Mic tratat despre fugă

***
Fuga… Fugim pentru satisfacerea nevoilor sau din cauza fricilor. Așa a fost dintotdeauna… Din vecie, există și o fugă după sistemul de valori. Dar sistemul de credințe, instituțiile, filosofia etc. s-au transformat, în ritm galopant (într-o viteză mai mare decât fuga după valori!)…
(…)
Astfel, valorile tradiționale verificate și moralizatoare sunt sau au fost aruncate uitării.
(…)
De ce?
(…)
Pentru că n-au suferit o adaptare ”de formă” la nevoile și la fuga după un sistem de valori… facil. Astăzi, alegând după trebuințele primordiale existenței, fugii după valorile morale i se ”alocă” din ce în ce mai puțin timp.
(…)
Ce-i de făcut?
(…)
Simplu: adaptarea pentru însușire rapidă!
(…)
Exemple.
(…)
Pentru ușurarea citirii și înțelegerii cărților sfinte, un grup de înțelepți ai bisericii ar trebui să le redacteze în limbajul actual. Păstrarea exprimărilor arhaice este un impediment mare în citire și înțelegere, cu efect imediat: fuga de învățătura religioasă și… Și preoții ar trebui să fie mai blânzi cu ”pedepsele”… De pedepsit, pedepsește Dumnezeu.
(…)
Încă din primii ani de școală, copiilor le sunt necesare mai multe ore de desen, de muzică, de limbi străine, de sport… (Mai ușor, fraților, cu matematica! Aceasta este o materie care nu place și 95% din elevi vor să scape cât mai grabnic de ea…)
(…)
Aplicațiilor practice le sunt necesare explicații ușor de înțeles.

(…)

Cum ar fi dacă, la ora de cultură muzicală, atunci când li se vorbește despre ”Traviata”, să li se spună elevilor ce înseamnă în italiană ”la traviata” și că libretul (în limba italiană) operei lui Verdi are la bază romanul lui Alexandre Dumas fiul, ”Dama cu camelii”… Apoi, pe scurt, să li se expună subiectul romanului! Cum ar fi? Pentru mulți va fi un imbold de citire a romanului și de ascultare-reascultare a celor trei acte cu subiectul știut… Personal, am ascultat și am înțeles ”Madama Butterfly” (Giacomo Puccini), după ce-am citit o povestire a lui John Luther Long… Altfel, ar fi trebuit ca, la începutul secolului trecut, să fiu la Teatro alla Scala din Milano și să-l întreb pe Giacomo Puccini ce scrie [1] pe pumnalul cu care o eroina își ia viața și, mai ales, de ce și-o ia… Dacă nu, apare fuga de muzica cultă(clasică)!
(…)
Cum ar fi, dacă la un curs de ”literatură universală”, când li se vorbește elevilor despre Sartre, li se spune (dictându-le): ”Prin lucrarea monumentală ”L’Être et le Néant” („Ființa și neantul”), Sartre ”prelungește și transformă teza bergsoniană a activității și a priorității conștiinței, cu acea diferență însă că, pentru Sartre, conștiința de sine nu este sens intim sau durată, ci dimensiunea negativă a existenței subiectului”; cu acestea, Bergson, lăsând lui Sartre posibilitatea ”unei reluări non-bergsoniene a bergsonismului”, asigurând, asemenea lui Kierkegaard, o largă audiență fenomenologiei… [2]” Chiar așa, cum ar fi? Îi năucești… Exprimarea e pentru specialiști sau pentru studenții de la filosofie… Sau pentru pasionați. Poate, dacă li s-ar spune că existențialismul este un curent din gândirea filosofică (Kierkegaard, Husserl, Heidegger, Jean-Paul Sartre) legată și de numele unor mari scriitori care au exprimat (în operele lor) un „sentiment tragic al vieții” și ”ideea absurdității existenței” (Dostoievski, Miguel de Unamuno, Kafka, Camus ș.a.), ar fi fost mai simplu… Dacă nu, apare fuga de literatura universală!
(…)
De ce să fie simplu, când se poate complicat?
(…)
Pentru că…
(…)
Simțurile transmit în mod simplu, dacă primesc în mod simplu!
(…)
Mintea omului, prin închipuire, prelucrează ”materialul” prin intermediul simțurilor. Poate construi, ulterior, un model întrebuințabil de rațiune și conștiință morală… Dacă nu este chinuită de neînțelegere… Altfel, fuge de cunoaștere!
(…)
”Înțeleptul trebuie să meargă la cel prost, altminteri înțelepciunea ar pieri, deoarece prostul nu vine niciodată la cel înțelept.”[3]
(…)
Specialiștii domeniilor pot să se arate mai deștepți decât… natura! Treaba lor! Dar…
(…)
Nu poate opri nimeni omul complicat să zâmbească la întâlnirea ursului în taiga, după cum nu poate nimeni să oprească… fuga omului simplu. Oare, cine fuge mai repede? Fuge omul complicat cu zâmbetul pe buze?
***
Constatare.
”Mai mulţi mor în fugă decât în luptă.” [4]

