Mic tratat despre neuroteologie

***
Inventând dinamita, Nobel a vrut să-l elibereze pe OM de multă muncă. L-a eliberat așa de mult, că, de prea rapidă libertate, OMUL s-a ridicat (brusc!) la… cer, fără ca să aibă soarta lui Enoh [1] . Deh! N-a inventat Nobel ”toate sensurile”… Nu tot ce te înalţă ţi-e folositor… Când nu ți-e folositoare înălțarea, ai vrea să revii… Poți? Cred că nu-i ușor… Mai întâi, ar trebui să-ți explici de ce cauzalitatea este mai importantă decât finalitatea și de ce prevalează asupra ei… Dacă ești om de știință, știi că, asemenea ireversibilității, această lămurire este o ”obsesie” a fizicii sau a ciberneticii. Deși acest fapt ar putea fi numai o extensie a ceea ce au subliniat psihologia și biologia… În fine, Nobel a avut asemenea ”obsesii”…

(…)

Dacă ești credincios, problema este rezolvată. Cum? Prin a nu avea asemenea obsesii… Tu crezi! Tu știi că de la Dumnezeu vine iubirea și că te înalți dacă o primești… Simți de ce cauzalitatea este mai importantă decât finalitatea și de ce prevalează asupra ei… Vezi? Când simți și crezi, e simplu! Și-ți este folositor: vezi sensurile! Și nu ești singur: nu-mi amintesc să fi existat vreodată un popor de atei! Poți trăi și fără să știi principiile termodinamicii… ”Toate epocile în care domnește credința, sub orice formă, sunt strălucite, înălțătoare și rodnice atât pentru contemporani cât și pentru urmași.”(Goethe)

(…)

Revin la Nobel… I-a dat amestecului dintre nitroglicerină și kiselgur numele ”dinamită”, inspirându-se de la grecescul ”dynamis” (forță, putere)… Adică, dinamitei i-a atribuit însușiri… de Dumnezeu! Acum, poți să înțelegi de ce o blasfemie nu poate arăta ”toate sensurile”… Și că, dacă voi scrie numele inventatorului: ”No.Bell”, nu-i hulă… E o părere de neuroteolog care caută (cu disperare!) „unde” sunt rețelele neuronale ale creierului care codifică credința, fiind convins că „religiozitatea” are corelație cerebrală.”Toate sensurile”, deocamdată, ar trebui simțite.
***
————————————————————————–

[1] „Prin credință, Enoh a fost luat de pe pământ ca să nu vadă moartea, si nu s-a mai aflat, pentru că Dumnezeu îl strămutase, căci mai înainte de a-l strămuta, el a avut mărturie că a bineplăcut lui Dumnezeu” (Evrei 11, 5).

Mic tratat de solidaritate

***

Omul nu se naște șovin[1]. Devine.

(…)

Nu știu, dacă n-ar fi fost oamenii albi, negri și galbeni, mi-ar fi plăcut la fel de mult lumea. Nu cred.

(…)

Am crescut cu oameni de toate ”nuanțele” pe lângă mine. Iar de vorbit, un adevărat turn Babel!

(…)

Mic fiind, am avut vecini țigani. Am crescut cu ei. La început vorbeam, în același timp, două limbi. Până am plecat la grădiniță… Am plecat fără țigănușii care erau de vârsta mea… Țiganii-seniori, fiind mai ”casnici”, i-au ținut pe lângă ei…

La grădiniță, am avut mici dificultăți. Nu-mi prea înțelegeau copiii ”dialectul”. Amestecam, în exprimare, cuvinte țigănești…

Limba maternă am început s-o vorbesc mai bine, când m-am dus la școală… Școala mi-a separat vorbele, deși, în suflet, mi-a rămas un amestec de înțelegere și duioșie pentru țigani…

(…)

O perioadă importantă a vieții mele, am ”crescut”  în Timișoara. Aci nu prea poți să fii șovin și nici nu devii… Așa cred.

(…)

Într-o zi, m-am dus într-o vizită la niște vecini timișoreni. Aveau o fetiță de 3-4 ani. Cum la cofetăria din cartier se terminaseră puținele feluri de prăjituri, i-am dus fetiței o cutie cu produse de la patiseria cartierului… Inițial, i-am dat cutia fetiței, dar mama ei ia luat-o, a pus-o în frigider, cu promisiunea că ”bunătățile” o să i le dea după ce mănâncă, mai întâi,  mâncarea-mâncare

Așteptând cafeaua gazdei, m-am pomenit cu fetița care, arătându-mi cu mânuța spre frigider, mi-a șoptit:

– Nenea, daj mir pogácsa!

O dorință de copil exprimată în patru cuvinte din patru limbi… Am tresărit. La vârsta ei și eu amestecam cuvintele… Mama fetiței era pe jumătate româncă și pe jumătate unguroaică. Tatăl era jumătate sârb și jumătate neamț… Fetița cum era? Fetița era… pui de om.

(…)

Am ”simțit”, atunci, că oamenii nu se nasc  șovini. Devin.

(…)

Acum, fetița de atunci, e om matur… Nu mai amestecă cuvintele. Vorbește bine cele patru limbi. Nu știu ce-i în sufletul ei. Aș vrea să fi rămas acolo un amestec de suflete: de român, de ungur, de sârb, de neamț… Aș vrea ca și ei să nu-i placă lumea, dacă oamenii n-ar fi albi, negri, galbeni… Aș vrea ca orice impuls șovin să i se convertească în impuls uman, să devină precum coarda unui instrument muzical… Aș vrea.

(…)

Șovinismul nu are legătură cu patriotismul. Nici cu ”patriotismul exagerat”, sub forma unor ”încercări naționale”… E exagerare.

