Mic tratat despre plăcerea dobândirii

***
În descoperirea vieții, omul încearcă toate opțiunile… Numitorul comun al fiecărei opțiuni este plăcerea dobândirii.
(…)
Da! Chiar și desfrâul are plăcerea dobândirii: plăcerea de a dobândi obișnuințe nenaturale care, printr-o proastă punere în lucrare a unei potențialități naturale, se transformă în… patimi.
(…)
Omul, ca unitate existențială, evoluează prin dobândirile sale…
(…)
În ce sens?
(…)
În sensul depărtării sau apropierii de păcatul omniprezent. Păcatul este reperul de poziționare pentru viață. Adesea, descoperirea vieții începe prin fuga de păcatul încercat… Uneori, e o fugă de la o patimă la alta…
(…)
Dar…
(…)
A fugi este mare provocare.
(…)
A fugi este o stare cuprinzătoare de viziune metafizică și religioasă. În fond, omul cât trăiește, învață să fugă… de păcat. E drept, unii sunt mai leneși: au nevoie de un antrenament în regim de forță… morală! Ca să nu mai alerge de la o patimă la alta, deși, în descoperirea vieții, omul încearcă toate opțiunile, iar numitorul comun al fiecărei opțiuni este plăcerea dobândirii… De altfel, desfrâul există de când există lumea, iar Lumea există şi… devine!
(…)
Desfrâul mănâncă plăcere la micul dejun, la amiază, seara și noaptea. Ține morțiș să-i dea un șut în fund onoarei… Pentru că n-a atins Absolutul, respectă legea compensaţiei tristeţii… Sau a primit un răspuns generos la întrebarea: ”Be my Valentine?”
(…)
Legea care guvernează desfrâul este… Minciuna de Sine.
(…)
Sfat.
(…)
”Nu te minţi singur. Cel care se minte pe sine şi-şi pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui şi să nu mai aibă respect nici pentru sine, nici pentru lumea cealaltă. Iar dacă nu respectă pe nimeni, nici nu poate iubi pe cineva, şi astfel, neiubind pe nimeni, ca să se afle în treabă sau ca să-şi omoare urâtul, se lasă în voia patimilor şi ispitelor trupeşti, şi, stăpânit cum e de metehne, ce deosebire mai poate fi între el şi un animal?” (F. M.Dostoievski – ”Frații Karamazov”)
***