Mic tratat despre ziceri dure

***
1. Oamenii nu-și unesc energiile, pentru ca Soarele să nu se simtă inutil.
2. Cea mai fină ironie este aceea care mușcă mărul lui Adam.
3. Știu totul despre femeile care s-au aruncat de la etajul zece. De acolo s-a aruncat mama…
4. E greu să fii asasin profesionist. Trebuie să știi cum funcționează lumea.
5. Paradox: deși păcatul este definit ca „lipsă de iubire”, mulți păcătoși iubesc.
6. Dintre toate ale mele, cel mai viteaz mi-e fundul. După câte șuturi a luat, n-a vărsat o lacrimă…
7. Nu-i adevărat că relația dintre doi oameni e atât de bună pe cât vor ei să fie… Nu-i mai bună decât ei!
8. Oamenii când mor, stârnesc regrete. Nimeni nu stârnește zâmbete.
9. Corpul uman nu-i un ecosistem în sine, e un ecosistem în mine, în tine …
10. Zilnic, mă rog de bacterii: ”Așteptați-mă, până evoluez!”
11. Dacă Iuda a fost personaj negativ, noi toți suntem așa.
12. A fi beat este un rol greu de jucat. Cei mai mulți nu stârnesc râsul, se fac de râs…
13. Mulți mimează inteligența. Chiar sunt buni.
14. Creaturile trebuie iertate. Din cauză de Creator.
15. Dacă ai privirea de piatră, sare la tine lumea cu dalta.
16. Când reușești să ieși din canalul canalizării, cel mai mult îți place sigla de pe capacul căminului.
17. Dacă vrei să lași urme pe drumul bătătorit, mergi pe vârfuri sau pe călcâie!
18. Eul bâzâie, când e sufocat de ne-răspuns.
19. Cu mintea împotriva ta, cazi în al fricii abis.
20. Dacă îi dai conștiinței numele lui Dumnezeu, vrei să scrii istorie.
21. De când nu mai văd, am certitudini absolute.
22. Când ți se face cu ciobul, finalitatea nu poate fi evitată: oala-i spartă!
23. Ai pistol? Nu-l folosi pentru ultima dată!
24. Adevărul are un singur nivel. Până la el, cățăratul e greu.
25. Unii sunt extrem de fricoși. Le cade părul când vorbesc de foarfecă!
26. Teoremă: ”Nimeni nu- i mai prost decât el însuși.”
27. Nu trăiești suficient timp, ca să te gândești la ceea ce-ți lipsește.
28. Dacă vrei să te asculte cineva, taci!
29. Clipa este unitatea de măsură a sinelui, tot așa cum deșertăciunea este a sufletului.
30. Nu știi ce-ai învățat, ci ce-ai simțit.
31. Problemele nu cer răspunsuri. Cer probleme.
32. Să-ti fie frică, de ce poți să faci!
33. Dacă nu riști, nu riști.
34. Numai după ce înveți să vorbești cum trebuie, vei ști să taci cât trebuie.
35. Oamenii nu ajung în Rai. Pleacă din Rai!
36. Au iubit, au trădat, au uitat. Așa se conjugă ”a trăi”.
37. La Dumnezeu poți ajunge și fără busolă. EL este.
***

Mic tratat despre rezonanța altruistă

***
Te uiţi la un film în care eroul principal dă dovadă de un altruism deosebit. Te impresionează până la lacrimi. Plângi.
(…)
Într-o celulă a puşcăriei, un infractor vede acelaşi film. Plânge-n hohote…
(…)
Şi tu şi el aveţi suflet. ”Utilizarea” sufletului în timpul vieţii se face diferit. Tu eşti bun-bun-rău, el este rău-rău-bun. Partea de “bun” este altruistă, dar voi nu veţi fi în rezonanţă. Partea de ”bun” plânge… Armonicele voastre nu se vor suprapune. Pentru a rezona, oamenii ar trebui să fie buni-buni-buni. Toţi! Situaţia de răi-răi-răi este o ipoteză de lucru, prin reducere la absurd…
(…)
Rezonanţa altruistă este soluţia salvatoare! Dar, procesul de rearmonizare este dificil, aproape imposibil… Totuși, dacă vom face -cu toții- lucrurile bune de care suntem capabili, vom intra în armonie.
(…)
”Bun-Bun! Bun-Bun!”
(…)
Este rezonanța sufletului. Frecvența ei nu-i altceva decât iubire… Rezonanța altruistă e transfigurare și împrietenire cu Universul. Marea Iubire…
(…)
Nu uita: bun-bun!
(…)
Pentru a trăi Marea Iubire, încetul cu încetul, intră în rezonanța: ”Bun-Bun! Bun-Bun!”
***

Mic tratat despre greșeli

Am făcut atâtea greșeli în viață, încât am ajuns să mă iubesc.

