MIc tratat despre ”facebook-cultură”

Uneori, citim câte ceva interesant pe scările metroului (deh!), de multe ori chiar în toaletă (iah!)… Și pe Facebook! Nu prea putem să scriem pe scările metroului sau în toaletă… Pe Facebook, putem! Pe Facebook devenim cititori sau chiar scriitori… Tremur de emoţie, când mă gândesc că o să văd un ”C.V.” care va avea la rubrica ”realizări”: „citesc şi scriu regulat pe Facebook”! Cercetătorii vor studia “cultura Facebook” şi se va decerna premiul „Likeman-ul anului”… Nu se va mai spune despre cineva că are “şcoala vieţii“, ci că are “şcoala feţii“… Când îl vei întreba ce face, îţi va răspunde (fulgerător!): ”book!”

(…)

”Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat.” Cum s-ar fi exprimat Kant, dacă ar fi cunoscut ”cultura Facebook”? El n-a ”prins” nici metroul… Toaletele vremii lui n-au contribuit la dezvoltarea culturii, așa cum se străduiesc să contribuie astăzi…

(…)

«Un popor cu ”facebook-cultură” și ”copro-cultură” (cu ”anti-biografie”, după caz) este un popor ușor de manipulat!», ar fi putut spune… Hm! Eu pot să spun că m-a apucat criza de realism… Oricum, nu prea pot să spun multe despre subiect.

Mic tratat despre terorism

***
Pentru că nu știm Adevărul, vor muri din ce în ce mai mulți oameni…
(…)
Oamenii trebuie să învețe Adevărul, nu istoria lui. Adevărul nu are istorie, el… este. Nu-i greu de observat că, în timp, ”oamenii înțelepți au fost conduși de… nebuni” [ ”Wiser men have been led by fools”(Scott, Wav., 9)]. Și că ”noi oamenii nu ne conducem singuri: asupra noastră li s-a dat putere unor spirite rele, ca să-și satisfacă plăcerea de a ne distruge”[ ”Wir Menschen führen uns nicht selbst: bösen Geistern ist Macht über uns gelassen, dass sie ihren Mutwillen an unserm Verderben üben.”(Goethe, Götz von Berlichingen, act. 5)]. Și cum istoria o fac conducătorii… Și crimele le fac tot ei. Ei sunt teroriștii.
(…)
Terorismul este eminamente terorism de stat. Doar aparențele înșală. Adică, ne înșală! Nu-i necesar ce ”se dă” spre a fi spus și gândit, căci acesta poate să nu fie adevărat… Manipularea trebuie să înceteze! Terorismul nu este numai arma celui mai slab îndreptată împotriva celui puternic sau atacul viespei împotriva elefantului, poate fi și invers. Terorismul de stat este ”internaţional”, prin folosirea violenţei, a terorii de către state, în raporturile conflictuale sau antagonice dintre ele, în scopul obţinerii unor avantaje de ordin politic, economic, social, militar sau de altă natură, dar și ”intern” prin lovituri repetate date democraţiei…
(…)
În toate credințele Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este atotputernic… Este o credință fundamental dreaptă. Este Adevăr. Manipularea popoarelor este stimulare de vanități. Apoi, Dumnezeul meu iubește mai mult decât al tău, Dumnezeul meu este mai puternic decât al tău… Manipularea minimalizează rolul bunătății, negându-i simbioza cu rațiunea… ”Bunătatea și rațiunea au aceeași tulpină/ Stăpâniți-le și se va face pace.” (H. Hiltbrunner). Stimularea de vanități se face prin terorism de stat… Vanitățile atribuie Adevărului ”rezonabilități” filozofice motivatoare pentru crime…
(…)
Pentru că nu știm Adevărul, vor muri din ce în ce mai mulți oameni…
***
O soluție.
”Cred că omenirii i-ar fi mai bine dacă creștinismul și alte religii organizate ar dispărea pe calea unei lupte spirituale pașnice. Abia atunci oamenii ar putea vorbi unul cu altul, pe o cale rațională în toată lumea, chiar și despre dispărutele religii și oamenii ar putea să devină religioși într-un fel mai bun decât pe vremea când domneau religiile. Probabil că s-ar putea privi înapoi, văzându-se că perioadele religiilor au fost și cele ale războaielor și altor acte criminale…” (Robert Mächler)
***
Concluzie.
Nu a existat niciodată un popor de oameni buni… A venit vremea să existe. Popoare! Vor fi cele fără terorism de stat… Omenirea nu poate învăța, din prea multe greșeli! Statele, prin terorismul lor, devin arhitecți exagerat de responsabili: își admiră prea mult propriul eșafod!
***

Mic tratat de filosofie inactuală

Dumnezeu a izgonit din grădina cea din Eden pe Adam și pe Eva. Pe șarpe, nu. Doar l-a blestemat: „Pentru că ai făcut aceasta, blestemat să fii între toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în toate zilele vieţii tale!” Cine l-a adus, peste tot, pe Pământ? Adam? Eva? Amândoi? A venit singur? Nu știu. Încerc să aflu. Un răspuns, care ar fi trebuit să fie inactual, poate genera o filosofie (care ar trebui să fie… inactuală!). Răspunsul sau răspunsurile mai trebuie să fie un act conștient sau acte conștiente. Și, ”fiecare act, cât de singular, al trăirii conştiente nu este izolat, ci implică în sine, necesar, un orizont nesfârşit de valori inactuale care îndeplinesc o funcţie împreună”/1/.
Pentru mine, fiecare act al trăirii conștiente are funcția unui ”mic tratat” care-mi amintește ”uitările” filosofiei, ale vieții… Iar ”Micul tratat” îi amintește filosofiei că nu și-a spus, încă, ultimul cuvânt. Căci, din vechime, se spune: ”Nondum omnium dierum occidisse!”/ ”Încă nu a apus soarele tuturor lucrurilor!” /2/

(…) ”/3/”

21.Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.
22.Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Iată Adam s-a făcut ca unul dintre Noi, cunoscând binele şi răul. Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din pomul vieţii, să mănânce şi să trăiască în veci!…”
23.De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din grădina cea din Eden, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
24.Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare, să păzească drumul către pomul vieţii.
***
___________________
/1/ Edmund Husserl – „Criza umanității europene și filosofia”
/2/ Titus Livius – ”Ad urbe condita”- 39, 36, 9
/3/ Biblia Ortodoxă – ”Facerea” (Geneza): Capitolul 3: 21, 22, 23, 24.

