Mic tratat de tratament

***
Cred că-s greșite părerile care susțin că un timid, un tăcut, un non-agresiv ar fi mai puțin receptivi, în fapt, la ceea ce este nou. Receptarea noului nu este dată de modul de manifestare, ci de acțiuni sau nonacțiuni conștient coordonate (adesea) în mod rațional…
(…)
În istorie, un exemplar numit Hitler a fost catalogat drept… un timid. Era ”expansiv” în discursuri, tocmai că să-și mascheze timiditatea. Așa susțin unii psihologi. Dar acțiunile lui? De timid?! Oricum, acesta a fost un om bolnav. De altfel, un studiu psihologic al discursurilor lui Adolf Hitler, realizat de un serviciu de ascultare a programelor radiofonice lansat de B.B.C. în 1942, a semnalat paranoia… Deci…
(…)
Lumea-i plină de timizi. Pot fi eu sau tu. N-avem nevoie de exemple.
(…)
Sunt multe noțiuni și considerente teoretice pentru care unii psihologi, filosofi și medici au mâncat și mănâncă o pâine, deși acestea sunt greșite. Toți spun că omul este un complex uriaș. Spun și nu iau prea mult în considerare aceasta… Nu vor să vadă ceva elementar… Omul este ”un rezultat” al combinației aleatorii dintre educație și raționament, sub influența directă a mediului. Cum factorii care intervin sunt enorm de mulți, nu se pot da definiții concise… Atunci, de ce sunt atât de multe ”tratate” care se vor… absolute?
(…)
Ați văzut un călugăr expansiv? Rar… De ce? Pentru că educația lui și mediul religios i-au format un raționament cu finalitate în acțiuni ce par timide… Terapiile l-a care sunt supuși timizii (sunt învățați să-și dezvolte farmecul personal, să fie pozitivi (în mod forțat!), să devină foarte buni profesioniști etc.) au ca rezultat, de multe ori, obținerea expansivilor perverși…
(…)
Uite…
(…)
Eu sunt fotbalist… Adesea, în stadion, ratez cu poarta goală! Mă intimidează plasa porții! Clar! Dar pe maidan marchez… Deci? Aha! Mediul…
(…)
Da! Mediul… Mediul poate avea, o perioadă, un efect bun asupra unui timid. Însă, aici apare un mare dușman: timpul! Pe măsură ce timpul trece, timidul devine un izolat și apoi un om plictisit…
(…)
,,Plictiseala lungește ziua și scurtează viața.’’ (Tudor Mușatescu)
(…)
De ce se plictisesc oamenii?
(…)
Omul zilelor noastre se plictisește, pentru că viața spirituală a apus în el. Și-a tocit curiozitatea…
(…)
Așa se face că omul plictisit încearcă să omoare timpul: stă fără rost ore întregi în fața unui televizor, iese din casă, spre a se îndrepta către nicăieri, doarme peste măsură, consumă cât mai mult alcool etc.
(…)
Lumea-i plină de plictisiți. Pot fi eu sau tu. N-avem nevoie de exemple.
(…)
Plictiseala apare din odihna ne-duhovnicească. De aceea, nu am întâlnit și nici nu vom întâlni vreodată creștini, în adevăratul sens al cuvântului, care să afirme că se plictisesc. Astfel, ne putem explica de ce unii monahi, care își petrec toată ziua stând într-o chilie, nu sunt un depozit de plictiseală. Pentru că ei, stând în chilie, vorbesc cu Dumnezeu.
(…)
Plictiseala nu apare la o anumită oră sau într-o anumită zi. Scriitorul francez Georges Bernanos descrie minunat plictiseala: „E ca un fel de pulbere. Te miști încolo și încoace și n-o vezi, o respiri, o înghiți, când strănuți, când bei, dar e atât de fină, atât de ușoară, că nici nu-ți scârțâie măcar între dinți. Dar, dacă te oprești măcar o singură clipă, o și simți întinsă pe obraz, pe mâini.” („Jurnalul unui preot de țară“, 1999).
(…)
Se întâmplă, adesea, să ai în față oameni plictisiți. Timpul petrecut cu ei istovește… Ai sentimentul că te afli în fața unor morți. Tu le vorbești fără să-ți vorbească și ei, iar, la final, ești privit ca și când atunci ai fi apărut în preajma lor. Acest lucru e posibil, nu pentru că tu, cel ce le-ai vorbit, ai fost neinteresant, ci pentru că ei caută să „omoare timpul”.
(…)
Nu războiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire!” (Paul Evdokimov)
(…)
Noi, oamenii, nu suntem niciodată singuri. Lângă noi este, tot timpul, cineva care o să ne critice sau să ne înjure. Dacă înjurătura/critica nu-l cuprinde pe Dumnezeu, ne poate salva. Este întăritorul de psihic primit pe gratis. De aceea, când te înjură/critică cineva, te rog, să-i mulțumești… Știi de ce… Și ce-ai de făcut. Te scoate din amorțeală, dacă ești timid, te face să tresari și să acționezi spre apărare, dacă ești plictisit… Zâmbim, dar e un fel de terapie gratuită și cu rezultate imediate… N-ar fi rău ca să-ți notezi înjurăturile. Când le recitești, vei zâmbi. Tot terapie gratuită. Și, până la urmă, tu ești sursa tuturor emoțiilor pe care, dacă o să vrei, le poți transforma… Chiar cu terapii gratuite.
(…)
Deci un timid, un tăcut, un non-agresiv nu-i mai puțin receptiv, în fapt, la ceea ce este nou. Receptarea noului nu este dată de modul de manifestare, ci de acțiuni conștient coordonate (adesea) în mod rațional. De ce? Pentru că timidul ține discursuri interioare!
(…)
Plictisitul, care poate să fie și un timid ”lăsat la vatră”, nu face așa ceva. El nu sapă înlăuntrul său… Aici drumurile se despart… Plictisitul nu este receptiv la nou. De aceea se spune că nu războiul, ci plictiseala va fi cea care va duce lumea la pieire.
(…)
Din motive diferite, timidul și plictisitul nu pot spune: ”În locul meu , Doamne, cine a mai murit?” În schimb, amândoi pot rosti vorbele marelui Will: ”Timpul, pe toți ne pierde!” Și ar mai fi ceva comun: lipsa senzației de vitalitate!
(…)
Din toate putem ieși…
(…)
Cum?
(…)
Soluția: oglinda și lipsa unei frământări.

(…)
Timidul va trebuie să meargă, zilnic, în fața unei oglinzi și să spună cu voce tare: ”Dacă nu mă ucid tăcerile, sunt salvat! Nu mă frământă singurătatea lumii!”
Plictisitul va trebui să se prindă-n în brațe, să se uite în oglinda din hol, spunându-și: ”Ce bine, că nu m-a rugat nimeni să fug de-acasă!” Apoi, s-o rupă cu el la fugă repetându-și: ”Nu mă frământă singurătatea lumii!”
***
Concluzie.
Timiditatea, precum o alarmă falsă, poate provoca o panică reală… Plictiseala este o falsă problemă care poate provoca complicații… reale. Timiditatea și plictiseala sunt niște ”probleme” care trebuie rezolvate… Uneori, sunt jertfe ale prezentului.
***
Îndemn.
Ca să vezi înălțimile, nu-i musai să zbori… Deși zborul rămâne o tentație universală… Ne înseninează posibilitatea. Mai săriți, și voi, din cuib!
***