***

_________________________________________________________________
[1] „Cine nu poate trăi cu cinste, trebuie să moară cu cinste”
[2] J. Delhomme, ”Le problème de l’intériorité: Bergson et J.-P. Sartre”, p. 201, 219
[3] Friedrich Martin von Bodenstedt – poet și scriitor german (1819-1892)
[4] Selma Lagerlof

Mic tratat despre egoismul testamentar

***
”Bunica, cu ochii ei aproape violeți, aproape închise unul (crezui că vrea să-mi transmită ceva important!) și-mi spuse:
– Nepoate, în viața mea n-am întârziat niciodată și n-am uitat nimic! N-am întârziat pentru că, de fiecare dată, au venit mai târziu aceia pe care îi așteptam…
Îi șopti:
– Și cu uitatul?
– Cu uitatul… Hm! Uite, mă fac eu că uit, că nu-mi aduc aminte una-alta… De fapt, e mai bine să credeți voi că mă paște ”alzheimer-ul”! Așa,mai bine să stați cu ochii pe mine, decât să începeți să mă uitați!
După ce mi le spuse, din albastru-violet, ochii îi deveniseră cenușii… Mă cutremurai… Era una din cele mai dure ”scanări” ale vieții… De la senin la… înnorat.”
(…)
Dacă n-ar fi fost bunica mea, aș fi identificat un egoism în stare pură… Așa, îl consider ”șantaj emoțional abuziv-persuasiv” cu scop ”auto-protectiv” asupra problemelor familiale…
(…)
Dar…
(…)
Îmi adusei aminte că, atunci când am plecat ”în lume”, bunica mi-a dat un sfat: ”De-acum încolo, prieten să-ți fii tu și punga cu bani!”. Acesta mi s-a părut un egoism în stare pură… A fost cea mai dură lege pentru viață…
(…)
A trebuit să mă specializez în studiul egoismelor, ca să deslușesc ”ADN-ul” lor… Era cât pe ce să găsesc prezența genei pentru apolipoproteina E-4 la… egoism. Chiar sunt convins că există! Sunt și mai convins că ”Euglena viridis” este printre primii egoiști ai planetei… Își dorește ca Soarele să fie numai pentru fotosinteza ei… De altfel, m-am convins că, în principal, egoismul e direct proporțional cu hrănirea… mixotrofă.
(…)
Revin.
(…)
Legii enunțate de bunica sub forma: ”De-acum încolo, prieten să-ți fii tu și punga cu bani!” i-am stabilit o ”normă de aplicare”, precizând că prin ”punga cu bani” trebuie să-nțeleg ”bani albi, pentru zile negre”…
(…)
Din start, am considerat că-i de neschimbat exprimarea: ”prieten să-ți fii tu!” Stimă de sine… aveam.
(…)
”De-acum încolo” se referă la cei șase-șapte ani de-acasă…
(…)
Totuși, era bunica!
(…)
Trebuia să găsesc o altă formulare pentru ”șantaj emoțional abuziv-persuasiv”. Mă obliga faptul că bunica nu mi-a zis, niciodată: ”Nu te mai consider nepotul meu! Pleacă de la casa mea! Te-am scos din testament!”
(…)
Greu.
(…)
Nu poți să rămâi tot timpul rațional… Găsesc un alt tip de egoism: egoismul testamentar. Nu-l pot defini, prea bine, acum… Am o senzație de teamă. Din cauza nutriției mixotrofe… Ea este specifică plantelor semiparazite și carnivore. Cred că a devenit specifică și oamenilor… În principal, egoismul testamentar e direct proporțional cu hrănirea mixotrofă.
(…)
Hm!
(…)
Mai întâi, ar trebui să mă duc și la un curs de ”Gelotologie”/1/.
(…)
Ei, nu-i nevoie! Mai bine recitesc argumentele cu ”întârziatul” și ”uitatul”…
(…)
Totuși…
(…)
Of! O să mă duc la cursul de ”Gelotologie”. Nu m-am lămurit, dacă acel ochi sem-închis al bunicii plângea sau râdea… Oricum, deși exprimarea era imperativă, nu părea un moment solemn… Un testament corect presupune ca instituirea moștenitorului să fie făcută în termeni imperativi și solemni. Sau…
***
___________________________________________

