Mic tratat de olimpism

***
Motto: „Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.” (Ludwig van Beethoven)
***

***
De mic, sunt un mare amator de tenis de câmp. Mulți ani, m-am antrenat zilnic. Până la marea dezamăgire… Aproape toți, dintre cei cu care joc, returnează mingea unde nu-s eu… Inechitabil! Eu servesc unde-s ei!

(…)

Poate că ar trebui să execut un serviciu mai ”tăiat”… Pentru reciprocitate… Dar nu-mi iese serviciul ”tăiat” !

(…)

Constat că, deși îmbătrânesc, nu știu mai multe… Așa-i în tenis? Nu știu… Cred că nici nu vreau să câștig. Atunci, de ce sunt dezamăgit? Nu! Nu trebuie… Ar trebui să mă bucur de jocul meu suferind; suferința mi-aduce răbdare, răbdarea încercare și încercarea nădejde. Într-o zi, se vor lovi de mine toate mingiile!

(…)

Viața are nevoie și de campioni și de deziderate etice.

(…)

Campioni… Mulți vor să fie campioni. A fi campion este o formă elementară a experienței umane. În viața omului civilizat ea nu și-a pierdut (deloc !) forța originară. Oamenii, chiar de la naștere, vor să fie campioni la ceva, de parcă omul se educă și trăiește numai pentru competiție. Câștigul se manifestă, în mod real sau imaginar, sub diferite forme, dar, indiferent de modul de realizare, campionul beneficiar se află sub tensiunea unei emoții violente, care, pe moment, îl face să aibă o concepție dramatică despre toate lucrurile… Își schimbă brusc fizionomia, culoarea feței și privirea îi devin transfigurate de pasiunea câștigului. Observăm Olimpiadele…

(…)

Campionul, în timpul competiției, amestecă dragostea cu ura, frica cu speranţa… Cu greu poate exista un contrast mai mare decât între această transformare a campionului și starea omului necuprins de asemenea ambiții… Succesul este generatorul unui stres colosal, care, prin repetiție, arată lumii că posesorul este ”viul” care se grăbește să… moară, transformând olimpismul în generator de câștiguri financiare…

(…)

Competiția este, adeseori, o formă de exibiționism, o formă de manifestare a unei tulburări libidinale… De altfel, Freud ne-o spune direct: exibiţionismul este expresia complexului de castrare care-l face pe subiect să ceară satisfacţia prin expunerea în public a diferenţei care îi conferă superioritatea… Iar câștigătorii sunt poeții care varsă prea multă cernelă și foarte puțin sânge…

(…)

Totuși, viața are nevoie de un anume tip de campioni: campionii competiției zilelor ei! Un asemenea campion este mai înțelept astăzi decât ieri și mâine față de astăzi. Campionilor înțelepciunii li se adugă, în măsura în care nu sunt aceeași, campionii bunătății și cei ai iubirii… Observăm că olimpismul nu generează întotdeauna olimpianism…

***

În loc de concluzie.
De ce, campionii sunt bucuria paradoxală a celor slabi?
***