Iată ce ne spune Ion Luca Caragiale care, comentând un spectacol, nu foarte reușit, cu ”Lucia di Lammermoor”, a constat:

Am dreptul să crez că unul dintre cei mai mari șoviniști sâmbătă seara la Teatrul Național am fost eu. Dacă Lucia era cântată de nu știu care Biscottina sau Biscottini din lume, nu mergeam. M-a apucat însă șovinismul pe dinainte și am înghițit-o pe românește de la început până la partea flașnetii; și mergea încet, domol de tot, așa că șovinismul a fost pus, probabil, la vreo zece minute de încercare în plus peste vremea cerută de tempo obligato al partiturii.

Dar nu face nimica, nu-mi pare rău: când e vorba de așa încercări naționale, fiecare e dator să se sacrifice – chiar Donizetti.”

***

Concluzie.

Omul se supune unui mod de viaţă, bazat pe o limbă, o psihologie şi o cultură proprie, cumulat cu determinarea spaţială, ce creează, inevitabil, solidarităţi. Exarcebarea solidarității îl duce pe individ peste frontierele de autoindentificare conştientă sau subliminală, modifică un înțeles uman al noțiunilor de ETNIE, ETNICITATE, NAŢIUNE ŞI NAŢIONALISM… Chiar trebuie ponderate și categorisirile care susțin  existenţa numai a două tipuri de noțiuni: unele „bune” cristalizate prin „human aspirations for equality and dignity”, respectiv altele „rele”, care provoacă „the passion for power over others”. Solidaritatea este necesară, când este civilizată și civilizatoare, altfel, oamenii, deși nu s-au născut așa, devin șovini…

***

–––––––––––––––––––––––-

[1] ȘOVINISM:  Naționalism extremist care are drept scop ațâțarea vrajbei naționale și a urii între popoare sau între naționalități conlocuitoare, propagarea rasismului și exclusivismului național. [Cf. fr. chauvinisme]. Chauvinisme, în limba franceză înseamnă „patriotism exagerat”, o definiţie simplă şi clară pentru o noţiune rudimentară. (Multidictionnaire de la langue française, © 2012, 2013 Les Éditions Québec Amérique Inc., under licence to Oxford University Press)

Mic tratat despre democrație

***
De multe ori ni se spune că cel mai bun sistem politic este cel democratic. Democraţia au exportat-o grecii, mai întâi, în coloniile pe care le-au exploatat, apoi, aiurea în lume. Acest model a fost ucigător pentru mulţi tirani ai lumii. Pericle (cel care a “finalizat” sistemul democratic, mai întâi în Athena , apoi în toată Elada) ne-a zis-o:
“Trăim într-o orânduire politică ce nu are de râvnit legile altora. Ea se numeşte democraţie, deoarece conducerea statului nu se reazemă pe cei puţini, ci pe cei mulţi”
Să analizăm situaţia/starea democraţiei de tip athenian şi să facem un fel de analiză SWOT a ei :
Puncte tari :
– baza societăţii era proprietatea privată;
– relaţiile economice se bazau pe schimbul de mărfuri, produse etc;
– cultura era de tip raţional,inovativ;
– viaţa urbană s-a dezvoltat cu preponderenţă.
Puncte slabe:
– ambiguitaţile juridice şi instituţionale;
– corupţia;
– crizele politice;
– acapararea «puterii» de către societatea urbană.
Oportunităţi:
– dezvoltarea serviciilor;
– o armată puternică;
– o anumită coeziune socială.
Pericole:
– alegerea soluţiilor “de compromis” pot avea uneori rezultate catastrofale;
– eliminarea unor valori de vârf din diverse domenii.
(…)
Dacă tot propovăduim democrația, cu ce suntem astăzi mai breji? Că punctele slabe sunt aceleași, chiar mai accentuate, iar punctele forte nici nu se mai apropie de cele stabilite în vremea lui Pericle…
Nu este democrație în România?! Dar ce este? Pare a fi nimic. Suntem la cheremul unor epigoni. Epigonii comuniștilor! Ha! Ha! Ha! Scuzați! Îmi revin: am început să plâng!
(…)
Și ar mai fi ceva ! Tineretul atenian era educat în spiritul iubirii de glie și al onoarei. Poate că acest spirit nu mai este (nici el!) astăzi…
Reamintesc “Jurământul tinerilor atenieni”:
“Cum miles ero, numquam arma mea foedabo; numquam in proeliis a loco discedam; numquam vitam meam turpi fuga servabo. Pro diis et focis, vel cum omnibus vel solus, fortiter dimicabo. Cum e vita decedam, patriam liberis meis non relinquam diminutam, sed potentem et florentem. Omnibus legibus demper parebo, semper serviam. Pro institutis nostris arma capiam. Patrum virtutem et deos patrios colam. Mortuorum memoriam honorabo!”
Ei jurau (o traducere rezumativă) :
”Soldat fiind:
• Nu voi necinsti aceste arme sfinte;
• Nu-mi voi salva viața prin fuga rușinoasă;
• Nu-mi voi părăsi tovarăşul în bătălie;
• Voi lupta pentru zeii şi căminul meu, singur sau împreună cu ai mei;
• Nu voi lăsa patria micşorată, ci o voi lăsa… şi mai puternică decât am găsit-o;
• Voi asculta de ordinele înţelepte ale oamenilor;
• Voi cinsti memoria înaintașilor. ”
Înţelegem, astfel, de ce la ei democraţia era veritabilă, iar noi suntem epigonii democraţiei…
Constatare.
Înainte de Hristos, pentru militari erau foarte importante curajul și onoarea. Jurământul lor era îndreptat împotriva lașității… După Hristos, jurământul militar a devenit, preponderent, împotriva trădării…
Jurământul tinerilor militari români:
„Eu, …………., jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!„[1]
Observație.
Jurământ rostesc multe categorii profesionale, fiind un reper moral, așa cum sunt jurămintele depuse de medici, primari, politicieni, juriști și alte categorii profesionale… Spre deosebire de jurămintele militare care sunt obligații cu valoare de lege, la ceilalți sunt repere morale… Din antichitate și până astăzi au cunoscut diverse ”forme”… Cu o excepție: jurământul medicilor! Acesta a suferit doar mici modificări de redactare, nu conceptuale… Există o valoare morală care i-a obligat dintotdeauna pe medici: ”Îmi voi petrece viața și voi îndeplini meșteșugul în nevinovăție și curăție”/ ”Sacră și curată îmi voi păstra arta și îmi voi conduce viața”.[2]
(…)
Putem crede că, pe ceilalți, nu-i mai obligă –cu tărie– ceva, deși ”Îmi voi petrece viața și voi îndeplini meșteșugul în nevinovăție și curăție” ar putea fi o obligație pentru toți …
***
Altă observație.
Cum ar fi o întoarcere la matriarhat? Întâlnim un paradox: din analiza SWOT pot dispărea ”punctele slabe”? Posibil. Oricum, femeile reprezintă șeful familiei…
_________________________________________________________
[1] În legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006
[2] din ”Jurământul lui Hippocrate”