(…)

Da! Mă iubesc pentru că mi-s exemplu: nu-mi acuz greşelile! Le acuză alții… Cred că lor le sunt utile, dacă înțeleg… Oricum,  le las o avere impresionantă! Doar că, atunci când mă acuză, mă înghesuie-n mine de nu-mi mai lasă pocăința spre spovedanie.

(…)

Uf! Este un necaz aici… Sunt cam greu de înlocuit. Pentru a mă înlocui, mulţi ar trebui ca să greşească… mult. Deși, într-un anume fel, le-o doresc! „Ceea ce necesitatea impune, oamenii sunt nevoiţi să suporte. Degeaba încerci să te împotriveşti vântului şi mareei”.[1] Dar, cum cele mai izbutite piese ale Shakespeare sunt lipsite de facilitate, adică sunt ceva mai mult decât ar trebui să fie, eu am înțeles că unele greșeli dau farmec vieții… Mai ales când faci greșeli aproape-unice pe care nici nu poți să le eviți. Important este șă conștientizezi că greșeala aproape-unică, deși stârnește, în egală măsură, aversiune și admirație, e bine să rămână… unică.

(…)

De ce sunt greu de înlocuit? Pentru că-s aproape-unic: mi-am transformat greșelile aproape-unice în virtuți, prin nerepetare! De ce am ajuns să mă iubesc? Pentru că, sacrificând greșelilor o parte din fericirea mea, mi-am egalizat intelectul cu voința. Am devenit calul care a reușit să-și înghită zăbala… Cine va putea așa, mă va putea înlocui. Să aibă grijă, totuși, că Raiul nu se cerșește!

____________________________________________________________________

[1] Asta-i de la domnul Shakespeare!

Mic tratat despre teribila nostalgie a trăitului

Oare, de ce, acolo unde este mai multă lumină, umbra este mai neagră?

(…)

Mă înfiorai, când începui să-nțeleg cum ar putea fi o umbră fără lumină… Întuneric! Întunericul pândeşte lumina, cu o dorință nimicitoare… Atenuarea-i un ecou: Fiaaat Luuux!

(…)

Unde-i mai multă lumină ?

(…)

Ştiu că dorinţa de sfârşit a lui von Goethe a fost: ”Licht, mehr Licht![1]” Îi trebuia mai multă lumină, pentru a-şi scrie testamentul? Nu. Voia să mai trăiască… Văzuse umbrele cele mai negre și-l apucase teribila nostalgie a trăitului .
(…)
”Mehr Licht” este ”Lumina-Lumii”, iar Goethe avea nevoie de ”Lumina-Lumii”. Știa cine-i ”Lumina-Lumii” și că ”nădejdea e al doilea suflet al nefericitului”[2]…

(…)

Unde-i credință, e mai multă lumină. ”Credința este începutul vieții”[3], iar ”încercările” vor fi umbrele cele mai negre… Iar când începi să-nțelegi câte ceva din viața oamenilor, ai senzația c-ai trăit câte puțin din viața fiecăruia, din încercările fiecăruia… De la unii iei lumina, de la alții întunericul… Lumina îți măsoară trăitul, întunericul îți cântărește supraviețuitul.