/1/ Râsul este un foarte bun medicament pentru trup şi pentru suflet, recomandat tuturor (şi în orice cantitate!). Gelotologia este ştiinţa râsului care-l recomandă ca terapie, aplicată în cabinetele medicale sau în Cluburile de Râs din întreaga lume. Sunt beneficii constatate şi de dr. Madan Kataria din Mumbai, India, şi publicate în articolul ”Laughter-the Best Medicine”/”Râsul – cel mai bun medicament”, publicat în 1995. În acelaşi an doctorul a înfiinţat primul Club de Râs din lume şi a instituit, în prima duminică din mai, Ziua Internaţională a Râsului, sărbătorită astăzi, în Europa, Asia, America de Nord şi America de Sud, prin evenimente care stârnesc râsul, spectacole cu clovni, picturi pe faţă, prezentări de poveşti, spectacole de teatru de păpuşi, concursuri de baloane şi şedinţe de râs colective.

Mic tratat despre bănci

Motto: ”Scopul programului meu nu este de a-l învăţa pe copil multe lucruri, ci de a nu lăsa să-i pătrundă în creier decât idei juste şi clare.Chiar dacă nu o să ştie nimic, puţin îmi pasă; totul este să nu se înşele; nu îl învăţ unele adevăruri decât pentru a-l feri de greşelile pe care le-ar putea învăţa în locul lor.” – Jean-Jacques Rousseau – Émile sau despre educaţie (1762)
***
Făcu lumea (sistemul și societatea!) ce făcu și-mi răpi libertatea. Cum? Mi-o cumpără! Ca să mănânc… Și să… Mă lăsai dresat și mă făcui că nu bag de seamă cum mi se fură timpul și voința…Voința îmi fu sustrasă prin manipularea grosolană a dorinței de a fi mai cu moț, a vanității și a orgoliului… Lăsai ego-ul să se umfle și-mi făcui ”fotografii” de neam prost. Mi-am dezvoltat, astfel, „egoismul” în conexiune cu verbul „a avea”, dându-i un șut cu șpițul verbului ” a fi”…
(…)
Timpul mi-l fură mitul carierei și al reușitei în această amărâtă de viață… Îi spusei amărâtă, cu duioșie și… obidă. Necesitatea recunoașterii, duse la forțarea ei… Spre lux și confort… Evident, cu trecere pe la bănci… Apoi, zgarda și lanțul! Zgarda fu un credițel de consum urmată de lanțul unui credit ipotecar… Între ele, fu o cizelare interioară bazată pe cinism și iluzii… Se ivi, imediat, o perioadă și mai scurtă: mașini, cluburi, imagine… Zgarda se uni cu lanțul și, lesa-i gata! Ca să parez, devenii workaholic. Prietenilor (oare, acum, îi mai am?) le spusei că sunt un renăscut, un realist… Chestii de astea… Parcă nu voii ca ei să știe că sunt hamalul care plătește dobânzile cămătarilor cu denumirea de bănci… Și taxele impuse de niște paranoici cu pretenții de legiuitori… Devenii un bolnav în comă care încă avea nădejde… Din răstimp în răstimp, avusei un gând ascuns: poate pățesc și ei la fel! Sau, au pățit-o?! Doar n-or fi nebuni să-mi spună! Îi violează și pe ei sistemul și societatea. Ca pe mine… Un contract cu o bancă este un contract cu Mefisto: primești iluzii, donezi suflet! Semnat cu sânge!