Mic tratat despre recurență

***
INTERZIS CITITUL CELOR CARE NU AU 18 ANI… DE CITIT!
***
Algoritmat genetic m-am disociat de eu…
Îmi muşc serotonimic inima din mine
Aş rupe hălci în bot de leu!
Un recurent stresat de s_i_n_e…
Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
Integrativ şi solitar pe… b_o_r_d_e_r_l_i_n_e.
(…)
Prin vama singurătăţii dau bani pentru fiecare gând…
Mi-s bumerangul ce dă greş şi cu obidă
Nu vede a clepsidrei parte plină…
Ce văd n-aud şi ce-aud nu văd nicicând…
(…)
Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
(…)
Cu inima-n palmă, răsfoieşte-mi cartea vieţii
Mai sper să poţi ca să citeşti…
În braille, de-mi răsfoieşti jurnalul tinereţii
Vedea-vei un roi de viespi, ca din poveşti…
Nu fii, lumină strâmbă-n toţi pereţii!
N-ai ce să faci şi, oricum priveşti,
Iarna îşi iubeşte nespus nămeţii
Iar tu va trebui să fii… că-mi eşti!
(…)
Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
(…)
Sumbre în luminile tot sumbre
Mi-s dorinţa şi vederea…
Sufletul arzând îmi face tumbe
Ca musca-n fierbinţeala verii şi aiurea…
Îmi bâzâie eul, fără a decide
Sufocat de nerăspuns…
Eu mi-s eu sau cine?
Un om căzând ieşind din al fricii abis…
Cu mintea împotriva mea şi cu Dumnezeu în gând
Mi-s unu-n Unul, pe aripi de vânt!
(…)
Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
(…)
Nu!
(…)
Nu! Nu-mi smulge inima… Oricum e frig afară… Nu! Nu-mi smulge inima… Vibrează… Nu! Nu opri fizica dragoste. Îmi vibrează-n neuroni… Nu! Nu opri omeneasca dragoste. Oricum ţi-o fur din unghii… Până nu mai exist… Nu! Nu exist? Nu! Nu există nimic! E bine? Nu! Nu e bine. Nu! Nu ucide ce nu e, dacă nu ştii ce e… Nu! Nu ucide. Când nu ştii ce e, e iubire adevărată… Mi-ești Unicul Pol… Pot fi şi eu. Nu! Nu mă ucide. Oricum mă dizolv,Pol cu Pol, mângâindu-ţi umbra… Şi, devin altceva! „Devenirea este un dar al firii, o dimensiune ontologică a nostalgiei”. Încă trăiesc… Viaţa trăieşte mai mult ca mine. Nu! Nu-mi ucide trăitul şi vei trăi mai mult ca mine… Tu-mi eşti viaţa. Şi te iubesc. Nu ştii? Nu? Nu pot să spun de ce, pentru că te iubesc cu adevărat… Nu! Nu pot să spun. Nu! Recunosc, doar… Nu mă ucide pentru asta! Nu! Nu-mi smulge inima… Oricum e frig afară… Dă-mi-o şi pe a ta ca s-o încălzesc!
(…)
Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
(…)
Şi… tu crezi c-a fost iubire adevărată? Nu… nu cred, dar se zvonise… Că-s recurent stresat de s_i_n_e… Endlich… Aber… Doch… There’s more to say and more to rant about, but I have a more general update planned for tomorrow, so it’ll go there…
(…)
So… Nu, zău! Nu, zău! Repet mereu…
(…)
Nu vreau să vorbesc cu Tine pentru că ești de aceeaşi părere cu mine, vreau să comunic cu Altcineva, pentru că vede lucrurile altfel şi apreciez această diferenţă: „Bine! Vezi lucrurile altfel decât mine. Ajută-mă să văd ceea ce vezi Tu!Nu mă lăsa să extravazez în cuvinte… Apoi o să te văd și pe Tine și… pe Altcineva. Atunci, atunci, voi nu mă veți mai vedea, voi fi doar afectivul vostru sinergetic și… duios. Voi fi compromisul căruia îi va fi dor să vă vadă şi să vă îmbrăţişeze într-un spaţiu fără oameni şi să trăiască cu voi câteva clipe bucuria orizontului vizual… Voi fi totul și nimicul vostru! Voi fi El care a trecut de la fragmentare la plenitudine! Atunci, atunci, Noi vom fi! E scris în stele. Că vom fi mereu!”
(…)
Nu, zău! Nu, zău! Nu, zău!
(…)
Știi, cine-s eu? Eu mi-s eu sau cine?
(…)
Mi-s cetâțenul din casa plină cu topuri de hârtie și stilouri. Nu am inima ca inima… Stiloul și hârtia mi-e inimă. Scârțâitul aortic e fiziologie… Vreau să scârțâi! În zdrăngănitul scârțâitului elaborez anatomia și fiziologia casei mele… Și a mea… E aproape gata… Prefața aparține doctorului L. Border. O să apară la editura “The immaculate Collection”. Mâine. Dar…
(…)
Nu, zău! Tu, cine ești?
(…)
Un recurent stresat de s_i_n_e,
Integrativ şi solitar pe… b_o_r_d_e_r_l_i_n_e?
(…)
Nu, zău!
(…)
Dark, dark my light, and darker my desire”. Ceux qui comprennent… Au revoir!
***