________________________________________________________________

[1] ”Lumină, mai multă lumină!” (germ.)
[2] J.W. Goethe – ”Maxime și reflecții” (Colecția ”Eseuri”- Ed. Univers), 1972
[3] Sf. Ignatie al Antiohiei

Mic tratat despre depozitul emoțiilor

1

***
Gâtul? Da! La câte au trecut prin el, e partea cea mai răbdătoare a omului… Gâtul, nu natura, constituie piatra de încercare a dialecticii!
(…)
Sinonime pentru gât: grumaz, junghetură, guşă, gâtlan, duşcă, bucea, burlui etc.
(…)
Cea mai de preţ parte a anatomiei corpului uman este… gâtul. El susţine capul în tranziţia (uf!) lui spre trup (cu legătură directă la picioare)… Ar trebui să spunem: unde nu-i gât, vai de picioare!
(…)
Gâtul este depozitul emoțiilor…
(…)
Este colaboratorul creierului și al inimii la… ”înghițit”.
(…)
Cu el luăm atitudine, atunci când facem gât sau când cineva ne stă-n gât… Din gât afirmi, infirmi etc. Când ameninți pe cineva, îi spui: îţi iau gâtul! sau îi zici ceva despre gâtul mă-sii…
(…)
Dar… Cei care ”fac prea mult gât” cad în păcatul de a disprețui totul…
(…)

Gâtul este supus ghilotinei. Tot de el se agăţă funia. Pe gât se ia otrava… Pietroiul de gât se agaţă… Justiţie când vrem să facem, dăm în gât pe cineva! Te binedispui când dai pe gât ceva.(For some reason, when she pays attention u you feel like you light up./ Cumva, când îți dă ea atenție simți că te binedispui.) Emoţiile mari te gâtuiesc. Are proprietăţi cameleonice: când este roşu, când nu e…
(…)
El este barometrul frumuseţii şi al tinereţii (timpul vindecă orice, însă nu e un bun chirurg plastician!). Este vameşul la tot ce intră şi ce iese pe gură. De când e lumea-lume se vorbeşte despre el: „La auzul vocii tunătoare a Domnului, Adam s-a speriat şi mărul i s-a oprit în gât.”
(…)
Este reperul principal pentru cei care vor să facă mişcări surprinzătoare: i-a sărit la gât! De la gât porneşte decolteul (unde se opreşte?)… La un eşec, e posibil să ne fi rupt gâtul… Când ne ocupă cineva ţara înseamnă că ne-a pus cizma pe gât… Bijuteriile de preţ se pun la gât. Când vrem ca să nu-i tihnească cuiva masa, spunem: să-ți stea-n gât! Face politică gâtul, mai ales când opoziţia sare la gâtul guvernului! Când ne place o persoană, lungim gâtul după ea…

(…)

Ce am învăţat despre gât? Cam aşa: ”Este segmentul care leagă capul de trunchi. Anatomic, este format din două segmente: cervical anterior (gâtul propriu-zis sau collumul) care adăposteşte laringele, traheea, esofagul, tiroida, osul hioid, artera carotidă, vena jugulară) şi cervical posterior care cuprinde muşchi, oase, articulaţii (coloana cervicală, măduva spinării cervicală).” Na! Să mai spuneţi că gâtul nu este cea mai importantă parte a corpului! Este viaţa însăşi!

(…)

De el depinde armonia în familie. Nu?! Ce, nu ştiaţi că bărbatul este capul, iar femeia este gâtul?! După cum se ştie, el (gâtul!) poate întoarce capul când şi în ce direcţie vrea! Gâtul ne este busolă!
(…)
Nicio persoană nu-i o ființă atât de abstractă încât să-și certe gâtul…1
(…)
Libertate nu-i, când ceva/cineva îți stă-n gât…
***
Concluzie.
Gâtul este depozitul nostru de noduri … Ce ”nu trece” prin gât, nu va fi pentru noi… Tot ce-am scris, am scris gâtuit de emoție…
***
Sfat pentru toți.
Nu-i bine, să ai gât de sticlă! De ce-ar ști alții, ce-ți trece pe-acolo?
***
Sfat pentru plăsmuitori.
”Prends l’éloquence et tords-lui son cou!” / ”Înhață elocința și sucește-i gâtul!” (Paul VERLAINE – ”Art poétique”)
***
Constatare.
Gâtul potrivit, la omul potrivit!
***
Altă constatare.
La întrebarea: ”Ce-o să zică lumea?” se răspunde (tot mai des): ”O să facă gât!”
***
Articol din ziar.
”Crimă în harem: I-a tăiat SOŢIA gâtul?” (www.evz.ro, vineri, 19 decembrie 2014)
***
Etc.
***