(…)
Dar, de ce nu protestăm? De ce? Devenim, fiecare, un doctor Faust… Ne pierdem bărbăția și, cu ocazia unui viol colectiv, sperăm să trecem neobservați… Și mai e și mulțumirea că “și-o luă”, nu numai vecinul, chiar și capra lui! Bravos națiune de futuriști și consumatori de prezent! Bravooo! Lume-lumeee! Well, f… you! Scuzați-mă, strigai cu gura plină! Credeți că banul, în exces, dă putere? Cu cât un personaj are mai multă putere, cu atât el devine caricatură… [1]
(…)
Ca să nu mă caricaturizez complet, recitii cărțile care mi-au adus colecția de diplome… La naiba! Acolo scria cum ar fi trebuit să fiu… De prima dată, nu le-am înțeles… Adică, după ce-am absolvit școala, multe lucruri n-am știut… Acum, mai știu câte ceva… Ce știu? Știu să reziliez contracte… scrise. Pentru alte angajamente, mi-e suficient cuvântul de onoare.
(…)
De când nu mai am contracte scrise, nu mai am mulți bani… Intru (rar!) în cârciumă și nu mă îmbăt… E drept, nici nu mă salută prea mulți! Mi se confirmă: ”Pământul este infernul altei planete…”[2]
(…)
Uf! Lume-lumeee! That’s well done!
(…)
Reclamele băncilor nu le mai trăiesc ”liturgic”, ci… (numai) istoric. Apropo de liturghie… Liniștea care m-a cuprins de când nu mai am contracte scrise cu băncile, mă face să fredonez melodia preferată a bunicului:
”Până-i popa-n liturghie,
Preoteasa bea răchie
Lume-lumeee!
Of, of! măi, măi!”
Și m-apucă, așa, o purificare, o sublimare, o îndreptare… Că prea mă despicaseră contractele la inimă…
(…)
Știu să reziliez contracte… scrise. Pentru alte angajamente, mi-e suficient cuvântul de onoare. În liniște, pot inventaria ”ravagiile”. Ale mele sau ale altora. Păi, mă făcuseră băncile să cred că Biserica e ”un lucru”… banal. Vade retro satana, numquam suade mihi vana! [3] Acum… Acum, pot face pași spre Biserică, fără să fiu trist. Well, step back, Satan!
(…)
Urare.
Starea mea de non-atașament față de bănci, ți-o doresc și ție! Conștiința să-ți devină un martor detașat al obiectelor mentale!

––––––––––––––––––––––-
[1] Lindsay Anderson – ”Jeune Cinéma” (1969)
[2] Aldous Huxley – ”Contrapunct” (1928)
[3] Dă-te înapoi, Satan, nu mă ispiti cu lucruri deșarte! (lat.)

