Mic tratat de estetică prin manipularea contemplației

***
Paradoxal, toate trec prin noi, chiar și ce ne ocolește…
(…)
Paradoxal este că… nu-i paradoxal! Dacă vom gândi că suntem o parte din Dumnezeu… Că așa a vrut El… Toate trec prin El!
(…)
Sau…
(…)
Sau, cum scria George Călinescu: «Dumnezeu sunt eu, tu, pământul, cerul, tot ce există pe lume. Toate fac parte din Dumnezeu, decât că noi suntem mărginiți pe loc și în timp, pe când Dumnezeu e nesfârșit». Eu, tu, el, ea, noi, voi, ei suntem o parte din Dumnezeu. Și, pentru că Lui nu-i zic Dumneavoastră, vă rog să mă lăsați să vă zic tuturor TU!
(…)
Deci toate trec prin TINE!
(…)
Dar…
(…)
Orice lucru bun, în această lume, a fost un vis. Apoi, visul ori a dispărut, prin trezire, ori a devenit coșmar… Ca să devină realitate, ar trebui să visăm imposibilul…
(…)
Chiar așa! La început, orice lucru bun pare imposibil…
(…)
Dar, oare, tot ce-i bun îți este de folos?
(…)
Să vedem…
(…)
Prin toate circumstanțele şi prin toate persoanele care apar în viaţa ta se manifestă Universul. Astfel, gândurile şi sentimentele tale (interiorul tău) sunt cauza unui efect de manifestare a realităţii tale (exteriorul tău). Aşa spun unii terapeuţi, sugerându-ţi că, dacă vei gândi „cu folos pentru tine” (adică vei gândi pozitiv), vei obţine o realitate care îţi va fi favorabilă… Se întâmplă aşa? Adesea nu! De ce? Pentru că şi celălalt de lângă tine (eu, el, ea) va fi instruit ca să facă la fel… Să gândească „în folosul lui”! Dar, neavând „folosul” educat, „folosul” lui se va vrea să fie opusul „folosului” tău… Ne anihilăm şi când gândim pozitiv! Uneori, o gândire pozitivă („cu folos”), este egoistă rău… Care-i soluţia? Ar fi bine să ne îmbătăm? Nu mai gândim la „un folos”… Să nu gândim deloc? Un om golit de gânduri… Dar, dacă L-am ruga pe Dumnezeu ca să aibă grijă de noi? Bună idee! Chiar dacă îi pasăm responsabilităţi… Chiar dacă… El ar trebui să ne aleagă responsabilităţile care ni se cuvin. De altfel, ni le-a ales de când ne-am născut… Tot de atunci, ne antrenăm ca să gândim cum să scăpăm de ele fără ca să-L întrebăm… Uităm cum este iubirea faţă de aproapele nostru… Şi faţă de El! Ne antrenăm pentru „un folos” parşiv, diavolesc. Vade retro satana!
(…)
Se spune că utilul (folosul) poate fi educat… N-aș avea ce să contrazic. Poate o precizare: e mare nevoie de o educație estetică a folosului! Adică avem nevoie de… frumos. De un folos frumos.
(…)
Îmi amintesc cele rostite cândva…
(…)
„În clipa în care frumosul a împăcat în conştiinţa unui individ susceptibilităţile lui, el devine atotputernic. În clipa aceea, individul uită de suferinţă, de bucurie, de adevăr, de minciună şi, atunci, nu se mai întreabă dacă înaintea sa zace trupul istovit de beţie şi de boală al haimanalei de pe uliţe, sau se împleteşte, graţios, un buchet de roze parfumate, şi nici nu mai vrea, să ştie dacă armonia vrăjită de sunete şi culori este mărturia veşniciei şi a universului întreg ori este sărbătoarea unei clipe de nălucire… Vrea, doar, să mai izvorască şi să-şi curgă viaţa pe alte meandre…”
(…)
Aceste cuvinte au fost rostite în faţa unei comisii comunistoide…
(…)

Președintele comisiei:
-Nu vei schimba dumneata lumea! Te crezi Esenin! O să sfârşeşti ca el… Cârciuma o să te mănânce!
A trebuit să răspund…
-Decât să mă mănânce comunismul, prefer cârciuma! Nu pot fi Esenin… Deşi, îmi place votca şi limba franceză… Nu scriu versuri şi, de băut, beau acasă!Rar!