Mic tratat despre conversație

Un cuvânt este o fiinţă, este un Univers, este viaţă. Este frumuseţe şi înţelepciune, adevăr şi simplitate. Un cuvânt este o cale, este un mod de a exista al fiinţei umane… ”Vorbește ca să te cunosc!” [Socrate]
(…)
Constantin Noica [„Creaţie şi frumos în rostirea românească”] a înţeles că măreţia unui popor constă, în primul rând, în limba sa. Limba unui popor este sufletul lui, este spiritul, raţiunea, lumea lui adevărată, acel ceva care-l face să fie unic în lume.
(…)
Spiritualitatea unui popor se exprimă prin cultura sa. Mai întâi, prin cuvinte…
(…)
Sunt cuvinte în limba română care nu pot fi traduse, iar altele se traduc foarte greu. Acestea sunt cele mai valoroase şi exprimă geniul unui popor, sau, aşa cum spunea Eminescu: ”precum într-un stat ne bucurăm toţi de oarecari bunuri, care sunt ale tuturor şi a nimănui, uliţi, grădini, pieţe, tot astfel şi în republica limbelor sunt drumuri bătute cari sunt a tuturor – adevărata avere proprie o are însă cineva la sine”.
Poporul român este bogat prin măreția limbii şi culturii sale, înţelepciunea şi originalitatea acestora concurează limbile şi culturile consacrate. Este unic în lume, el şi-a creat un univers cultural, stilistic, lingvistic de o mare subtilitate şi fineţe.
Ne spunea Lucian Blaga [”Isvoade”]: ”în fiecare limbă vorbită de oameni, ar exista Cuvinte de Vrajă, cuvinte ce au darul de a se întrupa într-un fel, singure, sau cel puţin cuvinte ce dau iluzia unei supreme întruchipări”.
Fiecare popor trăieşte într-un spaţiu geografic şi spiritual. El şi-a construit, de-a lungul existenţei, un univers cultural propriu, o ”matrice stilistică”… Fiecare popor şi-a creat o cultură ce poartă o pecete stilistică, căci stilul – alcătuit din forme, orizonturi, accente, atitudini – este cel care dă viaţă creaţiei umane…
(…)
Pecetea stilistică românească a fost până mai ieri una nobiliară… Astăzi, nu-i decât pecete… de șmecherism. A fost introdus, în spațiul geografic și spiritual, șmecherismul (ca stil)… ”Curentul” reprezentativ se numește manelism.
(…)
Manelismul a intrat în politică, capitalismul nostru a devenit manelistic și, ca să ne otrăvim sufletul rău de tot, comunicăm prin limbaj manelistic… Până și gestica ne este manelistică…
”Cuvintele de Vrajă”, astăzi, sunt manelele… Șmecherii neamului au temeri mari, pentru că „au duşmani ce mor de ciudă că n-au ce are (sic!) ei”… Iar ei au fără număr! Au (fără număr!) cuvinte mutilate de sensul inițial, cuvinte goale, cuvinte adaptate șmecherismului omniprezent. Acestea sunt noile cuvinte.
Astfel, noile cuvinte se regăsesc în ghidul existenței noilor vorbitori. Bogații le folosesc pentru a obține bani și îi instruiesc pe alții în modalitățile viclene de a-i obține; politicienii le folosesc pentru a demonstra că-s populari, oamenii de rând fac cuceriri cu noile cuvinte, evenimentele politice, crimele şi can-can-urile zilei sunt descrise cu noile cuvinte. Rudele încarcerate scriu acasă scrisori cu noile cuvinte… Celebrările unor evenimente, aniversările, onomasticile, majoratele, urările de rigoare, emisiunile cu mare audiență etc. se fac cu noile cuvinte.
Încet-încet, noile cuvinte ne vor intra până-n gene, românul devenind rrom, în spațiul extins al Europei… Așa cum ne spune noul-poet:
”Chiar dacă ești moldovean, ardelean sau oltean
Suntem made in Romania
Chiar dacă ești bănățeran, regăţean sau ţigan
Suntem made in Romania
Hai, hopa-tropa,
Am intrat în Europa!”
(…)
Filosoful german Heidegger avea o viziune teribilă asupra limbii [„Repere pe drumul gândirii„], numind-o ”adăpost al fiinţei”. Omul, în viziunea sa, ”trebuie să vegheze asupra adevărului fiinţei”. (…) ”Omul este păstorul fiinţei”. Teribilă constatare!
(…)
Concluzii:
Noile cuvinte au creat ciobanul de tip nou și noile lui mioare. Astfel, științele filologice devin științe zoologice și, dacă, în vremurile trecute, studiile puteau fi publicate în revista ”Analele Universității”, acum ele se vor publica în revista ”Manelele Universității”…
Modul de a ființa animalic rămâne în modalitatea umană de a fi în ființă, iar noile cuvinte se screm (zadarnic!) să devină întemeietoare de ontologie. Cu noile cuvinte, insensibile, nu se vor mai scrie basme… Basmele româneşti conţin ontologia sensibilităţii româneşti: „dacă n-ar fi, nu s-ar povesti”.Adio! Cu noile cuvinte, limba română nu mai poate demonstra cum gândirea umană transpune existenţa în concept. Ce-i de făcut?
Soluția:
O să-i rog pe unii să ia o pauză de creație… Să nu insiste! Și, o să le mulțumesc salamiștilor, guțiștilor și minunaților: ”Cyumydaptu ando muy, te dilearaptu pho tan! Te diloav, te hohauatu!”[ Traducere și adaptare din țigănește: ”Te pup direct în bot, să te zăpăcesc de tot! Să-nebunesc, dacă te mint!”] Cei care pot să nu-i roage, îi pot obliga… S-o facă!
***
Un sfat pentru maneliști:
Nu cântați ca să vă fie simțită prezența, ci ca să vă fie simțită absența!
”Muzica este o izbucnire a sufletului.”[ Frederick Delius] ”Muzica este legătura directă a omului cu Dumnezeu.”[ Inayat Khan] Așa că, pentru voi, cel mai bine ar fi să abordați stilul muzical abstract: tăcerea! Deși nu v-ascultă, Dumnezeu vă vede…

