Mic tratat despre ocnă

***
Oare, ce-ar gândi un judecător, dacă ar fi sigur că individul pe care-l condamnă chiar asta își dorește? Probabil, s-ar gândi la Dostoievski… Probabil. Sau la alții. Pe mulți i-a încercat gândul ocnei…
(…)
Ce-i pedeapsa? De ce se pedepsesc oamenii? Pentru că au ajuns niște ratați, pentru că au ajuns pleava societății sau pentru a-și lămuri relația lor cu Dumnezeu și cu Timpul? Încerc un răspuns: pedeapsa este o transformare a ritmului în linear!
(…)
Linearul este confortul ratării.
(…)
Condamnatul care și-a dorit condamnarea, știe că timpul nu trece. Evenimentele trec! Chiar asta vrea! Uneori, oamenii inteligenți nu-s înțelepți, sunt disperați… Așteaptă o revelație prin care să li se comunice ceva din Înalt. Oricum, o mare inteligență e o mare pedeapsă, cu consecința imediată: ratarea! De altfel, Nae Ionescu ne-o spune direct: ”Omul este singurul animal care se poate rata!”
(…)

La ocnă, lași să treacă evenimentele. În scurgerea lor, trec și evenimentele importante. Trec! Totuși, rămâi fără timp… Numai cu Dumnezeu! Pentru acesta se condamnă oamenii… Mă rog, așa ar trebui! Trebuie să rămână numai cu Dumnezeu! Altfel, ar pluti cu evenimentele sub obsesiva trecere a timpului…
(…)
De ce pleava plutește, uneori, în același timp, cu spuma? De ce? Pentru că Dumnezeu nu pedepsește rău… Sau de două ori. La început și pleava a fost spumă… A devenit pleavă, pentru că atunci când era spumă n-a știut nimeni s-o aprecieze… În acest caz, pe unii îi încearcă gândul ocnei… Ca recunoștință! Ei cred că suntem ceea ce suntem ca rezultat la ceea ce am ajuns să gândim…
***
Concluzie.
Când mintea ta transformă ocna în chilie, vei știi că: ”Biserica nu osândește păcatele, ci oferă iertarea lor”( Sf. Ioan Gura de Aur). Știi să primești iertare… Uneori, a primi este mai important decât a da… Atunci pleava plutește alături de spumă, iar gândul ocnei încearcă… Ocna poate fi… peste tot! Iar ratatul ocna n-o ratează…
***
_____________________________________________