Mic tratat despre bărbatul borderline

***
Astăzi mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign…
(…)
Zăresc piscul muntelui-de-pietate
Și voi face
Din timp și lacrimi
Un evantai de stres-anxietate…
*
Știu că tot mai multe mistere
Or să mă caute
Nu mai am timp și lacrimi
Dat-am anilor franca-mea-durere…
(D&D- ”Dat-am anilor”)
(…)
M-a întrebat cineva, ieri, care este lucrul cel mai important pe care l-am învăţat, ca să nu-mi pierd minţile? M-am blocat! N-am putut răspunde imediat: era să-mi pierd minţile! Era…
(…)
Acum?
(…)
Iată: zăresc trecând pe lângă mine maşina de la pompe funebre! Îmi revin și-s bine. Mult mai bine! Eu nu-s acolo…
(…)
Scriu, ca să nu uit: nu-mi voi pierde minţile, pentru c-am devenit bun prieten cu moartea! Moartea înţelege că un bun prieten n-o va trăi pe pământ. Ştie că-mi sunt un biet chiriaş în trup!
(…)
Ştiţi ce mai cred? Cred că, dacă aş primi toate durerile lumii, mi-ar fi mai uşor… Chiar şi toate vinile… S-ar anihila una pe alta… Dacă aveţi, trimiteţi-mi-le! M-aş simţi mult mai bine! Nu fiţi egoişti, trimiteţi! Orice şi oricâte… Le număr, le cântăresc, le îmbălsămez… alte „servicii”! Apoi, le las să se anihileze… Nici nu ştiţi ce distractiv este! De-abia m-am putut opri din râs… Ca să scriu… Ce? Aceasta… Ha! ha! ha! Reiau râsul… Începe anihilarea? Da! Aşa procedez… Râd!
(…)
Iau o pauză! Zâmbesc ușor. Tac. Gândesc! ”Cel care a primit toți trandafirii lumii, n-a dăruit niciunul!” Da! Nici nu râd, nici nu plâng… Mi-e mai ușor! Pot să merg la terapie.
(…)
Brusc, am un teribil sentiment al unei Singurătăți Abisale și al unor alunecări profunde, line, care îmi dau colosala senzație că Lumea s-a… stricat.
(…)
Mesajul meu nu se adresează roboților, nici altor produse fabricate în tactul liniei de montaj… E pentru cei care stau în chilia din care au alungat muntele de plictiseală… Celor care merg spre…
(…)
Spre terapie…
(…)
Pe uşa coridorului lung şi umed scrie „Cabinet de psihoterapie”. Trec prin „zonă”… O voce dogită (tutun şi votcă?): ”Să-mi spui, printr-o metaforă, ce este viaţa?” Deh! Şabloane… de manual! Dar răspunsul ar putea fi interesant. Încetini alunecarea pe coridor… „Viaţa mea a fost un dans după muzica pusă de alţii! Pe ăştia cu muzica n-am putut să-i aduc la cabinet!”
Pfui! Începui să merg mai drept decât șarpele beat… Paralizai! Crezusem că-s singurul DJ din lume capabil să-l detronez pe Armin van Buuren… În cabinet era unul ”mai talentat” decât mine!
(…)
Ieși el. Intrai…
(…)
-Doctore, mereu sunt deprimat. Indiferent de ce aş face, tot nu pot să scap de depresii. Mă poţi ajuta?
Doctorul mă privi atent şi-mi spuse:
-Vino, la fereastră!
Îl urmai la fereastră, iar doctorul continuă:
-Vezi cortul acela de acolo? Ei, acela este cortul unui circ vestit care tocmai a ajuns în oraş. Au multe numere interesante, în special cele ale unui clovn. Am auzit că acest clovn îi face pe toţi să râdă mult. Sunt sigur că el te va face să râzi şi o să te simţi bine şi, astfel, o să uiţi de depresia ta.
Mă întorsei şi murmurai:
-Doctore, eu sunt acel clovn!
(…)
Sfatul medicului: ”Data viitoare când ai de gând să-ţi arunci ţoalele, nu te dezbrăca!”
(…)
Începui să mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign. O nedumerire… Dacă mi-ar fi cunoscut şi celelalte cusururi, m-ar fi sfătuit mai mult?
(…)
Acum.
(…)
Îmi vine să scot peștii din ape, ca să nu se înece… Mi-e teamă.
(…)
Din teamă vine şi tăcerea ucigaşă… Ucide şi mă ucide. Numai când gândesc că la umbra marilor copaci iarba nu creşte şi că nu se poate face plajă, înnebunesc de groază…
(…)
Mă recompun…
(…)
Păi…
(…)
Nu mi-am promis o grădină cu trandafiri. N-am căutat dreptatea absolută…. N-am vrut să fiu mai nebun decât sunt… Am vrut doar liniște… Am vrut să mă recompun… Pentru aceasta am vrut libertate… Grădină de trandafiri am avut… Libertate? Nu! Cei care m-au învățat să fiu liber n-au fost niciodată liberi… M-au învățat prostii. Ca să mă recompun, trebuie să învăț să fiu altfel-liber… Libertatea este mai scumpă decât trandafirii lumii… Parcă miroase mai frumos…
(…)
“Hey! Teachers! Leave them kids alone!”
(…)
De ce?
(…)
Ca să-și trăiască nebunia neconsumată! Scuzaţi-mă! Nu e bine să fii sincer, când eşti nebun!
(…)
Totuși…
(…)
Nebunia este modalitatea mea de a gândi subtil. Eu am citit, ce vor scrie alții! Știu cum se poate câștiga o luptă care nu a început. Nu mă interesează măreția Universului, pentru că mă… cunosc. Eu am reușit să demonstrez că Oedip n-a fost tatăl fratelui său mai mic…
(…)

