Mic tratat despre conversație

Un cuvânt este o fiinţă, este un Univers, este viaţă. Este frumuseţe şi înţelepciune, adevăr şi simplitate. Un cuvânt este o cale, este un mod de a exista al fiinţei umane… ”Vorbește ca să te cunosc!” [Socrate]
(…)
Constantin Noica [„Creaţie şi frumos în rostirea românească”] a înţeles că măreţia unui popor constă, în primul rând, în limba sa. Limba unui popor este sufletul lui, este spiritul, raţiunea, lumea lui adevărată, acel ceva care-l face să fie unic în lume.
(…)
Spiritualitatea unui popor se exprimă prin cultura sa. Mai întâi, prin cuvinte…
(…)
Sunt cuvinte în limba română care nu pot fi traduse, iar altele se traduc foarte greu. Acestea sunt cele mai valoroase şi exprimă geniul unui popor, sau, aşa cum spunea Eminescu: ”precum într-un stat ne bucurăm toţi de oarecari bunuri, care sunt ale tuturor şi a nimănui, uliţi, grădini, pieţe, tot astfel şi în republica limbelor sunt drumuri bătute cari sunt a tuturor – adevărata avere proprie o are însă cineva la sine”.
Poporul român este bogat prin măreția limbii şi culturii sale, înţelepciunea şi originalitatea acestora concurează limbile şi culturile consacrate. Este unic în lume, el şi-a creat un univers cultural, stilistic, lingvistic de o mare subtilitate şi fineţe.
Ne spunea Lucian Blaga [”Isvoade”]: ”în fiecare limbă vorbită de oameni, ar exista Cuvinte de Vrajă, cuvinte ce au darul de a se întrupa într-un fel, singure, sau cel puţin cuvinte ce dau iluzia unei supreme întruchipări”.
Fiecare popor trăieşte într-un spaţiu geografic şi spiritual. El şi-a construit, de-a lungul existenţei, un univers cultural propriu, o ”matrice stilistică”… Fiecare popor şi-a creat o cultură ce poartă o pecete stilistică, căci stilul – alcătuit din forme, orizonturi, accente, atitudini – este cel care dă viaţă creaţiei umane…
(…)
Pecetea stilistică românească a fost până mai ieri una nobiliară… Astăzi, nu-i decât pecete… de șmecherism. A fost introdus, în spațiul geografic și spiritual, șmecherismul (ca stil)… ”Curentul” reprezentativ se numește manelism.
(…)
Manelismul a intrat în politică, capitalismul nostru a devenit manelistic și, ca să ne otrăvim sufletul rău de tot, comunicăm prin limbaj manelistic… Până și gestica ne este manelistică…
”Cuvintele de Vrajă”, astăzi, sunt manelele… Șmecherii neamului au temeri mari, pentru că „au duşmani ce mor de ciudă că n-au ce are (sic!) ei”… Iar ei au fără număr! Au (fără număr!) cuvinte mutilate de sensul inițial, cuvinte goale, cuvinte adaptate șmecherismului omniprezent. Acestea sunt noile cuvinte.
Astfel, noile cuvinte se regăsesc în ghidul existenței noilor vorbitori. Bogații le folosesc pentru a obține bani și îi instruiesc pe alții în modalitățile viclene de a-i obține; politicienii le folosesc pentru a demonstra că-s populari, oamenii de rând fac cuceriri cu noile cuvinte, evenimentele politice, crimele şi can-can-urile zilei sunt descrise cu noile cuvinte. Rudele încarcerate scriu acasă scrisori cu noile cuvinte… Celebrările unor evenimente, aniversările, onomasticile, majoratele, urările de rigoare, emisiunile cu mare audiență etc. se fac cu noile cuvinte.
Încet-încet, noile cuvinte ne vor intra până-n gene, românul devenind rrom, în spațiul extins al Europei… Așa cum ne spune noul-poet:
”Chiar dacă ești moldovean, ardelean sau oltean
Suntem made in Romania
Chiar dacă ești bănățeran, regăţean sau ţigan
Suntem made in Romania
Hai, hopa-tropa,
Am intrat în Europa!”
(…)
Filosoful german Heidegger avea o viziune teribilă asupra limbii [„Repere pe drumul gândirii„], numind-o ”adăpost al fiinţei”. Omul, în viziunea sa, ”trebuie să vegheze asupra adevărului fiinţei”. (…) ”Omul este păstorul fiinţei”. Teribilă constatare!
(…)
Concluzii:
Noile cuvinte au creat ciobanul de tip nou și noile lui mioare. Astfel, științele filologice devin științe zoologice și, dacă, în vremurile trecute, studiile puteau fi publicate în revista ”Analele Universității”, acum ele se vor publica în revista ”Manelele Universității”…
Modul de a ființa animalic rămâne în modalitatea umană de a fi în ființă, iar noile cuvinte se screm (zadarnic!) să devină întemeietoare de ontologie. Cu noile cuvinte, insensibile, nu se vor mai scrie basme… Basmele româneşti conţin ontologia sensibilităţii româneşti: „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”.Adio! Cu noile cuvinte, limba română nu mai poate demonstra cum gândirea umană transpune existenţa în concept. Ce-i de făcut?
Soluția:
O să-i rog pe unii să ia o pauză de creație… Să nu insiste! Și, o să le mulțumesc salamiștilor, guțiștilor și minunaților: ”Cyumydaptu ando muy, te dilearaptu pho tan! Te diloav, te hohauatu!”[ Traducere și adaptare din țigănește: ”Te pup direct în bot, să te zăpăcesc de tot! Să-nebunesc, dacă te mint!”] Cei care pot să nu-i roage, îi pot obliga… S-o facă!
***
Un sfat pentru maneliști:
Nu cântați ca să vă fie simțită prezența, ci ca să vă fie simțită absența!
”Muzica este o izbucnire a sufletului.”[ Frederick Delius] ”Muzica este legătura directă a omului cu Dumnezeu.”[ Inayat Khan] Așa că, pentru voi, cel mai bine ar fi să abordați stilul muzical abstract: tăcerea! Deși nu v-ascultă, Dumnezeu vă vede…