Comisia(Preşedintele):
-Aşa să fie! Îţi respectăm preferinţa! Îţi schimbăm tema! Vei „trata”: „Estetica empatizării”…
Nedumerit , răspund:
-Ce vă faceţi să credeţi că nu voi folosi aceleaşi cuvinte? Vă rog să reţineţi, vin din ”realitate”, nu din bibliotecă! Ştiu că eroarea jucătorului de noroc se referă la tendinţa unei persoane de a crede că probabilităţile viitoare sunt influenţate de evenimente trecute. Realitatea este cu totul alta! De exemplu, probabilitatea ca să nimereşti „cap”, când dai cu banul, este de 50%, indiferent dacă în ultimele zece încercări ai nimerit doar „pajură”… Mă voi baza pe aceasta… Voi folosi aceleaşi cuvinte, chiar dacă voi pierde sau voi câştiga… Vedeţi dumneavoastră, viaţa poate fi interesantă şi fără să-i schimbăm regulile! Aş vrea să înţelegeţi că regulile stau în acţiunea de „a curge”, nu în frumuseţea meandrelor… Dar, meandrele pot fi frumoase, indiferent de curgere… Aici vreau ca să intru „în adâncuri”, nu mă interesează „meandrele concretului”! Puteţi să-mi schimbaţi tema, dar am aşa o strângere de inimă… Nu pentru schimbare! Pentru că, deşi nu este, mi se pare o exprimare pleonastică „estetica empatizării”… [“Eine neue Richtung? Endlich… Dagegen ist kein Kraut gewachsen! (D&D- ”Über Allem”)][ ] [O nouă direcţie? În cele din urmă… În schimb, nu există nici un leac! (D&D – ”Despre tot”)]…
(…)
Da… Cred că regulile vieții stau în acţiunea de „a curge”, nu în frumuseţea meandrelor… Meandrele pot fi frumoase, indiferent de curgere… Pur și simplu: a trăi frumos este marele folos!
(…)
Reazem ne poate fi arta…
(…)
Arta are o importanță specială pentru viața noastră psihică, ea satisface o cerință sufletească importantă, care nu poate fi satisfăcută nici de știință, nici de religie, atitudinea estetică fiind fundamental deosebită de cea științifică și religioasă. Este un mijloc de primă importanță pentru educarea sentimentelor… Atitudinea estetică provoacă manifestarea unor forțe sufletești deosebite.
(…)
În antichitate, Platon îi atribuia lui Socrate, printre multe alte ipoteze, pe aceea că “frumosul este ceea ce place prin văz și auz”. Plotin, deși vorbea despre existența unui frumos al supra-sensibilului, nu a uitat să afirme că frumosul stă cu deosebire în vizibil și audibil.
(…)
Chiar Hegel, care stă deoparte de sensualismul estetic, recunoște că “partea sensibilă a artei se referă numai la cele două simțuri, al văzului și auzului”…
(…)
Nu mă îndoiesc că, frumusețea rezultă din farmecul sugestiv pe care îl exercită asupra noastră o asociație de idei…
(…)
“Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.” (M. Eminescu – ”Lacul”)
(…)
Citind versurile, uiți să fii… rău! Găsim aici “un folos” deosebit al frumosului, transferul spre bunătatea sufletească… Căutând un asemenea folos, urcăm spre culmile virtuții, atunci când iubirea de sine, în loc să devină egoism vulgar, devine iubire de oameni. Devenim morali…
(…)
Intuind rolul frumosului în viața noastră, ar trebui să facem mai mult pentru “educație și educare” estetică. De urgență! Mai putem opri dezastrul! Filosofi, psihologi, teologi, artiști autentici, truditori din mass-media, dascăli de orice nivel etc. ar trebui să-și dea mâna… Nu ne mai trebuie separatisme. Nu mai este loc de “fiecare cu jobul lui”.
(…)
Trebuie oprită manipularea prin cultivarea frumosului fără bunătate sufletească. Gata! Dacă pentru un pictor, cerșetorul este o imagine, iar pentru filantrop este suferință, vom avea, în final un tablou frumos si un act de caritate remarcabil… E suficient? Nu zic că-i rău, dar cum ar fi fost ca pictorul să nu mai fi găsit în realitate un asemenea ”model”, iar filantropul ar fi creat un loc de muncă în plus… Intrăm în utopie? Da, am forțat exemplul, ca să demonstrez un folos… cu o altfel de bunătate!
(…)
Prin educarea numai a unui “aspect estetic”, manipulăm spre … un scop, care, în final, nu rezolvă o problemă, ci o amână… Amânările pot duce la dezastru… Mulți știm, deja, că așa este, pentru că ne-au crescut asimptotic numărul “cântăreților-minune”, e plină piața de “răpiri din serai”… Toate induc că ne e bine, când nu e… Sunt “realizări” care se vor estetice, care se adresează văzului și auzului nostru… Fără folos!
(…)
Ne dezumanizăm… Rapid!
(…)
În același ritm, accelerat, trebuie să ne re-umanizăm. Prin frumosul bunătății… Prin frumosul-frumos. Ne trebuie o re-educare estetică a sentimentelor… Ne trebuie, de urgență, crescute forțele sufletești! Trebuie să știm arta adevărată a vieții… Ne trebuie arta! Să vedem frumos, să auzim frumos.
(…)
Paradoxal, ne trebuie și manipularea… frumoasă! Ca să ne umanizăm… Și Dumnezeul Tuturor ar vrea așa. Am vorbit eu cu El… De la el am aflat că, arta are o importanță specială pentru viața noastră! Ea satisface o cerință sufletească. Și, nu numai! Este bine ca frumosul să fie cu folos!
