Mic tratat despre opusul credinței

„Fără Dumnezeu omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.” [Petre Țuțea] Totuși, chiar și fără credință, vine și merge… Acest tip de venit și de mers are o mare apăsare… Ego-ul nu mai poate media între dorințele id-ului și super-ego-ului, decât dacă ”împrumută” niște ”forțe”. Altfel, necredinciosul are pedeapsa lui cotidiană…
(…)
” Întrebare:
• Care este opusul credinței?
Răspuns:
• Nu necredința. E prea categorică, prea sigură, prea închisă. În sine, e tot un soi de credință. Îndoiala ! ” [ Salman Rushdie – “Versetele satanice”]
***