***
Un sfat pentru cei care vor să-i învețe pe alții:
Mai întâi, pedagogul ar fi bine să observe și să se asigure că toată lumea știe limba cursului… Apoi ar fi nevoie de o sumă de cuvinte care conving. Aceste cuvinte trebuie să fie explicate cât mai simplu! Anglicismul ”brainstorming” este pentru cursanții de la NASA… ”Furtuna de cuvinte” are și un dezavantaj major: 70% din cei care ascultă rețin sensurile greșite! Oamenii sunt atât de diferiți ca mentalitate, cultură, nevoi și interese, abilități, temperamente, caractere, stiluri de a comunica și obiective de comunicare… Mulți sunt snobi și/sau maneliști… Au în cap ”o varză” de cunoștințe ”culese” de la Freud, Jung, Hegel, Gustave le Bon, Kant (”Kritik der reinen Vernunft” e la modă!), Volkoff, Cialdini… (…) Vocea pedagogului ar trebui să fie cât mai… umană! Nu-i nevoie să aibă ”tonalitățile” lui George Călinescu… Și nici nu trebuie să facă oratorie/retorică precum Socrate, Platon, Aristotel sau Cicero… Poate convinge și printr-o poveste și/sau o glumă. Acestea conving mai ușor decât o armă… Atenție! Din păcate, cuvântul a ucis – în istorie- mai mulți oameni decât orice armă… Pedagogii au fost, sunt, pot fi și instructori de mercenari. Cu voie sau fără voie!
***
Final.
”Conversația nu-i disertație și nici epigramă!” ( Jean-Jacques Rousseau)

___________________________________________________________

Mic tratat despre emoții

***
”Mărindu-ți paleta emoțională, îți îmbogățești viața!”, îmi spuse terapeutul. Mă sfătui să-mi extind paleta de emoții, direcționându-mi altfel concentrarea și schimbându-mi fiziologia… ”De ce inima are gânduri de care creierul nu știe?”, îl întrebai, după ce-mi reglai vocea. ”Nu știu!”, răspunse. Avu grijă ca să ridice din umăr… Mă inundă o lămurire: nu mi se păru a fi paranoic! Brusc, m-apucă îngrijorarea! Răspunsul lui nu fu de paranoic… Nici paleta lui emoțională! Hm! Dar, întrebarea mea, cum fu?
(…)
Cât de emoționat ești, când te gândești la viitor? În mod real, omul devine pesimist… E bine? Pentru că i se îngustează paleta emoțională, nu prea e bine… În inimă rămân puține gânduri pentru Dumnezeu, gânduri pe care creierul deja le scosese cu motivarea: ”poate că-i bine să nu-L obosim pe Dumnezeu!” sau ”oricum, va fi viață pe Pământ, atât timp cât o să vrea EL”…
(…)
Acum știu de ce se transformă în critici cei care n-au ajuns scriitori… Li s-a îngustat paleta emoțională! Nu mai pot să vadă Marea ca sudoare a Pământului… Abstractizează Omul, transformându-l în… Concept.
***
Te-ai întrebat, vreodată, cui te supui? Răspunsul îți va spune cât de ”bogată” ți-e viața. Adică, vei ști cât de mare e paleta ta emoțională… Iar dacă supunerea ta e de natură religioasă, paleta ta emoțională e mare, pentru că Dumnezeu este o Mare Iubire. De aceea, inima poate avea gânduri de care creierul nu știe…
***
O concluzie.
Mărirea paletei emoționale ne poate ajută ”să simțim” infinitatea lui Dumnezeu aplicată la una din formele sale finite… Este negociatorul aducător de pace în războiul dintre inimă și creier, înțelegând că avem motive ca să fim salvați, pentru că sunt multe de adăugat ființei noastre… Din păcate, lucrând prea mult cu trecutul, un terapeut s-ar putea să nu-ți ajute; lucrând cu rezultate viitoare, nici serviciile de coaching s-ar putea să nu-ți fie de ajuns… În biserici poți găsi preoți blazați…
Ce-i de făcut?
Poate că ar fi mai bine să crezi că poți singur. ”Există oameni care cred că pot şi oameni care cred că nu pot. Ambele părţi au dreptate!” ne spune Henry Ford. Da! Dar tu poți… Pentru început, ascultă, zilnic, muzică… Alege ceva și pentru inimă și pentru creier. Poți asculta simfoniile de maturitate ale clasicilor Hadyn, Mozart, Beethoven, Bach sau ale romanticilor care acordă un interes major atât expresiilor motivice solistice individuale cât şi pedalizării prin tremolo solistic: Bruckner, Hector Berlioz, Johannes Brahms sau Piotr Ilici Ceaikovski… Apoi, încet-încet, vei simți ce înseamnă expresia corală a lui Johann Sebastian Bach: ”O, lume, trebuie să te părăsesc!”… ”Expresia sonoră” e un bun negociator între inimă și creier… Merită să încerci. Șoptește-ți : „Am încredere în mine, pentru că, deși stau în casă toată ziua, și inima, și creierul meu iubește muzica!”. Apoi, când ieși din casă, poți fotografia frumuseți. Apoi, poți adresa cuvinte frumoase oamenilor. Apoi…