***
Un sfat pentru cei care vor să-i învețe pe alții:
Mai întâi, pedagogul ar fi bine să observe și să se asigure că toată lumea știe limba cursului… Apoi ar fi nevoie de o sumă de cuvinte care conving. Aceste cuvinte trebuie să fie explicate cât mai simplu! Anglicismul ”brainstorming” este pentru cursanții de la NASA… ”Furtuna de cuvinte” are și un dezavantaj major: 70% din cei care ascultă rețin sensurile greșite! Oamenii sunt atât de diferiți ca mentalitate, cultură, nevoi și interese, abilități, temperamente, caractere, stiluri de a comunica și obiective de comunicare… Mulți sunt snobi și/sau maneliști… Au în cap ”o varză” de cunoștințe ”culese” de la Freud, Jung, Hegel, Gustave le Bon, Kant (”Kritik der reinen Vernunft” e la modă!), Volkoff, Cialdini… (…) Vocea pedagogului ar trebui să fie cât mai… umană! Nu-i nevoie să aibă ”tonalitățile” lui George Călinescu… Și nici nu trebuie să facă oratorie/retorică precum Socrate, Platon, Aristotel sau Cicero… Poate convinge și printr-o poveste și/sau o glumă. Acestea conving mai ușor decât o armă… Atenție! Din păcate, cuvântul a ucis – în istorie- mai mulți oameni decât orice armă… Pedagogii au fost, sunt, pot fi și instructori de mercenari. Cu voie sau fără voie!
***
Final.
”Conversația nu-i disertație și nici epigramă!” ( Jean-Jacques Rousseau)

___________________________________________________________