Mic tratat de rectificare bugetară

***
Sunt o fiinţă creatoare… Nu mi-e mintea la facturi, atunci când mă presează… O atrag într-un joc mental al abundenţei. Tare! Nu? Îmi pot deturna atenţia de la facturi…
(…)
Îmi imaginez tot felul de scenarii în care aş putea să-mi plătesc facturile şi să-mi mai şi rămână o grămadă de bani… Îmi ocup mintea, atât de intens, cu aceste jocuri mentale, încât, sunt în apropierea păcălelii… Nu mai am gânduri legate de lipsuri… Am doar facturi de achitat! Un fleac! Pot să las şi eu o moştenire consistentă… Dacă n-o vor urmaşii, o ia statul… Oricum, nimicul acesta e mai mult decât ceva. Şi, apoi, se spune că datoria ta este să laşi ceva în urma ta. Na! Uite, aici! O datorie!
(…)
Doar nu luăm cu noi nicio avuţie… Ceea ce rămâne moştenire, e numai ceea ce am dat. Eu am de dat datorii! Sub formă de facturi… Neachitate! Asta am! Sunt o fiinţă creatoare… Creatoare de facturi!
(…)
Dar…
Voi condamna totul la rezolvare! Voi spune, înainte de a închide ochii: “În regulă, am încredere că știu ce să fac acum și-mi voi aranja facturile, mi le voi împacheta și le voi lua cu mine!” Păcătos am fost, păcătos voi fi! Nu-i voi da Cezarului, ce-i al Cezarului…
(…)
Știi, de ce?
(…)
Păi…
După ce-ţi plăteşti ratele la bănci, din economiile tale cinstite, te poţi simţi stingher, când, mergând pe stradă, un neajutorat îţi cere un bănuţ şi, poate, n-ai să-i dai! N-ai! Ai datorii mari la bănci… Tot felul de facturi de achitat… Dar, ce faci cu datoriile impuse de omenie? Desigur, acestea vor avea de suferit…
(…)
Când nu-mi achit facturile, constat că între baza şi suprastructura statului (sic!?) există un raport dialectic lipsit de… umor. Eram convins că simţul umorului este direct proporţional cu gradul de inteligenţă. Sau… Nu râdeți, pentru că nu-i nimic de râs aici! Hm!
(…)
Mă cătrănesc, mă mohorăsc, mă posomorăsc! Am început să gândesc „în dungă”… Ca un clopot, înainte de terminarea regretelor! Mie mi s-au cam terminat regretele, pentru că am facturi neplătite…
***
Concluzie.
Noi, oamenii, suntem -de prea multe ori- în situaţia în care mijlocul cinstit de a exista nu este total nevinovat… Și, parcă, de prea multe ori, Cezarul ne ia în calcul când își face bugetul lui, iar noi nu putem conta pe el în când îl ”rectificăm” pe-al nostru…
***
O nedumerire.
De ce, oamenii ”de succes” sunt cei care nu plătesc facturi?
***
Și o precizare:
Oricare-ar fi costul,
Ce e drept, e drept,
Poţi să faci pe prostul,
Dacă eşti deştept.
” (1)
***
_______________________________________________________________
(1)Ioan Marinescu-Puiu – ”Pledoarie pentru epigramă