Mic tratat despre bărbatul borderline

***
Astăzi mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign…
(…)
Zăresc piscul muntelui-de-pietate
Și voi face
Din timp și lacrimi
Un evantai de stres-anxietate…
*
Știu că tot mai multe mistere
Or să mă caute
Nu mai am timp și lacrimi
Dat-am anilor franca-mea-durere…
(D&D- ”Dat-am anilor”)
(…)
M-a întrebat cineva, ieri, care este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat, ca să nu-mi pierd minţile? M-am blocat! N-am putut răspunde imediat: era să-mi pierd minţile! Era…
(…)
Acum?
(…)
Iată: zăresc trecând pe lângă mine maşina de la pompe funebre! Îmi revin și-s bine. Mult mai bine! Eu nu-s acolo…
(…)
Scriu, ca să nu uit: nu-mi voi pierde minţile, pentru c-am devenit bun prieten cu moartea! Moartea înţelege că un bun prieten n-o va trăi pe pământ. Ştie că-mi sunt un biet chiriaş în trup!
(…)
Ştiţi ce mai cred? Cred că, dacă aş primi toate durerile lumii, mi-ar fi mai uşor… Chiar şi toate vinile… S-ar anihila una pe alta… Dacă aveţi, trimiteţi-mi-le! M-aş simţi mult mai bine! Nu fiţi egoişti, trimiteţi! Orice şi oricâte… Le număr, le cântăresc, le îmbălsămez… alte „servicii”! Apoi, le las să se anihileze… Nici nu ştiţi ce distractiv este! De-abia m-am putut opri din râs… Ca să scriu… Ce? Aceasta… Ha! ha! ha! Reiau râsul… Începe anihilarea? Da! Aşa procedez… Râd!
(…)
Iau o pauză! Zâmbesc ușor. Tac. Gândesc! ”Cel care a primit toți trandafirii lumii, n-a dăruit niciunul!” Da! Nici nu râd, nici nu plâng… Mi-e mai ușor! Pot să merg la terapie.
(…)
Brusc, am un teribil sentiment al unei Singurătăți Abisale și al unor alunecări profunde, line, care îmi dau colosala senzație că Lumea s-a… stricat.
(…)
Mesajul meu nu se adresează roboților, nici altor produse fabricate în tactul liniei de montaj… E pentru cei care stau în chilia din care au alungat muntele de plictiseală… Celor care merg spre…
(…)
Spre terapie…
(…)
Pe uşa coridorului lung şi umed scrie „Cabinet de psihoterapie”. Trec prin „zonă”… O voce dogită (tutun şi votcă?): ”Să-mi spui, printr-o metaforă, ce este viaţa?” Deh! Şabloane… de manual! Dar răspunsul ar putea fi interesant. Încetini alunecarea pe coridor… „Viaţa mea a fost un dans după muzica pusă de alţii! Pe ăştia cu muzica n-am putut să-i aduc la cabinet!”
Pfui! Începui să merg mai drept decât șarpele beat… Paralizai! Crezusem că-s singurul DJ din lume capabil să-l detronez pe Armin van Buuren… În cabinet era unul ”mai talentat” decât mine!
(…)
Ieși el. Intrai…
(…)
-Doctore, mereu sunt deprimat. Indiferent de ce aş face, tot nu pot să scap de depresii. Mă poţi ajuta?
Doctorul mă privi atent şi-mi spuse:
-Vino, la fereastră!
Îl urmai la fereastră, iar doctorul continuă:
-Vezi cortul acela de acolo? Ei, acela este cortul unui circ vestit care tocmai a ajuns în oraş. Au multe numere interesante, în special cele ale unui clovn. Am auzit că acest clovn îi face pe toţi să râdă mult. Sunt sigur că el te va face să râzi şi o să te simţi bine şi, astfel, o să uiţi de depresia ta.
Mă întorsei şi murmurai:
-Doctore, eu sunt acel clovn!
(…)
Sfatul medicului: ”Data viitoare când ai de gând să-ţi arunci ţoalele, nu te dezbrăca!”
(…)
Începui să mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign. O nedumerire… Dacă mi-ar fi cunoscut şi celelalte cusururi, m-ar fi sfătuit mai mult?
(…)
Acum.
(…)
Îmi vine să scot peștii din ape, ca să nu se înece… Mi-e teamă.
(…)
Din teamă vine şi tăcerea ucigaşă… Ucide şi mă ucide. Numai când gândesc că la umbra marilor copaci iarba nu creşte şi că nu se poate face plajă, înnebunesc de groază…
(…)
Mă recompun…
(…)
Păi…
(…)
Nu mi-am promis o grădină cu trandafiri. N-am căutat dreptatea absolută…. N-am vrut să fiu mai nebun decât sunt… Am vrut doar liniște… Am vrut să mă recompun… Pentru aceasta am vrut libertate… Grădină de trandafiri am avut… Libertate? Nu! Cei care m-au învățat să fiu liber n-au fost niciodată liberi… M-au învățat prostii. Ca să mă recompun, trebuie să învăț să fiu altfel-liber… Libertatea este mai scumpă decât trandafirii lumii… Parcă miroase mai frumos…
(…)
“Hey! Teachers! Leave them kids alone!”
(…)
De ce?
(…)
Ca să-și trăiască nebunia neconsumată! Scuzaţi-mă! Nu e bine să fii sincer, când eşti nebun!
(…)
Totuși…
(…)
Nebunia este modalitatea mea de a gândi subtil. Eu am citit, ce vor scrie alții! Știu cum se poate câștiga o luptă care nu a început. Nu mă interesează măreția Universului, pentru că mă… cunosc. Eu am reușit să demonstrez că Oedip n-a fost tatăl fratelui său mai mic…
(…)

(…)
-Ai o privire interesantă! Privești ca Brâncuși la piatră!
