Mic tratat despre muzică și filosofia inactuală

***
Legătura dintre cauză și efect o poate face, în lumea pământească, numai omul… Așa zic savanții lumii pământești. Este adevăr-adevărat?
(…)
Aș spune că nu.
(…)
Individul-om face această legătură numai cu un puternic accent personal. Este legătură puternic-subiectivă! Astfel, la nivel colectiv, ar rezulta că o cauză ar putea avea mai multe efecte sau invers… Suntem tentați să credem că-i corect să raționam așa. Chiar credem! Ar fi corect, dacă n-am fi căzut în acord asupra definiției adevărului: ceea ce nu poate fi contestat! Hm! Este dificil ca să acceptăm unicitatea acestuia. Bine-bine, n-o acceptăm, dar ar fi bine să observăm că omul este, inițial, sănătos, apoi se îmbolnăvește și nu se mai… vindecă (prea puțini mor ”sănătoși”!).
(…)
De ce?
(…)
Pentru că legătura puternic personală sau nereala legătură dintre cauză și efect concluzionată de specialiștii în tratarea oamenilor, îi vindecă pe oameni de-o boală, determinându-le o alta…
(…)
Tratarea oamenilor se face din boală-n boală, până la dispariția… pământeană. Întotdeauna, omul moare din cauze necunoscute sau neacceptate (acceptăm, de voie, de nevoie, că ”așa trebuie”). În ciuda capacităților mentale, mulți oameni nu acceptă că viața este efectul unei singure cauze: voința divină, iar tratarea bolilor prin boli are și ea o cauză: păcatul. Aceștia vor să ”pună lumea-n ordine”[1] manifestându-și predilect voința de putere, prin negarea unicității adevărului, contestând, astfel, existența lui Dumnezeu.
(…)
Știi, cândva n-a fost bine… Am progresat? Nu știu. Știu că știința a progresat odată cu complicatele orgolii… Adesea, ca să le satisfacă! Dar, despre orgoliu n-a precizat că-i un mare păcat… N-a precizat! Eu precizez: ”orgoliul meu este și-nvins și umilit!” Nu mă lăsați singur!
(…)
Căutând fețele adevărului, omul își alege boli convenabile, dăltuind în păcat cu o diabolică plăcere… Acțiunea are un puternic accent personal.
(…)
Nu știu de ce omul nu alege… simplitatea. Nu știu…
(…)
Simplitatea-i lumină, muzică și iarbă verde… Până și metafizica pare de-o simplitate înfiorătoare… De când ne naștem, ne apasă preocupări metafizice… Dacă acceptăm ”crede și nu cerceta”, acesta devine, în timp, o obișnuință comodă… Dacă nu, cercetarea (cu pretenții științifice!) va transforma simplitatea metafizicii în teorie complicată. Astfel, despre lumină vom crede că-i sumă de lumini, despre muzică că-i sumă de sunete, ierbii verzi călcate îi atașăm un dor nespus ca să nu spunem că am uitat-o…
(…)
Continuăm și…
(…)
Lui Dumnezeu îi găsim plural. Uneori, zilnic…
(…)
Desigur, stabilirea sensului noțiunilor despre existență, obiecte, proprietăți, spațiu, timp, cauzalitate, interconexiuni și posibilități etc. ne devine (chiar și inconștient!) preocupare asiduă și… modernă. Este începutul ontologicului complicat [sic erat scriptum?] cu reflexe cosmologice de înăbușire a unor sensibilități maladive… Vom reuși să punem osmium la gâtul filosofiei… Și realității (care ne apasă sufletele!) îi punem…
(…)
Filosofiei i s-au scris milioane de volume și i se scriu în continuare…
(…)
Marile religii au numai… un volum. Pentru ele simplitatea-i lumină, muzică și… iarbă verde. Doar pentru ele…
(…)
Legătura dintre cauză și efect o poate face, în lumea pământească, numai omul… Așa zic savanții lumii pământești. Nu! Legătura dintre cauză și efect o poate face… muzica.
(…)
În Templele de Cinstire ale Forței Divine (numită diferit de Marile Religii: Dumnezeu, Allah, Buddha etc.), comunicarea cu aceasta se face cântând: cu vocea și /sau cu instrumentul… Muzica este ”Turnul Babel”: poți să cânți în ce limbă vrei, mulți vor înțelege… direct!
(…)
De ce?
(…)
Sunt multe argumente, unele sunt chiar… științifice.
(…)
Rostesc și eu ceva… Îmi trec prin cap ”trăirile” lui Miss Mary Shepherd, eroina din filmul ”The Lady in the Van”, care, probabil, imaginându-se cântând la pian Chopin – Concertul nr. 1 pentru pian şi orchestră, șoptea: ”Simt muzica în vârfurile degetelor mâinii… De acolo, în tot corpul… Mi-e mai ușor să cânt, decât să mă rog!” Nu! Aceasta, nu-i o blasfemie! Miss Mary Shepherd făcea, poate chiar fără să-și de seama, unul și același lucru: cântând se ruga! Muzica-i lumină către Lumină. Și, nu întâmplător, inima lui Chopin a fost zidită într-o navă laterală a bisericii ”Sfânta Cruce” din Varșovia… Să fie mai aproape de ”ceea ce nu poate fi contestat”.
(…)
De altfel…
(…)
Fiecare ”ascult muzică” calcă pe un ” nu ascult muzică” și invers. Astfel, fiecare ascultare este o alegere conștientă sau inconștientă… Fiecare ascultare arată intenția și structura sinelui nostru celui mai profund, arată cum ne e ”dansul” vieții noastre pe caldarâmul veșniciei… Fundalul muzical este răsuflarea lui Dumnezeu pentru liniștirea răsuflării noastre…
(…)
(…)
Dar…
(…)
Spuneam că simplitatea-i lumină, muzică și iarbă verde… Și că ierbii verzi călcate îi atașăm un dor nespus… Da! Pentru că avem o misiune pe Pământ, pe Pământul pe care crește firul ierbii… Omul este asemenea firului de iarbă: ”vine” din pământ/lut, spre cer se ridică şi din nou coboară în pământ…
(…)
Firul ierbii este simbolul filosofiei vieții, altfel, viața ne e descrisă de o teribil de inactuală filosofie, acea filosofie care confundă, grosolan, cauza cu efectul…
(…)
(…)
Și tare mult aș simți să-ți mai spun… Dar…
(…)
*
Mi-e grea Pacea
Și Haosul îmi este greu…
*
Mi-e grea Minciuna
Și Adevărul îmi este greu…
*
Mi-e tare grea
Și tare greu…
*
Mai bine îți voi cânta ceva
Să mă audă Dumnezeu!
(D&D-2000)
(…)
Și tu poți să cânți. Când cânți, aburul respirației tale se amestecă, ritmic, cu respirația lui Dumnezeu. Să cântăm!
***
Now, let’s play a duet good and loud! [3]
***
______________________________________________________
[1] Intenție susținută de Nietzsche
[2] Eroina din filmul ”The Lady in the Van”
[3] Hai să cântăm tare un duet frumos (engl.)