Mic tratat despre îndumnezeire

***
Nimănui nu-i face plăcere să i se spună că-i bătrân. Chiar dacă se spune: cine n-are bătrâni, să-și cumpere! (Brrr! Urâtă expresie! Bine, că s-a cam ”demodat”…) Bătrânul este perceput ca un profesionist al așteptării: așteaptă să treacă timpul! Și o face cu mare părere e rău. Puțini, prea puțini o fac… cu talent.
(…)
Omenirea n-a găsit (încă!) o soluție corectă, pentru omul care îmbătrânește… Societatea umană are o atitudine scandaloasă față de omul vârstnic. Practic, îi arată limitele! Pe cale administrativă, îl obligă să muncească, să producă până nu mai poate… Apoi, îl trimite, la finalizarea unui proiect în care crede, la moarte!
(…)
În țările dezvoltate s-au construit ”garaje de lux” pentru bătrâni… Oare, ”garajul” este soluția? Acum se crede că da… Gândind în termeni de eficiență economică, pe lângă un ”garaj”, se mai poate construi și o fabrică de scutece… Aici vor lucra tineri, până se vor muta și ei la… ”garaj”.
(…)
Se mai poate schimba ceva? Cred că da, dacă vom observa, mai întâi, că nici cel care muncește și nici pensionarul nu sunt liberi, nu sunt fericiți… De fapt, tragedia îl cuprinde pe om de la naștere: crede că nu i se dă un loc pe pământ… Deși, întregul Pământ l-a dat Dumnezeu omului… Dar, omul vrea locul lui, loc clar delimitat: un loc cu coordonate geografice!
(…)
Ce-i de făcut?
(…)
Păi, ”locul” omului, clar delimitat, nu-i determinat prin coordonate geografice, ci este determinat de… îndumnezeirea [1] lui. Dacă omul ar fi conștient de aceasta, n-ar mai fi nici tânăr, nici bătrân… El, pur și simplu, ar fi! [2] Timpul va fi scos din ecuație sau, cel puțin, poate fi stăpânit de înțelegere… Ar înțelege că ”nici” nu este o negație, ci o transcendere către pozitiv, iar conștiința ar fi o conștiință de ceva: harul îndumnezeirii e mai presus de fire, de virtute și de cunoștință! Deși omul știe că bătrânul Universului e Dumnezeu, uită că acesta nu s-a născut… și nu va muri. Adică, Dumnezeu nu e legat de timp! Omul uită și de îndumnezeirea lui și… (se) îmbătrânește!
(…)
Aceasta-i soluția: omul nu trebuie să uite de îndumnezeirea lui! N-ar mai fi bătrân… ”Omul”, așa cum ne spune Sfântul Grigore Palama, ”ar fi bine ca să-și depăşească în har barierele conceptuale”.
(…)
Îndumnezeirea omului trebuie să fie mai mult decât un obiectiv de existenţă eclesiologic…
(…)
Să nu uităm: ”dacă e o greutate să crezi în Dumnezeu, e o absurditate să nu crezi! [3]”
(…)
Până atunci, bătrânul va fi perceput [4] numai ca un profesionist netalentat al așteptării, pe care, cine nu-l are, îl poate achiziționa… De multe ori, poate fi găsit, duminica, la biserică.
(…)
Final.
Insist să cred că suntem parte din Dumnezeu, iar îndumnezeirea n-o consider ca un plagiat al Omului în propriul rol, pentru că ne-au fost date toate drepturile Autorului… Și întregul Pământ l-a dat Dumnezeu omului… E loc pentru toți.

***

________________________________________________________
[1] ”Îndumnezeirea nu este produsă de către om, ci este oferită lui ca dar al lui Dumnezeu. Îndumnezeirea este scopul creării omului. Omul a fost plăsmuit pentru a se face părtaș firii dumnezeiești. Îndumnezeirea nu suferă descriere. Nici aceia care au gustat-o în viața lor pământească nu au putut-o descrie. Acest fapt nu exclude, desigur, orice încercare de a se face referire la ea. Dar orice astfel de încercare se mărginește la spațiul lumii create și nu poate pătrunde în natura ei reală.” (Georgios Mantzaridis – ”Îndumnezeirea”- http://www.crestinortodox.ro)
[2] ”Omul este o fiinţă teandrică. Are o viaţă divino-umană, în care umanul şi
dumnezeiescul sunt realităţi care nu se exclud, ci se află într­-o reală comuniune,
ca între suflet şi trup.Ca fiinţă inconfundabilă cu celelalte creaturi, omul se
distinge prin „eul” său, care stă la temelia existenţei lui, ca o parte necreată,
ţinând de Dumnezeu şi eternitate, deosebindu­-se de orice altă fiinţă din lume.”
(Pr. Conf. Dr. Constantin I. Băjău, „Relaţia Dumnezeu-om în teologia Părintelui
Profesor Dumitru Stăniloae”, Revista Teologică, nr. 1/2012, p. 72-96)
[3] Voltaire
[4] Această percepție scindează emoțiile omului de somatic. Se știe că neexprimarea emoțională favorizează dezvoltarea tulburărilor somatice. Practic, acel om (bătrânul), e perceput ca fiind aproape mort…