Mic tratat despre simpatica prostie a bărbaților

***
Eu. Despre mine… Și despre mulți bărbați.
(…)
Prost am mai fost, dar nu mi-am dat seama… Acum îmi trăiesc prostia neconsumată. Sunt fericit, totuşi, pentru că sunt prost. Ori pentru că trăiesc. Nu-mi dau seama…
(…)
La început, mulţi mi-au zis că-s prost, acum nu prea mai are cine… Mi s-au alăturat, rând pe rând… Prostul este o fiinţă social-fericită. Scuzaţi-mă!
(…)
Nu e bine să fii sincer, când eşti prost! Totuşi, dacă eşti prost, egoist şi ai o sănătate de fier îndeplineşti cerinţele esenţiale ca să fii fericit, deşi, dacă prostia lipseşte, celelalte nu ar mai conta… Aşa zicea taica Flaubert.
(…)
Cine nu s-a lăsat niciodată cotropit de prostie, nu prea este pregătit pentru viaţă lungă. Domnul Glucksmann susţine că: “prostia suntem noi” şi ne dă îndemnul: ”Cunoaşte-l pe imbecilul din tine! Omul e singurul animal capabil să devină prost…”[1]
(…)
Recunosc că-s prost şi aş vrea să mor idiot, conştient fiind de singura mea valoare… Prostia mi-a ieșit învingătoare din toate contradicțiile… De parcă n-ar fi vrut să contrazică fenomenologia hegeliană…
(…)
Mai consecvent pe lumea asta decât prostul, nu există! Prostia n-are doctrină. Nu-i nici de dreapta, nici de stânga. Astfel, ”mă am bine” cu toți… Pot fi chiar politician. La nevoie, când înot, pot să neg existența apei… Mie chiar îmi vine ușor s-o fac!
(…)
”Primul prost, venit, poate să scrie; primul prost, venit, din doi, poate face critică literară.”[2] Eu fac ce vreau… Ca un adevărat produs al intelectualității… Păi, nu? La globalizarea prostiei au contribuit (din plin!) marii intelectuali… Nu-s prea mare, dar mă simt Ludovic al XIV-lea, când rostesc: prostul sunt eu!
(…)
Oricum, prostia este și modalitatea mea de a gândi subtil… E ceea ce mă face să râd și când nu trebuie, convins fiind că râsul… îngrașă. Și-s cam slab! Cred în îngrășarea fizică și rapidă a minții prin… râs. Pe oglinda din baia mea mi-am scris: “Râsul este un afect care provine din transformarea bruscă a unei așteptări încordate în… nimic”.[3]
(…)
De când sunt prost, sunt mai sensibil. Mă impresionează toate… nimicurile, iar viața-i sumă de nimicuri ordonate logic de… deștepți. Cum deștepții sunt cam seci, analiza frumuseții nimicurilor revine proștilor. Adică mie! Deja, mă preocupă, tot mai mult, estetica prostiei. Oricum, lumea-lume a devenit preocuparea proștilor. Și ”lumea nu este justificabilă decât ca fenomen estetic…”[4] Iar prostul naște idei fără travaliu… Eu n-am nevoie de forceps ca să las filosofia cu buza umflată. Sunt convins că frumosul natural este frumosul… industrial. Pot să pun estetica în ecuații fără… necunoscute. Și mai cred că prostia va salva lumea, devenind din ce în ce mai… frumoasă și omniprezentă. Altfel, lumea va pieri prin… deșteptăciune. Nu-i nevoie de supra-om, ci de… supra-prost!
(…)
Genealogia moralei se va sfârși prin decesul iminent, iar eu voi defini spița neamului ca genealogie a… prostiei.
(…)
Ei, și?
(…)
Proștii trăiesc mai mult din deprinderi (obiceiuri). Nu insista să-i faci mai buni, mai spirituali, că se supără pe tine! Parcă ai vrea să le consumi prostia… Simpatici, nu?
(…)
Prostia? Of! Draga de ea… Să văd ce știu… Sau ce trebuie…
(…)
Prostiei îi place să se ascundă, dar rațiunea omenească trebuie s-o descopere… Ar trebui ”prinsă” și vindecată… Se pare că nu se prea mai poate face nimic…
(…)
Să analizăm câteva realități devenite axiome… Axiome simpatice.