(…)
-Ai o privire interesantă! Privești ca Brâncuși la piatră!
-Mi-e sufletul nebun! Am așteptări! În realitate, privesc lumea, ca piatra pe Brâncuși!
(…)
Eine neue Richtung? Endlich… O nouă direcţie? În cele din urmă… Dau din mâini pe stradă, pentru că mă emoționează Lumea… Dagegen ist kein Kraut gewachsen! În schimb, nu există niciun leac! La naiba! Vorbesc în mai multe limbi. Deodată!
(…)
Sunt mai complex decât îmi imaginez. Cu frământări… (…) Vreau, dar nu-mi găsesc ”leacul”, când mi-s tulburat… Îmi trebuie perspective mai mari şi nu pot să-mi aleg înălţimea potrivită din care să mă privesc. Întreaga viaţă am fost netratat… Nu ştiu unde plec, când plec… Mă vreau doctor de suflet. Nu pot să-mi fiu doctor de suflet, dar merită să-ncerc. Nici alţii nu vor reuşi, dar merită să-ncerce. Cei care cred că reușesc sunt acei arhitecți care nu încetează să-și admire eșafodul construit…
(…)
Numai Dumnezeu poate! EL este singurul profesor care nu poate deveni elev… Eu pot deveni. Și tu. Să-L întrebăm! Ca să nu tragem concluzii suficiente din premise insuficiente…
(…)
Știi?
(…)
Privind un copac, te-ai întrebat cum a crescut el fără să-i spună cineva ”te iubesc”? Copacii cresc și fără iubirea oamenilor. Le este suficientă cea a lui Dumnezeu… Copacii au certitudini… Oamenii vor… Ei au doar… umor. Sunt înecați în beţia relativităţii a tot ce este omenesc și-n plăcerea stranie născută din certitudinea că nu există certitudine… Vorbe de la Kundera…. Și de la mine… Da! Suntem ființele triste care au umor…
(…)
Uite…
(…)
”Mă arde temperatura
De mi se vestejește… cultura!
Trosc-fleoșc!
Fleoșc-trosc!”
(D&D – ”Mi-s”)
(…)
Je veux écrire
Dans la langue de Shakespeare…
Toi, tes eyes, ton nose, tes lips adorables…
(…)
Dar..
(…)
Există raționamente care, atunci când cad, nu se mai ridică… Se târăsc pe fundamente (solide!) regăsite în răspunsuri… conștiente.
(…)
Și tot așa… Până…
” Mi s-a curbat crucea, Doamne!
După spate…
Îndreaptă-mi crucea, Doamne!
Lasă-mi spatele
Curb-etern spre Tine!”
(D&D – ”Curbare eternă”)
(…)
Caut sens.
(…)
Mda! Pe scara vieții, indiferent în ce sens merg (înot), cobor… Da! Știu… Viața este acel ”the curious case” prin care mărșăluiești cu ”mândrie și prejudecată”, imaginându-te pe ”la più bella strada del mondo”…
(…)
La naiba! Încep să vorbesc ca un terapeut… Păi, ce fac aici? Scriu sau mă… traumatizez?! Sunt stăpân (încă!) doar pe cuvintele pe care nu le-am grăit; dar sunt robul celor rostite… ”Totul ar fi borderline: revenirea miraculoasă, fără aparate, după sute de ani de amnezie, sau, la fel de bine, amnezia… întipăririlor înselor. Nevoia de Cuvânt e o negare a firescului.”
(…)
Știi? Renunț. Renunț la mine în favoarea mea… De aceea, astăzi, mă simt ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign.
***
Concluzie I.
Nu ajungem toţi un Hannibal Lecter sau dr. Samantha Waters… Observarea lumilor semenilor se poate face prin inacţiune fizică… Trebuie să fie făcut (doar) un mic sacrificiu neuronal (programat!)… Nu trebuie ”să credem” filmele care au ridicat gradul de conştientizare al unui criminal profiler la rangul de super-profesie… Separarea realităţii de ficţiune n-ar trebui să fie acţiune, ci inacţiune… Nespecializat, Hannibal Lecter ar fi fost… om bun. Pe Terra, refacerea vieţii se poate face prin anihilarea absolută a… sofisticatului. De restul se vor ocupa, apoi, organizatorii de evenimente şi laboratoarele de vise… Altfel, ne muşcă hibridul psiho-legal sub forma forensic-psychologists… Totul ar fi borderline. De mediu!
***
Concluzia a II-a.
Vorbesc/scriu ca o autoritate absolută, deși, de cele mai multe ori, sunt plagiator și limitat. Am citit o mulțime de cărți, informațiile le-am adunat și le-am pliat peste propria-mi personalitate, am o capacitate uluitoare de a reproduce informațiile pe care le-au citit sau auzit… Creez senzația că am o gândire sănătoasă și solidă. Totuși, sunt suficient de narcisist ca să-ți spun că nu confund simpatia cu empatia, dar, te rog, să nu confunzi nici tu papucii mei cu papucii tăi. Indiferent de ce număr porți, ai mei te strâng… Nu te poți pune în papucii mei! Ar trebui să fii un Guru, să vorbești/să scrii mai bine decât mine și să nu reușești să pui în practică ceea ce spui…
***
– Bărbate, tu, cel care ai citit până aici, îți place c-am ”încăput” în papucii tăi? După cum mă privești, pari mulțumit că n-ai ovare… Tu, niciodată n-o să te simți ca o tumoră epitelială borderline de ovar: nici cert benign, nici franc malign… Doar că, te rog, să-mi mai răspunzi la o întrebare: n-ai ovare, dar sentimente ai?
***