Mic tratat de analiză politică freudiană

***
În teoria psihanalitică a personalității, Freud ne spune că personalitatea este compusă din trei elemente: id, ego-ul și superego care conlucrează pentru a crea comportamente umane complexe.
(…)
Id-ul este singura componentă a personalităţii care este prezentă de la naștere. Acest aspect al personalităţii este în întregime inconștient și include comportamentele instinctive și primitive. Id-ul este sursa tuturor energiilor psihice, este componenta principală a personalităţii și este condus de principiul plăcerii. Are drept scop satisfacerea imediată a tuturor dorințelor și nevoilor. Dacă aceste nevoi nu sunt satisfăcute imediat, rezultatul este o stare de anxietate sau tensiune. Acest tip de comportament poate fi perturbator și social inacceptabil…
(…)
Ego-ul se dezvoltă din id și se asigură că impulsurile acestuia pot fi exprimate într-un mod acceptabil în lumea reală. Ego-ul funcţionează pe baza principiului realităţii şi se străduieşte să satisfacă dorințele id-ul lui într-un mod realist și social adecvat.
(…)
Superego (supraeul) este aspectul personalităţii care deține toate standardele noastre morale interioare și idealurile achiziționate de la ambii părinti și societate – sentimentul nostru de bine și rău. Supraeul stabilește liniile directoare pentru a face judecăţi. Este responsabil de civilizarea comportamentului…
(…)
Potrivit lui Freud, cheia pentru o personalitate sănătosă este echilibrul dintre id, ego-ul, și superego.
(…)
Teoria lui Freud ar trebui învățată în școlile de studii politice. Analiza politică ar avea un instrument realist de lucru. În rest, povești! Siropuri! Oare, câți oameni trăiesc din analize care nu dau soluții? Mai ales că unii „noaptea se cred analişti politici şi dimineaţa ministru”… Dacă mi-ar răspunde toți, s-ar bloca… chat-ul!
(…)
Revin…
(…)
Perioada 1947-1989 este perioada de id în politica românească. După aceea și până astăzi constatăm „navigarea” în ego… De peste şaptezecişicinci de ani nu avem superego…
(…)
Constatarea este tristă şi duce la… depresie. Tratarea depresiei nu se mai poate face după rețeta Freud, pentru că în șapte ani nu avem nici o șansă! Ne trebuie doctori mulți și „constructivişti”… Aici ajută mult teoriile lui Vance Peavy (”A Constructivist Perspective for the Practicie of counselling in the 21st Century” -1997) /1/ sau pot să ajut eu… De altfel, nu se știe cu certitudine cât de bun psihoterapeut a fost Freud… În schimb a fost un foarte bun… analist politic! Mai ales, când mă gândesc la ”mecanismele psihice ale fenomenelor isterice”, la ”psihopatologia vieţii cotidiene” și la ”problema narcisismului”…
***
Concluzia.
Teoria lui Freud a avut ca bază de studiu lumea politică. El este unul dintre cei mai mari analişti politici ai lumii.
(…)
Să luăm aminte!
(…)
Marcând întâia ruptură în universul aparenţelor, politica, nu psihanaliza, face o introducere în inconştient… Decriptate cu atenție, tratatele de psihanaliză ale lui Freud vor conduce la sistematizarea și codificarea modalităţilor de abordare şi de intervenţie… politică. De altfel, decriptarea unor tratate de psihiatrie psihodinamică (Ex. Glen O. Gabbard etc.) a condus la editarea adevăratelor manuale de management pentru campaniile electorale (ex. abordarea ”transfer şi contratransfer”)…
(…)
”Jocurile politice” acoperă întregul domeniu al dansului și al spectacolului dramatic specific jocurilor… ludice. Sunt jocuri hazlii de tipul ”Spielen der Einbildung, Spiel der Ideen, das ganze dialektische Spiel der kosmologischen Ideen”/”Jocurile închipuirii, jocul ideilor, întregul joc dialectic al ideilor cosmologice”…
(…)
Freud a sesizat că pluralul în psihanaliză, ca și-n politică, este mai mult decât necesar…
***
Sfaturi pentru politicieni.
1.”Cel mai bun lucru pe care îl poţi da duşmanului este iertarea; unui adversar, toleranţa; unui prieten, inima; copilului un bun exemplu; unui tată respectul; mamei tale, o conduită de care să fie mândră, ţie îţi datorezi respectul; tuturor oamenilor, generozitatea.” / “The best thing to give to your enemy is forgiveness; to an opponent, tolerance; to a friend, your heart; to your child, a good example; to a father, deference; to your mother, conduct that will make her proud of you; to yourself, respect; to all men, charity.” (Benjamin Franklin)
2. ”Vindecă-te pe tine însuți și ai grijă de tine!” / ”Cura te ipsum et cura ut valeas!”
***
/1/ „Every worry and trouble, big and small, that a person can experience has an ethical-moral dimension. To ask: what kind of career is best and possible for me is to ask: How should I live my life? We helpers should assist people to find answers to this fundamental moral and existential question.” (From: V. Peavy- Wisdom-Based Helping Practice, Human Science Research Conference, Victoria, B.C., June 2002)

