este viaţa aceasta? Urâtă, după cum ne-am făcut-o şi insistăm să ne-o facem. Ce ştiau dacii şi noi nu ştim? Ei mergeau râzând la moarte. Ştiau că au ucis, că au furat, că şi-au trădat apropiaţii, că l-au înjurat pe Zamolxis, că au făcut cele de nefăcut… Apoi, mustrarea a început cu un zâmbet amar, transformat în hohotul de mântuire din călătoria spre moarte… Râsul, sub forma unui râs nebatjocoritor, a fost semnalul conştientei. Istoriceşte vorbind, prin transformarea râsului în grimasă cotidiană (în urât!), ne-am pierdut conştienţa…
(…)
Ne mai putem salva, pentru că, nu întâmplător, Iisus s-a rugat pe cruce, „Părinte, iartă-le lor, că nu ştiu ce fac.” (Luca 23, 34)… Poate ne mai rugăm şi noi… Nevoie este! Prin rugăciune uităm clipa de acum pentru clipa viitoare. Devenim lucizi. Aşa începem să trăim cum trebuie, pentru că orice luciditate pătrunde în sfera religiozității… „Orice religie adevărată este o religie a lucidității” ne spune Anthony de Mello[6]. Lucizi fiind, vom înţelege că „rugăciunea e poruncă, postul e poruncă, iubirea de vrăjmaș e poruncă şi de asemenea moartea e poruncă, mai puţin popularizată între oameni. Dar oamenii ce fac? Îşi apără viaţa asta, îşi apără sinele, îşi apără egoismul lor, şi îşi încurcă mersul lor duhovnicesc. În mintea omului se dă luptă între Dumnezeu şi diavol. Dumnezeu e ascuns în poruncile Sale şi satana împiedică împlinirea voii lui Dumnezeu”.[7]
(…)
Când vom conștientiza că viața trebuie să fie frumoasă, îi vom da o palmă satanei… Pe cel bolnav psihic îl poți ajuta, dacă este conștient, cât de cât, de boala sa… Să fim conștienți! Să ne ajutăm! Să-i ajutăm și pe cei care sunt în stare ”să zâmbească, și să zâmbească, și să fie o canalie”[8].
(…)
Așadar, după cum nu există ortodoxie fără duhovnic, după cum nu există creștinism fără înviere, nu-i nici viața frumoasă, dacă nu râzi nebatjocoritor…
(…)
Știi, nu-i de dorit ca, atunci când te duci la doctor, să-i spui: ”Doctore, mă doare viața!”, iar doctorul o să te întrebe: ”Mai ai pe cineva, în familie, care nu râde?”
(…)
De ce să râd nebatjocoritor? Pentru că râsul nebatjocoritor exprimă gânduri și sentimente curate, este manifestare de bunătate… E demonstrat științific!
(…)
”Gândurile și sentimentele noastre pot modifica ADN-ul, iar ADN-ul modifică în mod direct materia din care este structurată lumea. Atunci când trăim anumite stări, cum ar fi, de exemplu, compasiune, iertare, dragoste, dar și stări negative, ca de exemplu mânie ură, supărare, gelozie, noi influențăm direct structura ADN-ului nostru, iar aceste modificări se propagă în trupul nostru, cât și în afara noastră pe distanțe extraordinar de mari, datorită câmpului cuantic, influențând tot ceea ce există în această lume…”[9]
(…)
Urare.
Tot timpul: să fiți conştienţi, să vă rugați, să vă ajutați, să râdeți!
***

__________________________________________
[1] Pio Baroja – ”Marele vârtej al lumii”
[2] Anthony Robbins – ”Pași uriași ”(ed. Curtea Veche, 2002)
[3] Ralph Waldo Emerson
[4] Arsenie Papacioc (interviu)
[5] replică din filmul ”Stăpânul inelelor”
[6]“Spiritualitate înseamnă trezire. Majoritatea oamenilor, chiar dacă nu ştiu asta, sunt adormiţi. Ei s-au născut adormiţi, trăiesc adormiţi, se căsătoresc în somn, nasc copii în somn, mor în somn fără să se trezească vreodată. Nu înţeleg niciodată farmecul şi frumuseţea acestui lucru pe care noi îl numim existenţa umană. Ştiţi că toţi misticii catolici, creştini, necreştini, indiferent de credinţă, indiferent de religie, sunt unanimi într-un singur lucru: că totul e bine, totul e bine. Chiar dacă totul este o harababură, totul este bine. Ciudat paradox, desigur. Dar, în mod tragic, majoritatea oamenilor nu ajung să vadă că totul este bine, pentru că sunt adormiţi. Au doar un coşmar.” (Anthony de Mello • ”Awareness, The Perils and Opportunities of Reality”)
[7]Părintele Arsenie Boca – ”Gânduri”
[8]”One may smile, and smile, and be a villain.” (Shakespeare, ”Hamlet”, 1,5)
[9]http://www.financiarul.ro/2011/11/19/3-descoperiri-ale-fizicii-cuantice-cu-impact-major-asupra-vietii-noastre/
________________________________________