Mic tratat despre pictură

***
Pictasem un tablou cu doi îndrăgostiți. Îi zărisem la intrarea blocului și m-am gândit că asemenea sentimente trebuie să le… imortalizez. Fundalul era uni-închis… Nu știu de ce. Oricum, mimica îndrăgostiților atrăgea… Fundalul, parcă, nici nu exista.
(…)
În realitate, peste trei ani, îndrăgostita a născut. Îndrăgostitul trăia o altă poveste de dragoste. Cu chelnerița barului unde-și ”trecuse” ultimii doi ani…
(…)
Nu demult, i-am revăzut la intrarea blocului. Mimica lor m-a făcut să revăd, mai întâi, fundalul tabloului… Uni-închis.Acesta devenise elementul principal al compoziției…
(…)
Pe moment, m-am gândit să nu mai pictez. Pictam numai iluzii.
(…)
Totuși, mi-am amintit că am nevoie de o activitate cu un dublu aspect: unul sensibil, material, care face legătura cu viața materială și un altul rațional și formal, care să facă legătura cu idealul moral. E posibil, așa cum cred artiștii și Schiller (1), să fie o activitate estetică…
(…)
Eu cred că este o activitate creatoare de iluzii pentru… a trăi. I-aș da dreptate lui Kierkegaard (2) privid raportul dintre frumusețe și bunătate… În artă se poate ”odihni” eticul, chiar dacă viața nu-i numai amestec de sfințenie și harismă.
(…)
(…)
Așa că…
(…)
Mă răzgândesc.Voi mai picta. Se poate trăi numai cu pronia lui Dumnezeu.
___________________________________________________________________

(1) ”Briefe”, 25
(2) Gr. Popa – ”Existență și Adevăr la Soren Kierkegaard”, Sibiu, 1940 (studiu)

Mic tratat despre Pitagora

(…)

Motto: Amintirea este singurul Rai de unde nu putem fi izgoniți.”                    - Johann Paul Friedrich Richter

 

(***)[1]

 

Cu ani în urmă, unul dintre profesori mi-a explicat că ”facultate” vine de la ”facultativ” și că frecvența la cursuri rămâne la voia mea… Atunci, i-am spus: ˂˂M-ați ”luminat”, domnule profesor, prin similitudine (tocmai ne predase un curs despre similitudine…), ”viața” vine de la ”viețaș”! E similară și ”chestia” cu frecvența!˃˃ Am observat perplexitatea și am găsit de cuviință să argumentez: ”Vedeți,  Wilhelm Messerschmitt[2], folosind ”similitudinea”[3], a construit avionul cu care prietenul său Rudolf Hess[4] a zburat în Scoția… Apoi, puțin mai târziu, Hess a devenit ”viețaș” la Spandau…”

 Cu un zâmbet straniu, profesorul mi-a spus că nu se poate glumi cu ”similitudinea”, când ne referim la oameni… ”Pentru că, mi-a spus profesorul, asemenea lui Hristos, oamenii își duc singuri crucea!”

Atunci, nu știu ce m-a apucat, i-am spus că aceasta nu-i similitudine… ”De ce, nu?” m-a întrebat profesorul. ”Nu pot să aplic teorema lui Thales crucii mele și Crucii lui Hristos!

(…)

O perioadă lungă, am avut o cruce greu de dus, cruce pe care mi-a pus-o-n spate profesorul și materia lui…

(…)

Cu un an mai înainte de ”chestiunea” cu similitudinea,  pățisem ceva… Împreună cu un prieten l-am vizitat pe „filosoful de la Păltiniş“… Bătrânul filosof, deși ne-a cinstit cu un ceai, se pare că nu i-au prea plăcut anumite… scuze. Mă scuzasem că nu știu greaca veche… Mi-a replicat, cam cu dispreț (așa am crezut…): ”Greaca veche este pentru filosofi, nu pentru ingineri!”  Brusc, am înțeles că Pitagora a fost filosof, nu inginer!

(…)

N-am ajuns la performanța lui Strouhal[5] în înțelegerea similitudinii, dar am  identificat un alt fel de similitudine la oamenii ”cu carte”: nu au simțul umorului! Prea des, sunt ”caustici”…

(…)

Totuși, dacă n-a fost lipsă de umor? Poate că ”oamenii cu carte” au vrut să-mi sugereze ceva… Hm! Posibil… Peste ani am ”ținut”, la rândul meu, cursuri de similitudine… Chiar și din greaca veche mai știu câte ceva… Ca să vezi! Doar că mi-am schimbat părerea despre Pitagora: a fost mai mult inginer decât filosof!

(…)

Ce-ar fi, dacă aș face un sondaj online? Ce-ar fi, să cer părerea mulțimii, prin întrebarea: ” Cine credeți că a fost Pitagora ?”

