Mic tratat despre iubirea din suflet

Nu iubim mai mult decât ne lasă Sufletul.
(…)
Alaltăieri…
(…)
Alaltăieri am vrut să ascult muzică şi să vorbim. Tu ai vrut să vezi filme şi să vorbim.
(…)
Muzica avea prea multe cuvinte, filmele aveau prea multe cuvinte. Ale noastre n-au mai încăput…
(…)
N-am ştiut soluţia: muzica de film! (Morricone?) Adăugam cuvintele noastre… N-am ştiut…
(…)
Ieri…
(…)
Ieri a trecut Lumina pe lângă mine. Cam repede şi cam târziu. M-am prins în trecerea ei. Cam repede şi cu mult suflet, ca să nu fie cam târziu… Am însoţit-o. Până ieri. N-am mai putut! Devenisem umbra ei. Şi… Sufeream din prea mult suflet. Voisem să zbor ca să văd Zarea… Am văzut-o! O clipă! M-a costat… Cam mult suflet. Nu mă mai bucur azi. Dar mâine? Mâine îmi voi aduce aminte când a luat Soarele şi mi l-a pus în suflet. În mine voi vorbi despre tine… Şi-s guraliv!
(…)
Astăzi…
(…)
Nu! Astăzi nu-mi smulge inima… Oricum e frig afară… Nu! Nu-mi smulge inima… Vibrează la telefonul tău. Nu! Nu opri fizica dragoste. Îmi vibrează-n neuroni… Nu! Nu opri omeneasca dragoste. Oricum ţi-o fur din unghii… Până nu mai exist… Nu! Nu exist? Nu! Nu există nimic! E bine? Nu! Nu e bine. Nu! Nu ucide ce nu e, dacă nu ştii ce e… Nu! Nu ucide. Când nu ştii ce e, e iubire adevărată… Pot fi şi eu. Nu! Nu mă ucide. Oricum, mă dizolv mângâindu-ți umbra… Şi, devin altceva! „Devenirea este un dar al firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei”. Încă trăiesc… Viaţa trăieşte mai mult ca mine. Nu! Nu-mi ucide trăitul şi vei trăi mai mult ca mine… Tu-mi eşti viaţa. Şi te iubesc. Nu ştii? Nu? Nu pot să spun de ce, pentru că te iubesc cu adevărat… Nu! Nu pot să spun. Nu! Recunosc, doar… Nu mă ucide pentru asta! Nu! Nu-mi smulge inima… Oricum e frig afară… Dă-mi-o şi pe a ta, ca s-o încălzesc!
(…)
Mâine…
(…)
Mâine mă voi indigna, deci voi exista! Te voi înjura, deci vei exista! Vom tăcea, deci vom exista!
(…)
Cum e?
(…)
O fi viaţa între n-am ştiut şi nu ştim? O fi… N-am ştiut, nu ştim. Dar am vrut să ştim? Nu ştim! Poate vom şti cândva… Nu vom şti niciodată nimic din ce va fi…
(…)
Poimâine…
(…)
Poate, poimâine, tot ne vom iubi…
(…)
Ți-am lăsat ceva…
(…)
Ţi-am lăsat dragostea mea. Ţie! Înghite-o sistematic, aşa cum ai înghiţit viaţa, visele şi credinţele. Înghiţită fiindu-mi dragostea, îmi va fi satisfăcută nevoia ontologică de iubire. Implică-te şi înghite-o! Sistematic. Rugăminţii mele, te rog, să nu-i răspunzi cu „îhâm!” Mai bine, taci! Şi, înghite! În tăcere… Apoi, contagioasă fiind, vei vedea… Te vei umple de dragoste. Vei lua foc şi-o vei uda cu transpiraţie… Nu ştiu cine îţi va şterge transpiraţia, dar, dacă o va face vântul, va fi a doua cea mai fericită zi din viaţa mea. The answer is blowing in the wind… Prima a fost când ţi-am lăsat-o… Dacă vei simţi că ţi se opreşte sângele, nu te speria, spune-mi şi înghit şi eu dragostea ta… Dacă vrei… Să-mi laşi mie… Dacă nu, vei avea tu două! Mie îmi va rămâne dragostea de… ţară! Aici, emoţia puternică, dirijată prin ideologie, mitologie naţionalistă şi psihoză colectivă mă va cuprinde… Sau o voi cuprinde… Îmi voi aminti ce trebuie (Nu?) … Voi fi rațional, ca să nu fiu asimilat acestei psihoze… Voi fi din nou doar eu şi nu doar eu însumi! Cum aş fi vrut… Da! Mie îmi va rămâne doar dragostea de ţară… Vrei tu? Am citit pe un afiş că, atunci când eşti liber, măsura iubirii este măsura jertfirii. Da? Să înţeleg că, vrei să fiu liber… Ştii că-mi iubesc ţara şi că altă iubire nu mai are loc? Ştii? Eu ştiu cum e… Doar ţi-am lăsat dragostea mea… Foloseşte-o cum vrei! Aceasta este o procură.
***
Concluzia.
”Te-am pierdut înainte de a veni,
Pentru că tu erai eu.
M-am pierdut în tine
Și nu m-am mai întors.
De acolo de unde vin sufletele
Nepereche și reci
Dincolo de aici și acum
Unde a înghițit tăcerea tot
Unde se termină eu
Și unde mai poți fi tu.
Dacă sunt fără margini,
Clipele și toate cele fără de cer,
Unde pier,
Există ne-existatul mister.
Orice întoarcere e ne-întoarcere,
Ne vânează nimicul,
Doar el.
Gustul de nopți de sahare,
Solare și reci
Unde treci
E numai petrecere, deci.
Asudă, flămândă,
Durerea din noi,
Bântuită, poate, de maree reci.”
(D&D – ”Welches Ich mag zu sprechen”)
***
Final.
”Când ne-am despărțit, noaptea târziu, ea mi-a întins spontan buzele…
–Vai! mi-a spus, suntem tare nefericiți!” (André Maurois – ”Climate”)
***
Starea vremii.
El/Ea:
– Mă iubești?
Ea/El:
– Îhâm…
El/Ea:
– Atunci, hai să ne căsătorim!
Ea/El:
– De ce schimbi tema discuției?!
***
Nu iubim mai mult decât ne lasă Sufletul. Atât cât vrea Spiritul.
***