Mic tratat despre un răspuns unic

***
Lăsate de Dumnezeu, lucrurile și ființele sunt frumoase…
(…)
Așa credem, dar nu toate sunt lăsate de Dumnezeu.
(…)
Armele și clonarea umană nu ne sunt lăsate de Dumnezeu. Și multe altele! Le creăm și… ni le lăsăm. Apoi, le apreciem! Este începutul îmbolnăvirii sufletului, cu o continuare către sfârșitul lui… Începem să apreciem calitatea amortizorului și incrustațiile patului armei care ne ucide cel mai bun prieten. Deschidem drum nebuniei.
(…)
Apocalipsa începe când înțelepții vor păși pe acest drum și când ceilalți nu vor mai putea plânge. Iar Apocalipsa este unică, pentru că nu există un ecumenism al apocalipselor…
(…)
Și tu, omule, ești unic! La botezul tău, slujitorul Domnului te-a întrebat: ”Te lepezi de satana? și de toate lucrurile lui? și de toți slujitorii lui? și de toată slujirea lui? și de toată trufia lui?
(…)
Atunci, pentru tine, a răspuns nașul… Acum, tu ce răspunzi? Ai un răpuns unic?
***
Să nu uităm!
1.Lăsate de Dumnezeu, lucrurile și ființele sunt frumoase…
2.”Virtutea nu este ereditară.” (Thomas Paine)
***