Cred că intuiesc și răspunsul:

Pitagora a fost fundaș central la A. C. Milan, coleg cu Franco Baresi, Paolo Maldini, Mauro Tassotti și cu celebrul Alessandro Costacurta, căsătorit cu modelul și fosta Miss Italia, Martina Colombari…”

(…)

Măi, să fie! Uite, causticul poate coabita și cu umorul….

(***)

[1] M.Mraconia – ”Amintiri din vârful văii” (fragment)
[2] Wilhelm Messerschmitt (1898  –  1978), inginer german care a proiectat și a produs avioane pentru cel de-al III-lea Reich. A fost prietenul lui Rudolf Hess și al lui Hermann Göring.
[3] Aplicarea teoriei similitudinii se bazează pe o lege fundamentală enunțată de Newton: ”fenomenele similare au criteriile de similitudine identice”. Cum Scoția ocupă treimea nordică a Insulei Marea Britanie, Messerschmitt a creat -în laborator- condițiile meteospecifice Mării Nordului și ale Regatului Unit, pentru a construi -în principal- un motor care să aibă  combustibil suficient pentru a parcurge o asemenea distanță . De asemenea, un astfel de avion trebuia să aibă și capacitățile tehnice speciale - la acea epocă- pentru sistemul de comunicații radio…
[4] Rudolf Hess  (1894 – 1987) la 10 mai 1941, cu puțin timp înainte de-a izbucni războiul cu Uniunea Sovietică, a zburat singur spre Scoția pentru de a negocia pacea cu Regatul Unit, dar a fost arestat. La procesul de la Nürnberg  a fost condamnat la închisoare pe viață. A fost închis la Spandau (Berlin), unde a murit în 1987.
[5]Deoarece, în tehnică, cele mai multe mişcări nepermanente ale fluidelor sunt mişcări periodice, criteriul lui Strouhal este considerat- de obicei- drept criteriul de similitudine al mişcărilor periodice ale fluidelor.

Mic tratat despre buricul pământului

***
E clar! Lumea-i foarte nebună. Sau eu mi-s foarte nebun…
(…)
Zic unii că-i chimie. Eu zic că-i spirit…
(…)
Să-ţi spun, cum suntem noi? Suntem pe culmea tuturor celor bune şi celor rele care plutesc în energiile noastre Facem războaie sau naștem naţiuni… Împarțim umanitate sau ură… Predicăm morala, practicăm ipocrizia.
(…)
Eu?
(…)
Sunt un ipocrit cu cele mai bune intenții… Sunt un visător cu mare speranță. Sunt o minte predispusă la tristeţe…
(…)
Tu?
(…)
Eu, uneori, sunt chiar tu. Dușmanul tău, prietenul tău…
(…)
Tot eu.
(…)
Sunt o culme a stării mele de spirit. Sunt o culme a acestei lumi rele… Sunt nebun în mod ciudat. Sunt nebun în mod furios. Sunt nebun pentru credinţa-n pacea mondială… Sunt nebun pentru credinţa-n propria-mi pace. Ș-apoi, ”atunci când te afli printre nebuni, devii și tu nebun, ba mai mult, găsești că nebunia asta are puțin farmec (Henryk Sienkiewicz – Quo vadis)”.
(…)
Noi?
(…)
Credem că niciodată n-am avut trecut. Niciodată nu vom avea viitor…
(…)
Constatare universală.
(…)
Nebunia trecută mi-e nebunie viitoare… Sunt nebunul fără sens care-şi caută pacea-n nebunie… Ca voi… Ca lumea.
(…)
Tu, de ce lupţi? Hei! Pentru ce?
(…)
Nu vei ştii…
(…)
Pace ţie!
(…)
E clar?
(…)
Ah! Daaa! Şi mie!
(…)
Într-un final.
(…)
Aceasta este o „traducere” a vorbelor auzite prin gardul anumitor „curţi”… Acesta este un poem. Orice asemănare cu realitatea este o simplă… asemănare.
***
Sfatul medicului.
Nu citiți aceste versuri în prezența pisicilor. Versurile sunt prea dulci. Pisicile vor face diabet.
***
Mai bine citiți-le un rezumat –în versuri– al celor spuse…
(…)
Sparg ceaţa cu tălpi sângerânde
Mă duc ades spre niciunde …
Să ard cu tine Soare-n braţe
Mult sânge scurgă-se în astre.
Şi, în etericul zbor negru,
Fă Doamne, sângele celebru!

Iubire – spun unii –
Artă
Misandră
Scurge
Sânge-n
Clepsidra
De nepătruns a Urii.

♥ – Cât sânge e-n canalizarea oraşului ?
I-am pus întrebarea naşului.
El, ca părinte spiritual,
Ştie ce este-n canal…
♥ – Nu-i mult, pe cât ai crede fine,
O parte, importantă, e pe… şine !
Ar vrea să-mi spună mai exact…
Dar, e la al treilea preinfarct !”

(D&D – ”Sânge pentru o zi”)

