Mic tratat despre esențe

***
Concizia este esența rațiunii, sufletul ei. C-ar fi sufletul ei susține Shakespeare, iar ca să-l contrazic nu-mi permit.
(…)
Uite…
(…)
Obligând individul ca să fie ”așa și nu altfel”, societatea, prin repetiție, îl obligă, de fapt, să fie ”în anumite feluri” și să nu fie ”în alte feluri”. ”Așa și nu altfel” suferă de lipsa conciziei, deși nu pare să fie… așa. Astfel, omul este cobaiul irațiunii, al prejudecăților, cu motivarea că ”așa trebuie”… Totul, în numele rațiunii… În numele rațiunii, nu în esența ei. Numai că, ar fi bine ca esența rațiunii să fie ”vameș” la granița dintre mântuire și anxietatea /spaima veșnicei odihni. Ar fi bine…
(…)
De ce?
(…)
Prea multele reguli care ne cer să fim ”așa și nu altfel” nu ne simplifică existența, ne sufocă cu prejudecăți și ne fac să trăim, de fapt, cu anxietatea mântuirii… Chiar și utilizarea necorespunzătoare a lui ”a trebui” este irațională. Ne putem simplifica existența, dacă ne-am convinge că „a trebui” poate fi folosit, cu rațiune, numai în două situații: ”trebuie să-L iubim pe Dumnezeu” și ”trebuie să murim”… Restul, nu-i… musai.
(…)
”A trebui” este acțiune concisă, nu-i dezlânare… E forță. Nu-i bine să-l lăsăm sub puterea imaginației, pentru că ”năvălim” în prea multă idolatrie. Folosirea lui este esență de rațiune. Aș spune, cu puține cuvinte: este tangență de real cu mistic! Ca viața.
(…)
Sau…
(…)
”Raţiune, iubire, putere de voinţă sunt lucruri desăvârşite, sunt cele mai înalte puteri, sunt esenţa absolută a omului ca om şi scopul existenţei sale”[i].
(…)
”Logicianul: Spaima e iraţională. Raţiunea trebuie să-nvingă spaima.” [ii]
(…)
Concluzie.
”Repeziciunea” unei singure vieți nu te lasă să faci… totul. Fii concis! Iar dacă îți supui intelectul rațiunii, n-ar fi rău ca acesta să fie susținut de credință, fără să uiți că libertatea este esența acesteia și că libertatea există dincolo de gardul pe care ți l-ai ridicat.
(…)
Să nu uităm: esența gardului nu-i oiștea, ci limita!
***
_________________________________________________
[i] Ludwig Feuerbach – ”Esenţa Creştinismului”
[ii] Eugene Ionesco – ”Rinocerii”