Mic tratat despre generozitate

***
”De vreme ce nu pot să ofer daruri, voi dărui cuvinte.” [1] Vreau să fiu generos! Fac eforturi… Stau, uneori, încruntat sau prea serios, când vreau să fiu generos. Deh! Uit că generozitatea se face fără eforturi de voință… N-am învățat – mai întâi – să fiu respectuos, ca să pot simți că generozitatea vine fără efort… Nu mi-a spus nimeni că generozitatea este… o formă de respect.
(…)
Da! Dacă generozitatea fiecăruia dintre noi ar cunoaște și ar respecta un om bun, lumea ar fi salvată! Cel puțin pe jumătate… E simplu și nu e greu ca să demonstrez așa ceva…
(…)
Dar…
(…)
Sunt capabil să demonstrez că o dreaptă reală poate să fie perpendiculară pe ea însăși, pot folosi geometria neeuclidiană ca mijloc de argumentare în contra apriorismului kantian și, totuși, mi-e destul de greu ca să te găsesc și să te respect omule bun…
(…)
De ce mi-e greu?
(…)
Pentru că am învățat lucrurile complicate, înaintea celor simple! Am învățat că ”e imposibil de găsit ceva bun, unde să nu fie și ceva rău” [2] și am început să mă îndoiesc de toate… Am învățat că ”oamenii sunt la fel ca Luna: nu-şi arată decât o față” [3]. Și eu, ca și tine omule, sunt ce-am învățat. De aceea, nu-ți pot oferi alte daruri! Îți ofer cuvinte. Și, chiar dacă ofer și cuvintele altora, le ofer, nu pentru că vreau să-ți arăt câte știu, ci pentru că sunt cuvintele pe care aș fi vrut să ți le fi spus cândva și, acum, vreau să ți le reamintesc… E forma de respect pe care ți-o pot oferi… Ab imo pectore! [4]
(…)
De altfel…
(…)
„De altfel, iubești cu-adevărat doar pe cine respecți.” [5]
***
________________________________________________________________

[1] Publius Ovidius Naso
[2] Menander, Misogynes ap. Stob. Fluor., 69, 4
[3] Arthur Schopenhauer
[4] Din adancul inimii mele! (lat.)
[5] Ileana Vulpescu