Mic tratat despre modestie

***
Pentru om, chiar dacă acțiunile lui au un caracter trecător, modestia ar fi bine ca să-l însoțească permanent.
(…)
Octavian Paler și Napoleon [1] nu considerau modestia o virtute. ”O invocă, de regulă, indivizii cu însușiri mediocre…”[2] Eu nu țin să denigrez modestia și aș voi să reformulez… Așadar, cu modestie pentru modestie, încerc o ”apărare”…
(…)
Mai întâi, dau exemplul Cosmosului: niciun Cer de-al său nu vrea să fie Stea! Pentru Împărat: ”il y a pire que la modestie, c’est la peur de l’orgueil” [3].
(…)
Frica de mândrie e pentru oamenii puternici… Frica de mândrie e frică de Dumnezeu, adică e începutul credinței…
(…)
Deosebirea între oameni constă, în mare parte, în inteligența observării modestiei semenilor. Omul, căutând modestia oamenilor, caută un suflet neotrăvit… Inteligența observării modestiei oamenilor este acțiune de ecologizare a conștiinței… Posesia modestiei e dovadă a curățeniei sufletești, e conștiință curată și-i slavă pentru creația lui Dumnezeu… Și când faci filozofie, și când vrei să conduci lumea, trebuie să atingi problemele valabile. Iar, când le discută, filosofii o fac ”destul de anost”[4]…

(…)
Să nu uităm: pentru om, chiar dacă acțiunile lui au un caracter trecător, modestia ar fi bine ca să-l însoțească permanent!

(…)

Cu modestie, aș relua un sfat kantian: ”Privește în persoana aproapelui tău pe cineva egal cu tine în demnitate și abține – te de-al face unealtă pentru ajungerea scopurilor tale egoiste.” Astfel, ”două lucruri îți vor umple sufletul de admirație și de temeri nesfârșite: cerul înstelat de deasupra ta și legea morală din tine”
(…)
Dacă tu crezi că Omul este zidit de Dumnezeu după chipul și asemănarea Lui (vezi Facerea, 1,27), atunci îți poți imagina Marea Modestie a lui Dumnezeu! Niciodată nu s-a lăudat că te-a creat… Și, nici nu-ți spune că din iluzia Lui ai devenit deziluzia Lui…
(…)
Cum am devenit modest? Uite…
(…)
Într-o noapte, pe la trei, în visul meu, toți oamenii arătau la fel… Nu mai ştiam cine era bărbat sau femeie și nici cine era cutare sau cutare… Semănam! Transpiram… Ce coșmar! Nu mai știam pe cine iubeam, am iubit, voi iubi… Pe toți, nu puteam! Visând că nu mai iubeam de-a valma, am devenit mai „restrictiv”… Am început să mă cred modest.
(…)
Nu eram, totuși, sigur…
(…)

Am visat că L-am întrebat pe Dumnezeu:

– Ce mă fac, Doamne? Pe cine să iubesc acum?

– Pe tine, fiule! De tine, eşti sigur că eşti tu!