(…)
”Proștii nu se vindecă de prostie.” ”Moartea nu iartă pe nimeni.” Axiome. Ceva de genul: „dacă A(n) e o succesiune descrescândă de evenimente, n tinzând spre infinit, intersecția evenimentelor din A(n) tinde spre 0, deci lim P(A(n))=0”[5]… Nu-i roata inventată aici!
(…)
Ignorăm proștii? Răspunsul afirmativ ar putea fi o soluție… de viață bună. Dar, nu știu dacă știm să răspundem… Oricum, numărul proștilor e în creștere. Nu degeaba se zice: ”Mama proștilor e mereu gravidă!” Păi, dacă-i așa, corb la corb nu-și scoate ochii! Și…
(…)
De vindecarea prostiei, ar fi bine să nu mai vorbesc…
(…)
Cum rămâne cu moartea? Păi, se spune că „dragostea i-e morții îngropăciune”… Cum stăm cu dragostea? Hm! Sincer? Dezastru! Deci ținem morțiș să nu îngropăm moartea… și ea nu ne uită!
(…)
Uf! Proștii nu se vindecă de prostie. Moartea nu iartă pe nimeni. Q.E.D.!
(…)
Văzând cum stă treaba cu prostia și cu moartea, putem spune că axioma lui Kolmogorov devine, probabil (!), o… bagatelă. Doar v-am spus: nu-i roata inventată aici!
(…)
Se mai poate face, ceva?
(…)
Cred că da! Doar suntem urmașii lui nenea Iancu… De prostie putem face… haz de necaz.
Putem emite o teoremă…
(…)
Teoremă: ”Proști suntem toți bărbații: imbecili sunt numai unii!”
(…)
Nu ne trebuie demonstrație, din cauza primei părți a enunțului: ”Proști suntem toți bărbații…” Iar pe imbecili nu-i interesează nici părerea lor…
(…)
Desigur, mulți dintre noi, bărbații, putem recunoaște că suntem proști… Puțini vor crede că sunt înțelepți… Numărul acesta este un infinit mic și poate fi neglijat pentru demonstrație… Chiar dacă aceștia (înțelepții) au dreptate în crezul lor, îi rugăm să nu uite că noi, proștii, le arătăm ce pot face, iar imbecilii le arată ce trebuie să facă…
(…)
Așa că…
(…)
Proștii există ca necesitate. Chiar și imbecilii. Deci teorema este adevărată.
***
Concluzie.
Chiar dacă prostiei îi place să se ascundă, rațiunea omenească a descoperit-o… Tratarea ei naște întrebarea firească: ”cui prodest?”/”cui folosește?” Ar fi și un răspuns: ”cui bono!”/ ”cui îi este avantajos!” Aici e toată necesitatea… Și simpatia.
***
Părere.
Când a spus că ar trebui dărâmată Cartagina (”Ceterum censeo Carthaginem esse delendam”/ ”Și totuși, consider că trebuie sa distrugem Cartagina”), Cato cel Bătrân a spus o mare prostie… Deci și înțelepții spun prostii. Deci teorema este și mai adevărată… Chiar dacă sunt imbecili care n-o înțeleg… Sau, tocmai de aceea!
***
Sfat.
”În politică, prostia nu e un handicap!” (Napoleon Bonaparte)
***
Final.
Am adus moartea în discuție și am uitat de ea… Toți murim. Toți bărbații. Femeile nu intră în discușie. Ele nasc. De multe ori nasc… bărbați proști (o fi pleonasm?).
Acum, îmi veni o idee care cam contrazice ce spusei mai devreme… Cred că, ar fi mai bine, să nu murim proști! Noi, bărbații! Parafrazându-l pe Țuțea, cred că până la 30 de ani poți să fii prost, dar, dacă după aceea nu te schimbi, ești idiot! Eu, despre mine, pot să spun că am împlinit 30 de ani… Mai văd eu ce… Până atunci, îmi urez un simpatic ”La mulți ani!”
***
___________________________________________________________________
[1] Andre Glucksmann – ”Prostia” (1985)
[2] Rudyard Kipling – ”Amintiri” (1937)
[3] Immanuel Kant – ”Critica puterii de judecare”
[4] Friedrich Nietzsche
[5] Andrei Nikolaevici Kolmogorov – ”Grundbegriffe der Wahrscheinlichkeitsrechnung”/
”Conceptele de bază ale calculului probabilității”
________________