Mic tratat despre campioni

***
Se spune că ”viitorul aparține celor care cred în frumusețea propriilor vise” [1] Da! Doar că mai trebuie și o frumusețe, pe măsură, a sufletului…
(…)
De mic, am fost un mare amator de tenis de câmp. Mulți ani, m-am antrenat zilnic. Până la marea dezamăgire… Aproape toți, dintre cei cu care joc, returnează mingea unde nu-s eu… Inechitabil! Eu servesc unde-s ei!
(…)
Poate că ar trebui să execut un serviciu mai ”tăiat”… Pentru reciprocitate… Dar nu-mi iese serviciul ”tăiat”!
(…)
Constat că, deși îmbătrânesc, nu știu mai multe… Așa-i în tenis? Nu știu. Cred că nici nu vreau să câștig. Atunci, de ce sunt dezamăgit? Nu! Nu trebuie… Ar trebui să mă bucur de jocul meu suferind; suferința mi-aduce răbdare, răbdarea încercare și încercarea nădejde. Într-o zi, se vor lovi de mine toate mingiile! Viața are nevoie și de campioni și de… deziderate etice.
(…)
Campioni… Mulți vor să fie campioni. A fi campion este o formă elementară a experienţei umane. În viața omului civilizat ea nu şi-a pierdut (deloc !) forţa originară. Oamenii, chiar de la naștere, vor să fie… campioni la ceva, de parcă omul se educă și trăiește numai pentru competiție. Câștigul se manifestă, în mod real sau imaginar, sub diferite forme, dar, indiferent de modul de realizare, campionul beneficiar se află sub tensiunea unei emoţii violente, care, pe moment, îl face să aibă o concepţie dramatică despre toate lucrurile… Își schimbă brusc fizionomia, culoarea feței și privirea îi devin transfigurate de pasiunea câștigului.
(…)
Campionul, în timpul competiției, amestecă dragostea cu ura, frica cu speranţa… Cu greu poate exista un contrast mai mare decât între această transformare a campionului și starea omului necuprins de asemenea ambiții… Succesul este generatorul unui stres colosal, care, prin repetiție, arată lumii că posesorul este ”viul” care se grăbește să… moară.
(…)
Totuși, viața are nevoie de un anume tip de campioni: campioni competiției zilelor ei! Un asemenea campion este mai înțelept astăzi decât ieri și mâine față de astăzi. Campionilor înțelepciunii li se adaugă, în măsura în care nu sunt aceeași, campionii bunătății și cei ai iubirii…
(…)
Viața are nevoie (mare!) de campioni la bunătate… „Nu recunosc alt semn al superiorității decât bunătatea.”[2]
(…)
Evident, mare năpastă-i un campion al răutăților! Aici este un campion multiplu: clasa politică!
(…)
Lumea dă sfaturi… Mai bune sau mai rele. Eu, gândind ca un Președinte, ”găsesc că nici un scop nu merită osteneala unui efort”[3], îi spun clasei mele politice o poveste:
”Plutarh povesteşte că într-o zi Pyrrhus îşi face planuri de cucerire. „Vom merge mai întâi să supunem Grecia“, spunea el. „Şi după aceea?“ întrebă Cinéas, sfătuitorul său. „Vom cuceri Africa“. „Dar după Africa ?” „Vom trece în Asia, vom cuceri Asia mică şi Arabia.” „Şi după aceea?“ „Vom ajunge până în Indii“. „Şi după Indii?“ „Ah — răspunse visător Pyrrhus — după aceea, mă voi odihni!“.
Înţelept fiind, Cinéas mai puse, cu deplin temei, o ultimă întrebare: „Atunci, de ce nu te odihneşti, începând de acum?“[4]
(…)
Sfatul meu bun pentru clasa politică: vă rog, să deveniți cugetători ai opțiunii ! Al acestei opțiuni! Dacă nu am fost clar: odihniți-vă, nătărăilor (proștilor, neghiobilor, tâmpilor, tonților, nătângilor, netoților, nerozilor, năucilor etc.)! Nu vă mai agitați, pentru că ne nenorociți! Tot ce faceți, nenorocește! Așa că, somnul clasei politice este o acțiune revoluționară! Nu vă mai faceți onoare din defectele pe care nu voiți să le îndreptați! Fiți, prin adormire, revoluționari! Fiți campioni la… somn!