Mic tratat despre poezie

Poezia-i  melancolie-distanță între poeți

Sculptură de corb, în leșul lui, printre scaieți…

Sperietoarea ciorilor, la capăt de loc

Cu pietre, paie și foc…

 

E viață și himeric-antrenament

Bătălie fără muniție în armament…

Trăire dură, în suflet sensibil

Mașină cu sânge drept combustibil…

 

(…)

Așa-i  poezia, cum spui tu, maestre

Un foc-de-paie stins cu pietre…

Mic tratat despre cui

***
Se spune că pentru un cui pierzi o potcoavă. Uneori, calul… Apoi, carul… Dar, tragedie-i când n-ai cui unde să-ți pui căciula. E musai ca să fii atent unde îți pui căciula, pentru că doar cuiul pe cui se scoate, nu căciula pe căciulă! Cu toții știm că, pentru a-ți face casă, cumperi cuie… Astfel, cuiul este important. Cel mai important! (Mai ales când n-ai cui să dai telefon…)
(…)
Hai, hai! Nu te-ntrista! Folosim limbajul că să comunicăm, nu pentru a bate cuie… Ce, ți-ai pierdut simțul umorului?! Cui folosește să fim mohorâți? La naiba! Cui îi pasă să privească flori de morcovi pădureţi, când au înflorit cireşii? Ha? Cui?
(…)
Ah, cuiva!
(…)
Celui care crede altceva… ”Ba cât despre fata lui Papură-împărat, pune-ți pofta în cui!” [Vasile Alecsandri – ”Sânziana și Pepelea”]
(…)
E clar cui… Deși…
(…)
Omul refuză orice formă de idealism care ar vrea un discurs despre insignifiantul cui, pe motiv că nu-i ”cea mai pură formă” de pe Pământ… Mda! Adică, sărmanul cui nu-i demn de gândirea omului, de parcă acest cui ar divorța filosofia de artă!
(…)
Cred că oamenii mai complicați se tem să-și pună problema existenței cuiului, pentru că ar trebui să găsească cuiului un stil…”Cui pe cui se scoate!” Am spus-o mai devreme și așa a constatat omul mai simplu. Astfel, omul simplu îi alocă cuiului un stil. Nu-l interesează dacă-i lucru, ființă, întrebare a cazului dativ etc. Este, totuși, un stil complicat, pentru că nu-i simplu ca să scoți un cui cu alt cui…
(…)
Dar, fără a divorța filosofia de artă, badea Ion Românul a găsit soluția simplificării scoaterii cuiului:
”Badea Ion, ca altul nu-i,
Bea pălincă şi socoate:
La pahar îi zice cui
Că doar cui pe cui se scoate.” [”Epigramă” de Petru Miloş]
(…)
Iar italienii au simplificat și mai mult metoda de-a scoate cuie: ”orice hohot de râs scoate un cui de la coșciug!” [”Ogni volta che uno ride, leva un chiodo alla bara.” (Proverbio toscano)]
(…)
”Cuiul” este pentru oamenii pe care, în mod obișnuit, îi considerăm normali. Apopos, ați văzut, vreodată, un nebun bătând cuie? Că nebun cu cucuie ați tot văzut… De altfel, într-o societate nebună, mișună toate viciile, nu toate cuiele…
(…)
Of!
(…)
Deseori, cuiul este singurul sprijin al nenorociților… (Am cui să dau telefon!)
(…)
Greșelile trecutului, cui i-au fost de folos?
(…)
Momentul cel mai bun pentru eliminarea unei emoții ”negative” este cel în care te-ai hotărât să n-o bați în cuie…
(…)
Dacă vrei cu adevărat să faci progrese în viață, învață să scoți… cuie. Scosul cuielor e un capitol întreg al cursului ”Despre bucurie”.
(…)
Dacă ești actor… Esențialul cui… ”Cu timpul am descoperit cum te poţi apropia de un rol, cum îl citeşti foarte bine de mai multe ori, vezi cine este el în economia piesei, pe cine iubeşte din piesă dintre partenerii lui, pe cine urăşte, cui arată că-l iubeşte, cui nu-i arată că-l iubeşte dar îl iubeşte totuşi, mă rog, sunt o mulţime de lucruri care construiesc un personaj şi trebuie să te ocupi de ele.”(Victor Rebengiuc)
(…)
Doar destinul ți-e bătut în cuie…
(…)
Ar mai fi câteva metode de-a face din cui orice, dar le las pe altă dată… Sper că n-o să mă-ntrebi: ”Cui prodest?” [”Cui folosește?” (lat.)] S-ar putea să-ți răspund: ”Cui bono!” [”Cui îi este avantajos!” (lat.)]
***
Nedumerire.
Cum se scoate, totuși, ultimul cui?
*
Constatare de viață.
Când ești singur și trist, cui îi pasă oare? Țelul unui cui este să ruginească lângă alt cui…
*
Observație.
”Cui pe cui se scoate” nu se folosește în lupta contra patimilor… Patima nu se scoate cu patimă: ar însemna să condamni o prostituată la… locul de muncă!
*
Sfat.
Când nu poți să bați sau să scoți un cui, anunță-ți familia, colegii și roagă-i să te sprijine! O să vezi cui îi place să dea un ajutor. Un test util.
*
Concluzie.
A bate sau a scoate cuie este o activitate de transformare… umană. În bine sau în rău. Poți să constați că scoaterea unui cui este treaba altui cui….
***