Mic tratat despre ultimul ceas

Mai mult decât o speranță, ar putea fi o… decizie. O decizie a inimii. Se spune că speranța moare ultima… Da, dar iubirea niciodată! Aici, decizia aparține inimii… I se alătură și Universul! Inima ”conspiră” cu Universul. E ”conspirație” agreată de Dumnezeu. Când inima decide, îi scrie omului un ”curs” despre viață. Creierul se ocupă de ”lucrările de laborator”… Pentru examen, trebuie –la ambele–  note de trecere… Odată examenul trecut, omul dobândește un drept divin, în ciuda tuturor legilor și convențiilor omenești. Astfel, el va ”amesteca”, în mod fericit, intuiția cu cugetarea. Dreptul divin îi acordă titlul de ”Tânăr-Bătrân”, până-n… ultimul ceas.

Mic tratat despre cartea de vizită

***
Când aduni ani, cartea ta de vizită ar trebui schimbată… Va cuprinde numele, prenumele, grupa sanguină, factorul RH și denumirea bolii cronice care îți dă ”bătăi de cap”… Trebuie să cuprindă și numărul de telefon al unei persoane apropiate: soția/soțul, fiica/fiul, o prietenă bună/un prieten bun… Pentru că ai învățat multe în viață, știi și ordinea în care trebuie scrise persoanele/informațiile importante… Nu trebuie să uiți că, pentru un pom sunt importante fructele, nu florile. Chiar dacă acestea sunt frumoase…

(…)

O carte de vizită completă este necesară, nu trebuie purtată ca accesoriu… Are valoarea unei secunde care a însemnat o viaţă salvată…

(…)

Pentru ”alte informații”, există și o carte de vizită cu valoare universală: bunul simț! Nu trebuie tipărită, trebuie… întipărită!

***

Mic tratat despre nostalgia prezentului

Motto: ”Nu spune nimănui că suferi de nostalgie, căci s-ar putea să fii socotit reacţionar.” /Lucian Blaga/

___

Tragicomedie directă, aproape un act

Decorul: Ceva, ce-a văzut Parisul, Londra, Bucureștiul etc.

Personaje: ION (pot fi EU sau TU); VASILE (poți fii TU sau EU)

___

ION: – Morții se mai întorc, Ioane?

VASILE: – Nu…

ION: – Ba, da! Dacă îi rogi cu foarte multă iubire… Le dai viață! Pentru ei, atunci, prezentul are nostalgie… Ca un oftat de suflet… Tot ce vor trăi este un déjà-vu… Apoi, vine de la sine… Ai înțeles, Vasile?

VASILE: – Nu… Ce să-nțeleg?

ION: – Cum, ce? Nostalgia prezentului! Ratatule!

*Aici (aproape) se sfârșește prima treime de act.*

VASILE: – Băăă! Dă-o dracului de nostalgie a prezentului! Nostalgia prezentului este o amintire agresivă… Sunt clipe care-au murit… pe gratis. Prezentul are numai viitor! Nu putem vorbi de prezentul prezentului, pentru că-i,deja, trecut! Ș-apoi… Viitorul va fi atunci când voi termina eu sticla de votcă și mă voi șterge la fund cu tot Codul Penal! Aia e, Ioane! Și să nu uiți, mă, să-mi arunci chiftele cu șlaidăru’ la bulău! Acesta-i viitorul prezentului, mă! Fir-ai al dracu’ de meltean! Boule!