(…)
Alt fel de campioni…
(…)
Uneori, citim câte ceva interesant pe scările metroului (deh!), de multe ori chiar în toaletă (iah!)… Și pe Facebook! Nu prea putem să scriem pe scările metroului sau în toaletă… Pe Facebook, putem! Pe Facebook devenim cititori sau chiar scriitori… Tremur de emoţie, când mă gândesc că o să văd un ”C.V.” care va avea la rubrica ”realizări”: citesc şi scriu regulat pe Facebook, sunt campion la like-uri, cercetătorii au studiat cultura Facebook şi mi-au decernat premiul „Likeman-ul anului!”
(…)
Nu se va mai spune despre cineva că are “şcoala vieţii“, ci că are… “şcoala feţii“… Când îl vei întreba ce face, îţi va răspunde (fulgerător!): ”book!”
(…)
Un popor ar trebui, totuși, să fie campion la… cultură. ”Un popor fără cultură e un popor ușor de manipulat.” [5] Cum s-ar fi exprimat Kant, dacă ar fi cunoscut ”cultura Facebook”? El n-a ”prins” nici metroul… Toaletele vremii lui n-au contribuit la dezvoltarea culturii, așa cum se străduiesc să contribuie astăzi…
(…)
«Un popor cu facebook-cultură și copro-cultură (cu ”anti-biografie”, după caz) este un popor ușor de manipulat!», ar fi putut spune… Hm! Eu pot să spun că m-a apucat criza de realism…
(…)
Totuși, viața are nevoie și de campioni și de… deziderate etice. Dezideratele etice sunt necesare, cu precădere, pentru eliminarea urii care e generată de competiție… Da! Un campion stârnește invidie și… ură.
(…)
Nu pot uita privirea unui fost competitor… Cu ani în urmă, am susținut ”o competiție”, pentru a ocupa un post la un institut din Roma… Candidații erau din mai multe țări… La intrarea în sala de concurs, am simțit o privire care, pur și simplu, mi-a produs o stare de rău… Acolo, se afla un concurent-rus cu care mă mai înfruntasem, cu câțiva ani mai înainte, la competiție școlărească desfășurată la Universitatea de Stat din Moscova M.V. Lomonosov… Adică, la el acasă… Atunci, am avut marea șansă să câștigăm, noi, românii… Desigur, nu m-a uitat… I-am văzut privirea… inumană. L-am recunoscut și eu. Era un tip bine pregătit… Și erau destule motive să mă tem… Școala rusă, după părerea mea, este cea mai bună din lume. Cu toata acestea, n-am simțit ură pentru competitor. El, da! Mai târziu, mi-a spus că ”l-a ars stomacul”, când am intrat în sală. ”Cred că ura m-a făcut să pierd, a doua oară, o competiție! Din clasa întâi și până-n clasa a X-a, când am terminat liceul, am fost ”educat” numai pentru a fi campion. Nu mi-a educat nimeni… eșecul! Mai târziu, am aflat că răutatea dobândită – prin competiții- îmi face… mult rău! Și celorlalți! Cer iertare!”
(…)
Mărturisirea poate confirma: câștigul se manifestă, în mod real sau imaginar, sub diferite forme, dar, indiferent de modul de realizare, campionul beneficiar se află sub tensiunea unei emoţii violente, care, pe moment, îl face să aibă o concepţie dramatică despre toate lucrurile; își schimbă brusc fizionomia, culoarea feței și privirea îi devin transfigurate de pasiunea câștigului…
(…)
Revin… Viața are nevoie și de campioni și de… deziderate etice. Dezideratele etice sunt necesare, cu precădere, pentru eliminarea urii care e generată de competiție… Fără deziderate etice, competiția mutilează sufletele care au fost înnoite prin ”deprinderi și stăruințe statornice de a împlini, cu ajutorul harului dumnezeiesc, legea morală întreagă” [6], biruind diversele ispite venite din partea Celui Rău…
(…)
Și…
(…)
Viața are nevoie de un anume tip de campioni: campioni competiției zilelor ei! Un asemenea campion este mai înțelept astăzi decât ieri și mâine față de astăzi. Campionilor înțelepciunii li se adaugă, în măsura în care nu sunt aceeași, campionii bunătății și cei ai iubirii…
***
______________________________________________________________________________________

[1] Eleanor Roosevelt
[2] Ludwig van Beethoven
[3] SIMONE DE BEAUVOIR, Pyrrhus et Cinéas, în volumul ”Pour une morale de l’ambiguité”, Gallimard, Paris, 1966, pag. 234
[4] SIMONE DE BEAUVOIR, Pyrrhus et Cinéas, în volumul ”Pour une morale de l’ambiguité”, Gallimard, Paris, 1966, pag. 223
[5] Kant
[6] Arhiepiscopia Ortodoxă Romană a Vadului, Feleacului și Clujului – ”Învățătură de credință ortodoxă”, Editura Renașterea, Cluj-Napoca, 2003