Mic tratat despre anxietatea fără obiect

***

M-a întrebat cineva, ieri: ”Care este lucrul cel mai important pe care l-ai învăţat, ca să nu-ți pierzi minţile?” M-am blocat! N-am putut răspunde imediat. Era să-mi pierd… minţile! Era… Dar, am zărit trecând, pe lângă mine, maşina de la pompe funebre. Şi-am ştiut…

(…)

Da, am ştiut! Mi-am revenit… Astăzi sunt bine. Mult mai bine! Scriu ca să nu uit: nu-mi voi pierde minţile, pentru c-am devenit bun prieten cu moartea! Moartea înţelege că un bun prieten n-o va trăi pe pământ… Ştie că-mi sunt un biet chiriaş în trup.

(…)

Răspunsul mi-a tratat anxietatea ”fără obiect”, făcând-o și mai… ”fără obiect”. Acțiunile mele (zilnice) vor considera atacurile de panică amuzamentul care va băga industria farmaceutică în… faliment. Cu o asemenea stare, pot fi membru în consiliul de administrație al oricărui spital de nebuni. Un bun prieten cu moartea, râde fără motiv, în cel mai credibil mod!

(…)

Apropo de râs…

(…)

Înainte de a te certa cu cineva, spune-i oponentului o glumă. Dacă are simțul umorului, va râde și vă veți împăca. Dacă nu, încetează! Nu porni cearta! Așa că, mergi înainte, fără să-l privești! Cel care n-are umor, nu merită nici măcar o ceartă… Oricum, cearta împinge adevărul în prăpastie… El nu e în stare să trăiască liber și are nevoie de cearta cu tine ca să-și arate asprimea. Viața îi este mâhnicioasă. Cearta lui îi este un mod de a fi. Nu te opri! Mersul pe lângă el îți va înviora gândirea și vei putea să-l ignori în liniște. Până la urmă, cum ne șoptește Shakespeare: ”soarta unei glume depinde de urechea care o aude, nu de limba care o spune”…

(…)

În toate cazurile gluma trebuie să fie ca ”sarea-n bucate”: nici prea-prea, nici foarte-foarte!

(…)

Simțul umorului: îți permite să privești altfel lucrurile, poți să-ți ignori insuccesele fără să-ți pierzi demnitatea, ți-e suport -în caz de necaz- pentru supraviețuirea spiritului solitar, îți face suportabil adevărul spus sau care ți se spune…

(…)

Pentru racordare la adevăratul tu, umorul este cel mai bun tratament ca să scapi de tine însuți/însăți, refăcându-ți axa eu-sine…

(…)

Când nu poți sau nu-ți permiți să râzi ar fi mai bine să… taci. A tăcea este poate fi calea spre minimă rezistență a conștiinței…

(…)

Uite…

(…)

Un savant renumit propuse unui reporter ca, pe timpul interviului, să tacă amândoi. Interviul dură trei ore. Savantul tăcu trei ore; (tele)spectatorii aşteptară trei ore ca să spună ceva interesant, ceva care ar putea să le schimbe viaţa… După trei ore, ce constatară? Că viaţa lor a avut parte de trei ore de… linişte. Au fost, poate, singurele trei ore în care conştiinţa lor s-a odihnit… Şi-a ales până şi conştiinţa calea minimei rezistenţe, creând un gol în mintea (tele)spectatorilor… În aceste ore, mintea lor nu le-a mai fost pe post de sclav. N-a mai luptat pentru gloria proprietarului. Gloria dezvoltării umane uzează. Ne putem distruge gândind și analizând. Dorim prea mult ca să ne deosebim de animale. Mda! Nimeni nu vrea să fie egalul câinelui său de companie…

(…)

Savantul a găsit calea de ai face căţeii lui de companie… Mulţi s-au simţit jigniţi şi nu prea ştiau de ce. Greu recunoaşte cineva, că i-a plăcut să nu gândească! Greu îşi poate reprima omul dorinţa, de a nu domina prin gândire! Dacă nu are în apropiere o „potaie mică”, tot găseşte pe cineva în familie… „Gândesc, deci exist!” se poate reformula, dacă vom vrea, în „Exist, cum gândesc!”

(…)

Dar, minţile măreţe fac din gânduri scopuri nobile, celelalte nu fac decât dorinţe cu priorități imediate… Prioritară este dorința de-a conduce… Aşa că, multe minţi ar trebui să se odihnească! Dacă mă gândesc la câte minți nu se odihnesc nici cu medicamente, constat că, adesea, boala e mai tare decât știința!

(…)

Acțiunile frenatoare (asupra minților neodihnite care conduc) pot ajuta la scoaterea societății din echivocul omniprezent. Cum? Păi, prin (a)ducere la tăcere… Totuși, e greu ca să liniștești o ”conștiință” aproape vidă de responsabilități morale… Dar, metode sunt: unele științifice, altele… empirice! Trebuie trecut, de la faza ”discursului asupra metodei”, la faza a doua: ”recursul la metodă!” După ”recurs”, mințile neodihnite (care au condus!) vor plânge, pentru că nu se mai găsesc ”în dicționare”. Acțiunile frenatoare încep prin ”însingurarea” dorințelor cu priorități imediate…

(…)

Acțiunile frenatoare sunt negocieri între creier și inimă.