(…)
Ai auzit de manipulare contemplativă? Uite…
(…)
Un soldat, recrutat din masa unui popor civilizat al timpului nostru, pe câmpul de luptă se familiarizează cu primejdia morţii care îl ameninţă la fiecare pas. Cu toate acestea, nu se poate spune că soldatul simte pofta măcelului sângeros care urmează să se desfăşoare peste câteva clipe… Când muzica începe să cânte un marş, al cărui conţinut voliţional clocoteşte de ură sângeroasă, soldatul nostru, din resemnat devine agresiv… Adică, vrea ceea ce a dorit şi compozitorul marşului…
Se spune că Pitagora, întâlnind o ceată de oameni cheflii care ieşeau de la o beţie, ceru cântăreţilor ce-o conduceau să schimbe cântarea pe modul dorian. [Modul popular dorian: sunetele naturale sunt dispuse astfel: ton, semiton, ton, ton, ton, semiton, ton. Astfel, modul dorian, grav şi sever, era propriu a trezi o atitudine hotărâtă, bărbătească şi chibzuită…] Acestă schimbare de muzică ar fi avut darul să desmeticească pe cheflii care se întorceau acasă… Aceştia au plecat ruşinaţi acasă…
Pe de altă parte, câte convingeri străine de sistemul său intelectual nu adoptă omul pe durata unui spectacol de teatru sau pentru clipa cât admiră plăsmuirea fantastică a unui pictor sau sculptor!
De fapt, nici marşul războinic, nici cântarea, nici piesa de teatru ori tabloul nu au schimbat nimic din raportul intim al năzuinţelor şi convingerilor individului, ci numai au suspendat autoritatea voinţei şi a inteligenţei sale, impunându-i starea de contemplaţie, în lumina căreia el poate crede şi voi orice; căci, orice ar crede şi ar voi este indiferent.
Prin urmare, nu este de tăgăduit că năzuinţele şi ideile pe care artistul le exprimă în opera sa, se transmit contemplatorilor ei pe timpul cât contemplaţia durează…
(…)
Ca să aibă efect o creaţie trebuie ca să determine contemplaţii repetitive… Vă imaginaţi cum ar fi dacă, în timpul unui “spectacol” de manele, orchestra ar schimba ritmul şi ar interpreta un lied? [Noţiunea de lied o întâlnim în dublă ipostază: ca formă muzicală (o structură interioară a unei piese sau a unei părţi dintr-o lucrare amplă – arii, mişcări lente din sonate, concerte, simfonii) şi gen muzical (o piesă vocală, pe un text poetic cu acompaniament instrumental interpretat de o voce cultivată …)] Şi, dacă la fiecare “spectacol” de acest gen s-ar repeta acţiunea de câteva ori… Adesea, spunem că ne este viaţa searbădă şi îi acuzăm pe guvernanţi de… toate relele! Cum ar fi dacă, mergând pe stradă, prin difuzoare montate ici-colea, am auzi, zile-n şir:
“Zdrobiţi orânduiala cea crudă şi nedreaptă,
Ce lumea o împarte în mizeri şi bogaţi!
Atunci când după moarte răsplată nu v-aşteaptă,
Faceţi ca-n astă lume să aibă parte dreaptă,
Egală fiecare, şi să trăim ca fraţi!” [Mihai Eminescu – ”Împărat şi proletar”]
(…)
Cum ar fi?
(…)
Ar fi că vom schimba o contemplare cu o alta? Posibil…. Majoritatea schimbărilor se fac prin manipularea contemplaţiei. Remarcăm, totuşi, că tăria oamenilor lucizi stă în alegerea tipului de schimbare… Îşi manipulează contemplaţia!
(…)
Deci… Să fim tari, vigilenţi şi lucizi! Schimbările trebuie și ele să fie cu folos. Folosul schimbării are o finalitate: sufletul frumos!”Simţurile sunt ale pământului, raţiunea stă aparte de ele, în contemplaţie…”(Leonardo da Vinci)
(…)
Sufletul omenesc este oglinda lumii. Și lumea trebuie să fie frumoasă. Constatarea făcută o consider adevărată, distinctă, detaliată, determinată și de… folos.
(…)
Frumosul nu are orgolii. De aceea, tot ce-i frumos trece prin oricare dintre noi… Să-l folosim cu folos!
***
Concluzie.
Intuind rolul frumosului în viața noastră, ar trebui să facem mai mult pentru “educație și educare” estetică. ”Frumosul cu folos” trebuie să fie o știință a umanității. După ce o studiază, omul, când va fi întrebat despre conștiința sa, nu va mai putea răspunde: ”No comment!”
***
Să nu uităm.
”Adevărul se oprește la inteligență; frumusețea pătrunde până-n inimă.” (Henri Lacordaire) Iar locul de odihnă al minții este inima…
***