Mic tratat despre zăpadă

***
Decorul: Alb și rece.
Personajele: Eu (m-am dat cu sania, de parc-aș fi mâncat zăpada…) și Ea (zăpada-zăpadă).
Era să uit: și-un difuzor!
***
Eu (îi zic zăpezii dragi, cu dragoste): -Ești neasemuită, zăpada inedită!
Ea (îmi răspunse): – Oi fi, ce-oi fi, ți-o spun pe șleau: am căzut fără să vreau!
Eu (îi șoptesc):-Normal, iubito, în lumea asta fără țintă, zăpada cade, nu-i țâcnită!
Ea (zăpada-zăpadă):- Desigur, eu credeam că mă apreciezi, dar tu, pesemne, vrei… să mă schiezi!
Eu (convins):- Desigur că te plac, iubita mea zăpadă, dar, oricât de mult te apreciez, indubitabil, numai sâmbăta schiez!
Ea (zăpada-zăpadă): – Spui vorbe goale, nu ai de ales, dar tu să știi, te-am… înțeles! Ș-apoi te-aș lua cu mine, dar, știi tu, cine vine?
Eu (nedumerit): – Nu, nu știu, să-mi spui, deși se lasă seara…
Ea (vibrând): – Cum nu știi, vine , vine, Primăvara!
Eu (distrus): – Oh… Mă lași, chiar nu mai pot…
Ea (resemnată și maternă): – Distrează-te, distrează-te, omule-om, până mă-ntorc!
(…)
La difuzor, unul răcnește:
“N-aveau bani sau mașini, dar aveau eticăăă,
La mulți ani, trăiască ingineria geneticăăă!”
***