(…)

Oricât ar încerca spiritul să evolueze şi, apoi, să dicteze acţiunile, nu poate depăşi inima. Inima trebuie să fie cel mai bun colaborator al creierului. Din această colaborare rezultă bunătatea manifestă. Inima are rolul principal! „Toţi oamenii pot fi măreţi… pentru că toţi oamenii îşi pot sluji semenii. Nu îţi trebuie o diplomă universitară pentru a fi de folos. Nu trebuie să acorzi corect subiectul cu predicatul pentru a-ţi ajuta semenii. Tot ce îţi trebuie, în acest scop, este o inimă plină de iubire, un suflet născut din dragoste.[1]”

(…)

O inimă mare poate înmuia o inimă împietrită şi o poate transforma într-o inimă la fel de mare. Îmi amintesc de Jean Valjean, cel din „Mizerabilii”… El a furat argintăria dintr-o biserică. Când poliţia l-a prins şi l-a adus la biserică, episcopul l-a salvat, spunându-le poliţiştilor că el a fost cel care i-a dăruit obiectele din argint, ba chiar i-a mai dat câteva suporturi din argint de faţă cu poliţiştii. Jean Valjean a amuţit! Bunătatea episcopului l-a impresionat până la lacrimi. Şi, i-a rămas bunătatea în suflet! De fapt, această bunătate exista ascunsă în sufletul lui, la fel ca în inima tuturor oamenilor, împreună cu alte calităţi precum frumuseţea şi adevărul… Tot Hugo ne mai spune că iubim prin măreţia inimii noastre. Numai deschizând inima noastră, o putem deschide pe a altora… Inima trebuie să fie uşa bunătăţii, cu o singură stare: deschisă!

(…)

„Mângâie-te că n-ai talente mari; precum te mângâi, când nu eşti în slujbe mari. Prin inimă poţi fi deasupra şi-a unora şi-a altora.” [2]

(…)

“Cu ea ne-alegem ce ne place;

Frumosul, bunul sau destinul…

Împunsături de simț ne face

Căci ea decide ce-i sublimul.”[3]

(…)

Să nu uităm: sufletul este inima inimii! [4]

(…)

Inima este independentă de trup, creier și de existența umană propriu-zisă; ea comunică cu ceea ce aș numi minte cosmică având, în consecință, o manifestare de voință liberă și pentru că-i liberă este (contrar la ceea ce credem despre ea)… conștientă. Omul trebuie să fie ființă conștientă, să-și înțeleagă existența personală și integrarea ei în univers (adică, să aibă conștiință!). Trebuie să fie cu ușa bunătății deschisă. Prin ușa bunătății intră și-și stabilește locul de ființare moralitatea transferată, prin bună colaborare, din… creier.

(…)

Inima va fi multă vreme ”centrul” unei întrebări: ”Ce este inima?” Răspunsul nu poate fi o simplă menționare a adresei de locuitor al cuștii toracice… Și, totuși, răspunsuri se dau… Acestea pot depăși cadrul (strict) științific și se îndreaptă spre speranța că inima este… o minune. Iar ”cine speră minuni, să-și întărească credința!”[5] Unii o fac. Astfel, prin bunătatea din inimă, pot fi deasupra şi-a unora şi-a altora… ”Inima omului este făcută pentru un bine nemărginit.”[6]

(…)

”Binele nemărginit” este capitolul copleșitor al oricărui ” tratat despre filosofia inimii ”. Îl va citi și-l va înțelege un suflet născut din dragoste…

(…)

Dar…

(…)

…”Lumea-i cum este, și ca dânsa suntem noi.” [7]

____________________________________________________________

[1] dr. Martin Luther King jr.

[2] Vauvenargues

[3] Daniel Aurelian Rădulescu

[4] Valeria Mahok

[5] ”Wer Wunder hofft, der stärke seinen Glauben!” (Goethe, ”Faust”, 5056)

[6] Alfons de Liguori

[7] Mihai Eminescu – ”Epigonii”

Mic tratat despre anumite revoluții

***
Știm! Noi, românii, suntem o problemă a Universului…
(…)
Avem aceleași hidrocentrale construite până-n 1989. Avem aceleași termocentrale construite până-n 1989 și aceleași rețele de transport electric. Avem aceeași centrală atomică. Avem aceleași șosele și autostrăzi în proporție de 99%…
(…)
Avem mai puține spitale față de 1989…
(…)
Pot continua, în același sens… În plus, avem aceeași clasă politică, de peste un sfert de veac… Niște nenorociţi.
(…)
Noi ce facem? Închidem ochii! Strâns… Ne mințim că trăim într-o lume a miraculosului, în care nimic nu e surprinzător și totul este posibil, tărâm al minunilor, spațiu intermediar între divin și terestru, între contingent și incontingent…
(…)
Hă, hă, hă!
(…)
Marii nemernici suntem noi. Nu am învățat că învingătorul este întotdeauna parte a răspunsului, iar cel care pierde este întotdeauna parte a problemei… Astfel, am devenit o problemă a Universului…
(…)
Am crezut că rezolvăm problema c-o revoluție…
(…)
Dar…
(…)