Mic tratat despre gândirea nepatologică

***
Norii sunt ca oamenii: mohorâți sau nu, înălțători sau nu, plouați sau nu, luați de vânt sau nu… Dacă s-ar uita mai atent la cer, fiecare om ar ști că are un nor care-l așteaptă… Cerul este ”sala de așteptare” a norului tău… Acolo vă veți întâlni și veți aștepta anunțarea liniei de plecare și direcția… Norul tău îți va fi tovarășul care te va izbăvi de lume. În acea ”sală” necuratul nu intră, deși există o teamă… Nu! Ar fi prea aproape de Dumnezeu!
(…)
Tu poți intra, din când în când. Nu-i rău să fii, uneori, ”cu capul în nori”, nepatologic, mai ales când ți-e greu ”cu capul pe umeri”… Atunci, vei fi în Universul fizic cu Universul tău simbolic. ”Cu capul în nori” scapi de o rațiune pământească și vei avea una divină… Nu vei mai avea ”șefi” (președinte, guvern, primar etc). Vei înțelege apostazia, fără renunțarea la credință… Gândirea (nepatologică) ”cu capul în nori” este o condiție necesară pentru ca psihicul să devină conștiință…
(…)
Ai nevoie de o asemenea stare! Atunci, te opui acțiunii dezorganizatoare a mediului și treci la organizarea nevoilor tale, arătând lumii că democrația nu e doar legea majorității, ci legea majorității care respectă minoritatea ”cu capul în nori”. Nu-i vei mai lăsa pe oamenii ”cu capul pe umeri” să-și dezvolte ordinea lor vidată de criterii. Idealistul îi arată direcția realistului, pentru că numai el mai crede că există ceea ce realistul crede că nu-i, el îi arătă că natura-i sigură, nu averea… Cel ”cu capul în nori” îl ajută pe cel ”cu capul pe umeri” să nu mai fie încrezut și unilateral sau, cum a spus, cândva, Kant: ”reprezintă al doilea ochi al omului de știință”.
(…)
Să nu te mai miri, când auzi despre un savant că-i ”cu capul în nori”! Ai și tu nevoie de o asemenea stare… Nu ca să devii savant, ci ca să poți ucide cugetarea trupească pentru a învia cugetarea duhului. Este o condiție necesară pentru ca psihicul să devină conștiință… Și e gândire nepatologică… Ignori materialismul, stupiditatea, reductivitatea la zero, incapacitatea de a conjuga spiritul cu materia… Uiți de comunism, de fascism, de terorism, de toate de felul acesta… Și le trimiți… undeva, dar nu spre nori…
(…)
Știi…
(…)
O gândire nepatologică „cu capul în nori” poate fi exprimarea independenței care nu mai este derivativă şi revendicativă, ci expresivă, mai… naturală.
***