**Aici (aproape) se sfârșește a doua treime de act.**

(…)

***Cortina va cădea, fără gong (în diferența de timp până la un act).***

(…)

Timpul rămas îl umple fiecare cu ce vrea… Este timpul în care poți să-ți planifici momentul de depresie. Când cortina e complet trasă și, dacă depresia o să vrea să mai rămână, n-o lăsa! Aliază-te cu simptomul și du-te spre tragicomedia de afară … Acolo-s cele mai multe răspunsuri fără întrebări. Acolo sunt jignirile tăcute cărora ar fi bine să le poți zâmbi sau să le privești c-un aer tâmp…
***
FINAL.
”Când ai murit lumii, ți-e dor de tine însuți și-ți consumi ce-ţi mai rămâne de trăit într-o nostalgie neîmplinită.” /Emil Cioran – ”Amurgul gândurilor”/

Mic tratat despre carte

Te-ai întrebat, vreodată, de ce o carte ține la fel de mult sau chiar mai mult decât o casă? Răspuns simplu: cartea unește oamenii, casele îi izolează… Cartea-i medicament. E vitamină pentru suflet și inhibitor de singurătate. Frânează sau împiedică dezvoltarea unui agent patogen: prostia. Cartea-i istorie. Ne arată motivul pentru care oamenii au muncit și au murit. Cartea-i avere. O poți dona sau lăsa moștenire. E dar pentru nenăscuți. Cartea-i muzică. E concertul tăcut al minții tale până la exaltare simfonică cardio-cerebrală. Cartea-i terapie. E necesarul vieții sufletului. Nesimțitorul va putea simți nepipăitul. Cartea-i destin. Te alege, te citește, te schimbă și te învață cum să mori.
(…)
Pentru tine.
Cartea-i mai mult decât poate exprima un om, fie el chiar autorul ei. Pentru a fi un deziderat, eternitatea are nevoie de timp, omul are nevoie de cărți…
Când citești…
Când citești, gândește-te dacă Dumnezeu ar fi putut să scrie așa, pentru că și diavolul scrie cărți… Dacă nu-ți place ce citești, scrie tu altfel…
(…)
Atenție!
Flaubert ne îndeamnă: citește pentru a trăi! Totuși… Helen Exley: ”Cărţile pot fi și periculoase. Pe cele mai bune ar trebui să fie scris: ‘Această carte îţi poate schimba viaţa ‘ / ”Books can be dangerous. The best ones should be labeled: ‘This could change your life‘.”

Mic tratat despre reminiscențe

***

Am o nevoie acută de dușmani. Mulţi! E uşor ca să ai duşmani? Mai uşor decât să ai prieteni… Oricum, numărul duşmanilor este direct proporţional cu cantitatea de adrenalină care îţi este repartizată. Cine? Știi… Pe duşmani îi recunoşti mult mai repede. Și eu mi-s cam adrenalinic… Cu prietenii e mai greu, deși am un principiu de (auto)control: eu i-am zâmbit și el mi-a rânjit! Deh! Reminiscențe din La Légion… „La légion marche vers le front! (…) Pour ce destin de chevalier…”[1]

(…)

Dușmani îmi pot fi ființe și lucruri. Dintre toți dușmanii-ființe, cel mai teamă mi-e de… mine. Dintre toți dușmanii-lucruri, cel mai teamă mi-e de… pahar. De mine mi-e teamă că, în nenorocire, o să-mi aduc aminte de timpurile fericite și îmi voi fi dușmanul care-mi voi aduce mari dureri… De pahar mi-e teamă, pentru că paharul a înecat mai mulți oameni decât marea…

(…)

Dar vreau să fiu un om obişnuit… Dacă mi-aş dori să fiu un extraordinar, ar trebui să am mulţi prieteni… Stresant! Greu mai este să fii extraordinar! Deşi aș avea dreptul să fiu, nu mă folosesc de acest drept. Nu-mi cer să devin călugăr, dar un creștin trăitor mi-ș cere să fiu. Nu abuzez nici de dreptul de-a avea dușmani. Doar că nevoia mi se acutizează… Îmi trebuie sinceritatea lor, mai mult decât senzațiile tari, acute… Deh! Reminiscențe. Tot din La Légion… Și de la von Goethe… ”Kein kluger Streiter hält den Feind gering!” [2]

(…)

Constatarea reminiscențelor.