Revoluțiile nu există. Eventual sunt adunări spontane sau dirijate de indivizi hotărâți să schimbe o treabă… Unii vor să schimbe, alții profită. Profitorii au demonetizat noțiunea de revoluție. Au crezut că numai ei au creier și pot ca să conducă. Ceilalți au doar braţe…
(…)
Revoluțiile nu există, deoarece cei care au brațe nu dărâmă totul, iar cei care cred că au creier, nu au suficient. Din cauza “insuficienţelor” de tot felul, revoluțiile nu există. Ele sunt doar tehnici insurecționale mai mult sau mai puțin elaborate. Sunt revoluții “pretinse”, nu autentice.
(…)
Până la urmă, omul nu poate strica ordinea lăsată de Dumnezeu… Cum spunea Hegel, Dumnezeu face istoria! Și când vrea Dumnezeu, imperiile cad… Mai ales când Dumnezeu este numele pe care îl dăm conştiinţei noastre!
(…)
Până atunci… Trebuie să trăim. Poate facem și noi ceva…
(…)
M-am gândit…
(…)
Un gram de aur costă 50 de euro. Un gram de venin costă 2000 de euro. Este bine ca informaţia să ajungă la Gold Corporation. Poate demara proiectul “Roşia Montana” de creştere a… viperelor. Nu se folosesc cianuri şi nu vor avea probleme cu cei de la “Mediu”… Amenajările (cuştile) nu afectează siturile arheologice. Forţă de muncă este din belşug. Zona permite montarea a 3600 de cuşti. Se pot angaja 3600 de localnici. Eficienţa este maximă şi garantată! Și poate fi răspândită-n toată Țara… Vă rog să folosiţi reţeaua Facebook (sau alt mijloc), pentru a-i informa şi pe cei de la Oxford Policy Management. Am încercat să-i contactez telefonic, sună tot timpul ocupat! Şi pe Preşedintele Ţării! Acolo telefonul sună-n gol… Dacă vă răspunde, totuşi, vă rog să-i spuneţi că locul unde ne putem replia imediat pentru creare de locuri de muncă e… veninul!/Wo können wir sofort Arbeitsplätze zu schaffen… ist Sammeln Gift! Spuneţi-i şi pe Facebook…

(…)
Analiza trebuie să ajungă la Guvern… Dacă n-o acceptă? Păi, să vedem! Ceva, tot se mai poate face… Dacă nu ne-o fi frică…
(…)
Mi-a dat Țuțea o idee…
(…)
Într-o întrunire, se spune și ne spune Petre Ţuţea, Mussolini s-a uitat la ceas și a zis: “Îi dau ultimatum lui Dumnezeu ca-n câteva minute să mă trăsnească, dacă există! Apoi s-a uitat la ceas… Au trecut minutele și a demonstrat că Dumnezeu nu există.”
(…)

Noi i-am dat un sfert de veac Guvernului României să demonstreze că face ceva. Au trecut anii și vedem că Guvernul n-a făcut… Deci, Guvernul nu există! Dacă demonstraţia lui Mussolini este o idioțenie, demonstrația mea este o realitate…
(…)
Mi se confirmă că strălucitele inteligențe nu sunt în guvern, dacă ar fi, le-ar angaja imediat marile companii… Nicio companie, însă, nu angajează un rău intolerabil, de aceea, guvernații fură astăzi ca să trăiască mâine…
(…)
Apropos…
(…)
Cum a sfârşit Mussolini? Dumnezeu ştie… Şi ce mult se aseamănă lacul Como cu lacul Snagov…
(…)
Ar mai fi ceva de spus…
(…)

Când poporul o duce greu, Biserica ar trebui să facă mai mult… Când omului îi este greu, preotul ar trebui să-i fie un bun consilier… Aşa ar fi normal. Numai că… Multe feţe bisericeşti au preocupări neortodoxe: strâng averi, mint, fură, fac politică, preacurvesc etc.. Unii nu se lasă, până nu încalcă toate cele zece porunci! Societatea nu se revoltă, pentru că respectul faţă de Biserică este mare (de secole!). Apoi, conştientizează că preoţii sunt fiii sau fraţii noștri… Având înţelegere faţă de nemernicii societăţii, există înţelegere şi faţă de nemernicii bisericii… Sunt tot de-ai noştri! Părintele Arsenie Boca ne spune : “sunteţi nemulţumiţi de preoţi, dar care ce aţi fãcut pentru preoţi, ca sã fiţi mai mulţumiţi? Cerut-aţi de la Dumnezeu un copil mãcar pe care sã-l închinaţi slujirii lui Dumnezeu? Credeţi cã vina o poartã numai ei, preoţii ? Şi sunt fiii voştri. Cum i-aţi nãscut, aşa-i aveţi. Ce le bãgaţi de vinã? Tot poporul e rãspunzãtor cã nu are slujitori mai strãvezii spre Dumnezeu. Poporul îşi are în toate privinţele povãţuitorii pe care îi meritã!”
(…)
Da..
(…)
Eu zic să facem o revoluţie adevărată… Este mai necesară ca oricând… o revoluţie morală. Ne salvăm noi şi, totodată, salvăm şi Biserica. Altfel, vom avea un veşnic călcâi al lui Ahile, expus la cele rele care ne vor lovi…
(…)
Știm! Dar, până atunci, suntem o problemă a Universului…
(…)
O soluție…
(…)
O revoluție morală o putem începe prin alegerea corectă a unui anume tip de frică, din mulțimea fricilor inutile…
(…)
O frică inutilă este… Frica de Sistem. Știți la ce mă refer, pentru că știți de ce vă este o frică mare…