(…)
M-am calmat: știam pe cine o să iubesc! M-am convins să iubesc cu modestie: pe mine și pe cine sunt sigur că merită…
(…)
Ah! În timp ce visam, sunase ceasul! Pentru prima dată, nu suna numai pentru că trebuie, ci pentru ce trebuie… Mă apucase, deja, o mare modestie! Fusese momentul trecerii de la intuiționism la pragmatism, cu exagerarea faptelor de conștiință… Încet-încetișor, m-apucase bolșevismul metafizic, fără pretenții apriorice de originalitate, chiar dacă mă aflam într-un moment unic al devenirii cu stare de maxim potențial: nu mai dormeam pe scânduri ude! [5]
(…)
Visând trecerea de la intuiționism la pragmatism, cu exagerarea faptelor de conștiință, am devenit… modest.
(…)
Modest fiind, nu știu ce sfat să dau. Poate că ar trebui să visăm mai mult… Sau ar trebui să înlocuim lașitatea din noi cu modestia, ca dovadă a curățeniei sufletești…
(…)
Cum se poate înlocui lașitatea? Dificil de răspuns…
(…)
Dar…
(…)
Nu mai ştiu când, îmi spusesem că lașitatea este o formă de existenţă direct proporţională cu adaptarea la mediu…
(…)
Da! Oamenii preferă să fie laşi, crezând că o să sufere cât mai puţin… Se pot înșela: cei care conştientizează că sunt laşi, suferă mai mult! Da, dar suferința poate reda lașilor bunul simț! Dacă îşi vor reprima și posibilul curaj de-a suferi, devin laşii-laşilor… Se opun speranței c-ar putea trăi demni!
(…)
Un „nazist” care ar vrea să extermine toți laşii, ar deveni utopicul-utopicilor! Ar fi inconştientul care vrea… solitudine. O asemenea solitudine ar fi consecinţa unei revoluţii autentice…
(…)
Uf! Totul a început din puțin… La începuturi, a fost puțină lașitate pe pământ. Apoi, lașitatea a devenit obișnuință și ”obișnuința-i o mare surdină!”[8]
(…)
Lașul vrea să fie sclav: prizonier al legilor, credul al libertății și un maestru al așteptării. Un adaptat la mediul… oamenilor. Modestia nu-i prea este de folos…
(…)
Cred că la acest folos se refereau Paler și Napoleon, neconsiderând modestia o virtute, virtute pe care o invocă, de regulă, indivizii cu însușiri mediocre…
(…)
Dacă nu-ți place să te facă Paler sau Napoleon mediocru, nu fii modest! Eu îți reamintesc –pe scurt- niște elemente definitorii ale parafreniei [9]:
– caracterul fantastic al temelor delirante, cu pondere majoră a imaginarului;
– juxtapunerea unei lumi imaginare realului, în care individul continuă să se adapteze bine;
– menţinerea îndelungată a nucleului personalităţii;
– predominanţa limbajului asupra acţiunii;
– o forță pulsională anormală a instinctelor (hiperactivitate, trăiri afective de o intensitate deosebit de puternică, productie imaginativa si interpretativa sau halucinatorie etc).
Recitind aceste elemente definitorii, poate își schimbi părerea și te vei convinge că paranoicii nu cred în modestie. Ei n-au fost –niciodată- modești… Și când faci filozofie, și când vrei să conduci lumea, trebuie să atingi problemele valabile…
(…)
Un răspuns: lașitatea poate fi înlocuită cu smerenia. Iar smerenia este… modestie. Adică: (re)cunoașterea propriei nimicnicii, mustrarea de sine, frica de Dumnezeu… Adică, e greu să fii modest.
(…)
Așadar, cu modestie pentru modestie, am încercat o ”apărare”…
(…)
Și, mai întâi, să urmăm exemplul Cosmosului: niciun Cer de-al său nu vrea să fie Stea!
***
_______________________________________________________________
[1] ”Modestia este calitatea celor care nu au calităţi.” – Napoleon
[2] Octavian Paler – ”Convorbiri cu Octavian Paler” (2008)
[3] Georges Perros – ”Papiers collés” (1960)/”Mult mai rea decât modestia, este frica de mândrie.”
[4] Constantin Noica – ”Jurnal filozofic”- Ed. Humanitas. 1999
[5] ”A dormi pe scânduri ude”, după părerea ”zămislitorului lumii de plumb” (George Bacovia),subliniată și de Lucian Blaga în ”Încercări filosofice”, înseamnă ”a cânta deznădejdea”:
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val –
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.

[8] Samuel Beckett – ”Așteptându-l pe Godot” (1953)
[9] Parafrenie (Med.): Boală psihică prezentând simptome caracteristice paranoiei și schizofreniei. [Gen. -iei. / < fr. paraphrénie, cf. gr. para – lângă, phren – minte]. sursa: DN (1986)