(…)
Vezi! Pisicile au înțeles. Lor le place sângele. Și cum lumea-i plină de șoareci…
(…)
Atenție, pisicilor!
(…)
Un grup de cercetători de la Universitatea Osaka a modificat genetic şoareci, astfel încât rozătoarele să poată cânta precum păsările… Ne informează agenția Kyodo! Nu m-ar mira ca șoarecii să miaune…
(…)
Mă liniștesc încet-încet… Pisicile ”iubesc”, în egală măsură, şoarecii şi păsările… Pe ele invenţia nu le afectează, deci nici lanţul trofic nu va avea de suferit… Așa că… Aşteptăm, cu nerăbdare, noile cd-uri !
(…)
E groaznic ce-am spus? Te-am traumatizat?
(…)
Oh! Te pot trata, ca un bun terapeut! Trec pe terapie… Uite… Ascultă-mă!
(…)
Fie pâinea cât de rea, tot ţi-o fură cineva! Nu fii trist! Sufletul nu se naşte din pâine, deci nu poate să moară de lipsa ei… N-ai adus cu tine în lume mare lucru, atunci, ce crezi că ai pierdut? O bucată de pâine… Să vezi când o să-ţi fure cineva sufletul… (…) Speră! N-ai ce mânca acum, de unde ştii că în secunda următoare nu vei deveni milionar? Ştii? Nu ştii! N-ai constatat că tot ce nu crezi că e posibil, adesea se întâmplă? N-ai constatat? De ce uiţi, măi omule, că tu ce crezi că e moarte, în realitate este viaţă! De ce? Măi Toma, măi! Ia, du-te tu şi plimbă-te! Fă paşi spre linişte! Fă! Gândeşte! Lasă bucata de pâine! Nu este un pretext ca să fii trist… Fii vesel! Adaugă anilor veselie! Un om îmbătrâneşte când grijile iau locul visurilor… Visează cozonac! Lasă hoţului bucata de pâine! Și tembelilor războaiele! Bucură-te că poţi visa! Imaginează-te altfel şi… râzi! Matusalem era vesel că la 969 de ani arăta de 365… Poţi să-ţi imaginezi că Matusalem la 2969 (sigur trăieşte şi acum!) arăta de 514… iar tu eşti cu mult mai tânăr…. Şi râzi… Şi râzi… Ca un sugar! Ha! Ha! Ha! Cum? Ți-e foame?! Ai ghinion! Ha! Ha! Ha!
(…)
Pfui! Și mie, mi-e! Ah! Ah! Ah!
(…)
Să nu uiți!
(…)
Cei care se cred Buricul Pământului, uită cum au apărut şi că… o să dispară! Uită că viaţa este o boală cu transmitere sexuală şi cu o rată a mortalităţii maximă… Sunt necăjiţii Universului! Nu-şi dau seama de boala lor… Degeaba vor sânge de Om… Până atunci, va fi criză și voi ține cont de sfatul bunicului…
(…)
Este criză. Mi-a spus bunicul că după criză urmează războiul. Şi, dacă tot va începe războiul, ar fi bine că să-mi cumpăr, din timp, cât mai multe lame şi săpun… “În vreme de război, mulţi trebuie raşi! Pentru asta îţi trebuie lame, nepoate! Atunci o să le găseşti mai greu!” Aha, m-am prins! Dar, pentru ce-mi trebuie săpunul? Mi-a răspuns : “Dacă pierzi războiul! Îţi trebuie pentru frânghie!”
(…)
Cele spuse sunt și pentru cei care se cred Buricul Pământului
(…)
Uf! Câtă dreptate are! Ce înseamnă, domnule, să ai experienţă şi şcoala vieţii! Eu nu învăţasem la şcoală despre crize. Bunicul ştie… Criza te pregăteşte cel mai bine pentru război. Şi pentru după…
(…)
Aha!
(…)
Mi-am folosit funcţia simbolică a psihicului pentru a realiza schimbări semnificative în planul relaţiilor cu ceilalţi, al stilului de viaţă, al sănătăţii şial propriei personalităţi, am accesat niveluri profunde ale minţii pentru a activa resurse inconştiente importante necesare schimbării şi mi-am utilizat eficient imaginaţia şi vizualizarea creativă pentru a atrage rezultatele dorite, apoi mi-am folosit intuiţia şi creativitatea, pentru a afla foarte multe lucruri interesante despre oameni, folosindu-mă de presupoziţiile şi conceptele fundamentale ale psihologiei alternative, pilonii de bază ai Artei Transformării şi am constatat, pentru totdeauna, că am intrat în căcăcioasele meandre ale concretului şi ale sinergiei faptelor și că… lumea-i cam nebună. În orice caz, e bolnavă rău!
(…)
De boli ciudate…
(…)
O boală croniciza(n)tă a cuprins societatea. Pupincurismul. Semne premergătoare: lipsa sau renunţarea la valorile morale, la onoare. Manifestarea se observă prin utilizarea exagerată a dosului limbii (unde epiderma e mai fină!) pentru gâdilarea hemoroizilor şefilor… Efectul se manifestă prin umflarea limbii (de la cuvintele linguşitoare!) şi prin mişcări de dute-vino pe la un dos sau altul. Activitatea are aspect dinamic şi molipsitor… (…) Practicarea îndelungată crează dependenţă şi capătă valenţe estetice… De aici încolo, începe pupatul în fund cu pasiune! Adesea, pe gratis, fenomenul continuă ca în sindromul lui Pavlov, cel care a continuat să-i ducă mâncare lătrătorului şi după moartea acestuia. (…) În cazul imposibilitătii de manifestare, pupincuristul devine un deprimat. Prin estimarea numărului, se poate spune că avem deja o populaţie pupincuristo-psihopată… Beneficiarii pupatului vor deveni paranoici și războinici… Pentru început, niște sado-masochiști… Pe scurt: politicieni!
(…)
Politicienii ţării.
(…)
Aceste potăi, cu pretenţii de intelectuali, ne-au nenorocit… S-au numit „de stânga”, „de dreapta”, ”de centru” sau „socialişti”, ”ţaranişti”,”naţionalişti”, „comunişti” etc. Cu toţii sunt nişte „işti”. Fripturişti!În sânge…
(…)
Norocul lor, iniţial, a fost mulţimea neinformată. Nenorocul lor, final, va fi mulţimea înfometată! Le doresc un somn profund și… sănătos. Un somn sănătos prelungeşte viaţa, reducând ziua de lucru!
(…)
Dar…
(…)
– Ce-ar fi Țara, fără politicieni?
– O grădină zoologică… fără maimuţe!
(…)
Iar poltica…
(…)
Politica este busola care ne arată, cu amândouă acele, când estul, când vestul… Au ceva comun politica şi busola: câmpul! La busolă îl avem pe cel magnetic, la politică pe cel ideatic. Şi ar mai avea ceva comun: ideea fixă! Busola are o idee fixă: nordul! Politica are și ea una fixă: convergenţa blestem-binecuvântare!
(…)
Așa că…
(…)
Schimb o exprimare… O vorbă celebră ne spune că două lucruri sunt, peste tot, pe Pământ: hidrogenul şi politicienii… Cu hidrogenul construim bomba, cu ceilalţi… bubuitura!
(…)
Te mai miri, de ce mă exprim atât de… sângeriu?
(…)
Îmi fierbe mintea mea cea slabă şi învie / Un roi de gânduri negru, greu…” (Puşkin) “Dark, dark my light, and darker my desire”. (Theodore Roethke)
(…)
E clar! Lumea-i foarte nebună. Sau eu mi-s foarte nebun…
(…)
Zic unii că-i chimie. Eu zic că-i spirit… Mă gândesc să-mi cumpăr nişte şoareci care scot triluri de privighetoare…
***
Toți ”câmpii” bătuți mai sus mi-au fost argumente în teza mea de doctorat cu privire la unele relații financiare internaționale… N-am vrut să fie un plagiat. M-ai ales că un capitol se referă la ”riscul de țară”…
(…)
Teza este o analiză concret-lucidă.
(…)
Rezumatul tezei.
(…)
America și Rusia au probleme financiare. America și Rusia tot timpul a avut nevoie de bani. America și Rusia fără bani, nu sunt America și Rusia…
Somalia moare de foame. Somalia tot timpul a murit de foame. Somalia nu este Somalia, dacă nu moare de foame…
Dacă Somalia cedează Americii și Rusiei bruma ei de rezerve financiare (!), poate ajuta America și Rusia. Somalia oricum moare de foame. Ce dacă mor oameni de foame în Somalia! Se nasc destui în America și Rusia! Dacă s-ar întâmpla, ca din greșeală, America și Rusia să ajute Somalia, ar fi o tragedie… Ar flămânzi America și Rusia, în timp ce Somalia nu ar şti ce să facă cu banii! Bisericile Lumii trebuie să se roage (dacă nu cumva au şi făcut-o!) ca să nu devină Somalia putere financiară… Vor fi obligate să plângă zilnic de mila Americii și a Rusiei. De mila Somaliei, nu sunt obişnuite!

