Mic tratat despre autism ca singurătate perfectă

***
Un prieten m-a întrebat: ”Unde mergi?” “Unde-oi vedea… cu ochii!” i-am răspuns… Cam neprecis și tautologic răspunsul…
(…)
Așa am făcut, până am început să merg… pe loc. Mă lăsase vederea… Când nu vede, omul merge pe loc. Îl cuprinde certitudinea că, deși nu înaintează, nu dă înapoi… De multe ori, este mai bine să fii ”orb de-a dreptul”, când treci prin lume… Sau autist.
(…)
Nu știu prea bine ce este autismul. Oricum, corb la corb… Știe cineva?! Dacă aș ști, ar trebui să mă tratez… Uneori, știu ce simte…
(…)
Oricum, trebuie să mă tratez… Poate că m-am tratat… În antichitate autiștii erau considerați zei, în evul mediu vrăjitori, iar acum sunt “cazuri” supuse terapiei…
(…)
Dacă ar fi fost altfel? Adică “normalii” să fie în loc…
(…)
Eram astăzi, aproape cu toții, la… terapie… Și n-ar fi fost rău! Necesar, oricum este! Poate chiar suntem…
(…)
”Facile dictu, difficile factu…”/” Uşor de zis, greu de făcut…”
(…)
După ce a făcut Dumnezeu maimuța, a reflectat mai bine şi a zis: ”îi arăt Eu ei!” Și a făcut Omul… (În aceeași zi, cred că Dumnezeu a făcut și maimuța, și Omul… De aceea, seamănă…) Apoi, Omul, s-a transformat, de capul lui, în Lup şi a devenit… veriga slabă. Cum lanțul trebuia să fie perfect, Dumnezeu i-a mai pus o nouă verigă… Omul-Autist… Așa, ca să compenseze lipsa de simțăminte a Celuilalt-Om…
(…)
Omul-Autist simte cu toate simțurile deodată. Mi s-a întâmplat… Zilnic, am avut dorințe. Și emoții… Deodată! Mai multe sau mai puține… În ziua când n-am avut, am început să visez. Vai, ce frumos a fost! Irealul este mai frumos decât realul. N-am întrebat de ce. Ca un autist veritabil, mi-am reprimat dorința de-a învăța de la ceilalți…
(…)
În fine…
(…)
Autistul l-a contrazis pe Lenin, confirmând că acolo unde există reprimare, există libertate, egalitate etc. Și pe Cioran, pentru că nu-i straniu să afli taina realității în irealitate…
(…)
Plin de simțire, autist fiind, am sădit trandafiri într-o groapă din asfalt. Nicio mașină n-a călcat florile! Service-urile din zonă au început să șomeze… Dacă toți vom proceda la fel, țara va deveni o mare grădină… Doar i se spune ”Gradina Maicii Domnului”…
(…)
Dar, mai este o vorbă, folosită -mai ales- când mecanicii auto vând flori: “Mare mai este Grădina Ta, Doamne!”
(…)
Totuși…
(…)
Nu ne rămâne decât să lăudăm lucrul Domnului. Lăudându-l pe Celălalt-Om, am obosit…
(…)
Când un autist nu-ți răspunde, el se roagă pentru tine.
(…)
Poţi spune că un om este isteţ, după răspunsurile pe care le dă. Dar, poți să presupui că un om înțelept nu-ți dă răspunsuri, pentru că nu le poți înțelege… Poţi spune că un om este înţelept, după întrebările pe care le pune… Da! Dar, mai poţi spune că un om este înţelept după întrebările pe care și le pune și după atitudinea lui faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni…
(…)
Autistul își pune foarte multe întrebări… Deodată! Poate că de aceea nici nu răspunde… Sau răspunde la toate… deodată.
(…)
Criterii de categorisire avem, înțelepți din ce în ce mai puțini… Pe autiști nu-i prea băgăm în seamă…
(…)
În curând, n-o să mai avem de la cine să învățam… Deși… ”A bovi maiori discat arare minor!”/ ”De la boul mai vârstnic, să învețe cel mai tânăr să are!”
***
Autistul își construiește, cu mâinile și mintea, o locuință în Cosmos… Acolo, materialul se mută și se montează ușor. Îl ajută Gravitația. Pe Pământ nu poate. Nu-l ajută Gravitația. Nici oamenii! În Cosmos poate să zboare, pe Pământ nu… Acolo e singur, pe Pământ nu… Autistul e Singurătate Perfectă. În mintea lui, Timpul nu există ca o convenție… E Politicosul Universal. E cel care, zilnic, salută Soarele. În locul celorlalți… Acest act unilateral îi asigură siguranța. În alte ”politețuri” nu găsește siguranță. Acest tip de siguranța i-a devenit… viciu.
***
Concluzie.
Sufletul meu de autist, scăpat în normalitatea voastră, îmi spune că este o măsură în toate și limite bine trasate (”Est modus in rebus: sunt certi denique fines…” – Horațiu)… Și autistul este măsura tuturor lucrurilor… Adică e Om. Te-ai gândit, că, mergând cu mine, seara, pe faleza mării, tu asculți cum se sparg valurile de țărm, iar eu, autistul scăpătat, ascult țipetele pescărușilor? Da, așa fac… Așa măsor eu realitatea. Amândoi avem urechi. Poate că auzim altfel… Poate că vedem altfel… Tu vezi mulțimea firelor de nisip pe care, cu grijă, calci… Eu văd mulțimea stelelor de pe cer, pe care, cu grijă, le număr… Măsurăm imensitatea, trăind-o altfel…
(…)
Deci…
(…)
-Unde mergi?
(…)
-Unde oi vedea… cu ochii!
(…)
Dacă aş vrea să mă duc în Rai, înţeleg că trebuie să urc. Ca să urc, am nevoie de scară. O scară lungă, lungă… Nu ştiu ce mi-e mai greu: să fac rost de scară sau să reazem scara!
(…)
Vezi, de ce țip, în mine? Eu vă iubesc… Chiar și-atunci când v-alung… Mai ales, atunci! Sunt veriga Lanțului. Și eu sunt împrumutat Vieții de către Dumnezeu…
***
Autistul este Diferitul. Dacă fiecare dintre noi ar înțelege şi ar respecta un autist, lumea ar fi salvată! Cel puțin, pe jumătate…
***
Am studiat enorm despre autism. Am tradus tema și din limbi imposibile. Nu știu nimic mai mult decât ce simt.
______________________________________________________________________________________________
”Te privesc, dar nu te văd, te-ascult, dar nu te-aud
Te pipăi, dar nu te simt şi nu sunt nici orb, nici surd… ”
(Versuri Rappa – ”Autistul” )
____________________________________