-Mi-e sufletul nebun! Am așteptări! În realitate, privesc lumea, ca piatra pe Brâncuși!
(…)
Eine neue Richtung? Endlich… O nouă direcţie? În cele din urmă… Dau din mâini pe stradă, pentru că mă emoționează Lumea… Dagegen ist kein Kraut gewachsen! În schimb, nu există niciun leac! La naiba! Vorbesc în mai multe limbi. Deodată!
(…)
Sunt mai complex decât îmi imaginez. Cu frământări… (…) Vreau, dar nu-mi găsesc ”leacul”, când mi-s tulburat… Îmi trebuie perspective mai mari şi nu pot să-mi aleg înălţimea potrivită din care să mă privesc. Întreaga viaţă am fost netratat… Nu ştiu unde plec, când plec… Mă vreau doctor de suflet. Nu pot să-mi fiu doctor de suflet, dar merită să-ncerc. Nici alţii nu vor reuşi, dar merită să-ncerce. Cei care cred că reușesc sunt acei arhitecți care nu încetează să-și admire eșafodul construit…
(…)
Numai Dumnezeu poate! EL este singurul profesor care nu poate deveni elev… Eu pot deveni. Și tu. Să-L întrebăm! Ca să nu tragem concluzii suficiente din premise insuficiente…
(…)
Știi?
(…)
Privind un copac, te-ai întrebat cum a crescut el fără să-i spună cineva ”te iubesc”? Copacii cresc și fără iubirea oamenilor. Le este suficientă cea a lui Dumnezeu… Copacii au certitudini… Oamenii vor… Ei au doar… umor. Sunt înecați în beţia relativităţii a tot ce este omenesc și-n plăcerea stranie născută din certitudinea că nu există certitudine… Vorbe de la Kundera…. Și de la mine… Da! Suntem ființele triste care au umor…
(…)
Uite…
(…)
”Mă arde temperatura
De mi se vestejește… cultura!
Trosc-fleoșc!
Fleoșc-trosc!”
(D&D – ”Mi-s”)
(…)
Je veux écrire
Dans la langue de Shakespeare…
Toi, tes eyes, ton nose, tes lips adorables…
(…)
Dar..
(…)
Există raționamente care, atunci când cad, nu se mai ridică… Se târăsc pe fundamente (solide!) regăsite în răspunsuri… conștiente.
(…)
Și tot așa… Până…
” Mi s-a curbat crucea, Doamne!
După spate…
Îndreaptă-mi crucea, Doamne!
Lasă-mi spatele
Curb-etern spre Tine!”
(D&D – ”Curbare eternă”)
(…)
Caut sens.
(…)
Mda! Pe scara vieții, indiferent în ce sens merg (înot), cobor… Da! Știu… Viața este acel ”the curious case” prin care mărșăluiești cu ”mândrie și prejudecată”, imaginându-te pe ”la più bella strada del mondo”…
(…)
La naiba! Încep să vorbesc ca un terapeut… Păi, ce fac aici? Scriu sau mă… traumatizez?! Sunt stăpân (încă!) doar pe cuvintele pe care nu le-am grăit; dar sunt robul celor rostite… ”Totul ar fi borderline: revenirea miraculoasă, fără aparate, după sute de ani de amnezie, sau, la fel de bine, amnezia… întipăririlor înselor. Nevoia de Cuvânt e o negare a firescului.”
(…)
Știi? Renunț. Renunț la mine în favoarea mea… De aceea, astăzi, mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign.
***
Concluzie I.
Nu ajungem toţi un Hannibal Lecter sau dr. Samantha Waters… Observarea lumilor semenilor se poate face prin inacţiune fizică… Trebuie să fie făcut (doar) un mic sacrificiu neuronal (programat!)… Nu trebuie ”să credem” filmele care au ridicat gradul de conştientizare al unui criminal profiler la rangul de super-profesie… Separarea realităţii de ficţiune n-ar trebui să fie acţiune, ci inacţiune… Nespecializat, Hannibal Lecter ar fi fost… om bun. Pe Terra, refacerea vieţii se poate face prin anihilarea absolută a… sofisticatului. De restul se vor ocupa, apoi, organizatorii de evenimente şi laboratoarele de vise… Altfel, ne muşcă hibridul psiho-legal sub forma forensic-psychologists… Totul ar fi borderline. De mediu!
***
Concluzia a II-a.
Vorbesc/scriu ca o autoritate absolută, deși, de cele mai multe ori, sunt plagiator și limitat. Am citit o mulțime de cărți, informațiile le-am adunat și le-am pliat peste propria-mi personalitate, am o capacitate uluitoare de a reproduce informațiile pe care le-au citit sau auzit… Creez senzația că am o gândire sănătoasă și solidă. Totuși, sunt suficient de narcisist ca să-ți spun că nu confund simpatia cu empatia, dar, te rog, să nu confunzi nici tu papucii mei cu papucii tăi. Indiferent de ce număr porți, ai mei te strâng… Nu te poți pune în papucii mei! Ar trebui să fii un Guru, să vorbești/să scrii mai bine decât mine și să nu reușești să pui în practică ceea ce spui…
***
– Bărbate, tu, cel care ai citit până aici, îți place c-am ”încăput” în papucii tăi? După cum mă privești, pari mulțumit că n-ai ovare… Tu, niciodată n-o să te simți ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign… Doar că, te rog, să-mi mai răspunzi la o întrebare: n-ai ovare, dar sentimente ai?
***