Pentru a avea un dușman de calitate ai nevoie de… șansă. Nu te poți baza pe logica îndemnului: cine are prieteni, când are nevoie de prieteni, nu are prieteni! Da! Dar nici dușmani de calitate nu are… Dușmanul de calitate este acela care nu are o veșnică nepăsare față de tine. Supravegherea lui e stânjenitoare, dar e… corectivă.

Constatare finală.

Utilizate cum trebuie, reminiscențele sunt… bune. Până la urmă, coliva este o reminiscență păgână, dar e… bună. Și când strângi viața-n brațe, găsești reminiscențele unor puternice bătăi de inimă…

***

_________________________________________________________

[1] Cântec militar francez (Legiunea Străină)
[2] ”Niciun luptător înțelept nu-și subestimează dușmanul!” /Johann Wolfgang von Goethe: Iphigenie auf Tauris – Kapitel 6/

Mic tratat despre excesul de suferință

Omul este  cumplit de responsabil pentru cea mai mare parte a dezordinii în care ne aflăm astăzi… C. S. Lewis a spus: „Omul, nu Dumnezeu, este cel care a produs instrumentele de tortură, bicele, închisorile, sclavia, armele de foc şi bombele; din cauza avariţiei oamenilor şi a prostiei omeneşti avem astăzi în lume sărăcie şi muncă în exces”.

(…)

In concluzie, omul “clădeşte” exces de suferinţă… El tratează cu uşurinţă suferinţa; o acceptă ca fiind o realitate a vieţii… Suferinţa, arareori, e văzută ca atare… Este trăită în secret, secretul casei sau secretul inimii. Suferinţa cea mai mare şi mai intensă este o problemă extrem de personală. Ne place să credem că este bine ca fiecare trebuie să-şi ducă a sa cruce… Crucea o considerăm o bună armă de luptă cu diavolul… Da, dar cu o condiţietoţi cei care cred, trebuie să-i dea în cap diavolului, cu crucea, în acelaşi timp! Altfel, îi producem doar cucuiele care-i împing coarnele spre noi… Ne trebuie unire şi hotărâre în lovire! Simularea individuală, după ziduri, este chinuitoare… Devenim bolnavi. Confundăm suferinţa cu boala… Uităm că toate generaţiile şi-au avut martirii lor… Peste tot în lume! Suferinţa este o şcoală pe care cu greu o absolvim… Şcoala suferinţei are multe clase… Se pare că trebuie să trecem prin toate, înainte de a putea spune că am absolvit această atât de importantă şcoală a vieţii…

 (…)

Important este, acum, ca să ne tratăm boala… Suntem bolnavi de laşitate. Suferinţa este un test al credinţei… Nu-l vom trece, dacă suntem laşi! Din laşitate, nu ne unim, ca să-i dăm cu toţii la cap diavolului. Astfel, nu ne suntem de folos nici nouă… Laşitatea este cuşca libertăţii. Dumnezeu nu ne vrea în lanţuri… Ni le punem singuri şi ne amăgim că suferim pentru El. Nu suntem capabili să suferim nici pentru noi… Uităm că nu este nebun, cel care dă ceea ce nu poate păstra, pentru a câştiga ceea ce nu poate pierde… Este foarte important ca viaţa noastră lăuntrică să fie menţinută la înălţimea activităţii noastre de afară, altfel suntem aproape de o cădere spirituală greu de reparat…

(…)

Ne este greu astăzi, pentru că suntem căzuţi spiritual, ca să ne ţinem crucea în mână… Pentru a ne repara interiorul, trebuie să câştigăm lupta din exterior… Ştie cineva, cum se poate câştiga o luptă care nu a început?

(…)

Tu știi, ceea ce nu vei şti între credință şi luciditate, ca să-ţi fie şi mai întrebător misterul și tresărirea continuă?