Mic tratat despre liniște

***
Un savant renumit propuse unui reporter ca, pe timpul interviului, să tacă amândoi. Interviul dură trei ore. Savantul tăcu trei ore; (tele)spectatorii aşteptară trei ore ca să spună ceva interesant, ceva care ar fi putut să le schimbe viaţa… După trei ore, ce constatară? Că viaţa lor a avut parte de trei ore de… linişte. Au fost, poate, singurele trei ore în care conştiinţa lor s-a odihnit… Şi-a ales până şi conştiinţa calea minimei rezistenţe, creând un gol în mintea (tele)spectatorilor… În aceste ore, mintea lor nu le-a mai fost pe post de sclav. N-a mai luptat pentru gloria proprietarului. Gloria dezvoltării umane uzează. Ne putem distruge gândind și analizând. Dorim prea mult ca să ne deosebim de animale. Mda! Nimeni nu vrea să fie egalul câinelui său de companie…
(…)
Savantul a găsit calea de-ai face căţeii lui de companie… Mulţi s-au simţit jigniţi şi nu prea ştiau de ce. Greu recunoaşte cineva, că i-a plăcut să nu gândească! Greu îşi poate reprima omul dorinţa, de a nu domina prin gândire! Dacă nu are în apropiere o „potaie mică”, tot găseşte pe cineva în familie… „Gândesc, deci exist!” se poate reformula, dacă vom vrea, în „Exist, cum gândesc!”
(…)
Dar…
(…)
Greu îşi poate reprima omul dorinţa de a nu domina prin vorbe! Ar putea fi, totuși, egalul câinelui de companie prin… tăcere. Și-ar putea spune: ”Gândesc, tac, deci exist!” Iar când are chef de vorbă, ar putea să-și audă doar vocea… minții sale.
(…)
Tăcerea nu luptă pentru gloria proprietarului, ci pentru spiritualizarea lui… Ar trebui să vorbească, decât atunci când nu se cuvine să tacă. Oricum, este ”o luptă”… O luptă dură.
(…)
Și…
(…)
Cele mai bune fapte sunt cele fără… glas.
(…)
Revin la ”luptă”. Uneori e dură. E pentru cei puternici. Îmi amintesc monologul Adei de la începutul și de la sfârșitul filmului ”The Piano” (1) …
(…)
”Glasul pe care-l auziți nu este al meu… este vocea minții mele. Nu am mai vorbit de la șase ani. Nimeni nu știe de ce. Nici măcar eu. Tatăl meu spune că e un talent întunecat, și ziua în care îmi voi pune în minte să nu mai respir va fi ultima. Astăzi, m-a măritat cu un bărbat pe care nu l-am întâlnit încă. Curând, fiica mea și cu mine vom pleca în țara lui. Soțul meu a spus că muțenia mea nu-l deranjează. El a scris că, Dumnezeu iubește necuvântătoarele de ce n-ar face-o și el! E bine că are răbdarea lui Dumnezeu… pentru că liniștea ne afectează pe toți până la urmă. Ciudat e că nu mă consider tăcută. Asta din cauza pianului. (…)
Sunt ciudățenia orașului, lucru care mă mulțumește. Învăț să vorbesc. Vocea îmi sună atât de rău, încât mă simt rușinată. Exersez doar când sunt singură și doar pe întuneric. Noaptea mă gândesc la pianul meu de pe fundul oceanului și câteodată mă văd plutind deasupra lui. Acolo jos, totul e atât de nemișcat și liniștit, mă îndeamnă la somn. E ca un cântec de leagăn ciudat și așa e… e al meu. (E liniște acolo unde nu e nici un sunet, e liniște acolo unde nici un sunet nu poate exista: în mormântul rece, în marea cea adâncă.) ”
(…)
Remarcă.
Pocăința este tot ”o voce” a minții noastre. E o tăcere… ”specială”. Și pocăința nu poate duce niciodată la depresie…
***
”All I ever wanted
All I ever needed
Is here in my arms…
Words are very unnecessary
They can only do harm…” (2)
….

_______________________________________
(1) ”The Piano”(1993) – dramă, Regia Jane Campion, distribuția: Anna Paquin, Sam Neill, Holly Hunter, Harvey Keitel Premii Oscar 1994: Cea mai buna actrita in rol principal – Holly Hunter; Cel mai bun scenariu original – Jane Campion; Cea mai buna actrita in rol secundar – Anna Paquin.
Premii Globul de Aur 1994: Globul de Aur pentru cea mai buna actrita (drama) – Holly Hunter.
Premii BAFTA 1994: Premiul BAFTA pentru scenografie – Andrew McAlpine; Premiul BAFTA pentru cele mai bune costume – Janet Patterson; BAFTA pentru cea mai bună actriţă – Holly Hun)
(2) ”Tot ce-am dorit vreodată
Tot ce-am avut nevoie
Se afla aici, în bratele mele…
De cuvinte nu-i nevoie
Ele fac doar rău…” (engl.)
Depeche Mode – ”Enjoy the Silence”