Saluto qui vadunt ad mortem! Vivat America et Rusia! / Îi salut pe cei care merg la moarte! Trăiască America și Rusia!
(…)
Gata. Cele spuse sunt pentru cei care se cred Buricul Pământului
***
Concluzie.
Oh, Somalia, my love,
Oh, Somali, lyubov’ moya,
Oh, Somalie, mon amour!

(…)
Să-ţi spun, cum suntem noi? Suntem pe culmea tuturor celor bune şi celor rele care plutesc în energiile noastre. Facem războaie sau naștem naţiuni… Împarțim umanitate sau ură… Predicăm morala, practicăm ipocrizia. Prea des ne credem Buricul Pământului.
(…)
Deci…
(…)
Roagă-te cum poți, ca să ajungi să te rogi cum trebuie!” (Arsenie Boca)
***

Mic tratat despre fundalul existenței lumii

***
Vrem să fim ca alții… Deseori. Însă, nu vrem să fim alții. Ne apasă o supremă dorință: eu vreau să fiu ca tine, dar să fiu eu, nu tu… În timp, suprema dorință devine suprem egoism: deși exist cu tine, vreau să fiu ca tine și mi-ar fi fost mai bine, dacă aș fi fost fără ca tu să fii… Supremul egoism îndepărtează apropierile: se creează impresia trăitului împreună, fără atașament! Și, ce-i lipsit de atașament, se numește înstrăinare… Prin înstrăinare, omenirea devine abstractă… Sensul lui ”a fi” se îndepărtează de ”ființă”. Astfel, individul va exista numai ca un număr în societatea… numerelor. Omenirea va ști, cu exactitate, în condiții precis date, că-i posesoarea unui număr fix de indivizi… Individul începe să nu se mai bucure că, înainte de-a fi persoană pe Pământ, a fost, așa cum ne-a spus părintele Arsenie Boca, ”ca gând, ca intenţie a lui Dumnezeu”.
(…)
”Problema existenței nu poate fi rezolvată decât prin faptul însuși de a exista.” [1]
(…)
Încet-încet, prin transformarea supremei dorințe în supremul egoism, omenirea nu se va mai supune Legii lui Dumnezeu [2], ci legii lui Avogadro [3]…
(…)
Deși omul este fundalul existenței lumii, fuga unui individ de necazul altui individ nu înseamnă libertatea de a fi fericit, ci libertatea de a fi egoist… Rezultatul: sensul lui ”a fi” se îndepărtează apocaliptic de ”ființă”, întunecând… fundalul. Nu există armonie, fără existența unui fundal plin de Lumină.
______________________________________________________________________
[1] Martin Heidegger – ”Ființă și timp”
[2] Legea lui Dumnezeu este o expresie a naturii divine și este întemeiată pe dragostea desăvârșită si pe bunăvoința pe care ne-a arătat-o nouă Dumnezeu ca oameni (Matei 22:34-40). Legea lui Dumnezeu este cuprinsă în cele Zece Porunci (Exodul 20:1-17). Principiul de bază al Legii lui Dumnezeu: ”Dragostea nu face rău aproapelui: dragostea deci este împlinirea Legii.” (Romani 13:10.)
[3] Legea lui Avogadro este o lege fundamentală a chimiei, potrivit căreia volumele egale ale unor gaze diferite, aflate la aceeaşi temperatură şi presiune, conţin acelaşi număr de molecule.

