Mic tratat despre teribila nostalgie a trăitului

Oare, de ce, acolo unde este mai multă lumină, umbra este mai neagră?

(…)

Mă înfiorai, când începui să-nțeleg cum ar putea fi o umbră fără lumină… Întuneric! Întunericul pândeşte lumina, cu o dorință nimicitoare… Atenuarea-i un ecou: Fiaaat Luuux!

(…)

Unde-i mai multă lumină ?

(…)

Ştiu că dorinţa de sfârşit a lui von Goethe a fost: ”Licht, mehr Licht![1]” Îi trebuia mai multă lumină, pentru a-şi scrie testamentul? Nu. Voia să mai trăiască… Văzuse umbrele cele mai negre și-l apucase teribila nostalgie a trăitului .
(…)
”Mehr Licht” este ”Lumina-Lumii”, iar Goethe avea nevoie de ”Lumina-Lumii”. Știa cine-i ”Lumina-Lumii” și că ”nădejdea e al doilea suflet al nefericitului”[2]…

(…)

Unde-i credință, e mai multă lumină. ”Credința este începutul vieții”[3], iar ”încercările” vor fi umbrele cele mai negre… Iar când începi să-nțelegi câte ceva din viața oamenilor, ai senzația c-ai trăit câte puțin din viața fiecăruia, din încercările fiecăruia… De la unii iei lumina, de la alții întunericul… Lumina îți măsoară trăitul, întunericul îți cântărește supraviețuitul.

________________________________________________________________

[1] ”Lumină, mai multă lumină!” (germ.)
[2] J.W. Goethe – ”Maxime și reflecții” (Colecția ”Eseuri”- Ed. Univers), 1972
[3] Sf. Ignatie al Antiohiei