(…)
Poate c-ar fi bine să ne lămurim cum stăm cu fricile…
(…)
„Dacă te temi de lup, nu intri în pădure!” Desigur, poţi să ocoleşti pădurea…
(…)
Oamenii consumă multă energie ca să-şi invingă frica. Frica este cămaşa de forţă pe care o îmbrăcăm aproape imediat după ce ne naştem. După prima baie, înainte de orice, îmbrăcăm această cămaşă. Pe măsură ce creştem, mai punem câte ceva pe noi… Sunt oameni care au un blindaj sugrumător…
(…)
Frica este singurul veşmânt pe care îl dezbraci din interior spre exterior. E o haină pe care nu ți-ai dorit-o… Sunt gânduri care au intrat neinvitate…
(…)
Mulţi sunt cei cărora le este frică… Suntem înconjuraţi de frică. Veşminte punem de multe ori pe noi dintre cele care nu ne trebuie. Ar trebui să le aruncăm…
(…)
Dintre toate fricile, ar trebui să reţinem doar frica de a face rău şi a nu fi credincios, cu riscul de cenzurare a libertăţii totale… Altfel, navigăm de la prudență la fobie și paranoia…
(…)
Ce putem face?
(…)
Ca să putem face ceva, va trebui să ne educăm şi să educăm. De mici ni se inoculează frică. Ni se spune mereu: nu ai voie, nu este bine, nu trebuie etc. Dar nu ni se spune: este bine, este de dorit, ce poţi face…
(…)
Un Sistem de Frici, inoculat de la vârste mici, ne dezvoltă ”Marea Frică de Sistem”… Și Sistemul știe!

(…)
Trebuie să ne educăm cât mai grabnic ca să scăpăm de fricile netrebuicioase! Vom putea să evităm mai uşor păcatele mari, dacă vom avea frici mai mici… Chiar dacă, uneori, pare paradoxal…
(…)
Uite…
(…)
Groaza de a nu face ceva rău paralizează şi acţiunea de a face binele… Paradox (?!): pe măsură ce raţiunea creşte, ne creşte şi frica!
(…)
Sau…
(…)
A crede fără să cercetezi este o binefacere… Biserica ar trebui să explice mai clar… Renunţarea la o parte din frici, ne simplifică viaţa… Nu putem renunța la toate chiar dacă ne-am dori să putem privi detașați… Lume. Mircea Eliade ne spune: „a nu-ți fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol”.
(…)
Lupta cu frica este lupta cu noi înșine, chiar dacă omului nu-i place să rămână singur cu sine… Şi mai ales, dacă nu este destul de înţelept, că să nu testeze niciodată adâncimea apei cu ambele picioare…
(…)
Să nu uit: avem mai multe universități față de 1989! Și…
(…)
Pentru că n-am rezolvat problema Fricii de Sistem, revoluțiile n-au existat și nu există… Încă!
(…)
Așa că, nu poți comemora/sărbători ceea ce n-a fost și nu este… Încă!
(…)
Mai trebuie să facem un salt calitativ (de)asupra neantului… Poezia nu iubește zgomotul, revoluția îl… Nu poți să ai un chip deschis, poetic, când ai în față ticăloși…
(…)
Deocamdată, suntem cam poeți ( Să-l scuzăm pe Alecsandri, pentru ”românul s-a născut poet”!)… Deși există oameni serioși peste tot, îi cam lăsăm în pace pe javrele și putorile neamului… Și facem haz de necaz, așa cum ne spun ”Cațavencii”: ”Românii s-au născut poeți de geniu și mor economiști de geniu”…
(…)
De aceea, noi, suntem o problemă a Universului… Încă!
(…)
Ca și ordinea spirituală, revoluția este o… dinamică. Adică nu-i o ”înghețare în sistem”. ***
Pentru că lupta cu frica este o luptă cu tine însăți/însuți, îți urez multe victorii împotriva… ta!
***

Mic tratat despre reacții

Comunicarea este o reacție care poate fi: o reacţie de iubire, o reacţie de ură, o reacţie de disperare, o reacție de durere, o reacţie de pocăinţă etc. Când se comunică cu toate reacţiile deodată, nu-i altceva decât nebunie… Nebunia e începutul comunicării ”fără motiv”. Dar, ar putea fi și o bucurie…
(…)
Deplasarea giratorie de la rău spre bine, cu trecere prin nimicul cotidian, poate fi o bucurie: spre pacea finală! Fiecare război are pacea lui! Este “vergangenheitsbewältigung” (“împăcarea cu trecutul“)… Se “întâmplă” finalul negocierii dintre trecut şi viitor pentru o prezentă “halcă” de fericire: totul este speranţă! Sau, cum spunea Cioran: “nebunia este introducerea speranţei în logică!”
(…)
Adesea, încerc o împăcare cu trecutul. Sper să reușeșc o pace… Pentru început trebuie să demonstrez ”teorema lui Mizner”[1]: ”Nebunia este considerată un motiv suficient pentru divorț, dar în același timp este calea cea mai scurtă spre căsătorie”.
Demonstrație. Avem următoarea schemă:
__________________________________________________________
/ intrare: CĂSĂTORIE/ ≤≤≤ ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥ / ieșire: DIVORȚ /
________________________________________________________________
(…)
Să definim, pe rând…
(…)
”CĂSĂTORIA” este definită de Socrate: ”Căsătoria este o instituţie care te apără cu străşnicie, zi de zi, de orice bucurie.”
Pentru ”DIVORȚ” avem definiția unui expert în domeniu, doamna Elizabeth (Liz) Taylor: ”Divorţul e o boală contagioasă ale cărei simptome apar din prima zi de căsătorie”.
Uitându-ne cu atenție asupra schemei, aplicăm acesteia constatarea lui Einstein:
NEBUNIE: ”Să faci același lucru zi de zi, așteptându-te ca rezultatul să fie diferit.”
Ceea ce era de… demonstrat/așteptat.
(…)
Observația nr. 1:
Dacă ” /intrare: CĂSĂTORIE/ = EMIȚĂTOR”, ” ≤≤≤ ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥ = CANAL DE COMUNICARE și ”/ ieșire: DIVORȚ / = RECEPTOR ” , schema de mai sus este ”Schema generală a procesului de comunicare”, adică:

Observația nr. 2: Omul este ființa socială, parte a procesului de comunicare, generatoare de mesaje și… zgomote.
Observația nr. 3: Omul poate comunica și ”fără motiv”.
Observația nr. 4: Dacă ” /intrare: CĂSĂTORIE/ = TRECUT”, ” ≤≤≤ ├… =NEBUNIE= … ┤≥≥≥ = FERICIRE ” și ” /ieșire: DIVORȚ / = VIITOR ” , schema de mai sus demonstrează că ”TOTUL ESTE SPERANȚĂ” prin “vergangenheitsbewältigung” (“împăcarea cu trecutul“).
(…)
Vezi, se poate introduce speranța în logică! 🙂
(…)
Vergangenheitsbewältigung?/Împăcarea cu trecutul? Termen pentru naziști… Cam așa… (Es ist peinlich, also sieh es als Zeichen meines Vertrauens, dass ich dir das mitteile… /It’s embarrassing, so you should take it as a sign of trust that I would tell you that… /E cam rușinos, așa că tre’ s-o iei ca pe un semn de încredere, că-ți am zis.)
____________________________________________________________
[1] Wilson Mizner – dramaturg american (1876 -1933)

Mic tratat despre reveriile materiei din comorile lui Brâncuși

***

În Dicţionar de simboluri (J. Chevalier, A. Gheerbrant): cocoșul este “în mod universal simbol solar, pentru că glasul său anunță răsăritul soarelui”. Aşa scrie în dicţionar.

(…)

În Oltenia sălășuiește o ”vietate” care are altă menire: anunţă apusul soarelui! Numit şi ”Cocoșul jienesc” sau ”Măiastrul de Jiu”, acesta este amfibiu și trăiește între ținuturile momârlanilor și insuliţa de lângă Masa Dacică.
(…)
Cei mai tineri cred că este strămoșul raftingului pe Jiu… (…)
(…)
Specialiştii de renume mondial (deh!) ne spun că Brâncuşi chiar lui i-ar fi „tăiat” Masa… I-ar fi pus ”tuturigii” scaune!
(…)
Și Coloana i-a dedicat-o cocoșului jienesc… Să-i amintească cât de strâns de gât a fost! Unii zic că-i chiar izvorul mirării nesfârşite…
(…)
Alții, atraşi de cântecul său (ca un cor de iele!), se aruncă de pe Podul Jiului… Ca să-l prindă… Ghinion! Nimeni n-a înotat mai repede… De aceea, Masa Dacică se mai numeşte şi Masa Tăcerii… Este o masă de pomenire!
(…)
Pentru acești amatori de ”nautice”, Brâncuşi a ridicat și Poarta Sărutului. A ultimului sărut! Lângă foișor…
(…)
Aci, în foișor, orchestra chindisește atmosfera cu: „Ce bine că eşti, ce mirare că sunt!” Este refrenul de recviem al celor care s-au crezut logofeți de obiceiuri…
(…)
E refrenul pentru cei care știu că sublimul poate fi trăit și-n climat eroto-thanatic, și-n trăirea intensă a reveriilor materiei din comorile lui Brâncuși, și-n simplitate…
(…)
Sunt comori la care, cu discreţie dumnezeiască, asistă Însuşi Dumnezeu.
(…)
Astfel, ”simplitatea în artă este, în general, o complexitate rezolvată”… Iar ”arta este o oglindă în care fiecare vede ceea ce gândeşte”.
(…)
Uitându-mă în această ”oglindă”, pentru o clipă, m-am gândit la ”Măiastrul de Jiu”… Și fredonez:
”Du-mă, fericire, în sus, şi izbeşte-mi
tâmpla de stele, până când
lumea mea prelungă şi în nesfârşire
se face coloană sau altceva
mult mai înalt şi mult mai curând.” /1/
***

***
_____________________________________________________________
/1/Nichita Stănescu – ”Ce bine că eşti”

Mic tratat despre existențialism

***
Te uiți la ”Știri”. Toată lumea se uită la ”Știri”. Ne este viața plină de informație… Informația ne pătrunde și ne formează stările afective… Imagini și știri apocaliptice. Violența și suferința sunt temele fundamentale ale existenței. Realizatorii știrilor n-au decât un filosof preferat: Kierkegaard…
(…)
De ce?
(…)
Păi, Soren Kierkegaard a avut răspuns la toate… Filosofia lui a fost dezvoltată studiind stările afective… Sentimentele de angoasă și disperare realizează o separație reală între om şi lume. Deh, existențialism! Nu prea poți să negi…
El pune în evidenţă valoarea unui „adevăr subiectiv”, așa cum este sentimentul cutremurării. Acesta poate determina survenirea bruscă a comprehensiunii cunoașterii sensului în viaţa unui om…
(…)
Mulțimea informațiilor primite prin mass-media sunt… cutremurătoare. Măresc capacitatea omului de a pătrunde, de a înțelege că răul este omiprezent…
(…)
Prin naștere omul are un punct de plecare și o direcție… Lui îi revine misiunea să aleagă… sensul. Sau, cum susține Heidegger, cel mai important concept cu care se determină fiinţa umană este „faptul de a fi în lume”. Păi, cum este omul în lume? Cum să fie? Ca la ”Știri”… Violențe, suferințe, ură și… Totul este… cutremurător! La naiba! Cam cum ne spunea domnul Kierkegaard…
(…)
Totuși Kierkegaard n-a abordat suficient doctrina asumării absurdului cotidian… Nici Sartre… Omenirea nu mai are grija înţelegerii „orientării către moarte” ca formulă ultimă de integrală autenticitate a omului… Nu! Fără griji și fără credință Lumea trăiește Apocalipsa.

***
Concluzie.
Prin naștere omul are un punct de plecare și o direcție… Lui îi revine misiunea să aleagă… sensul. A ales: sensul apocaliptic! Vedem la ”Știri”.