Mic tratat despre copăcism și umanism

***
M-am întrebat, dacă un copac își cunoaște toate frunzele. Cred că da… Oare, cum o strigă pe frunzulița de pe rămurica din stânga, a ramurii din stânga, din dreapta trunchiului lui? N-am să știu… Copacii strigă tăcând. Oamenii n-aud strigătele copacilor… Tăcând, copacii n-au spaima că multiplică gesturi inutile. Ei comunică prin nemișcare și prin tăcere. Când copacii trosnesc sau foșnesc, folosesc artileria și infanteria copăcească aflată în război cu vântul… De altfel, nu-mi amintesc să fi văzut vreun copac ”citind” un manual de strategie de F. N. Maude [1] sau Clausewitz [2]… Ei nu atacă, nu dau înapoi. Războiul lor cu vântul e… o șuetă. Între ei, copacii au copăcismul lor.
(…)
Copacii, cu oamenii n-au război… Tăcând, au găsit un fel de materialism dialectic [3] al plantelor, pentru a pune capăt oricărei discuții cu oamenii… Par orbi la manifestările oamenilor.
(…)

Oamenii n-au reușit să pună capăt războaielor, pentru că n-au învățat să tacă. Considerând destinul ca un copac tăcut și orb la orice, omul îl înșală cu discuții asurzitoare și rele. O fi destinul orb, dar nu-i surd! La fel ca și copacul, tăcând, pune capăt oricărei discuții cu oamenii…
(…)

Oare, eu, dacă voi învăța să comunic prin tăcere, voi ști cum îl cheamă pe omulețul care locuiește în casa de pe partea stângă, a străzii din stânga cartierului din dreapta? Cred că nu… Am spaima că voi multiplica gesturi inutile, știind că oamenii (încă) își caută umanismul [4]… În bibliotecă mai am manuale de strategie. Și, nu-s orb la manifestările oamenilor! Nu… Ca să fiu prezent, trebuie să strig, uit că-s parte din Dumnezeu și că, asemenea Lui, pot să fiu prezent peste tot, fără să fiu văzut… Uit să tac.

(…)

Față de copăcism, umanismul pare o ironie lipsită de entuziasm. Dacă omul va învăța să asculte, mai mult decât să se agite și să vorbească, își va salva umanitatea [5] și își va găsi pacea sufletului. Pacea i-a fost lăsată, trebuie doar s-o primească în liniște, așa cum fac copacii… Artileria și infanteria copăcească sunt mesagerii… păcii. ”Pace vă las vouă, pacea Mea v-o dau; nu precum v-o dă lumea v-o dau eu. Să nu se tulbure inima voastră nici să se înfricoşeze.” [6]

***

Copăcismul este un discurs patristic. Umanismul ar trebui să-i răspundă prin ”Tatăl nostru”…

***
Să nu uităm: copacii nu cresc peste noapte, dar viața lor este mai lungă! Cred că e și mai rodnică… Ei cresc (în liniște!) până mor.Lor, umbra noastră nu le este folositoare, umbra lor ne este. Până vine un tăietor care vrea să simtă arșița Soarelui… Mor tăcuți și ne sunt folositori și după moarte.

_________________________________________________________________

[1] Colonel Frederic Natusch Maude (1854–1933) – ”War and the World’s Policy”, ”The evolution of modern strategy from the XVIIIth century to the present time”, ș.a.
[2] Carl Philipp Gottlieb von Clausewitz (1780 –1831) este autorul tratatului de strategie militară ”Vom Kriege” / ”Despre război”
[3] Materialism dialectic = știința despre raportul dintre materie și conștiință, despre legile cele mai generale ale mișcării și dezvoltării naturii, societății și cunoașterii (DEX 1998)
[4] Umanism = orice doctrină care are în centru bunăstarea și demnitatea omului, încrederea în rațiunea umană, fără un ajutor exterior; mod de acțiune care decurge din această concepție și care militează pentru dezvoltarea liberă a personalității umane (DEX ’09)
[5] ”Umanitatea este totalitatea valorilor culturale omeneşti, e cultura acumulată, iar din punct de vedere practic ea este un ideal etic, o tendinţă către realizarea unei forme superior-istorice şi a unui alt om, cu sufletul ideal organizat, tendinţa către omul şi societatea perfectă.” (Definiția aparține lui Petre Andrei)
[6] (Ioan 14, 27)

Mic tratat despre transformări

Am devenit o vrăjitoare fără matură. Un robot greșit asamblat. Memoria nu mai e ce-ar fi putut fi, dacă… Nu mai vreau să fiu bătrân cu cineva pe-o bancă… Nu mai știu să spun povești. N-am știut să fiu prost de mic, acum nu mă mai pot juca… Între ce-am citit și ce trăiesc, cred în ce-am citit.
(…)
Nu mai sunt inovativ.. Nu mai transform ideile în forme comercializabile. Nu mai am curajoase răbdări… Ghearele mi s-au tocit și multe idei mi-au scăpat. Unele, fără să devin comunist sau nazist, îmi stagnează… Altele, fără să facă trotuarul, au ieșit la ”agățat”…
(…)
Aparțin unor civilizații biodegradabile… Am devenit… așa. Fără mătură. Fără cărbuni pentru vrăji. Carbonul meu se transformă, depinzând de ”temperatură și presiune”, din diamant în grafit sau invers… Reacția depinde de catalizatorii pe care-i numesc ”vitaminele vieții”… Oricum, mai devreme sau mai târziu, urmează bioxidul pentru fotosinteza mușcatelor din terasă…
(…)
Transformări.
”Orice Creaţie este doar o Transformare.” /1/
_____________________________________
/1/ Valeriu Butulescu – ”Eseuri”